Lottery company prevails; Bucharest Sector 3 Court validly vested as defendant's late territorial challenge rejected.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la 21 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat obligarea pârâtului PFA A. la plata sumei totale de 23.050,1 RON, compusă din debit principal de 22.145,51 RON şi penalităţi de 904,59 RON, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 194 C. proc. civ. şi pe cele ale art. 1516 şi art. 1530 C. civ.

Pârâtul nu a depus întâmpinare la cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2016, instanţa a admis cererea de amânare formulată de pârât în vederea pregătirii apărării.

Prin încheierea de şedinţă din 6 februarie 2017, instanţa a admis o nouă cerere de amânare formulată de pârât pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale.

La 17 martie 2017, pârâtul a depus la dosar note scrise prin care a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi a solicitat declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

La termenul din 20 martie 2017, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a pus în discuţia părţilor şi a rămas în pronunţare cu privire la excepţia necompetenţei teritoriale.

Prin sentinţa civilă nr. 3372 din 20 martie 2017, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

În motivarea acestei sentinţe, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a reţinut următoarele:

Instanţa competentă din punct de vedere material să judece cauza, prin raportare la valoarea obiectului acesteia, este judecătoria, în temeiul art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, potrivit art. 107 alin. (1) C. proc. civ., "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, pârâtul PFA A. îşi are sediul în localitatea Garvăn, comuna Jijila, str. x, jud. Tulcea, aflată în circumscripţia Judecătoriei Măcin.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, invocată de pârât şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Măcin.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Măcin la 3 mai 2017, sub acelaşi număr de dosar.

În şedinţa publică din 28 iunie 2017, apărătorul reclamantei a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Măcin şi a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, în temeiul clauzei de la art. 10.2 din contractul de mandat nr. x/9.10.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 520 din 25 iulie 2017, Judecătoria Măcin a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti; a constatat că a intervenit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În motivarea acestei sentinţe, au fost evocate dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., constatându-se că sediul pârâtului este jud. Tulcea.

S-a arătat că există dispoziţii speciale, precum cele prevăzute de art. 126 alin. (1) C. proc. civ. care reglementează prorogarea convenţională de competenţă, în sensul existenţei unei convenţii a părţilor ca litigiul să fie soluţionat de către o altă instanţă decât cea care este în mod normal competentă.

Potrivit acestor prevederi legale, pentru ca alegerea instanţei să producă efectul extinderii competenţei este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii: părţile să aibă capacitate procesuală de exerciţiu, iar consimţământul lor să fie liber şi neviciat; convenţia părţilor să fie expresă, în sensul că din cuprinsul său să rezulte explicit opţiunea pentru o anumită instanţă, alta decât cea care ar fi în mod normal competentă; în convenţie să se determine exact instanţa aleasă, iar aceasta să nu fie necompetentă absolut.

S-a constatat că la dosar există copia contractului de mandat nr. x/09.10.2014, în care reclamanta are calitate de mandant, iar pârâtul are calitatea de mandatar.

Potrivit art. 10.2 din contractul de mandat nr. x/09.10.2014, părţile au convenit ca litigiile de orice fel, decurgând din executarea acestui contract, să se rezolve pe cale amiabilă, iar, în caz contrar, acestea vor fi de competenţa instanţelor judecătoreşti de la sediul central a mandantului.

Din corelarea acestei clauze cu prevederile art. 126 C. proc. civ., s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile mai sus enunţate, în sensul că există un consimţământ liber şi neviciat, există o convenţie expresă a părţilor consemnată în contractul lor şi că prin convenţia respectivă s-a determinat exact instanţa aleasă care nu este necompetentă absolut, în sensul că nu există nicio limitare în alegerea competenţei prevăzute de art. 126 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate aceste considerente, Judecătoria Măcin a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 18 august 2017.

Analizând actele şi lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Judecătoria Măcin şi Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeaşi cauză, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Fiind îndeplinite condiţiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluţionarea prezentului conflict de competenţă prin emiterea regulatorului de competenţă.

Dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. stabilesc competenţa teritorială de drept comun pentru judecata în primă instanţă în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Totodată, conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., "părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă".

Dat fiind că art. 126 alin. (1) C. proc. civ. permite părţilor ca, în anumite condiţii, să aleagă o altă instanţă decât cea de la domiciliul sau sediul pârâtului, rezultă că dispoziţiile art. 107 alin. (1) din acelaşi act normativ stabilesc un caz de competenţă teritorială relativă.

Or, competenţa teritorială relativă este una de ordine privată, conform dispoziţiilor art. 129 alin. (3) C. proc. civ.

Cu privire la momentul procesual până la care partea îndreptăţită poate invoca încălcarea competenţei teritoriale relative, art. 130 alin. (3) C. proc. civ. prevede că "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Totodată, potrivit art. 208 alin. (1) C. proc. civ., "întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel", iar potrivit art. 208 alin. (2) din acelaşi act normativ, "nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel".

Astfel, nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut la art. 201 alin. (1) C. proc. civ. atrage decăderea pârâtului din dreptul de a invoca excepţii de ordine privată, deci şi excepţia necompetenţei teritoriale relative.

Pornind de la aceste consideraţii cu caracter principial, se constată că prin cererea dedusă judecăţii reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A. a solicitat obligarea pârâtului PFA A. la plata sumei totale de 23.050,1 RON, datorate în baza contractului de mandat nr. x/9.10.2014.

Totodată, prin clauza de la art. 10.2 din contractul de mandat nr. x/9.10.2014, părţile au convenit ca litigiile născute în baza acestui contract să fie soluţionate de instanţele judecătoreşti de la sediul central al mandantului.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, se constată că sediul central al mandatului se află în Bucureşti, iar sediul pârâtului se află în localitatea Garvăn, comuna Jijila, jud. Tulcea.

Chiar dacă reclamanta nu a sesizat instanţa de la sediul său, aleasă de părţi prin convenţia lor şi nici instanţa de la sediul pârâtului, se constată că pârâtul PFA A. nu a invocat prin întâmpinare excepţia necompetenţei teritoriale relative a Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, ci prin notele scrise depuse după al doilea termen de judecată.

Fiind invocată cu depăşirea momentului procesual stabilit de art. 130 alin. (3) C. proc. civ., Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti trebuia să facă aplicarea dispoziţiilor art. 208 alin. (2) C. proc. civ., în sensul de a constata că pârâtul era decăzut din dreptul de a invoca excepţia necompetenţei de ordine privată, cu consecinţa că instanţa sesizată de către reclamant rămâne învestită cu judecarea cauzei chiar dacă este necompetentă teritorial.

Ca atare, se reţine că punerea în discuţia părţilor de către Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a excepţiei necompetenţei teritoriale relative, invocate de către pârât prin notele scrise depuse după al doilea termen de judecată, s-a făcut cu încălcarea textelor de lege anterior menţionate, întrucât pârâtul era decăzut din dreptul de a mai invoca excepţia respectivă.

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 130 alin. (3) şi art. 208 alin. (2) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2017.