Revision applicant prevails in appeal; property sale order reversed as based on falsified contract; appellant company ordered to pay costs.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

La 05.08.2014, S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă o cerere de revizuire a sentinţei civile nr. 6245/16.10.2000 pronunţată de acelaşi tribunal, întemeiată în drept pe prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., prin care a solicitat schimbarea sa, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. A. S.R.L.

Revizuenta a precizat că a încheiat cu intimata contractul de asociere în participaţiune nr. x/26.01.2000, în vederea exploatării în comun a activului "B.", situat în Baza B.T.T. Pârâul Rece, în temeiul art. 10 al hotărârii din data de 13.01.2000, prin care Adunarea Generală a Acţionarilor săi a aprobat încheierea mai multor asemenea contracte, printre care şi cel care poartă asupra imobilului în dispută, iar ulterior, prin hotărârea a cărei revizuire o solicită, a fost obligată să îi vândă intimatei activul respectiv.

În motivarea cererii de revizuire, autoarea căii extraordinare de atac a arătat că prin sentinţa penală nr. 2076/09.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 180/27.06.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia I Penală, s-a constatat caracterul fals şi s-a dispus anularea atât a art. 10 pct. 3 din hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, cât şi a contractului de asociere încheiat cu intimata.

În aceste condiţii, revizuenta a subliniat că admiterea acţiunii în obligarea sa la a vinde intimatei imobilul presupunea, cu necesitate, existenţa în prealabil a unui contract de asociere în participaţiune între părţi, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, aşa încât a apreciat că, dacă instanţa care a pronunţat hotărârea atacată cu revizuire ar fi cunoscut caracterul fals al înscrisurilor menţionate, ar fi respins cererea promovată de S.C. A. S.R.L.

De aceea, considerând îndeplinite cerinţele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., a solicitat admiterea cererii de revizuire.

La data de 25.08.2014, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, atât pe cale de excepţie - context în care a invocat tardivitatea şi inadmisibilitatea acesteia, dar şi lipsa de interes în promovarea căii de atac -, cât şi ca nefondată.

Prin sentinţa civilă nr. 4883/13.10.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiate atât excepţiile invocate, cât şi cererea de revizuire.

Pentru a se pronunţa astfel, prima instanţă a reţinut că, în speţă, termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. curge de la data comunicării hotărârii penale, respectiv de când titularul cererii de revizuire a luat cunoştinţă de hotărârea definitivă a instanţei penale - 03.07.2014, când i-a fost comunicat dispozitivul acesteia -, astfel că revizuirea nu este tardivă.

Constatând că aspectele invocate de intimată în susţinerea excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes au relevanţă în ceea ce priveşte analiza temeiniciei cererii de revizuire, tribunalul a respins ca neîntemeiate excepţiile sus-menţionate.

În ceea ce priveşte fondul revizuirii, a reţinut, în esenţă, că din considerentele hotărârii penale definitive invocate de revizuentă rezultă că au fost declarate false doar procesele-verbale ale Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Acţionarilor şi hotărârile emise în baza acestora, inclusiv art. 10 pct. 3 din hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, nu şi contractele de asociere în participaţiune, cu privire la care s-a reţinut că se impune anularea, întrucât reprezintă rezultatul direct al înscrisurilor declarate false.

Astfel, subliniind că dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. impun existenţa unui înscris declarat fals, a apreciat că ipoteza anulării contractului de asociere în participaţiune nu se circumscrie celei reglementate de textul de lege sus-menţionat, care este de strictă interpretare.

A mai reţinut tribunalul că declararea ca fals a art. 10 pct. 3 din hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000 este irelevantă, în condiţiile în care existenţa contractului de asociere în participaţiune reprezenta o condiţie esenţială pentru aplicarea art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, acesta fiind temeiul de drept al acţiunii soluţionate prin sentinţa civilă a cărei revizuire se solicită.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a declarat apel, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de revizuire.

Intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului şi admiterea excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, invocând totodată şi îmbogăţirea fără justă cauză a S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A.

Prin decizia civilă nr. 494/27.03.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul, a admis cererea de revizuire şi a schimbat sentinţa civilă nr. 6245/16.10.2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată; intimata a fost obligată la plata către apelantă a sumei de 3.026 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în fond şi apel.

Pentru a decide astfel, instanţa de prim control judiciar a reţinut că nu se impune analiza aserţiunilor intimatei cu privire la tardivitatea cererii de revizuire, întrucât aceasta nu poate obţine în cadrul apelului declarat de partea adversă schimbarea soluţiei primei instanţe asupra excepţiilor pe care le-a invocat.

În continuare, a reţinut că este indubitabil că hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat a fost dată în baza contractului de asociere în participaţiune nr. x/26.01.2000 şi a evocat dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

A apreciat curtea de apel că, deşi litera textului de lege sus-menţionat nu rezolvă expres şi problema înscrisurilor subsecvente celui fals, anularea unor înscrisuri datorită subsecvenţei faţă de un înscris fals intră în câmpul de aplicare a art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Or, în speţă, contractul de asociere în participaţiune este subsecvent unui înscris declarat fals, această împrejurare fiind motivul anulării sale de către instanţa penală, dar şi motivul pentru care se poate afirma că el reprezintă un produs al infracţiunii de fals.

Curtea de apel a înlăturat apărările intimatei privind îmbogăţirea fără just temei a S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., reţinând că, atât timp cât intimata nu a făcut dovada că aceasta din urmă a fost despăgubită efectiv deja şi că, în speţă, urmăreşte acoperirea aceluiaşi prejudiciu, susţinerile sale nu pot fi primite.

A conchis instanţa de prim control judiciar că, în lipsa contractului de asociere în participaţiune, S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. nu era obligată să încheie cu intimata contractul de vânare-cumpărare a imobilului.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanţei de apel; în subsidiar, a solicitat modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii apelului şi respingerii cererii de revizuire, fie ca tardivă, fie ca nefondată.

Recurenta a prezentat evoluţia litigiului în etapele procesuale anterioare şi a arătat că în mod eronat a conchis instanţa de apel că revizuirea este admisibilă.

A susţinut recurenta că în mod nelegal instanţa de apel nu a analizat toate aspectele pe care le-a invocat prin întâmpinare, cu motivarea că nu a declarat apel împotriva sentinţei tribunalului, critică pe care a subsumat-o motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

În opinia recurentei, această motivare nu este susţinută de vreun text de lege, atât timp cât, în condiţiile în care s-a situat pe poziţia părţii care a câştigat procesul în primă instanţă, nu avea interes să promoveze apelul.

Pe de altă parte, a subliniat că a avut calitatea de intimată-pârâtă, iar nu de inculpată, procedura de soluţionare a apelului fiind cea civilă, care prevede că nu poate fi agravată situaţia apelantului în propria cale de atac.

De asemenea, a subliniat că excepţia tardivităţii este una de ordine publică, care poate fi invocată şi din oficiu, dar şi că motivarea curţii de apel cu privire la acest aspect încalcă efectul devolutiv al apelului, potrivit căruia instanţa de apel este ţinută să judece cauza sub toate aspectele, inclusiv al integralităţii apărărilor formulate prin întâmpinare.

În altă ordine de idei, recurenta a apreciat că soluţia dată excepţiei tardivităţii este nelegală, deoarece dispoziţiile art. 324 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. fac trimitere la data la care revizuenta a luat cunoştinţă de hotărârea care a declarat fals înscrisul, iar în speţă autoarea cererii de revizuire a luat cunoştinţă despre declararea ca falsă a hotărârii A.G.A. încă de la momentul pronunţării sentinţei penale de către prima instanţă, respectiv 09.10.2006, şi nu de la data la care a aflat că această hotărâre a fost menţinută în căile de atac.

