Judicial clarification request dismissed and appeal taken act of for renunciation of appeal in mandate contract dispute

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin încheierea din 18.02.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2010, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 841/22.04.2011, formulată de petenţii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. şi Cabinetul Individual de Avocatură C..

Pentru a dispune astfel, tribunalul, notând că petenţii solicită lămurirea dispozitivului sentinţei civile nr. 841/22.04.2011, în sensul de a se preciza că obligaţia de plată stipulată în hotărâre îi vizează atât pe pârâtul C., cât şi pe pârâtul Cabinetul Individual de Avocatură C., iar din considerentele acestei hotărâri, clare şi lipsite de echivoc, rezultă că obligaţia a fost stabilită exclusiv cu privire la pârâtul C., a reţinut că prin procedura reglementată de dispoziţiile art. 2811 C. proc. civ. nu este permisă modificarea soluţiei pronunţate, reformarea acesteia putând fi realizată numai în căile de atac prevăzute de lege.

Împotriva acestei încheieri, A. şi B. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 503A/13.07.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că încheierea atacată, astfel cum a fost motivată, întruneşte exigenţele art. 261 C. proc. civ., întrucât cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei de judecată, în sensul respingerii cererii de lămurire, ca neîntemeiată.

Pe fondul cererii, instanţa de apel a reţinut că procedura specială de lămurire a dispozitivului, astfel cum este reglementată de art. 2811 C. proc. civ., poate fi utilizată de părţi doar în ipoteza în care dispozitivul hotărârii nu este suficient de clar, fapt ce poate crea dificultăţi în procedura de executare silită, nefiind o cale menită să ducă la anularea ori modificarea titlului executoriu, întrucât o astfel de finalitate poate fi atinsă doar prin intermediul căilor legale de atac.

În acord cu prima instanţă, curtea de apel a apreciat că solicitarea vizând lămurirea sentinţei instanţei de fond, în sensul obligării pârâţilor în solidar, este nefondată, atât timp cât în considerentele sentinţei s-a analizat în exclusivitate contractul de mandat încheiat între reclamante şi pârâtul C. şi măsura în care acest pârât este ţinut să răspundă pentru îndeplinirea mandatului faţă de reclamante, fără nicio referire la un contract de mandat care să fi fost încheiat cu pârâtul Cabinetul Individual de Avocatură C. şi care să poată justifica lămurirea dispozitivului, în sensul obligării şi a acestuia din urmă.

A reţinut instanţa de apel că, dacă s-ar dispune lămurirea sentinţei instanţei de fond, în sensul dorit de apelanţi, respectiv al obligării pârâţilor în solidar, s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti a cărei lămurire se solicită, iar încheierea pronunţată în aceste condiţii ar fi nelegală.

Împotriva acestei decizii, A. şi B. au declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii cererii de lămurire a dispozitivului, astfel cum a fost formulată.

În motivare, au reiterat istoricul litigiului şi au susţinut că decizia atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea eronată a art. 2811 C. proc. civ., precum şi a autorităţii de lucru judecat.

Concretizând, au arătat că instanţa de apel a nesocotit dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 alin. (2) C. civ., ignorând puterea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 841/22.04.2011, prin care s-a admis acţiunea împotriva ambilor pârâţi.

În continuare, au prezentat pe larg argumentele în baza cărora apreciază că sentinţa sus-menţionată a privit incidenţa răspunderii ambilor pârâţi, subliniind că instanţa de apel a interpretat eronat dispoziţiile art. 1591 C. civ., omiţând să constate că şi raporturile avocat-client sunt tot raporturi de mandat, dar şi că echivocitatea dispozitivului sentinţei a cărei lămurire o solicită influenţează în mod direct şi aplicarea acestuia, având în vede că aceasta este susceptibilă de executare.

În drept, au invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

La data de 31.01.2017, recurenţii au formulat o cerere de renunţare la judecata recursului.

Potrivit art. 246 C. proc. civ., renunţarea la judecată poate avea loc oricând în cursul judecăţii, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

În consecinţă, Înalta Curte, dând eficienţă principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, urmează să ia act de manifestarea de voinţă a recurenţilor, în sensul renunţării acestora la judecata recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurenţilor-reclamanţi A. şi B. la judecata recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 503A/13.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.