Conflict of jurisdiction in consumer credit dispute: consumer's alternative right to sue at their domicile despite pre-dispute contractual jurisdiction clause

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău sub nr. x/2016 la data de 7 iulie 2016 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A., constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei contractuale privind dobânda variabilă, clauza prevăzută în art. 3"DOBANDA - pct. 3.2: rata dobânzii este variabilă în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare şi/sau a costului finanţării gestionarii creditului în raport de art. III "Termenii împrumutului " din contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, modificată prin art. 1 şi art. 3 din actul adiţional nr. x din data de 22 august 2010: Rata dobânzii:

"indice de referinţă LIBOR la 3 luni plus marja fixă de 10,15833%, obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit, de la data de 19 septembrie 2008 până la data finalizării raporturilor contractuale dintre părţi, după următoarea formulă de calcul: Marja Fixă a Băncii +Valoarea indicelui de referinţa LIBOR la 3 luni (calculată ca diferenţă dintre rata dobânzii în procent de 8,95% - valoarea liborului de la data de 19 septembrie 2008, data încheierii contractului, (2.7933) rezultând o marjă de 6,157%), obligarea pârâtei la plata sumelor nedatorate, încasate cu titlu de dobândă, de la data încasării acestora şi până în prezent, în echivalent RON, în funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de B.N.R. la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată, de la data încasării plăţii nedatorate cu titlu de dobânda şi până la data achitării efective a acestuia şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat prevederile Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive; ale Legii nr. 296/2004 privind Codul Consumului; ale Legii nr. 190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare; O.G. nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor; O.U.G. nr. 50/2010; Directivele 93/1 3/CEE/Consiliul Europei; Directiva 2008/48/CE.

Pârâta legal citată a formulat întâmpinare, prin care a solicitat pe fondul cauzei respingerea cererii ca neîntemeiată, iar pe cale de excepţie a invocat excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău în judecarea cererii introductive de instanţă, admiterea acestei excepţii şi declinarea cauzei către instanţa competentă, respectiv Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 786 din data de 7 februarie 2017 Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cererii de chemare în judecată având ca obiect "litigii cu profesionişti -acţiune în constatare - clauze abuzive Legea nr. 193/2000", formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. cu sediul în Bucureşti în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

În fundamentarea acestei sentinţe, instanţa a reţinut, în esenţă, în aplicarea art. 130 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 126 din acelaşi cod, următoarele:

La termenul de judecată din data de 7 februarie 2017 reclamanta prin apărător a solicitat admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău invocată de către pârâtă prin întâmpinare şi declinarea competenţei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Instanţa a reţinut că, în speţă, părţile au convenit prin contract (art. 13.5) o clauză atributivă de competenţă în favoarea instanţelor de judecată competente material pe raza mun. Bucureşti, iar la primul termen de judecată reclamantul şi pârâta fiind prezenţi şi-au exprimat acordul în acest sens.

De asemenea, a reţinut că sediul pârâtei, respectiv B. S.A. este stabilit, în Bucureşti, Şos. Nicolae Titulescu, nr-.29-31, localitate situată în circumscripţia Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti sub numărul x/2017.

Prin sentinţa civilă nr. 4532/2017 din 31 mai 2017 instanţa a admis excepţia necompetenţei teritoriale, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea acestuia.

În fundamentarea acestei soluţii, Judecătoria Sector 1 Bucureşti, evidenţiind dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 126 C. proc. civ. a reţinut următoarele:

Dispoziţiile privind clauza atributivă de competenţă din contractul de credit dedus judecăţii nu determină competenţa teritorială a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, întrucât nu conţine o determinare neechivocă a instanţei competente, sintagma "instanţele judecătoreşti din Bucureşti" nefiind suficientă pentru alegerea instanţei.

S-a apreciat că, prin prisma dispoziţiilor art. 24 C. proc. civ., regula cuprinsă în art. 126 alin. (2) C. proc. civ. este aplicabilă şi acestui litigiu, concepţia legiuitorului fiind menită de altfel să satisfacă cerinţele europene privind protecţia consumatorilor, iar clauza prevăzută la art. 8.2 din contract nu îşi găseşte aplicarea în speţă.

