Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1355/2017 AI generated

Loan recovery dispute: admissibility of annulment challenge against filtering panel decision and recusal request

Case Number Decizia nr. 1355/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant's annulment challenge as unfounded, thereby upholding the appellate court's decision which had rejected his appeal against the first-instance judgment that dismissed his claim for loan repayment as time-barred. The dispute originated from a claim by a creditor, as sole heir to his late wife, seeking the solidary restitution of loans totaling 374,940 RON from two debtors, which was dismissed at trial due to the statute of limitations; the appellant challenged the appellate court's upholding of that dismissal and its prior rejection of a judge's recusal, arguing that the cassation appeal should have been heard in public with parties cited and that the grounds for recusal and the panel composition were improperly handled. The court determined that the cassation appeal was validly resolved by a filtering panel without citing the parties pursuant to Article 493(6) of the Civil Procedure Code regarding non-controversial issues, and found no violation of Article 503(2)(3) or (4) since the appellate court had thoroughly analyzed and correctly applied the legal standards for judge incompatibility under Articles 41 and 42 of the Civil Procedure Code, addressing all grounds of appeal raised by the creditor.

Legislator headnote

AI generated

art. 41 alin. (1) C. proc. civ, art. 506 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ, art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ; Loan recovery dispute: admissibility of annulment challenge against filtering panel decision and recusal request: Examinând această critică, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză şi analizând cu rigurozitate condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, a reţinut în mod corect că situaţiile de incompatibilitate sunt enumerate limitativ de lege.

Keywords

AI generated
civil annulment repayment of loan late recusal request article of civil procedure grounds for cassation late objection to debt enforcement

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra contestaţiei în anulare de faţă, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, personal şi în calitate de unic succesor al defunctei sale soţii A. a solicitat obligarea - în solidar a pârâţilor B. şi S.C. C. S.R.L. - să restituie în totalitate - împrumuturile acordate acestora de către reclamant şi soţia acestuia, în mai multe rânduri.

Reclamantul pentru stabilirea taxei judiciare de timbru a precizat valoarea în RON a pretenţiilor formulate la valorile BNR din data de 16 octombrie 2014, astfel: 63.000 EURO x 4,38 RON/l Euro = 275.940 RON + 30.000 USD x 3,30 RON/l USD = 99.000 RON = total valoare împrumuturi de restituit = 374.940 RON.

Prin sentinţa nr. 82 din 02 iulie 2015 Tribunalul Specializat Mureş, a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâţii societatea C. S.R.L. şi B. şi în consecinţă, a respins ca fiind prescrisă acţiunea promovată de reclamantul D. şi B., acţiune având ca obiect obligarea pârâţilor în solidar la restituirea sumei de 65.000 euro şi 30.000 USD cu titlu de împrumut. A fost respinsă ca nedovedită cererea formulată de pârâţii S.C. C. şi B. privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva sentinţei nr. 82 din 02 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş a declarat apel reclamantul D., ce a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin încheierea nr. 34/A/CC din 06 iunie 2016 Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de apelantul D. privind recuzarea doamnei judecător E..

Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 382/A din 9 iunie 2016 a respins apelul formulat de D. împotriva sentinţei nr. 82 din 02 iulie 2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş.

Împotriva încheierii nr. 34/A/CC din 6 iunie 2016 şi a deciziei nr. 382/A din 9 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul D. a declarat recurs.

Prin decizia nr. 447 din 09 martie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva deciziei nr. 382/A din 09 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Prin aceeaşi decizie, s-a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva încheierii nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În argumentarea acestei soluţii, Înalta Curte a reţinut în ceea ce priveşte recursul declarat împotriva deciziei nr. 382/A din 09 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal că potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv şi raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiei solicitate în prezentul litigiu, respectiv suma de suma de 374.940 RON, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurentul-reclamant D. împotriva încheierii nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a reţinut că principala critică o reprezintă nemulţumirea privind respingerea cererii de recuzare a doamnei judecător E., invocând dispoziţiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, art. 44 alin. (2), art. 50 alin. (1), art. 53 alin. (3), art. 135 şi art. 483 şi urm. C. proc. civ.

