Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1356/2017 AI generated

Revision dismissed for lack of triple identity regarding illegality of judicial administrator’s reconvocation of creditors’ meeting in insolvency proceedings

Case Number Decizia nr. 1356/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision request filed by the creditor claimant, thereby upholding the appellate decision that had reversed the first-instance judgment favoring the creditor. The dispute concerned the legality of a judicial administrator’s actions during insolvency proceedings, specifically the reconvocation of a creditors' meeting in June 2016 following the judicial annulment of a February 2016 meeting, and the claimant argued that the appellate court violated the res judicata effect of a prior definitive judgment that had already invalidated the February 2016 meeting minutes. The court determined that the revision was inadmissible under Article 509(1)(8) of the Code of Civil Procedure because the "contrary" judgments lacked the required triple identity of parties, object, and cause, as the first case addressed the annulment of the February 2016 minutes while the second addressed the legality of the June 2016 reconvocation and the obligation to draft minutes consistent with prior judicial orders; consequently, the legal doctrine of res judicata did not apply, and the appellate court’s re-evaluation of the facts was not barred by the prior decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 75 din Legea nr. 85/2006, art. 15 din Legea nr. 85/2006, art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ; Revision dismissed for lack of triple identity regarding illegality of judicial administrator’s reconvocation of creditors’ meeting in insolvency proceedings: Prin cererea înregistrată la 28.07.2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, revizuenta S.C. Intrarom S.A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 495 din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Keywords

AI generated
revision of a judgment res judicata annulment proceedings creditors' meeting article of civil procedure revocation of bankruptcy declaration

Cited Legislation

AI generated
art. 75 din Legea nr. 85/2006
(2)1 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 85/2006, a încălcat atribuţiile specifice calităţii de preşedinte şi secretar de şedinţă, refuzând să constate îndeplinirea condiţiilor de cvorum şi să ia act de voturile exprimate de creditori, precum şi dispoziţiile art.
art. 15 din Legea nr. 85/2006
(amânare solicitată de administratorul special al debitoarei, numita C.); că votul exprimat de creditori prin corespondenţă împotriva acestui plan nu este consemnat în procesul-verbal, administratorul încălcând dispoziţiile art. 15 şi art.
art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a reţinut că este neîntemeiată având în vedere că la prima instanţă debitoarea a fost parte în proces şi că nu a fost pusă în discuţie lipsa calităţii procesuale a acesteia, potrivit textului art. 21 alin.
art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
495 din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra cererii de revizuire de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 842 din 26 mai 2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, s-a admis contestaţia formulată de S.C. Intrarom S.A. în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea şi s-a constatat nelegalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal din 19 februarie 2016, cu obligarea administratorul judiciar să întocmească acest act conform Legii nr. 85/2006.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că la 10 martie 2016, S.C. Intrarom S.A. Bucureşti a chemat în judecată pe administratorul judiciar al S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., solicitând să se constate nelegalitatea măsurii prin care acesta a procedat la modificarea ordinii de zi pentru adunarea creditorilor din 19.02.2016, precum şi a măsurii prin care a amânat această adunare; să se constate votul creditorilor împotriva planului de reorganizare şi să se dispună intrarea în faliment a firmei S.C. A. S.R.L., iar în subsidiar, să fie obligat administratorul judiciar la întocmirea procesului-verbal al şedinţei adunării creditorilor conform situaţiei reale din 19 februarie 2016, sub motiv că în mod nelegal administratorul judiciar a modificat convocatorul iniţial, schimbând ordinea de zi a adunării creditorilor din 19.02.2016, în sensul votării planului de reorganizare cu amendamentele depuse la dosar la 08.02.2016, modificare publicată în Buletinul procedurilor de insolvenţă la 12.02.2016, fără a fi asigurat termenul minim de 20 de zile între data publicării amendamentelor şi data şedinţei adunării creditorilor; că administratorul judiciar a amânat în mod nelegal adunarea creditorilor din 19 februarie 2016, faţă de dispoziţiile art. 99 alin. (2)1 coroborat cu art. 75 din Legea nr. 85/2006, a încălcat atribuţiile specifice calităţii de preşedinte şi secretar de şedinţă, refuzând să constate îndeplinirea condiţiilor de cvorum şi să ia act de voturile exprimate de creditori, precum şi dispoziţiile art. 100 alin. (1) din lege, ce stabilesc obligaţia administratorului de a-i informa pe creditorii prezenţi despre voturile valabile primite în scris.

