Competence for execution objection assigned to court that authorized execution

Asupra conflictului negativ de competenţă, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, sub nr. x/2016 la data de 21.11.2016, contestatorul MINISTERUL JUSTIŢIEI a formulat, în contradictoriu cu intimatul A., contestaţie la executare împotriva adresei de înfiinţare a popririi, emise în dosarul de executare nr. 2553/2016 al BEJA B..

Prin sentinţa civilă nr. 1993/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost admisă excepţia necompetentei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul MINISTERUL JUSTIŢIEI, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti la data de 26.04.2017, sub acelaşi număr.

Prin sentinţa civilă nr. 4292 din 12 iunie 2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, secţia a II-a civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulate de contestatorul MINISTERUL JUSTIŢIEI, în contradictoriu cu intimatul A., în favoarea Judecătoriei Iaşi.

În drept, potrivit art. 714 alin. (1) C. proc. civ. "Contestaţia se introduce la instanţa de executare", iar prin potrivit art. 651 C. proc. civ. "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În cauză s-a apreciat că sunt aplicabile de asemenea, prin analogie, dispoziţiile art. 112 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care în cazul în care cererea priveşte mai mulţi pârâţi, se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia. Astfel fiind, întrucât executarea silită are o cauză unică, comună pentru toţi debitorii, neputând fi divizată între instanţele în raza cărora îşi au sediul aceştia, iar instanţa care a încuviinţat executarea silită a titlului creditorului, ca şi instanţă de executare competentă teritorial, este Judecătoria Iaşi, cum reiese din încheierea din data de 09.09.2016, dată în dosarul nr. x/2016 al Judecătoriei Iaşi, cea din urmă judecătorie menţionată este competentă din punct de vedere teritorial să judece prezenta cauză, având ca obiect contestaţie la executare, iar nu Judecătoria Sectorul 5 Bucureşti.

Prin încheierea nr. 2105/2017 din 23 august 2017 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia Civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 Bucureşti şi, constatând intervenit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Iaşi şi Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Instanţa a reţinut, în esenţă, că debitorul din dosarul de executare, contestatorul din prezentul dosar, are domiciliul în Bucureşti, astfel că Judecătoria Iaşi nu este competentă să soluţioneze cauza. S-a reţinut că nu prezintă relevanţă faptul că Judecătoria Iaşi a încuviinţat executarea silită, instanţa de executare fiind determinată de sediul debitorului, iar nu de instanţa ce încuviinţează executarea silită.

Textul legal prevede în mod clar şi nu lasă loc de interpretări în sensul că domiciliul debitorului atrage competenţa instanţei de executare iar în aplicarea acestuia nu se poate adăuga la lege. Mai mult decât atât, printre motivele invocate de contestator se numără chiar şi aspectul necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi în pronunţarea încheierii de încuviinţare a executării silite.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, sub nr. x/2016.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi, în temeiul art. 135 C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Determinarea instanţei de executare în soluţionarea prezentei contestaţii la executare se face prin raportare la dispoziţiile art. 714 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 651 din acelaşi cod, norme legale prin care se stabileşte că aceasta se introduce la instanţa de executare, instanţa fiind judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliu sau, după caz, sediul debitorul, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. La alin. (3) se stabileşte că instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Instanţa de executare, în competenţa căreia sunt plasate toate litigiile privind executarea silită conform alin. (3) din art. 651 C. proc. civ. este determinată de dispoziţiile art. 651 alin. (1) din acelaşi Cod.

Astfel, conform art. 666 şi art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare încuviinţează executarea silită şi îşi validează implicit, în această procedură, calitatea de instanţă competentă să soluţioneze litigiile privind contestaţia la executare.

De altfel, art. 714 alin. (1) C. proc. civ. stabileşte regula potrivit căreia instanţa de executare soluţionează contestaţia la executare propriu-zisă.

În cauză, se constată că creditorul A., prin C., executor judecătoresc în cadrul BEJA B. s-a adresat Judecătoriei Iaşi cu o cerere de încuviinţare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 116 din 13 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, încuviinţare ce a fost admisă prin încheierea nr. 12240/2016/CS din 9 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi.

Prin urmare, momentul determinant în stabilirea competenţei instanţei de executare îl reprezintă data sesizării instanţei cu cererea de încuviinţare a executării silite (şi nu data înregistrării cererii de executare silită sau data promovării contestaţiei la executare). De asemenea, trebuie păstrat principiul esenţial al unicităţii instanţei de executare, aceeaşi instanţă fiind competentă să încuviinţeze executarea silită şi să soluţioneze orice alt incident în legătură cu aceasta, precum contestaţia la executare ori de întoarcere a executării silite.

În raport cu dispoziţiile legale evocate şi înscrisurile de la dosar, rezultă că în cauză instanţa de executare este Judecătoria Iaşi, competenţă ce a fost dobândită prin încheierea nr. 12240/2016/CS din 9 septembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Iaşi, instanţă căreia îi revine competenţa să soluţioneze contestaţia la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite.

Faţă de considerentele anterior expuse şi văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iaşi.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.