Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1400/2017 AI generated

Inadmissibility of Supreme Court appeal against final Court of Appeal decision in insolvency proceedings due to exclusive two-level jurisdiction for judge-sindic rulings

Case Number Decizia nr. 1400/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed as inadmissible the appeal (recurs) filed by the judicial liquidator of a company, thereby leaving intact the Court of Appeal's decision which had rejected the lower tribunal's attempt to clarify the operative part of a final judgment. The dispute concerned a request for clarification (lămurire) of a civil judgment that recognized a private pre-sale contract involving a judicially liquidated company and ordered the liquidator to execute an authentic deed of sale, where the lower court erroneously added a condition requiring full payment of the remaining price before execution, a modification that the appellate court correctly refused. Relying on the principle of legality of legal remedies, the Supreme Court held that decisions issued by the judge-sindic in insolvency proceedings are subject only to an appeal to the Court of Appeal, which renders them final immediately upon expiration of the appeal period; consequently, because the insolvency law establishes a two-level jurisdiction structure where the Court of Appeal acts as the final instance, no recourse to the Supreme Court is available, making the appeal inadmissible under Article 457 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 131 din Legea nr. 85/2014, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 446 C. proc. civ; Inadmissibility of Supreme Court appeal against final Court of Appeal decision in insolvency proceedings due to exclusive two-level jurisdiction for judge-sindic rulings: The dispute concerned a request for clarification (lămurire) of a civil judgment that recognized a private pre-sale contract involving a judicially liquidated company and ordered the liquidator to execute an authentic deed of sale, where the lower court erroneously added a condition requiring full payment of the remaining price before execution, a modification that the appellate court correctly refused. Relying on the principle of legality of legal remedies, the Supreme Court held that decisions issued by the judge-sindic in insolvency proceedings are subject only to an appeal to the Court of Appeal, which renders them final immediately upon expiration of the appeal period; consequently, because the insolvency law establishes a two-level jurisdiction structure where the Court of Appeal acts as the final instance, no recourse to the Supreme Court is available, making the appeal inadmissible under Article 457 of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
insolvency judicial law civil judgment exclusive jurisdiction contract of sale principle of legality

Cited Legislation

AI generated
art. 488 pct. 8 C. proc. civ
S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.
art. 131 din Legea nr. 85/2014
Consideră că nu se impunea formularea unei cereri reconvenţionale, deoarece judecătorul sindic a constatat faptul că antecontractul încheiat se circumscrie dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2014 şi lichidatorul judiciar va încheia contractul de vânzare abia după achitarea diferenţei de preţ.
art. 493 alin. (2) din C. proc. civ
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.
art. 493 alin. (4) C. proc. civ
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
art. 499 C. proc. civ
246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
art. 446 C. proc. civ
Conform art. 446 C. proc. civ.
art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive.
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006
Astfel, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Lege nr.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Procedural basis for the court's decision to dismiss the appeal as inadmissible.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, reţine următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 915/F/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014 - definitivă prin respingerea apelului a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii: S.C. C. S.R.L. - lichidator judiciar D., E. şi soţia F., PRIMĂRIA MUNICIPIULUI ALBA IULIA - DIRECŢIA VENITURI, G. S.A. Cluj SUCURSALA Alba Iulia.

S-a constatat că actul intitulat ANTECONTRACT DE VÂNZARE CUMPĂRARE, aut. x, încheiat intre reclamanţi si pârâţii de ord. 2-3 privitor la imobilul situat administrativ in Alba Iulia, str. x C, apt. 3, jud. Alba, înscris in CF x-C1-U3 Alba Iulia, respectiv apartamentul nr. x, în suprafaţa utila de 64,22 mp,compus din dormitor 2 de 11,75 mp, dormitor 1 în suprafaţă de 11,92 mp, living + bucătarie în suprafaţă de 27,79 mp,baie de 4,46 mp,baie 2 de 1,84 mp,hol de 6,46 mp,balcon în suprafaţă de 4,25 mp,cu suprafaţa totala de 68,47 mp, având cota de 54,891/333,65 parti din bunurile indivize comune si 54,92/346 mp teren, pod aferent in suprafaţa construita de 90,5 mp, si imobilul situat administrativ in Alba Iulia constând în garaj si boxa - constituie un act sub semnătura privata, având data certa, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 131 din Legea 85/2014 (în reglementarea anterioara-art. 93,indice 1 din Legea 85/2006).

A fost obligată parata de ordin l, în calitate de succesor în drepturi al paraţilor de ord. 2-3, să încheie cu reclamanţii act autentic de vânzare cumpărare pentru imobilul descris la pct. I, iar în caz contrar, prezenta hotărâre să ţină loc de act apt de intabulare pentru acest imobil.

S-a dispus radierea înscrierii dreptului de ipoteca de sub CI,C2,4, din CF x-C1-U3 Alba Iulia, emise în favoarea pârâtelor de ord. 4, 5.

