Judicial recognition of residential property pre-contract payment and mandate ratification in commercial sale disputes

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat să se pronunţe o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi D. şi S.C. E. S.R.L., care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiul de 500 mp, întreaga suprafaţă construită situat la etajul 1 al imobilului (Clădire de tip 2S+P+M+6E), inclusiv balcoanele, terasele şi logiile aferente, împreună cu o cotă indiviză aferentă din teren şi din spaţiile construite aflate în indiviziune forţată şi perpetuă, edificat pe terenul aflat în Bd. x nr. 15 B, intabulat în CF nr. x (Nr. CF vechi 62483_4), nr. cadastral x (Nr. Cad. vechi 9661), UAT Bucureşti; să se declare în baza art. 1562 alin. (2) noul C. civ. inopozabil faţă de reclamantă contractul de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţii C. şi D. cu pârâta S.C. E. S.R.L. autentificat la BNP F. sub nr. x din 7 februarie 2013 în măsura necesară admiterii petitului 1; să se dispună, în baza art. 898 pct. 2 noul C. civ., înscrierea provizorie în Cartea Funciară nr. x a UAT Bucureşti, nr. cad. x, a hotărârii judecătoreşti până la rămânerea definitivă a acesteia.

În subsidiar, în măsura în care nu este posibilă admiterea petitului 1, s-a solicitat să se pronunţe rezoluţiunea Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011, şi să fie obligaţi în solidar pârâţii B., C. şi D. la plata de daune-interese compensatorii şi moratorii în sumă de 370.000 USD, echivalentul în RON la data plăţii efective, reprezentând preţul antecontractului cu dată certă 8 iunie 2011, achitat în întregime de către promitentul-cumpărător şi echivalentul în RON la data plăţii efective a sumei de 334.000 USD, reprezentând penalităţi de întârziere conform contractului, calculate pentru perioada 1 decembrie 2011 - 1 octombrie 2013, data raportului de evaluare, în total 668 de zile întârziere.

Pârâţii C. şi D. au depus întâmpinare şi cerere reconvenţională, în contradictoriu cu reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâţii B. şi S.C. E. S.R.L., solicitând instanţei, ca prin hotărârea ce o va pronunţa:

1. să constate simulaţia prin interpunere de persoane în ceea ce priveşte calitatea pârâţilor-reclamanţi de promitenţi vânzători în antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011, cu privire la imobilul spaţiul de 500 mp, întreaga suprafaţă construită, situat la et. 1 al imobilului (Clădire de tip 2S+P+M+6E), inclusiv balcoanele, terasele şi logiile aferente, împreună cu o cotă indiviză aferentă din teren şi din spaţiile construite aflate în indiviziune forţată şi perpetuă, edificat pe terenul aflat în Bucureşti, B-dul x nr. 15 B, intabulat în CF x (Nr. CF vechi 62483-4), nr. cadastral x (nr. cad. vechi 9661), UAT Bucureşti şi pe cale de consecinţă să constate că adevăratul promitent vânzător a fost pârâtul B. şi a acţionat în această calitate în acord cu promitentul cumpărător G.;

2. să admită în parte acţiunea principală, în sensul de a pronunţa o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu succesorii adevăraţilor contractanţi, respectiv între reclamanta S.C. A. S.R.L., succesor particular al promitentului cumpărător G. (autorul reclamantei, creditorul cedent) şi pârâta S.C. E. S.R.L., succesor particular al promitentului vânzător B., care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare cu privire la spaţiul de 500 mp, întreaga suprafaţă construită, situată la et. 1 al imobilului indicat mai sus.

În subsidiar, s-a solicitat, în situaţia în care instanţa va înlătura argumentele simulaţiei, admiterea în parte a acţiunii principale, în sensul de a pronunţa o hotărâre judecătorească, în contradictoriu cu succesorii particulari ai contractanţilor iniţiali, respectiv între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâta S.C. E. S.R.L., succesor particular al proprietarilor iniţiali în temeiul art. 1282 alin. (2) noul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 673 din 5 iunie 2014 Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia necompetenţei funcţionale a instanţei şi a trimis cauza Tribunalului Bucureşti în vederea repartizării către secţia a VI-a Civilă, apreciind că prezentul litigiu este unul cu profesionişti.

