Annulment appeal over €4,000 arbitral award rejected as inadmissible; lower court’s time-barred ruling upheld

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale şi asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Hotărârea arbitrală nr. 51/11.03.2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova a fost admisă cererea de arbitrare formulată de pârâta S.C. A. S.R.L. şi obligată reclamanta B. să-i plătească suma de 4.000 de Euro, în echivalent RON, la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de despăgubire, precum şi a cheltuielilor de arbitrare în cuantum de 2.634 RON.

Prin sentinţa nr. 193 din 20 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea reclamantei B. de repunere în termenul de formulare a acţiunii în anulare, ca neîntemeiată.

S-a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii în anulare invocată de pârâta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu B..

S-a respins acţiunea în anulare formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca tardiv formulată. A fost obligată reclamanta să plătească pârâtei 700 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta B., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că sentinţa pronunţată de curtea de apel a fost dată cu nerespectarea principiilor fundamentale ale procesului civil (art. 6 alin. (1) din CEDO, transpus în legislaţia internă prin art. 6 din Noul C. proc. civ.) şi a aplicării prioritare a tratatelor internaţionale privitoare la drepturile omului (art. 3 alin. (2) Noul C. proc. civ.), solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Intimata S.C. A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, iar pe fond respingerea acestuia ca nefondat, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 RON şi de 595 RON reprezentând onorariu avocaţial, conform chitanţelor de la dosar recurs.

Recurenta B. a depus răspuns la întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că decizia atacată este definitivă raportat la dispoziţiile art. 613 din Noul C. proc. civ. (forma în vigoare la 20.09.2016 când s-a pronunţat sentinţa atacată), nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 24 mai 2017, comunicarea raportului părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Recurenta B. a depus un punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., solicitând, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale în vederea soluţionării excepţiei invocate.

Recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., susţinând că aceste dispoziţii încalcă prevederile art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3), art. 53 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţia României, sub aspectul restricţionării accesului la calea de atac a recursului, în sensul că se creează o inegalitate între justiţiabili, doar pentru una dintre părţile participante la judecarea unei acţiuni în anularea hotărârii arbitrale.

Referitor la cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 613 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că cererea formulată este nefondată pentru următoarele considerente:

Art. 29 din Legea nr. 47/1992 stabileşte condiţiile pentru promovarea unei excepţii de neconstituţionalitate acestea fiind: existenţa pe rolul instanţelor a unui proces; calitatea de parte în proces a celui ce ridică excepţia; legătura dintre textul a cărui neconstituţionalitate se invocă şi soluţionarea cauzei; neconstatarea anterioară a neconstituţionalităţii aceluiaşi text al legii; textul a cărui neconstituţionalitate se invocă să fie în vigoare.

În speţă, se constată că la data promovării acţiunii (29 iunie 2016) erau în vigoare dispoziţiile art. 613 C. proc. civ. referitoare la judecarea acţiunii în anulare, care prevedeau următoarele:

"(1) Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă.

(2) Întâmpinarea este obligatorie. Dispoziţiile art. 205-208 sunt aplicabile în mod corespunzător.

(3) Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi:

a) în cazurile prevăzute la art. 608 alin. (1) lit. a), b) şi e), va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii;

b) în celelalte cazuri prevăzute la art. 608 alin. (1), va trimite cauza spre rejudecare tribunalului arbitral, dacă cel puţin una dintre părţi solicită expres acest lucru. În caz contrar, dacă litigiul este în stare de judecată, curtea de apel se va pronunţa în fond, în limitele convenţiei arbitrale. Dacă însă, pentru a hotărî în fond, este nevoie de noi probe, curtea se va pronunţa în fond după administrarea lor. În acest din urmă caz, curtea va pronunţa mai întâi hotărârea de anulare şi, după administrarea probelor, hotărârea asupra fondului, iar, dacă părţile au convenit expres ca litigiul să fie soluţionat de către tribunalul arbitral în echitate, curtea de apel va soluţiona cauza în echitate.

(4) "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului."

