Unconstitutional challenge to Article 142 Code of Civil Procedure on material jurisdiction for transfer of cases by disabled petitioners

Asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanţei supreme la 19 iulie 2017, petentul A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, al Tribunalului Iaşi, secţia Civilă către Tribunalul Bucureşti.

În motivare, petentul a arătat că are 70 de ani şi este o persoană cu handicap grav, cu însoţitor, motiv pentru care starea sa de sănătate îi permite deplasarea numai pe raza Municipiului Bucureşti.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 50 din Constituţia României, precum şi dispoziţiile Legii nr. 221/2010.

Prin aceeaşi cerere, petentul a arătat că, în situaţia în care instanţa înţelege să invoce prevederile art. 142 C. proc. civ., invocă excepţia de neconstituţionalitate a acestui text de lege, întrucât acest articol nu prevede situaţiile speciale şi încalcă dispoziţiile art. 50, art. 11 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.

Având în vedere că a fost invocată, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale, iar petentul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 142 C. proc. civ. care reglementează competenţa materială în materia strămutării, urmează a fi analizată cu prioritate cererea de sesizare formulată de către petent.

Înalta Curte, examinând cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 142 C. proc. civ., constată următoarele:

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, rezultă că pentru a se dispune sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la soluţionarea unei excepţii de neconstituţionalitate este necesară îndeplinirea următoarelor condiţii de admisibilitate: excepţia de neconstituţionalitate să fie ridicată într-un litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj; excepţia de neconstituţionalitate să vizeze o lege sau ordonanţă ori o dispoziţie dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; dispoziţia legală care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei; prevederile legale care formează obiectul excepţiei să nu fi fost declarate neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Verificând în ce măsură cererea de sesizare a Curţii Constituţionale formulată de către petentul A. îndeplineşte aceste condiţii, se constată că primele două condiţii sunt îndeplinite, întrucât excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în prezentul dosar, aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi, totodată, excepţia respectivă vizează dispoziţiile art. 142 din C. proc. civ.

Cu privire la cea de-a treia condiţie de admisibilitate, se reţine că aceasta este îndeplinită, întrucât obiectul excepţiei de neconstituţionalitate vizează un text de lege care constituie temeiul invocării, din oficiu, a excepţiei necompetenţei materiale a Înaltei Curţi în soluţionarea cererii de strămutare.

Totodată, se apreciază că este îndeplinită şi ultima condiţie de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, având în vedere că textul de lege care face obiectul excepţiei de neconstituţionalitate nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate impuse de dispoziţiile art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 nu este suficientă pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, decât în măsura în care aceasta îndeplineşte şi cerinţele referitoare la forma scrisă şi motivarea cererii de sesizare.

Astfel, se constată că petentul s-a rezumat la a susţine că art. 142 C. proc. civ. încalcă principiile constituţionale ce decurg din art. 11 alin. (1) şi (2), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 50 din Constituţia României, fără însă a dezvolta în concret critici de neconstituţionalitate.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, "sesizările trebuie făcute în formă scrisă şi motivate".

În acest sens poate fi evocată şi decizia nr. 115/2017 a Curţii Constituţionale (relevante fiind considerentele de la pct. 19 şi 20), prin care s-a reţinut că, "Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia s-a limitat, în motivarea acesteia, la enumerarea a şapte temeiuri constituţionale, fără să arate, în mod concret, în ce constă contrarietatea astfel reclamantă. Or, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sesizările adresate Curţii Constituţionale trebuie motivate şi, prin urmare, Curtea nu se poate substitui autorilor excepţiei în ceea ce priveşte identificarea şi formularea unor motive de neconstituţionalitate. Acest fapt ar avea semnificaţia exercitării unui control de constituţionalitate din oficiu, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispoziţiile art. 146 din Constituţie".

Pentru considerentele arătate mai sus, în temeiul art. 10 alin. (2) şi art. 29 din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte va respinge cererea formulată de petentul A. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 142 C. proc. civ.

Examinând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 142 alin. (1) teza I C. proc. civ., "cererea de strămutare întemeiată pe motiv de bănuială legitimă este de competenţa curţii de apel, dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal din circumscripţia acesteia".

Faţă de formularea clară a acestui text de lege, competenţa de a soluţiona cererea de strămutare aparţine curţii de apel dacă instanţa de la care se cere strămutarea este o judecătorie sau un tribunal.

Având în vedere că s-a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Iaşi, rezultă că, potrivit art. 142 alin. (1) teza I C. proc. civ., Curtea de Apel Iaşi este competentă material să soluţioneze cererea de strămutare.

Prin urmare, în temeiul art. 142 alin. (1) teza I prin raportare la art. 132 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi să decline în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a cererii formulate de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2014 al Tribunalului Iaşi, secţia Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 142 C. proc. civ.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de strămutare în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

Cu recurs în termen de 48 de ore de la pronunţare în privinţa dispoziţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Fără cale de atac în privinţa dispoziţiei de declinare a competenţei de soluţionare a cererii de strămutare.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 octombrie 2017.