Examinând această critică, Înalta Curte a reţinut că instanţa de apel a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză şi analizând cu rigurozitate condiţiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ., art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 din acelaşi cod, a reţinut în mod corect că situaţiile de incompatibilitate sunt enumerate limitativ de lege.

Totodată, s-a reţinut că printr-o integrală şi completă analiză a dispoziţiilor legale incidente, a apreciat în mod corect că nu se confirmă suspiciunile arătate de titularul cererii de recuzare şi că nu rezultă niciun element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea d-nei judecător E..

Împotriva deciziei nr. 447 din 9 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a formulat contestaţie în anulare contestatorul D., invocând dispoziţiile art. 503 alin. (1) şi (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., cu precizarea că prezenta cale de atac vizează doar aspectele referitoare la încheierea nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal. În motivarea prezentei contestaţii în anulare, contestatorul a arătat, în esenţă, că în ipoteza în care recursul declarat împotriva încheierii nr. 34 din 06 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal era admisibil în principiu, astfel cum s-a reţinut prin raportul întocmit în cauză, trebuia soluţionat în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

A mai arătat contestatorul că instanţa de recurs nu a analizat critica referitoare la incompatibilitatea magistratului de a soluţiona o cauză în care şi-a exprimat opinia şi nici susţinerea potrivit căreia abţinerea şi recuzarea se judecă de completul următor, în speţă completul nr. 7.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata C. S.R.L. a invocat excepţia tardivităţii formulării contestaţiei în anulare.

Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate şi a temeiurilor de drept invocate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Prealabil examinării contestaţiei în anulare de faţă, Înalta Curte analizând excepţia tardivităţii invocată de intimata C. S.R.L., constată a fi neîntemeiată şi o va respinge, având în vedere că prezenta cale de atac a fost declarată în termenul legal prevăzut de art. 506 C. proc. civ., în condiţiile în care decizia contestată a fost comunicată la 26.06.2017 iar contestaţia a fost formulată la 10.07.2017 (plic fila x).

În ceea ce priveşte contestaţia în anulare, aceasta fiind o cale de retractare şi nu de cenzură judiciară, nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Conform dispoziţiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Potrivit art. 493 alin. (6) din acelaşi cod, dacă raportul apreciază că recursul este admisibil şi toţi membrii sunt de acord, iar problema de drept care se pune în recurs nu este controversată sau face obiectul unei jurisprudenţe constante a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul se poate pronunţa asupra fondului recursului, fără citarea părţilor, printr-o decizie definitivă, care se comunică părţilor.

Înalta Curte constată că, raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, critica referitoare la obligaţia instanţei de recurs de a fi judecat cauza în şedinţă publică şi cu citarea părţilor este nefondată, recursul fiind soluţionat în completul de filtru, fără citarea părţilor, în condiţiile enunţate anterior.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

În speţă, Înalta Curte constată că nici acest motiv de contestaţie în anulare nu se confirmă, având în vedere că din considerentele deciziei contestate rezultă că instanţa de recurs a examinat critica referitoare la soluţia dată cererii de recuzare a doamnei judecător E., reţinând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect normele legale incidente, respectiv art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1 şi pct. 13 C. proc. civ. şi că nu rezultă nici un element care să nască în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea magistratului.

În ceea ce priveşte motivul de contestaţie în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. care statuează că hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză, se constată de asemenea a fi nefondat, având în vedere că ambele recursuri formulate de contestatorul din prezenta cauză au fost examinate de instanţa de recurs astfel cum rezultă din considerentele şi dispozitivul deciziei contestate.

Aşa fiind, constatând că argumentele contestatorului nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (1) şi alin. (2) pct. 3 şi 4 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul D. împotriva deciziei nr. 447 din 9 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii contestaţiei în anulare.

Respinge ca nefondată contestaţia în anulare formulată de contestatorul D. împotriva deciziei nr. 447 din 9 martie 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2017.