Ulterior, prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

În acest context, neîndeplinirea condiţiei de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la caracterul "în vigoare" al textului legal supus controlului de constituţionalitate se constituie într-un impediment dirimant care, în mod evident, împiedică sesizarea Curţii Constituţionale.

Pentru aceste considerente, având în vedere că textul de lege a cărui neconstituţionalitate se invocă nu mai este în vigoare, Înalta Curte apreciază că nu se mai justifică sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 613 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., motiv pentru care o va respinge.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., luând în examinare, cu prioritate, excepţia de inadmisibilitate a recursului, invocată de intimata S.C. A. S.R.L., în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la art. 613 alin. (4) din acelaşi Cod, în forma în vigoare la momentul formulării acţiunii, Înalta Curte reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului", alin. (3) din text referindu-se la hotărârea dată în acţiunea în anulare admisă: s.n."Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi, …".

Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziţii, rezultă că hotărârile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs, atare hotărâre nemaifiind susceptibilă de altă cale de atac, ea fiind definitivă.

În speţă, recurenta B. a declarat recurs împotriva sentinţei, cu caracter definitiv, pronunţate în condiţiile art. 608 alin. (1) C. proc. civ. în soluţionarea acţiunii în anularea hotărârii arbitrale, sentinţă prin care fusese respinsă ca tardivă acţiunea în anulare formulată de aceeaşi parte împotriva Hotărârii Arbitrale nr. 51 din 11.03.2016 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova.

Or, în raport cu prevederile legale evocate, se constată că această hotărâre are caracter definitiv de la pronunţarea sa, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 613 alin. (4) Noul C. proc. civ., şi, în atari condiţii, în speţă, sentinţa dată în acţiunea în anularea hotărârii arbitrale nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin art. 11 din O.U.G. nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, introdus prin punctul 2 din Legea nr. 17/2017, începând cu 24.03.2017, s-a stipulat că:

"La articolul 613, alin. (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: (4) Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului".

În aceste condiţii, devine incidentă dispoziţia tranzitorie privind legea procesuală aplicabilă, respectiv, art. 27 C. proc. civ., care prevede că:

"Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul".

Astfel, această nouă formă a textului art. 613, alin. (4) C. proc. civ. nu este aplicabilă în prezenta cauză, în condiţiile în care procesul a început la 29 iunie 2016, iar Legea nr. 17/2017 din 17 martie 2017 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2016 pentru modificarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum şi a unor acte normative conexe, a fost publicată în Monitorul Oficial la 21 martie 2017, fiind aplicabilă acţiunilor în anulare introduse după intrarea în vigoare a legii de modificare.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Cât priveşte menţiunea "Cu recurs" indicată în cadrul dispozitivului sentinţei atacate, Înalta Curte reţine că o atare menţiune nu poate afecta principiul legalităţii căii de atac şi nu dă părţii, care s-a întemeiat pe dispoziţia eronată a judecătorului, posibilitatea de a exercita calea de atac.

Prin urmare, în absenţa unei dispoziţii în legea aplicabilă care să permită o atare cale de atac, conduita procesuală greşită întemeiată pe o menţiune eronată din hotărârea de primă instanţă nu poate fi justificată.

Astfel, Înalta Curte constată că, în cauză, se aplică cu prioritate principiul legalităţii, conform căruia, regimul căilor de atac (fel, condiţii, termen) este reglementat de lege şi nu îi este îngăduit niciunui participant al procesului civil să deroge de la acest principiu. Legea este cea care recunoaşte condiţiile de exercitare a căilor de atac, acestea nu sunt stabilite de judecător, astfel că, menţiunile eronate din dispozitivul unei hotărâri privind regimul căii de atac nu sunt de natură a produce efecte juridice, în condiţiile în care sunt contrare legii, astfel că nu deschid părţilor drepturi pe care legea nu le acordă.

Legalitatea căilor de atac, consacrată de art. 457 alin. (1) din Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată de intimată, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 613 alin. (4) C. proc. civ., formulată de recurenta - reclamantă B..

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 193 din 20 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă pe recurenta - reclamantă B. la plata sumei de 1595 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.