Instanţa a mai avut în vedere concluzia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cuprinsă în hotărârea pronunţată în procedura chestiunilor preliminare, în cauza C 137/01 privind pe C.. împotriva D., în sensul că instanţa naţională trebuie să cerceteze din oficiu dacă o clauză prin care se atribuie competenţă jurisdicţional teritorială exclusivă, din contractul încheiat între un vânzător sau un furnizor şi un consumator, ce face obiectul unui litigiu cu care este sesizată, intră în domeniul de aplicare a Directivei nr. 93/13/CEE şi, în caz afirmativ, să aprecieze din oficiu eventualul caracter abuziv al unei astfel de clauze, ceea ce justifică analiza clauzei atributive de competenţă sub aspectul caracterului său abuziv.

Clauza atributivă de competenţă inserată în contract intră în categoria celor având ca obiect sau ca efect excluderea sau obstrucţionarea dreptului consumatorului de a introduce acţiuni în justiţie, categorie prevăzută la pct. 1 lit. q) din anexa la Directiva nr. 93/13/CEE, drept pentru care, în considerarea art. 6 din Legea nr. 193/2000, aceasta nu poate produce efecte asupra consumatorilor, a mai reţinut instanţa.

În egală măsură, instanţa a avut în vedere că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti este situată la o distanţă mare de localitatea de domiciliu a reclamantului, iar deplasarea şi cheltuielile implicate pentru deplasarea la această instanţă ar putea avea un caracter disuasiv şi l-ar putea determina să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare, împrejurare de altfel invocată de aceştia prin notele scrise depuse la dosar.

S-a mai reţinut că, în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. E., Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Se constată că acţiunea dedusă judecăţii are ca obiect constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei contractuale privind dobânda variabilă inserată în contractul de credit nr. x din 19 septembrie 2008, obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în temeiul contractului de credit, obligarea pârâtei la plata sumelor nedatorate, încasate cu titlu de dobândă, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume.

Se reţine că acest contract a fost încheiat în localitatea de domiciliu a reclamantului, în municipiul Buzău, prin B. S.A. - Agenţia Buzău, astfel cum a fost consemnat în contract şi că acest litigiu face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din acelaşi cod "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Ca atare, conform dispoziţiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., clauza atributivă de competenţa prevăzută la art. 13.5 din contractul de credit nu poate fi avută în vedere întrucât a fost stipulată anterior naşterii dreptului la despăgubire.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că, deşi, în faţa Judecătoriei Buzău, la primul termen de judecată din 7 februarie 2017, reprezentantul convenţional al reclamantului a arătat că este de acord cu admiterea excepţiei necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buzău, solicitând declinarea cauzei la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, nu se poate ţine cont de această opţiune.

Şi aceasta, întrucât manifestarea de voinţă nu a fost exprimată de reclamantul însuşi, aşa cum impun imperativ dispoziţiile art. 126 C. proc. civ. care se referă la "părţi", ci de reprezentantul convenţional al acestuia, care, după cum rezultă din înscrisurile dosarului, nu avea mandat expres în sensul celor solicitate. Concret, pentru a conveni asupra alegerii instanţei competente, mandatarului avocat îi era necesar un mandat special pentru a efectua un astfel de act procedural de dispoziţie, potrivit art. 81 alin. (1) C. proc. civ.. Cum acordul părţilor nu este exprimat în mod expres, în formă scrisă sau verbală, nu se poate ţine cont de manifestarea de voinţă cu privire la alegerea de jurisdicţie.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că în cauza Oceano Grupo Editorial S.A. vs. E. s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

Este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, având în vedere şi textele legale anterior evocate, reclamantul având posibilitatea de a introduce acţiunea fie la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, fie la instanţa domiciliului consumatorului, care este în loc. Buzău, jud. Buzău, aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opţiunea reclamantului a fost în sensul soluţionării cauzei la Judecătoria Buzău, prin urmare, la instanţa de la domiciliul său, conform art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din acelaşi cod.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.