Competence conflict resolved in favor of Bucharest Tribunal for contract rescission based on place of performance

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2016, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat rezoluţiunea convenţiei intitulată "Accord sur vente du terrain de Joita" (Acord privind terenul din Joiţa"), iar în subsidiar, repunerea părţilor în situaţia anterioară prin obligarea pârâtului la restituirea către reclamant a sumei de 715.000 euro.

Prin întâmpinarea din 17 noiembrie 2016, pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 375 din 17 martie 2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului; a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Tribunalului Neamţ.

În fundamentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele:

În temeiul art. 94 alin. (1) lit. k) şi art. 95 pct. 1 raportat la art. 98 C. proc. civ., dat fiind că valoarea capătului principal de cerere (rezoluţiune contract) este mai mare de 200.000 RON, fiind de 715.000 euro, competenţa materială în soluţionarea cauzei revine Tribunalului. Opinia pârâtului în sensul că acţiunile având ca obiect rezoluţiunea contractului sunt neevaluabile în bani este eronată întrucât aceste acţiuni au caracter patrimonial, modul de stabilire a valorii în acest caz fiind prevăzută de art. 101 alin. (2) C. proc. civ.

În temeiul art. 107 C. proc. civ., competenţa teritorială revine instanţei de la domiciliul pârâtului. Susţinerile reclamantului în sensul că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., care reglementează competenţa teritorială alternativă nu sunt întemeiate, întrucât în contract nu este prevăzut locul executării, chiar şi în parte a obligaţiei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Neamţ, la 10 aprilie 2017, sub numărul x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 1114 din 29 mai 2017 instanţa a respins excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ invocată de pârâtul B., ca neîntemeiată.

A admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ invocată de reclamantul A. şi, în temeiul dispoziţiilor art. 132 alin. (1) C. proc. civ., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În temeiul dispoziţiilor art. 134 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea din oficiu a judecăţii şi înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului ivit.

În fundamentarea acestei soluţii, Tribunalul Neamţ a reţinut, în esenţă, următoarele:

La primul termen de judecată din 29 mai 2017, reclamantul A. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Neamţ, iar pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale.

Pârâtul a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Neamţ susţinând că Judecătoria Bicaz este competentă a soluţiona cauza, pe motiv că acţiunea în rezoluţiunea convenţiei ce face obiectul litigiului nu este evaluabilă în bani şi sunt incidente dispoziţiile art. 94 alin. (1) lit. h) din noul C. proc. civ.

Această excepţie a fost respinsă ca neîntemeiată, întrucât convenţia a cărei rezoluţiune se solicită este evaluabilă în bani şi, în condiţiile în care, c/valoarea prestaţiei uneia dintre părţi este de 715.000 euro, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 95 alin. (1) din Noul C. proc. civ., reţinându-se, de asemenea, şi incidenţa Deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii.

În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale invocată de reclamant s-a reţinut că acesta a învestit instanţa cu o acţiune în rezoluţiunea unei convenţii încheiată la 18 iulie 2006, intitulată "Acord privind terenul din Joiţa" prin care pârâtul C. s-a obligat, în schimbul plăţii de către reclamant a sumei de 715.000 euro, să efectueze "o validare a donaţiei realizate de D. în favoarea celor trei fii ai săi".

În cuprinsul convenţiei, care s-a încheiat în Bucureşti, la data de 18 iunie 2006, s-a menţionat că suma de 715.000 euro va fi virată în două tranşe: prima jumătate a viramentului în ziua de marţi, 18 iulie 2006, în România, iar a doua jumătate a viramentului până cel târziu vineri, 21 iulie 2006, prin swift, în contul pârâtului deschis la E. - Sucursala Bucureşti.

Reclamantul, care şi-a ales domiciliu procedural în Bucureşti, a solicitat rezoluţiunea convenţiei, pe motiv că pârâtul, care are domiciliul în jud. Neamţ, nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi a sesizat Tribunalul Bucureşti.

Faţă de împrejurarea că litigiul derivă dintr-un contract, tribunalul a reţinut că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 din Noul C. proc. civ., care prevăd o competenţă teritorială alternativă şi care, potrivit dispoziţiilor art. 116 din Noul C. proc. civ. îi permit reclamantului să aleagă, dintre mai multe instanţe deopotrivă competente, instanţa care să soluţioneze cauza.

