Inadmissibility of cassation against definitive appellate decision in insolvency administrator personal liability action

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă - Faliment, la data de 23.09.2015, sub nr. x/2014/a1, creditorul majoritar Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a chemat în judecată pe pârâta A., în calitate de fost administrator al societăţii S.C. B. S.R.L., solicitând stabilirea răspunderii personale a acesteia în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 161/2016 din 2 februarie 2016 Tribunalul Iaşi a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în contradictoriu cu pârâta A..

A stabilit în baza art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, răspunderea personală a pârâtei A., pentru pasivul rămas neacoperit al debitorului S.C. B. S.R.L., în sensul că a obligat pârâta să acopere suma de 46.918 RON, aşa cum rezultă din tabelul definitiv al creanţelor asupra debitorului.

A respins acţiunea reclamantei pentru faptele de la art. 138 lit. c) şi d) din Legea nr. 85/2006.

În temeiul dispoziţiilor art. 142 din Legea privind procedura insolvenţei, s-a dispus că executarea silită a prezentei sentinţe se va efectua în condiţiile art. 142 alin. (2) la cererea creditorilor, de către executorul judecătoresc, în temeiul tabelului definitiv de creanţe pus la dispoziţia lor de către administratorul judiciar, conform C. proc. civ.

Împotriva sentinţei civile nr. 161/2016 din 2 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Iaşi, A. (fost administrator al S.C. B. S.R.L.) a declarat apel, iar prin decizia nr. 929/2016 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă s-a admis excepţia nulităţii apelului pentru lipsa semnăturii şi s-a anulat apelul promovat de către apelanta A..

Împotriva acestei hotărâri, pârâta A. a declarat recurs, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 20.02.2017 la Curtea de Apel Iaşi.

Recurenta nu a indicat motivele de casare incidente în speţă şi nu a adus critici soluţiei pronunţate în apel de anulare a apelului pentru lipsa semnăturii.

Intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.

Recurenta A. a depus răspuns la întâmpinare, reiterând aceleaşi susţineri din cererea ataşată declaraţiei de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport apreciindu-se că sunt incidente dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că în sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Reglementarea condiţiilor şi a procedurii de exercitare a căilor de atac reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, în conformitate cu art. 126 din Constituţie şi nu încalcă drepturile reglementate ale justiţiabililor, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea în limitele competenţei atribuite prin lege fiind de ordine publică.

Este de necontestat că recunoaşterea unei căii de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Litigiul dedus judecăţii are ca obiect angajarea răspunderii personale a pârâtei A., în calitate de fost administrator al S.C. B. S.R.L., în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, a cărui soluţionare intră în competenţa judecătorului sindic, (împotriva societăţii deschizându-se procedura simplificată a insolvenţei prin hotărârea nr. 95/20.01.2015 a Tribunalului Iaşi).

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive. Alin. 2 din acelaşi text de lege reglementează faptul că citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Modificarea căii de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic a fost dispusă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, aşa cum a fost modificat prin punctul 3 din Lege nr. 76/2012, statuează că:

"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive… orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. arată că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Aşa fiind, în condiţiile în care recursul declarat în cauză nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate în principiu, la care se referă art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 493 alin. (5) cu trimitere la art. 499 teza a II-a C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta A. - fost administrator al S.C. "B." S.R.L. Paşcani împotriva deciziei nr. 929/2016 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta A. - fost administrator al S.C. "B." S.R.L. Paşcani împotriva deciziei nr. 929/2016 din 9 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.