Competence conflict between civil and administrative sections over eviction under public service association contract

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploieşti la data de 29 iunie 2018 reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, dă dispună evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie decât aceea de locuinţa situat în municipiul Ploieşti, B-dul x, nr. 14, jud. Prahova.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Ploieşti şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa civilă nr. 7400/12.10.2018 Judecătoria Ploieşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a dispus declinarea competentei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele hotărârii instanţa a reţinut, în esenţă, că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe prevederile contractuale derivate din contractul de asociere având ca obiect prestarea unor servicii publice de către pârâtă, fiind urmărită atragerea răspunderii contractuale ale acesteia. În acest context instanţa a apreciat că, în stabilirea instanţei competente material, sunt incidente dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Prin sentinţa nr. 155 din 11 februarie 2019 Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscala admis acţiunea formulată de reclamanta Primăria Municipiului Ploieşti şi a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul situat în Ploieşti, B-dul x, nr. 14, obligând pârâta la plata sumei de 20 de RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 466 şi următoarele C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 5 din 4 iulie 2019 secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a II-a civilă.

În pronunţarea acestei hotărâri instanţa a reţinut că declararea competenţei Tribunalului Prahova nu a intervenit ca urmare a reţinerii caracterului de act administrativ, aspect ce nu reiese nici din sentinţa primei instanţe. Mai mult, s-a arătat, calea de atac menţionată de judecătorul fondului a fost aceea de drept comun, respectiv apel în 30 de zile de la comunicare şi nu cea specială din contenciosul administrativ - recursul în 15 zile de la comunicare.

De asemenea, s-a avut în vedere că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, în cadrul Curţii de Apel Ploieşti a fost reorganizată secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin înfiinţarea a două secţii distincte, respectiv secţia a II-a Civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, prin raportare la obiectul prezentului litigiu, s-a stabilit că prima secţie este competentă material funcţional.

Dosarul a fost înregistrat la secţia a II-a Civilă la data de 9.07.2019.

Prin încheierea de la 2 octombrie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia de necompetenţă funcţională, invocată din oficiu. A declinat competenţa de soluţionare a căii de atac în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.

În fundamentarea acestei soluţii, cea de-a doua instanţă a avut în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, faptul că Tribunalul Prahova a soluţionat cauza în primă instanţă, pricina fiind înregistrată ca un litigiu de contencios administrativ şi neinvocarea de către părţi a naturii civile, de drept comun, a litigiului.

Curtea a mai considerat că menţiunile referitoare la calea de atac din sentinţa apelată nu sunt relevante sub aspectul reţinerii naturii civile a litigiului la instanţa de control judiciar, raportat la modalitatea de învestire a tribunalului - prin admiterea excepţiei de necompetenţă materială invocată de pârâtă, potrivit argumentelor aduse de parte în întâmpinare.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două secţii ale aceleiaşi instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială funcţională de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

C. proc. civ., prin art. 136, reglementează procedura de soluţionare a conflictelor de competenţă dintre două secţii sau complete specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

Astfel, potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. civ. "dispoziţiile prezentei secţiuni privitoare la excepţia de necompetenţă şi la conflictul de competenţă se aplică prin asemănare şi în cazul secţiilor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti…", iar conform alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Conflictul se va soluţiona de secţia instanţei stabilite potrivit art. 135 corespunzătoare secţiei înaintea căreia s-a ivit conflictul".

Ca regulă, normele de competenţă din C. proc. civ. se aplică instanţelor judecătoreşti, enumerate în art. 2 din Legea nr. 304/2004, astfel încât cazurile în care legiuitorul a urmărit extinderea aplicării lor şi completelor sau secţiilor specializate din cadrul instanţelor reprezintă excepţia, motiv pentru care aceste norme sunt de strictă interpretare şi aplicare. Astfel de cazuri sunt cele reglementate explicit în art. 123 C. proc. civ., privind competenţa de soluţionare a cererilor accesorii, adiţionale şi incidentale, respectiv în art. 129 - 137 din C. proc. civ., privind excepţia de necompetenţă şi conflictul de competenţă (în cazul secţiilor specializate din cadrul aceleiaşi instanţe).

În cadrul competenţei jurisdicţionale, trebuie făcută distincţia între competenţa materială de atribuţiune şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă; judecata în apel; judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii.

Pentru determinarea competenţei instanţei de judecată sub aspect material procesual, prezintă importanţă natura şi obiectul litigiului, dincolo de calitatea părţilor.

Prin decizia civilă nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 237 din 06.04.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Piteşti şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., a stabilit următoarele:

"Competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

Considerentele expuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cuprinsul Deciziei nr. 18/2016, susţin interpretarea conform căreia pentru determinarea competenţei materiale procesuale a secţiilor specializate în cadrul aceleiaşi instanţe se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 şi nu de calitatea de profesionist a uneia dintre părţi.

Potrivit art. 3 C. civ., "(1) Dispoziţiile prezentului cod se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil. (2) Sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere. (3) Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ".

Conform art. 8 din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Noţiunea «profesionist» prevăzută la art. 3 C. civ. include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a C. civ.. (2) În toate actele normative în vigoare, expresiile «acte de comerţ», respectiv «fapte de comerţ» se înlocuiesc cu expresia «activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii»".

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat în decizia nr. 18/2016 cu privire la faptul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 226 alin. (1) şi art. 228 alin. (2) din Legea nr. 71/2011, cu modificările şi completările ulterioare, pentru determinarea competenţei materiale procesuale a tribunalelor/secţiilor specializate, se va ţine seama de criteriile legale referitoare la obiectul sau natura litigiilor, de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie evacuarea pârâtei din spaţiul cu altă destinaţie decât locuinţă, pentru care părţile au încheiat contractul de asociere nr. x/26.10.2009, contract asimilat actului administrativ în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Urmare a hotărârii de declinare a competenţei materiale, pronunţată de Judecătoria Ploieşti, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, această instanţă fiind astfel învestită cu soluţionarea unui litigiu de contencios administrativ privind executarea şi încetarea unui contract administrativ.

La primul termen de judecată, 4 decembrie 2018, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalul Prahova s-a declarat competentă din punct de vedere general, material şi teritorial, să soluţioneze cauza, aspect consemnat în încheierea de la acea dată, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În acest context, întrucât nici Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi nici părţile nu au invocat natura civilă de drept comun a litigiului sau natura de litigiu cu profesionişti şi nu s-a schimbat calificarea juridică, de litigiu de contencios administrativ, cu care a fost învestit ca urmare a admiterii excepţiei de necompetenţă materială a Judecătoriei Ploieşti, prezenta cale de atac este de competenţa secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal, respectiv de competenţa secţiei corespunzătoare, din punct de vedere al competenţei funcţionale, instanţei de fond care a pronunţat sentinţa atacată.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a căii de atac în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 ianuarie 2020.