O altă critică, pe care recurenta a circumscris-o ipotezei reglementate de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea dată de instanţa de apel situaţiei de fapt, din perspectiva nulităţii actului juridic.

În altă ordine de idei, a susţinut că prin analogia dintre actul fals, în sensul art. 324 C. proc. civ. şi actul nul, instanţa de apel a răsturnat chiar prezumţia bunei credinţe la încheierea actului juridic, deşi acest lucru nu s-a cerut de părţi, împrejurare care, în opinia sa, atrage incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., întrucât contractul de asociere în participaţiune nu a fost declarat fals, ci a fost anulat de instanţa penală, nu ca urmare a constatării a faptului că este fals, ci ca o consecinţă a anulării unor hotărâri ale Consiliului de Administraţie şi ale Adunării Generale a Acţionarilor, raportat la încălcarea normelor şi principiilor vizând formarea voinţei sociale.

În opinia recurentei, motivarea curţii de apel este contradictorie, reţinându-se, pe de o parte, că nulitatea poate avea şi alte motive, străine de fals, astfel că nu este aplicabil art. 322 pct. 4 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, că anularea unor înscrisuri ca urmare a subsecvenţei faţă de un înscris fals intră în câmpul de aplicare a textului de lege sus-menţionat; or, legiuitorul a statuat că, pentru admisibilitatea revizuirii întemeiate pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ., caracterul fals al înscrisului trebuie constatat printr-o hotărâre judecătorească, sintagma "înscris declarat fals" impunând fără echivoc această condiţie.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

La 04.05.2016, intimata a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Prima critică, dezvoltată de recurentă subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., este nefondată.

Autoarea căii de atac a susţinut că, neluându-i în examinare apărările vizând tardivitatea cererii de revizuire, instanţa de prim control judiciar a încălcat efectul devolutiv al apelului, potrivit căruia instanţa de apel este ţinută să judece cauza sub toate aspectele.

Potrivit art. 295 alin. (1) C. proc. civ. "instanţa de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situaţiei de fapt şi aplicarea legii de către prima instanţă. Motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu."

Aşadar, instanţa de apel este chemată să verifice ce s-a judecat în primă instanţă numai în limitele cererii de apel - tantum devolutum quantum apellatum.

În alţi termeni, apelul declarat de o parte este devolutiv doar în privinţa aspectelor criticate prin apel, devoluţiunea totală a cauzei având loc, în măsura în care apelantul nu critică întreaga hotărâre, numai în condiţiile prevăzute de art. 292 alin. (2) C. proc. civ.

Cum, în speţă, sentinţa a fost apelată doar de S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., în mod corect instanţa de prim control judiciar s-a raportat în soluţionarea căii de atac la motivele de apel, reţinând că intimata nu poate obţine în cadrul apelului declarat de revizuentă schimbarea soluţiei tribunalului asupra excepţiilor pe care le invocase în judecata în faţa primei instanţe.

Procedând altfel, instanţa de apel ar fi încălcat nu numai principiul consacrat de art. 295 alin. (1) C. proc. civ., dar şi regula înscrisă la art. 296 din acelaşi Cod, potrivit căruia apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai grea decât aceea din hotărârea atacată.

Alegaţiile recurentei, în sensul că la momentul pronunţării hotărârii nu avea interes în promovarea apelului, nu sunt apte să conducă către o altă concluzie, de vreme ce, potrivit art. 293 alin. (1) C. proc. civ., aceasta era în drept să adere la apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie, care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe sub aspectul soluţiei date excepţiilor invocate, însă nu a înţeles să îşi exercite acest drept.