Judecătorul-sindic, analizând contestaţia, a reţinut că debitoarea S.C. A. S.R.L. Rm. Vâlcea şi-a exprimat intenţia de a-şi reorganiza activitatea pe baza unui plan, iar administratorul judiciar a convocat pentru data de 19 februarie 2016 adunarea creditorilor cu ordinea de zi "votarea planului de reorganizarea activităţii, astfel cum a fost modificat prin amendamentele depuse în data de 08.02.2016" că din procesul-verbal al adunării creditorilor din 19 februarie 2016 rezultă că adunarea generală a fost amânată la o dată ulterioară soluţionării contestaţiilor la tabelul definitiv de creanţe A. (amânare solicitată de administratorul special al debitoarei, numita C.); că votul exprimat de creditori prin corespondenţă împotriva acestui plan nu este consemnat în procesul-verbal, administratorul încălcând dispoziţiile art. 15 şi art. 99 alin. (2) indice 1 din Legea nr. 85/2006.

Judecătorul-sindic a mai reţinut că existenţa contestaţiilor la tabelul definitiv al creanţelor A., nu este un motiv de amânare sine die a termenului pentru votarea planului (în condiţiile în care creditorii votează conform art. 15 din Legea nr. 85/2006) şi constatând nelegalitatea măsurilor dispuse prin procesul-verbal al adunării creditorilor S.C. A. S.R.L. din data de 19.02.2016, a dispus ca administratorul judiciar să întocmească procesul-verbal al adunării creditorilor conform dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.

Prin decizia nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul declarat de lichidator CITR Filiala Bucureşti SPRL - administrator judiciar al debitoarei S.C. A. S.R.L., intimaţi fiind S.C. Intrarom S.A. Bucureşti, S.C. B. S.R.L. Bucureşti prin mandatar S.C. D. S.R.L. - Preşedinte Comitet Creditori S.C. A. S.R.L..

Prin sentinţa nr. 1761 din 20 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2013, s-au admis capetele 1 şi 2 din contestaţia formulată de S.C. Intrarom S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu A. S.R.L. şi B. S.R.L. Bucureşti şi în consecinţă, s-a constatat nelegalitatea măsurii administratorului judiciar CITR Filiala Bucureşti SPRL, prin care a procedat la convocarea Adunării generale a creditorilor din 22 iunie 2016, a fost obligat administratorul judiciar la întocmirea procesului-verbal din 19 februarie 2016 conform legii şi situaţiei reale de atunci şi s-a respins capătul 3 al cererii.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul-sindic a reţinut că la 30 iunie 2016, Intrarom S.A. Bucureşti, în contradictoriu cu debitoarea A. S.R.L. Rm. Vâlcea, administratorul judiciar al acesteia şi B. S.R.L. Bucureşti (preşedintele Comitetului creditorilor S.C. A.), a solicitat desfiinţarea procesului-verbal al adunării creditorilor A. S.R.L. din 22 iunie 2016, ora 15, constatarea nelegalităţii măsurii administratorului judiciar prin care a procedat la ţinerea şedinţei adunării creditorilor A. S.R.L. pentru data de 22 iunie 2016 şi intrarea în faliment a debitoarei, sub motiv că adunarea creditorilor din 22 iunie 2016 este nelegală, pentru că avea ca obiect revotarea planului de reorganizare a debitoarei A. S.R.L., deşi judecătorul-sindic se pronunţase pentru desfiinţarea procesului-verbal al adunării creditorilor A. S.R.L. din 19 februarie 2016 (ce a avut acelaşi obiect), un plan neputând fi votat de 2 ori şi s-a încălcat termenul prevăzut de art. 99 (21) din Legea nr. 85/2006.

Analizând cererea, judecătorul-sindic a constatat că A. S.R.L. Râmnicu Vâlcea este în procedura insolvenţei prevăzută de Legea nr. 85/2006 din anul 2013; că la 19 februarie 2016, administratorul judiciar al societăţii a convocat adunarea creditorilor pentru a fi votat un plan de reorganizare propus de debitoare, plan completat prin amendamentele depuse în data de 08.02.2016; că procesele-verbale din 19 februarie 2016 şi măsurile dispuse în acea şedinţă au fost însă anulate în mod irevocabil de Tribunalul Vâlcea (în dosarele nr. x/2013 şi a24) pe motivul încălcării Legii nr. 85/2006 (art. 15 şi 100 din lege); că în contextul existenţei hotărârilor judecătoreşti nr. 842/2016 şi nr. 843/2016, pronunţate de Tribunalul Vâlcea, a existenţei pe rolul Curţii de Apel Piteşti a apelurilor declarate de părţi contra hotărârilor, administratorul judiciar a convocat adunarea generală a creditorilor la 22 iunie 2016; că apelul nu suspendă executarea acestora, dar în noua şedinţă din 22 iunie 2016, administratorul judiciar trebuia să consemneze realităţile şedinţei din 19 februarie 2016 (astfel cum s-a dispus prin hotărârile nr. 842/2016 şi 843/2016, ale Tribunalului Vâlcea, irevocabile), iar nu o altă situaţie de fapt; că cererea privind trecerea la faliment a debitoarei va fi respinsă, pentru că o cerere identică se află în dosarul de insolvenţă nr. 6343/90/2013 al Tribunalului Vâlcea şi va fi soluţionată în acel dosar.