Pe rolul secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti cauza a fost înregistrată la data de 24 iunie 2014 sub nr. x/2014*.

La data de 7 ianuarie 2015, în temeiul art. 68 alin. (2) noul C. proc. civ., reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv S.C. H. S.R.L., I. şi J., solicitând ca în baza art. 1562 alin. (2) noul C. civ. să se constate inopozabilitatea faţă de reclamantă a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâta S.C. E. S.R.L., autentificate la BNP K. sub nr. x din 30 iulie 2014, nr. 1292 din 30 iulie 2014 şi nr. 1293 din 30 iulie 2014 cu pârâţii S.C. H. S.R.L., I. şi J., în măsura necesară admiterii petitului 1 al acţiunii.

La termenul de judecată din data de 4 iunie 2015 această cerere de intervenţie a fost admisă în principiu.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin sentinţa civilă nr. 4274 din 23 iulie 2015 a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor C., D. şi B., excepţia prematurităţii, excepţia lipsei de interes, precum şi cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, cererea de chemare în judecată a altor persoane.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L..

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 596 din 5 aprilie 2016, a admis apelul formulat de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar L., împotriva sentinţei civile nr. 4274 din 23 iulie 2015, pronunţată de secţia a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că:

A admis în parte acţiunea.

A dispus rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011.

A obligat în solidar pe pârâţii B., C. şi D. la plata către reclamantă a sumei de 370.000 USD (preţ antecontract), 334.000 USD (penalităţi de întârziere) şi 32.549,58 RON cheltuieli de judecată.

A păstrat celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs principal recurenţii-pârâţi C. şi D. şi recurs incident recurentul-pârât B..

I.Recurenţii-pârâţi solicită admiterea recursului principal, casarea deciziei atacate iar, în rejudecare, respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei apelate, reproşând instanţei de apel încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material ce reglementează condiţiile de valabilitate ale contractului de vânzare-cumpărare prevăzute de art. 948 vechiul C. civ. şi încălcarea dispoziţiilor privind plata prevăzute de art. 1.724 vechiul C. civ.

În concret, criticile formulate, subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează următoarele aspecte de pretinsă nelegalitate a deciziei atacate:

O primă critică vizează faptul că, în mod greşit, instanţa a interpretat probatoriul administrat constatând că s-a făcut dovada plăţii sumei de $370.000 USD, reprezentând preţul stabilit prin antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011 sub semnătură privată, înscrisurile noi nefiind depuse în faţa instanţei de apel în condiţii procedurale.

În susţinerea acestei critici recurenţii precizează că înscrisurile înfăţişate pentru prima dată în faţa instanţei de apel nu reprezintă dovada achitării preţului, acestea probând numai ridicarea în numerar a unor sume de bani şi nu pot proba plata preţului întrucât nu se coroborează cu alte probe din dosar.

Totodată, recurenţii invocă inadmisibilitatea acestei probe în faţa instanţei de apel în condiţiile în care acestea nu au fost indicate, depuse în faţa instanţei de fond.

În concret, recurenţii arată că instanţa de apel a aplicat greşit prevederile art. 1091, art. 1096, art. 1100, art. 1101, art. 1104, art. 1113 C. civ. ce reglementează dovada plăţii dat fiind faptul că nu există acordul recurenţilor de vânzare către autorul reclamantei pentru etajul 1 din imobil şi nici dovada plăţii preţului, întrucât ordinele de plată depuse nu fac dovada că s-a plătit preţul pentru etajul 1, aceleaşi ordine de plată fiind depuse şi în litigiul ce a vizat mezaninul construcţiei.

Cea de-a doua critică se referă la faptul că instanţa de apel a aplicat greşit legea cu privire la contractul de mandat, aceasta neputând adăuga la lege, în sensul de a schimba voinţa părţilor - de exceptare de la vânzare a etajului 1 prin interpretarea actului adiţional care ar fi ratificat vânzarea.

Consideră recurenţii că regulile mandatului nu permit această interpretare, decizia recurată fiind astfel pronunţată cu încălcarea art. 69, art. 1535, art. 1536, art. 1537 C. civ.

