Inadmissibility of cassation appeal due to monetary threshold limits under transitional law notwithstanding subsequent unconstitutionality ruling.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin la 23 decembrie 2015, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se declare inopozabilitatea faţă de societatea reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D..

Prin sentinţa civilă nr. 340 din 13 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L. şi a fost declarată inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D., încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare. Totodată, au fost obligate pârâtele să plătească reclamantei suma de 16.006 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâtele B. S.R.L. şi C. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul formulat în cauză, a fost schimbată sentinţa civilă nr. 340 din 13 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii ca prescrisă a acţiunii formulate de reclamanta A.. Totodată, a fost obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată către pârâţi în sumă de 7000 RON cu titlu de onorariu avocat şi 5293 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru, în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, recurenta-reclamantă A. a formulat recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Timişoara.

Criticile formulate de recurentă vizează nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului s-a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1564 C. civ., întrucât termenul de prescripţie de un an nu a început să curgă de la data înscrierii în cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 21 martie 2014, ci de la data rămânerii irevocabile a hotărârii care consfinţea dreptul său de creanţă, şi anume, decizia nr. 347 din 6 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, astfel încât termenul de prescripţie de un an nu era împlinit la data formulării acţiunii.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei la 15 martie 2017, intimatele B. S.R.L. şi C. S.R.L. au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât decizia atacată are caracter definitiv de la pronunţare, iar, în subsidiar, au solicitat respingerea acestuia ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosarul cauzei la 3 aprilie 2017, recurenta A. a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, precum şi a apărărilor formulate prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 4 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 19 mai 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la raport de către intimatele-pârâte, prin care au reiterat inadmisibilitatea recursului.

La 22 mai 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la raport de către recurentă, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, susţinând, în esenţă, că dispoziţiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., interzic calea de atac a recursului pentru acţiunile evaluabile în bani cu o valoare mai mare de 500.000 RON, iar nu de 1.000.000 RON şi, cum normele de procedură sunt de aplicabilitate imediată, consideră că legea aplicabilă este cea în vigoare la momentul introducerii recursului.

Prin încheierea din 22 iunie 2017 s-a dispus comunicarea către părţi a suplimentului la raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar suplimentul la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor.

La 3 iulie 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la suplimentul la raport de către intimatele-pârâte, prin care s-a arătat că, la data întocmirii suplimentului la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, decizia Curţii Constituţionale, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu era publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I. Faţă de dispoziţiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi de faptul că decizia Curţii Constituţionale nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, s-a susţinut că recursul este inadmisibil.

La 7 iulie 2017, s-a înregistrat la dosar punct de vedere la suplimentul la raport de către recurentă, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului având în vedere declararea ca neconstituţionale a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul, ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea inopozabilităţii faţă de reclamanta A. a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între B. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D..

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar cum acţiunea în declararea inopozabilităţii unui act juridic este o acţiune patrimonială, urmează a se avea în vedere valoarea contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x din 21 martie 2014 de către Biroul Individual Notarial D..

Astfel, se poate observa că preţul total al imobilelor vândute în baza contractului de vânzare cumpărare anterior menţionat este în sumă de 698,064,52 RON, după cum rezultă din cuprinsul acestuia, precum şi din cuprinsul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A. .

Potrivit dispoziţiilor art. 483 C. proc. civ. "(1) Hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului."

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013, incident în speţă, prevede că:

"(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

Aşadar, potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.

În speţă, se constată că valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere (698,064,52 RON) se situează sub pragul valoric impus de lege pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Este de menţionat că sintagma care impunea un prag valoric, cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017.

Se reţine că, în paragraful nr. 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017, s-a menţionat că,,...sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013".

În speţă, cererea de chemare în judecată a fost introdusă la data de 23 decembrie 2015, decizia recurată a fost pronunţată, în faza procesuală a apelului, la data de 28 noiembrie 2016, iar decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 582 din 20 iulie 2017.

Faţă de cele anterior arătate, se constată că, de la data introducerii acţiunii şi până la data soluţionării definitive a cauzei - 28 noiembrie 2016, textul legal incident s-a bucurat de o prezumţie de constituţionalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunţării hotărârii prin care s-a tranşat în mod definitiv soarta litigiului.

Prin urmare, norma legală cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 produce efecte juridice cu privire la procesele care au fost soluţionate printr-o hotărâre definitivă anterior datei publicării deciziei Curţii Constituţionale nr. 369/2017 în Monitorul Oficial, respectiv anterior datei de 20 iulie 2017.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Este ştiut că recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentei căi extraordinare de atac are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, motiv pentru care urmează a se face aplicarea evocatelor dispoziţii şi a obliga recurenta-reclamantă A. REŞIŢA la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă C. REŞIŢA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. REŞIŢA împotriva deciziei civile nr. 866/A din 28 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. REŞIŢA la plata sumei de 7.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs către intimata-pârâtă C. REŞIŢA.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.