Nu poate fi primită nici susţinerea recurentei conform căreia excepţia tardivităţii este una de ordine publică, astfel că putea fi invocată şi din oficiu, atât timp cât art. 295 alin. (1) C. proc. civ. prevede doar posibilitatea pe care o are instanţa de apel de a invoca motive de ordine publică, atunci când apreciază că acestea există.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, nici criticile vizând tardivitatea revizuirii, invocate prin memoriul de recurs, nu pot face obiectul analizei instanţei supreme.

Recurenta a criticat decizia atacată şi prin prisma faptului că prin analogia dintre actul fals, în sensul art. 324 C. proc. civ., şi actul nul, instanţa de apel a răsturnat chiar prezumţia bunei credinţe la încheierea actului juridic, deşi acest lucru nu a fost solicitat de părţi, înţelegând să circumscrie această critică motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Art. 304 pct. 6 C. proc. civ. cuprinde două ipoteze distincte: un caz de plus petita, când instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut şi un caz de extra petita, când instanţa s-a pronunţat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

Din prezentarea ipotezelor la care se referă art. 304 pct. 6 C. proc. civ., rezultă că acest motiv de recurs are ca finalitate respectarea principiului disponibilităţii procesuale.

Subsumat acestui motiv de nelegalitate, recurenta a criticat decizia atacată prin prisma faptului că instanţa de apel a răsturnat chiar prezumţia bunei credinţe la încheierea actului juridic, deşi acest lucru nu a fost cerut de părţi; a invocat, astfel, un caz de extra petita.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte subliniază că numai acordarea a ceea ce nu s-a cerut, prin dispozitivul hotărârii, atrage incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

Or, în speţă, prin decizia recurată, instanţa de prim control judiciar a admis apelul declarat de S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., a admis cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ. şi a schimbat sentinţa civilă nr. 6245/16.10.2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Astfel, chiar şi în condiţiile în care, prin considerente, instanţa de apel ar fi apreciat asupra bunei credinţe a părţilor la încheierea contractului de asociere în participaţiune, această împrejurare nu ar fi aptă să atragă incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta a criticat interpretarea dată de instanţa de apel situaţiei de fapt, din perspectiva nulităţii actului juridic.

Cum motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează ipoteza în care instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii - nu o situaţie de fapt -, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia, instanţa supremă va analiza această critică din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susţinut, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru a opera cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 4 C. proc. civ., deoarece contractul de asociere în participaţiune nu a fost declarat fals.

Nici această critică nu este fondată.

Analiza sentinţei penale nr. 2076/09.10.2006 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti relevă că inculpatul C. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, în formă continuată, de fals intelectual, în formă continuată şi de uz de fals, în formă continuată. De asemenea, prin aceeaşi hotărâre, s-a dispus anularea, între altele, a art. 10 din Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, cât şi a contractului de asociere încheiat între părţile litigante.

Judecând apelurile promovate împotriva acestei sentinţe penale şi menţinând dispoziţiile pe latură civilă adoptate, Tribunalul Bucureşti, secţia I Penală a reţinut că în mod corect prima instanţă a anulat, în condiţiile art. 348 C. proc. pen.., art. 10 din Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, constatând, în considerente, că aceste acte au fost falsificate; în ceea ce priveşte contractul de asociere în participaţiune al părţilor, instanţa de apel a notat că acesta este consecinţa directă a activităţii infracţionale a inculpatului, fiind una din modalităţile în care aceasta s-a realizat.

De aceea, Înalta Curte impune părţilor concluzia că falsul reţinut de către instanţele penale nu se limitează numai la clauzele cuprinse în art. 10 din Hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor Biroului de Turism pentru Tineret S.A. din data de 13.01.2000, prin care s-a aprobat încheierea contractului de asociere, ci îşi extinde efectele şi asupra contractului însuşi.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este legală, aşa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

Stabilind astfel culpa procesuală a recurentei în promovarea prezentei căi de atac, aceasta urmează a fi obligată, în aplicarea art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 3.334 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 494/27.03.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta la plata către intimată a sumei de 3.334 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.