Conflict of jurisdiction over exclusive territorial competence: invalidity of contractual forum clause in credit disputes between professionals and consumers

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari sub nr. x/2016 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta B. a solicitat instanţei obligarea acesteia la plata sumei de 1133,6 RON reprezentând credit şi dobânzi penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Legal citată, pârâta nu a formulat întâmpinare.

Prin sentinţa civilă nr. 273 din 16 martie 2016, Judecătoria Răcari a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a dispus declinarea cauzei spre competentă soluţionare, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, art. 121 C. proc. civ. are în vedere dispoziţiile legislaţiei speciale privind protecţia consumatorului, aceste prevederi având rolul de a proteja pe consumator în relaţiile sale contractuale cu profesionistul, însă în speţă nu sunt aplicabile aceste norme speciale întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispoziţiile privind protecţia consumatorului, dispoziţii speciale faţă de normele de drept comun.

În cauză, contractul încheiat între părţi este un contract civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligaţiei asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Având în vedere cele reţinute anterior, devin aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) C. proc. civ. şi, după cum s-a reţinut anterior, prin contractul încheiat, părţile au convenit ca eventualele litigii rezultate de încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului să fie soluţionate de instanţa de la sediul creditorului, acesta fiind în Bucureşti.

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4436 din 30 mai 2017 a admis excepţia de necompetenţă teritorială a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Răcari şi, constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă, s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru regulatorul de competenţă.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că obiectul cererii este în legătură cu raportul juridic născut dintr-un contract de credit, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 121 C. proc. civ., care reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă şi ca urmare astfel de cereri revin în competenţa instanţei de la domiciliul consumatorului.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului, Înalta Curte reţine că reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei B. la plata sumei de 1133,6 RON, reprezentând credit şi dobânzi penalizatoare.

Faţă de situaţia evocată prin acţiune şi având în vedere că pârâta domiciliază în Judeţ Dâmboviţa, iar potrivit art. 121 teza finală C. proc. civ., dispoziţiile art. 126 alin. (2) din acelaşi cod rămân aplicabile, respectiv în situaţia cererilor formulate de către un profesionist împotriva unui consumator, părţile pot conveni, în scris sau prin declaraţie orală dată în faţa instanţei, alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la acţiune, Înalta Curte constată, din interpretarea dispoziţiilor menţionate, că orice clauză contractuală privind stabilirea competenţei unei anumite instanţe de judecată în eventualitatea naşterii unui litigiu între un profesionist şi un consumator nu va putea da naştere la efecte juridice în sensul indicat.

Totodată, se reţine faptul că dispoziţiile art. 126 alin. 2 C. proc. civ. sunt norme de procedură, motiv pentru care aplicabilitatea acestora nu se raportează la momentul naşterii raportului juridic, ci la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2013.

Prin urmare, având în vedere că pârâta domiciliază în circumscripţia teritorială a Judecătoriei Răcari cu privire la care se solicită luarea măsurilor ce fac obiectul demersului judiciar al reclamantei, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., conform corora "necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura" şi a prevederilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, "necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Răcari.

Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.