Recognition of Spanish judgment in cassation perempted due to procedural inactivity
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant-defendant’s appeal in cassation perished, leaving the Court of Appeal’s prior decision—which had recognized a Spanish judgment on the territory of Romania—unaltered and in force. The case involved a request for the recognition of a Spanish judicial decision based on EU Regulations 44/2001 and 2201/2003, where the defendant challenged the lower court’s ruling on grounds including procedural violations and lack of legal representation. The decisive legal basis was Article 416 of the Code of Civil Procedure, which mandates that any request for reform or retractation perishes by law if it remains in a state of inactivity for more than six months from the last procedural act due to reasons imputable to the parties; the Court found this condition met after the hearing was suspended on November 10, 2016, due to the unjustified absence of the parties, resulting in the procedural extinction of the appeal without a substantive review on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 1094 din C. proc. civ, art. 151 alin. (3) C. proc. civ, art. 175 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Recognition of Spanish judgment in cassation perempted due to procedural inactivity: , reclamanta a invocat prevederile art. 1094 din C. proc. civ., respectiv pe cele ale Regulamentului C.E. 44/2001 şi Regulamentului C.E. 2201/2003.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă la data de 19 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., recunoaşterea de plin drept, pe teritoriul României, spre a se bucura de autoritatea de lucru judecat, a sentinţei nr. 376/2014, pronunţată de către Judecătoria de Prima Instanţa şi Instrucţie nr. 6 Zaragoza, Spania.
În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 1094 din C. proc. civ., respectiv pe cele ale Regulamentului C.E. 44/2001 şi Regulamentului C.E. 2201/2003.
Prin sentinţa civilă nr. 281 din 6 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B. şi a recunoscut pe teritoriul României efectele Hotărârii nr. 00376/2014 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă nr. 6 Zaragoza - Spania, în cauza cu nr. 986/2012-2a.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul B..
Prin decizia civilă nr. 19A din 21 ianuarie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a admis apelul declarat de apelantul pârât B., a anulat în tot sentinţa apelată şi, evocând fondul: a admis cererea formulată de reclamantă şi a recunoscut pe teritoriul României efectele hotărârii nr. 00376/2014 pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă nr. 6 Zaragoza - Spania, în cauza cu nr. 986/2012-2a.
Recurentul-pârât B. a formulat, la data de 7 martie 2016, recurs împotriva deciziei civile nr. 19A din 21 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
În motivarea cererii, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că potrivit prevederilor art. 151 alin. (3) C. proc. civ., reprezentantul reclamantei nu a făcut dovada calităţii de reprezentant, iar instanţa de apel nu s-a pronunţat pe lipsa calităţii de reprezentant invocată, la dosarul cauzei neexistând nici la fond, nici în apel această dovadă.
A mai susţinut că, instanţa de apel a încălcat cadrul procesual şi limitele de soluţionare constituite prin apel şi a dat ceea ce nu s-a cerut, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., întrucât prin întâmpinarea depusă în apel s-a solicitat doar respingerea apelului nu şi rejudecarea, iar considerentele deciziei atacate sunt în neconcordanţă cu cererea şi actele procedurale ale dosarului, cererea nefiind semnată de petentă, ci de avocat şi prin avocat. Totodată, recurentul a mai arătat că, potrivit art. 175 C. proc. civ., nerespectarea şi neîndeplinirea dispoziţiilor prevăzute în C. proc. civ. în art. 81-83, art. 148-151, art. 153-155, art. 174, art. 178, art. 194-197, art. 200-201, art. 1101 alin. (1) şi art. 1096, nu a reprezentat o înşiruire generică, ci o serie de norme legale imperative care au fost încălcate la instanţa de fond şi care l-au vătămat.
În continuare, recurentul a susţinut că împuternicirea avocaţială de la fond şi apel nu reprezintă mandat legal de reprezentare şi că instanţa nu s-a pronunţat asupra falsului reprezentat de hotărârea de divorţ şi nici asupra nulităţii hotărârii de încredinţare a minorului, care a fost dată cu încălcarea normelor de drept procedurale române.
Recurentul-pârât a solicitat, în esenţă, admiterea recursului şi casarea deciziei recurate, susţinând că motivele expuse în cererea de recurs se circumscriu în totalitate prevederilor art. 488 C. proc. civ.
În drept, recurentul-pârât a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.
Înalta Curte a procedat la efectuarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin încheierea din 30 iunie 2016 s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare aflate la dosar raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor, iar la 18 iulie 2016, recurentul-pârât a depus punct de vedere la raport.
Prin încheierea din 22 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis, în principiu, recursul şi a acordat termen la data de 10 noiembrie 2016, pentru judecata pe fond a recursului.
Prin încheierea din 10 noiembrie 2016, Înalta Curte, secţia a II-a civilă constatând lipsa nejustificată a părţilor legal citate la strigarea pricinii, în condiţiile în care nici una dintre acestea nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării recursului.
Cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părţile au fost citate pentru constatare perimare recurs la termenul de judecată din 28 septembrie 2017.
Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia perimării cererii de recurs, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a constata perimat recursul, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Conform dispoziţiilor art. 416 C. proc. civ. "(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".
Potrivit textului de lege evocat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă, iar pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauza, indiferent de faza procesuală în care se află,trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părţii.
Perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, care operează atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei părţilor în termenul prevăzut de lege.
În speţă, se constată că judecata pricinii a fost suspendată la data de 10 noiembrie 2016, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Înalta Curte reţine că, în speţă, condiţiile perimării, aşa cum se desprind din dispoziţiile art. 416 C. proc. civ. sunt îndeplinite în cauză, de la data suspendării judecării recursului - 10 noiembrie 2016 - şi până la data repunerii pe rol, din oficiu, trecând un termen mai mare de şase luni, încheierea din 10 noiembrie 2016 fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, dată de la care părţile nu au mai formulat nici o cerere, fiind în culpă procesuală.
În speţă, nu este incidentă o cauză neimputabilă părţilor sau necesitatea îndeplinirii din oficiu a unui act de procedură, care să conducă la întreruperea termenului de perimare.
Prin urmare, constatând că pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor mai mult de şase luni, fără ca în acest termen să intervină o cauză de suspendare sau întrerupere în condiţiile art. 417 - 418 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 19 A din 21 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul declarat de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 19 A din 21 ianuarie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Cu recurs în 5 zile de la pronunţare, care se depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 septembrie 2017.