În susţinerea acestei critici recurenţii aduc argumente ce vizează aspecte de fapt constând în afirmaţiile făcute de intimatul G. cu privire la intenţia sa de a plăti suma de 370 000 USD în contul recurentului B., în acceptarea de către acelaşi intimat a garanţiei personale a aceluiaşi recurent, în operaţiunile financiare existente între aceste părţi.

În cadrul celei de-a treia critici recurenţii reproşează instanţei de apel că a aplicat greşit dispoziţiile privitoare la contractul şi antecontractul de vânzare-cumpărare reţinând culpa recurenţilor în neexecutarea convenţiei şi obligându-i la dezdăunări.

Sub acest aspect recurenţii, reiterând faptul că promitentul cumpărător nu a făcut dovada plăţii preţului, consideră că acesta nu poate emite pretenţii de cumpărător, apreciind că decizia atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a art. 1298, art. 1322, art. 1323, art. 1361 C. civ.

În susţinerea acestei critici recurenţii fac trimitere la art. 5 din contractul de vânzare-cumpărare autentificat la BNP F. sub nr. x din 7 februarie 2013 încheiat între recurenţi şi intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L. prin care aceasta a preluat toate drepturile şi obligaţiile privind executarea lucrărilor de construire şi ulterior vânzarea spaţiilor către promitenţii cumpărători.

Recurenţii concluzionează că intimata-pârâtă S.C. E. S.R.L. are calitate de succesor cu titlu particular pentru toate drepturile şi obligaţiile lor, sens în care recurenţii nu pot avea nicio culpă în neexecutarea promisiunilor de vânzare-cumpărare.

Prin cea de-a patra critică recurenţii reproşează instanţei de apel că a pronunţat o hotărâre nelegală când a reţinut faptul că recurenţii nu au atacat cu apel sentinţa de fond prin care s-a respins cererea reconvenţională faţă de faptul că sentinţa le era favorabilă şi nu aveau interes să o apeleze.

Recurentul-pârât B. solicită admiterea recursului incident, casarea deciziei recurate, respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond, subsumându-şi criticile motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., acestea fiind identice cu cele din recursul principal.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului incident ca inadmisibil iar pe fond, ca neîntemeiat.

La termenul din 28 septembrie 2017, instanţa de recurs a invocat, din oficiu, excepţia de netimbrare a recursului incident.

I. Înalta Curte, analizând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate şi de apărările invocate, constată că recursul principal este nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Cu titlu prealabil este de subliniat că, în cadrul criticilor formulate, recurenţii invocă argumente ce ţin şi de reinterpretarea probelor, tinzând spre o restabilire a situaţiei de fapt, aspecte ce nu vor fi analizate întrucât nu pot forma obiectul examenului de legalitate din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că vizează netemeinicia hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte prima critică este de reţinut că înscrisurile noi au fost depuse în faţa instanţei de apel cu respectarea art. 478 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., conform căruia instanţa de apel poate încuviinţa şi administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, neputându-se astfel reproşa instanţei de prim control judiciar încălcarea normei procedurale mai sus evocate, instanţele de fond fiind suverane în a aprecia asupra pertinenţei şi utilităţii probelor.

Sub acest aspect instanţa de apel s-a pronunţat atât prin încheierea de la data de 16 februarie 2016, când a respins cererea de probatorii solicitată de apelanta-reclamantă, constând în interogatoriul pârâtului B. şi proba testimonială, instanţa apreciind că aspectele ce se doreau a fi dovedite puteau fi probate prin intermediul probei cu înscrisuri, cât şi prin încheierea de la data de 22 martie 2016 când instanţa a admis cererea de probe cu înscrisuri solicitată de apelantă, cu respectarea dispoziţiilor art. 254 pct. 4 C. proc. civ.

Efectuarea plăţii a fost constatată de către instanţă urmare a coroborării înscrisurilor administrate în dovedirea remiterii către recurentul din recursul incident a sumei de 370.000 USD, în condiţiile stipulate în art. 12 pct. 3 şi art. 13 alin. (1) din antecontractul de vânzare-cumpărare nr. x din 8 iunie 2011.