Au fost obligaţi pârâţii E. şi F. la plata sumei de 1980 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor A. şi B..

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014, D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.R.L. a formulat cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 915/F/2015 pronunţată de Tribunalul Alba la data de 18.12.2015 în dosarul nr. x/2014.

Tribunalul Alba, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, Fiscal şi de Insolvenţă, prin sentinţa nr. 124/F/2016 pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr. x/2014, a admis cererea formulată de D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.R.L. Alba Iulia şi, în consecinţă, a fost lămurit dispozitivul sentinţei civile nr. 915/F/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014 în sensul că, actul autentic de vânzare cumpărare va putea fi încheiat cu reclamanţii A. şi B. abia după achitarea integrală a preţului prevăzut în antecontractul de vânzare cumpărare.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel A. şi B..

Prin decizia nr. 528/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba -Iulia, secţia a II-a civilă s-a admis apelul declarat de A. şi B. împotriva sentinţei nr. 124/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr. x/2014 şi, în consecinţă:

S-a respins cererea formulată de D. privind lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 915/F/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014.

Împotriva deciziei nr. 528/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia a II-a civilă a declarat recurs D. în calitate de lichidator judiciar al S.C. C. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei competente.

Susţine, în esenţă, că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, cât timp art. 131 din Legea nr. 85/2014 prevede expres faptul că un antecontract va putea fi executat de lichidatorul judiciar doar dacă sunt întrunite cumulativ toate condiţiile, inclusiv cea referitoare la achitarea integrală a restului de preţ pentru apartamentul în cauză.

Consideră că nu se impunea formularea unei cereri reconvenţionale, deoarece judecătorul sindic a constatat faptul că antecontractul încheiat se circumscrie dispoziţiilor art. 131 din Legea nr. 85/2014 şi lichidatorul judiciar va încheia contractul de vânzare abia după achitarea diferenţei de preţ. Doar în lipsa unui refuz din partea lichidatorului judiciar după achitarea diferenţei de preţ de 10.000 euro hotărârea judecătorului sindic va ţine loc de act apt să înstrăineze dreptul de proprietate.

Ori, în speţă, lichidatorul judiciar şi-a manifestat intenţia de a încheia contractul în formă autentică, notificându-i pe reclamanţii H. să achite diferenţa de preţ. Mai mult decât atât, decizia curţii de apel este greşită, întrucât contravine jurisprudenţei invocate, ce a consacrat expres faptul că un antecontract de vânzare va fi executat de lichidatorul judiciar după achitarea diferenţei de preţ.

Intimaţii A. şi B. au depus întâmpinare, prin au invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca vădit nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul nu este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimaţii - pârâţi au depus un punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, achiesând la concluziile acestuia şi solicitând respingerea recursului ca inadmisibil.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispoziţiile art. 246-248 şi ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Recursul dedus judecăţii are ca obiect o decizie pronunţată în apel împotriva unei sentinţe a tribunalului pronunţată de judecătorul sindic cu privire la o cerere de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 915/F/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014 (definitivă prin respingerea apelului).

Conform art. 446 C. proc. civ. "încheierile pronunţate în temeiul art. 442, 443 precum si hotărârea pronunţata potrivit art. 444 sunt supuse aceloraşi cai de atac ca şi hotărârile în legătură cu care s-a solicitat după caz, îndreptarea, lămurirea sau înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea".

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic iar, potrivit tezei a doua a aceluiaşi articol hotărârile curţii de apel sunt definitive. Alin. 2 din acelaşi text de lege reglementează faptul că citarea părţilor în apel şi comunicarea deciziilor pronunţate se fac potrivit dispoziţiilor C. proc. civ.

Modificarea căii de atac ce poate fi formulată împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorul sindic a fost dispusă prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Astfel, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, astfel cum a fost modificat prin punctul 3 din Lege nr. 76/2012, statuează că:

"Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel".

Conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive… orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol "hotărârile prevăzute de alin. (1) devin definitive la data expirării termenului de exercitare a apelului ori recursului sau, după caz, la data pronunţării".

Cum sentinţa civilă nr. 915/F/2015 pronunţată de Tribunalul Alba în dosar nr. x/2014, a cărei lămurire s-a solicitat, este supusă numai apelului la curtea de apel (care de altfel s-a şi judecat, decizia fiind definitivă) şi sentinţa nr. 124/F/CC/2016 pronunţată de judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Alba în dosarul nr. x/2014, de lămurire a dispozitivului, are numai calea de atac a apelului, care a fost soluţionat prin decizia recurată. Cum noua reglementare instituie doar două grade de jurisdicţie, fond şi apel, cât şi faptul că în speţă, tribunalul a judecat în fond, iar curtea de apel a soluţionat apelul, pentru acţiunea dedusă judecăţii calea de atac a recursului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu există.

Dispoziţiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. arată că:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei."

În concluzie, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar I. împotriva deciziei nr. 528/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar I. împotriva deciziei nr. 528/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.