Din cuprinsul convenţiei rezultă că locul prevăzut de părţi pentru executarea obligaţiei asumată de către reclamant este în Bucureşti.

Astfel, stabilindu-se că "prima jumătate a viramentului se face în ziua de marţi, 18 iulie 2006, în România", cum această dată este aceeaşi cu cea la care s-a încheiat convenţia, rezultă că plata s-a stabilit a fi făcută în Bucureşti, cât timp în convenţie se specifică "Întocmit în Bucureşti de comun acord la 18 iulie 2006".

De altfel, ambele părţi au confirmat în instanţă că locul plăţii primei tranşe a fost în Bucureşti.

În ce priveşte cea de a doua tranşă, locul plăţii este în mod expres specificat, respectiv în contul deschis la E. - Sucursala Bucureşti.

Tribunalul a reţinut că reclamantul având alegere între instanţa de la domiciliul pârâtului şi cea de la locul prevăzut în contract pentru executarea obligaţiei, uzând de dispoziţiile art. 116 din Noul C. proc. civ., a ales această din urmă instanţă, respectiv Tribunalul Bucureşti.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Competenţa teritorială este reglementată, în principiu, de norme dispozitive, care prezintă anumite particularităţi în ceea ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de necompetenţă, respectiv, necompetenţa relativă poate fi invocată numai de pârât şi numai prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.).

În speţă, Înalta Curte reţine că reclamantul a învestit instanţa cu o acţiune în rezoluţiunea unei convenţii încheiată la 18 iulie 2006, intitulată "Acord privind terenul din Joiţa" prin care pârâtul C. s-a obligat, în schimbul plăţii de către reclamant a sumei de 715.000 euro, să efectueze "o validare a donaţiei realizate de D. în favoarea celor trei fii ai săi", situaţie în care devin incidente normele ce reglementează competenţa teritorială relativă şi care ocrotesc interesele particulare ale părţilor.

Totodată, Înalta Curte reţine că, în cuprinsul convenţiei, care s-a încheiat în Bucureşti, la data de 18 iulie 2006, s-a menţionat că suma de 715.000 euro va fi virată în două tranşe: prima jumătate a viramentului în ziua de marţi, 18 iulie 2006, în România, iar a doua jumătate a viramentului până cel târziu vineri, 21 iulie 2006, prin swift, în contul pârâtului deschis la E. - Sucursala Bucureşti. Rezultă, astfel, că plata s-a stabilit a fi făcută în Bucureşti, cât timp în convenţie se specifică "Întocmit în Bucureşti de comun acord la 18 iulie 2006". De asemenea, se constată, că în ce priveşte cea de a doua tranşă, locul plăţii este în mod expres specificat, respectiv în contul deschis la E. - Sucursala Bucureşti.

Reclamantul a solicitat rezoluţiunea convenţiei, pe motiv că pârâtul, care are domiciliul în jud. Neamţ, nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată şi a sesizat Tribunalul Bucureşti.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.:

"în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".

Art. 116 din C. proc. civ. dispune că:

"reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Faţă de împrejurarea că litigiul derivă dintr-un contract şi având în vedere textele legale anterior evocate, este de necontestat că prezenta cauză este guvernată de norme juridice ce instituie o competenţă alternativă, reclamantul având posibilitatea de a introduce acţiunea fie la instanţa de la locul executării obligaţiei, care este în Bucureşti, respectiv Tribunalul Bucureşti, fie la instanţa de la domiciliul pârâtului care este în Neamţ, respectiv Tribunalul Neamţ, aceste instanţe fiind deopotrivă competente.

În cauză, opţiunea reclamantului a fost în sensul soluţionării cauzei la Tribunalul Bucureşti, prin urmare, la instanţa în a cărei rază teritorială se află locul executării obligaţiei, conform art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., opţiune susţinută de prevederile art. 116 C. proc. civ. din acelaşi cod.

Este de reţinut că, în toate cazurile de competenţă alternativă, alegerea instanţei aparţine reclamantului, iar odată învestită una dintre instanţele competente teritorial, opţiunea acestuia nu poate fi contestată, întrucât prin introducerea acţiunii s-a fixat în mod definitiv competenţa teritorială a instanţei respective.

Prin urmare, nici instanţa nu mai poate să se dezînvestească prin declinarea competenţei de soluţionare a cauzei, din oficiu, ori la cererea pârâtului şi nici chiar reclamantul nu mai poate reveni asupra alegerii, în favoarea unei alte instanţe competente.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.