Jurisdiction assigned to Bucharest Sector 6 Court in challenge to debt-forgiveness notice; Constanța Court loses.

Asupra conflictului negativ de competenţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 11.07.2016, sub numărul x/2016, contestatoarea A. S.A., în contradictoriu cu intimata B., a formulat contestaţie în temeiul Legii nr. 77/2016 privind darea în plată, invocând neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru darea în plată, cu consecinţa repunerii de drept a părţilor în situaţia anterioară notificării, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 451 C. proc. civ.

Judecătoria Constanţa, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 13459 din 17 noiembrie 2016 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că potrivit art. 7 din Legea nr. 77/2016 competenţa aparţine judecătoriei în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul şi cum sediul domiciliul pârâtei consumatoare este necunoscut sunt aplicabile dispoziţiile art. 108 C. proc. civ., iar competenţa revine Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti unde figura ultimul domiciliu al pârâtei din România, aceasta fiind stabilită din data de 07.02.2014 în Canada.

Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 4868 din 31 mai 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, excepţie invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului ivit.

În argumentarea acestei sentinţe s-a reţinut că societatea contestatoare a formulat contestaţie împotriva notificării de dare în plată, prin care intimata şi-a manifestat intenţia de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea acesteia, respectiv cel situat în Municipiul Bucureşti, strada x nr. 28, bloc F6.

Legea nr. 77/2016 stabileşte competenţa teritorială în favoarea unei anumite instanţe (judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul), fără a mai exista posibilitatea pentru părţi de a conveni ca litigiul să fie soluţionat de o altă instanţă, ceea ce înseamnă că instanţa determinată de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016 are o competenţă teritorială exclusivă.

Conform cererii de repunere pe rol a cauzei din data de 19.04.2017 pârâta a indicat că domiciliul acesteia este în străinătate, respectiv în Laval, Quebec, Canada, str. x (fila x).

Însă, prin notificarea înregistrată la reclamantă sub nr. x din 30.06.2016 pârâta a arătat că are domiciliul în judeţul Constanta (dosar declinat).

Potrivit art. 108 C. proc. civ. dacă domiciliul sau, după caz, sediul pârâtului este necunoscut, cererea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie se află reşedinţa sau reprezentanţa acestuia, iar dacă nu are nici reşedinţa ori reprezentanţa cunoscută, la instanţa în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul, sediul, reşedinţa ori reprezentanţa, după caz.

Pe cale de consecinţă, instanţa a reţinut că la data sesizării Judecătoriei Constanţa pârâta şi-a indicat reşedinţa din România ca fiind în Municipiul Constanţa, iar faptul că prin cererea de repunere pe rol şi-a indicat o adresă din România pentru comunicarea actelor de procedură nu poate conduce la o altă concluzie.

Chiar reclamanta prin cererea de chemare în judecată a învederat instanţei că intimata are domiciliul la o altă adresă, aşa cum reiese şi din notificare, respectiv Constanţa, strada x nr. 110A, apartament 30(dosar declinat).

În concluzie, Judecătoria Constanţa era instanţa competentă teritorial să soluţioneze cauza, în raport de ipotezele mai sus prevăzute.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu, îl reprezintă acţiunea formulată de contestatoarea A. S.A. împotriva notificării de dare în plată prin care intimata B. şi-a manifestat intenţia de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea acesteia, contestatoarea susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Legea nr. 77/2016 privind darea în plată.

Litigiul face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, iar regula în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 7 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 77/2016, care prevede că cererea se judecă în procedură de urgenţă, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază consumatorul.

Aceste dispoziţii se coroborează cu prevederile art. 118 din C. proc. civ. care stabilesc o competenţă exclusivă, astfel că, cererile formulate de profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Conform noului C. civ. (art. 87) "domiciliul unei persoane fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală."

Asocierea explicită pe care legiuitorul o face în definiţia domiciliului din noul C. civ. cu locuinţa principală nu semnifică o îndepărtare de concepţia domiciliului ca locuinţă "efectivă" dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situaţie de fapt, susceptibilă de probare prin orice mijloc de probaţiune şi lăsată la aprecierea suverană a instanţei, nu ideea de domiciliu ca noţiune juridică.

Mai mult, legiuitorul a prevăzut că domiciliul este reglementat "în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor civile ale persoanei fizice", scopul dispoziţiilor legale fiind acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare.

În speţă, contestatoarea a indicat în acţiunea introductivă domiciliul pârâtei B. ca fiind cel menţionat în notificare, respectiv în Municipiul Constanţa, str. x, bl. l4, jud. Constanţa.

Analizând înscrisurile din dosar se constată că pârâta nu mai locuieşte la acest domiciliu, din cererea de repunere pe rol formulată de pârâtă în dosarul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti rezultând faptul că în prezent aceasta are domiciliul în Canada, iar în România a indicat domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură ca fiind în Bucureşti, Bd. x, menţionând şi persoana desemnată cu primirea corespondenţei.

Raportat la aceste considerente devin aplicabile dispoziţiile art. 155 pct. 13 din C. proc. civ. potrivit cărora, în toate cazurile, dacă cei aflaţi în străinătate au mandatar cunoscut în ţară, va fi citat numai acesta din urmă.

În raport de argumentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de contestatoarea A. S.A., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 octombrie 2017.