Prin decizia nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile privind lipsa calităţii procesuale active şi autorităţii de lucru judecat.

S-a admis apelul formulat de debitoarea A. S.R.L. prin administrator special C. împotriva sentinţei civile nr. 1761 din 20 decembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Vâlcea, şi a fost schimbată sentinţa în parte, în sensul că s-au respins capetele de cerere 1 şi 2 din contestaţie şi s-a menţinut în rest sentinţa primei instanţe.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active, s-a reţinut că este neîntemeiată având în vedere că la prima instanţă debitoarea a fost parte în proces şi că nu a fost pusă în discuţie lipsa calităţii procesuale a acesteia, potrivit textului art. 21 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, astfel că nu poate fi invocată direct în apel lipsa calităţii procesuale active a debitoarei, indiferent că aceasta este reprezentată prin administratorul special sau nu.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat, s-a constatat a fi nefondată, cu motivarea că obiectul sentinţelor nr. 842-843/26.05.2016 ale Tribunalului Vâlcea, invocate de intimată, rămase definitive prin respingerea apelului, a fost nelegalitatea procesului-verbal din 19.02.2016 încheiat de administratorul judiciar şi obligarea administratorului judiciar să întocmească procesul-verbal al adunării creditorilor conform situaţiei de la acel moment. Prin cele două sentinţe judecătorul-sindic a decis anularea procesului-verbal al adunării creditorilor din 19.02.2016 şi a obligat administratorul judiciar "să întocmească procesul-verbal conform Legii nr. 85/2006."

S-a mai reţinut că obiectul prezentei cauze este convocarea adunării creditorilor pentru şedinţa din 22.06.2016 şi obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal în conformitate cu dispoziţiile legale şi hotărârile judecătoreşti pronunţate de Tribunalul Vâlcea, consemnarea situaţiei reale şi anume întrunirea cvorumului pentru şedinţa adunării generale a creditorilor din data de 19.02.2016 şi consemnarea voturilor exprimate prin corespondenţă de către creditori.

Pentru aceste argumente, s-a apreciat că nu există autoritate de lucru judecat căci prezentul litigiu are alt obiect, nelegala convocare a adunării creditorilor din 22.06.2016 şi obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal al adunării creditorilor conform legii şi hotărârilor judecătoreşti executorii.

Pe fondul cauzei, s-a reţinut că este fondată critica apelantei privind greşita anulare a măsurii administratorului judiciar de convocare a şedinţei adunării creditorilor din 22.06.2016, cu motivarea că nu poate fi pusă în discuţie convocarea adunării creditorilor fără a se pune în discuţie anularea hotărârii generale a creditorilor.

S-a mai reţinut că, în principiu, nelegalitatea convocării vizează aspectele de procedură: nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru convocare, omisiunea convocării unor persoane, lipsa informării privind ţinerea şedinţei, lipsa ordinii de zi, etc. însă niciunul dintre aceste aspecte ale legalităţii convocării nu a fost invocat.

S-a constatat a fi fondată şi critica privind admiterea greşită a capătului de cerere a contestaţiei privind obligarea administratorului judiciar "la întocmirea procesului-verbal din 19 februarie 2016 conform legii şi situaţiei reale de atunci.", reţinându-se că prin simpla anulare a convocării adunării creditorilor pentru şedinţa din 22.06.2016 nu poate fi luată măsura obligării administratorului judiciar să întocmească un proces-verbal în care să "consemneze realităţile şedinţei din 19.02.2016 (astfel cum s-a dispus prin hotărârea nr. 842/2016 şi 843/2016, ale Tribunalului Vâlcea, irevocabile), iar nu o altă situaţie de fapt.".

S-a mai reţinut că în şedinţa din 22.06.2016, adunarea creditorilor a admis planul propus de debitoare privind reorganizarea judiciară şi în lipsa anulării hotărârii adunării creditorilor acest act juridic nu poate fi ignorat de instanţă şi să oblige la întocmirea unui alt proces-verbal.

Totodată, s-a reţinut că menţiunea din dispozitivul hotărârii judecătorului-sindic de a obliga administratorul judiciar la întocmirea procesului-verbal din 19 februarie 2016 conform legii şi situaţiei reale de atunci este nelegală, în condiţiile în care instanţa nu poate să dicteze conţinutul procesului-verbal pentru că s-ar substitui adunării generale a creditorilor.

