Invalidity of pre-dispute jurisdiction clauses in consumer credit contracts under strict domicile rule for professional-against-consumer actions

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a declanşat procedura cu privire la cererile cu valoare redusă în contradictoriu cu pârâtul B., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 737,5 RON, din care 250 RON reprezentând credit de nevoi personale acordat prin virament bancar conform OP nr. x/09.03.2016 şi 487,5 RON reprezentând dobânda penalizatoare de 2,5% la creditul acordat pentru perioada 08.04.2016 - 29.06.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 238/2017 din 06 februarie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu şi a dispus declinarea competenţei soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, reţinându-se în esenţă, că potrivit art. 121 C. proc. civ., competenţa revine judecătoriei în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, respectiv în mun. Constanţa, jud. Constanţa, conform înscrisurilor aflate la dosar.

S-a mai reţinut că părţile au convenit prin art. 17.4 din contract o clauză atributivă de competenţă în favoarea judecătoriei de la sediul creditorului însă în raport cu dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza nu poate da naştere la efecte juridice în sensul arătat.

Prin sentinţa civilă nr. 6790 din 07 iunie 2017, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia propriei necompetenţe teritoriale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, Judecătoria Constanţa a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 121 şi 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., însă din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a constatat că pârâtul domiciliază în fapt în mun. Bucureşti, aceasta fiind locuinţa efectivă a acestuia.

Pentru aceste considerente, având în vedere că domiciliul consumatorului este situat în mun. Bucureşti, Judecătoria Constanţa a apreciat că, în speţă, competenţa teritorială aparţine Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanta profesionist, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu o acţiune având ca obiect cerere de valoare redusă împotriva pârâtului consumator B..

Regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.".

Prin urmare, norma evocată se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Prin hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, pronunţată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/08, privind pe VB Pénzügyi Lízing Zrt. împotriva C. s-a reţinut că, potrivit unei jurisprudenţe constante, sistemul de protecţie pus în aplicare prin directivă se bazează pe ideea că un consumator se găseşte într-o situaţie de inferioritate faţă de un vânzător sau un furnizor în ceea ce priveşte atât puterea de negociere, cât şi nivelul de informare, situaţie care îl conduce la adeziunea la condiţiile redactate în prealabil de către vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influenţă asupra conţinutului acestora.

Astfel, pentru a asigura protecţia urmărită de Directiva nr. 93/13/CEE, Curtea a subliniat că situaţia de inegalitate existentă între consumator şi vânzător sau furnizor nu poate fi compensată decât printr-o intervenţie pozitivă, exterioară părţilor la contract, asigurată de instanţa naţională, care trebuie să verifice dacă o clauză din contractul care face obiectul litigiului cu care este sesizată intră în domeniul de aplicare al directivei.

În ceea ce priveşte o clauză nenegociată, inserată într-un contract încheiat între un consumator şi un profesionist, care conferă competenţă exclusivă instanţei în raza căreia era situat sediul profesionistului, Curtea a statuat, la punctul 24 din Hotărârea Océano Grupo Editorial şi D., că trebuie considerată abuzivă în sensul art. 3 din directivă în cazul în care, în contradicţie cu cerinţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

În consecinţă, referitor la competenţa teritorială, Înalta Curte reţine că, clauza atributivă de competenţă inserată la art. 17.4 din contract nu poate produce efecte, în considerarea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că în litigiile în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, orice convenţie contrară fiind considerată nescrisă.

Astfel, având în vedere că dreptul la despăgubirea pretinsă în cauză de către reclamantă s-a născut după împlinirea termenului la care creditul trebuia rambursat, rezultă că inserarea clauzei atributive de competenţă în contractul de credit chiar la momentul încheierii acestuia lipseşte de eficienţă respectiva clauză.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului.

Cum în speţă, din examinarea actelor dosarului rezultă că pârâtul consumator are domiciliul în mun. Bucureşti, respectiv locuinţa efectivă, conform adresei nr. x din 20.20.2016 emisă de Direcţia pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date, competenţa teritorială de soluţionare a cauzei revine instanţei de la domiciliul pârâtului, respectiv Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Mai mult, este de observat că prin întâmpinarea şi cererea reconvenţională formulate în cauză, pârâtul B. şi-a indicat domiciliul în Bucureşti.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2017.