Prin cererea înregistrată la 28.07.2017 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, revizuenta S.C. Intrarom S.A. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 495 din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, susţinând că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că decizia atacată încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016 pronunţată de aceeaşi instanţă.

În argumentarea cazului de revizuire invocat, revizuenta a susţinut că prin decizia nr. 720/A-COM din 12 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, s-a tranşat în mod definitiv problema nelegalităţii măsurii administratorului judiciar de amânare a şedinţei adunării creditorilor şi refuzul de a lua act de votul adunării creditorilor de respingere a planului de reorganizare.

Pe cale de consecinţă, a fost anulat şi procesul-verbal al adunării creditorilor din data de 19.02.2016, s-a tranşat şi problema obligaţiei subsecvente a administratorului judiciar, acesta fiind obligat să întocmească procesul-verbal al adunării creditorilor din 19.02.2016 în acord cu legea, adică prin consemnarea situaţiei juridice reale, respectiv a voturilor exprimate de creditori cu privire la planul de reorganizare.

A arătat revizuenta că având în vedere că această problemă a fost dezlegată în mod definitiv de instanţa de judecată, este evident că numai cu încălcarea autorităţii de lucru judecat s-a putut considera, prin hotărârea atacată că în sarcina administratorului judiciar revenea o altă obligaţie, anume aceea de a reconvoca adunarea creditorilor cu aceeaşi ordine de zi.

Cu toate acestea, a arătat revizuenta că prin hotărârea atacată, Curtea de Apel Piteşti a admis apelul administratorului special, schimbând în parte sentinţa în sensul respingerii capetelor de cerere 1 şi 2 din contestaţie, capete ce au avut ca obiect: constatarea nelegalităţii măsurii administratorului judiciar prin care a procedat la reconvocarea adunării creditorilor şi obligarea administratorului judiciar la întocmirea procesului-verbal în conformitate cu dispoziţiile legale şi hotărârile judecătoreşti executorii pronunţate de Tribunalul Vâlcea, consemnarea situaţiei reale, respectiv întrunirea cvorumului pentru şedinţa Adunării Creditorilor din data de 19.02.2016 şi consemnarea voturilor exprimate prin corespondenţă de către creditori şi a votului exprimat de societatea Intrarom S.A. prin participarea la şedinţa Adunării Creditorilor convocată pentru data de 19.02.2016.

Astfel, apreciază revizuenta că hotărârea atacată impune o altă conduită administratorului judiciar decât cea la care fusese obligat printr-o hotărâre definitivă, fapt care încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive anterioare, motiv pentru care se impune admiterea prezentei cereri de revizuire.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reţine următoarele:

Motivul de revizuire invocat de revizuentă - art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunţate în acelaşi litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunţate nu în acelaşi proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunţat cu încălcarea autorităţii de lucru judecat.

Raţiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi; în atare situaţie executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depăşirea acestei situaţii creată de existenţa hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorităţii lucrului judecat.

În speţă, se constată că hotărârile pretins potrivnice, deşi au fost pronunţate în dosare diferite, nu au avut acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, şi ca atare, contrarietatea hotărârilor poate fi analizată numai dacă sunt îndeplinite condiţiile anterior menţionate.

În egală măsură este de reţinut că nu este îndeplinită nici condiţia ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepţia autorităţii de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat.

Astfel, în dosarul nr. x/2013, instanţa a analizat atât legalitatea, cât şi condiţiile în care s-a încheiat procesul-verbal al adunării creditorilor din 19.02.2016, respectiv dreptul administratorului judiciar de a hotărî amânarea ţinerii şedinţei adunării creditorilor, în vreme ce în dosarul nr. x/2013 instanţa a analizat legalitatea şi condiţiile în care a fost încheiat procesul-verbal al adunării creditorilor din 22.06.2016.

Astfel cum s-a arătat anterior, nu este îndeplinită nici condiţia ce vizează aspectul neinvocării în cel de-al doilea proces a excepţiei autorităţii de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se analizat, având în vedere că în dosarul nr. x/2013, prin decizia nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017, Curtea de Apel Piteşti a examinat şi respins excepţia invocată de revizuenta din prezenta cauză, reţinând că dosarul nr. x/2013 are un alt obiect, respectiv nelegala convocare a adunării creditorilor din 22.06.2016 şi obligarea administratorului judiciar de a întocmi procesul-verbal al adunării creditorilor, conform legii şi hotărârilor judecătoreşti executorii.

Aşa fiind, constatând a nu fi întrunită condiţia existenţei triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, în raport cu dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. Intrarom S.A. împotriva deciziei nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. INTRAROM S.A. împotriva deciziei nr. 495/A-COM din 26 iunie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 judecători.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2017.