Înscrisurile care au confirmat plata preţului depuse atât în faţa instanţei de fond cât şi a celei de apel sunt extrasele de cont prezentate în condiţiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. existente la dosarul Tribunalului, 148-149 din dosarul Curţii, ordinul de plată datat 25 noiembrie 2010 din dosarul Tribunalului, la care se adaugă şi declaraţia recurentului B. prin care confirmă primirea integrală a preţului.

Prin urmare, criticile referitoare la nelegalitatea administrării probei cu înscrisuri, critici care, nu pot fi încadrate decât în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nu pot fi primite. Astfel, contrar susţinerilor recurenţilor, în apel părţile pot folosi şi alte dovezi decât cele invocate la prima instanţă, aspect ce rezultă în mod explicit din prevederile art. 478 alin. (2) teza I C. proc. civ.. Mai mult, aşa cum s-a mai arătat în precedent, chiar dacă proba cu înscrisuri nu a fost solicitată prin cererea de apel, cu respectarea dispoziţiilor art. 470 alin. (4) raportat la art. 194 lit. e) C. proc. civ., dispoziţiile art. 478 alin. (2) teza ultimă permit instanţei de apel să încuviinţeze administrarea acelor probe a căror necesitate rezultă din dezbateri. Cât priveşte toate celelalte critici formulate de recurenţi, acestea vizează exclusiv modul de apreciere a probelor de către instanţa de apel, stabilirea existenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, ceea ce reprezintă, în contextul dispoziţiilor art. 264 C. proc. civ. atributul suveran al instanţelor de fond.

Cea de-a doua critică este, de asemenea, nefondată pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Dinamica raporturilor juridice relevante din perspectiva acestui motiv de nelegalitate arată următoarele:

Prin contractul de asociere nr. x/2010 încheiat între C. şi D. în calitate de proprietari beneficiari şi B. în calitate de investitor beneficiar s-a convenit ca soţii beneficiari să dobândească în proprietate deplină suprafaţa de 800 m2 cu destinaţia de spaţiu de birou situat la etajul1 şi apartamente situate la etajele superioare.

Prin procura nr. 315 din 9 martie 2010 soţii Pleşa l-au împuternicit pe B. să negocieze înstrăinarea spaţiilor ce vor compune construcţia ce urmează a se edifica şi să semneze antecontracte de vânzare-cumpărare şi/sau de construire cu excepţia suprafeţei construite de 800 m2.

Contractul de asociere a fost modificat prin trei acte adiţionale succesive, primul încheiat la 7 mai 2010, al doilea la 24 iunie 2011 şi al treilea la 9 mai 2012.

La data de 8 iunie 2011 s-a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 23 între B. în nume propriu dar şi în calitate de mandatar al recurenţilor Pleşa în calitate de promitenţi vânzători şi G. în calitate de promitent cumpărător, acesta vizând construirea şi promisiunea vânzării întregii suprafeţe construite a spaţiului de la etajul 1 al imobilului.

La data de 24 iunie 2011 între recurenţii Pleşa şi intimatul B. se încheie actul adiţional nr. x la contractul de asociere, părţile convenind ca la finalul asocierii recurenţii Pleşa să dobândească în proprietate deplină o suprafaţă de 1100 mp compusă din două etaje consecutive şi locuri de parcare.

Desfăşurarea în timp a raporturilor juridice evocate relevă depăşirea limitelor împuternicirii date intimatului B. de către recurenţii Pleşa prin procura autentificată sub nr. x din 9 martie 2010, prin aceea că mandatarul a promis spre vânzare promitentului cumpărător G. în cadrul antecontractului de vânzare-cumpărare nr. x/2011 spaţiul ce era exceptat de la contractare. Cum mandanţii au consimţit la încheierea actului adiţional nr. x din 24 iunie 2011 la contractul de asociere, aceştia au ratificat în mod tacit antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat cu depăşirea limitelor mandatului, ceea ce, din punct de vedere juridic, valorează mandat în sensul art. 1546 alin. (2) C. civ., împrejurare faţă de care recurenţii mandanţi sunt obligaţi faţă de terţul promitent-cumpărător în limitele mandatului ratificat, neputându-se reproşa nici sub acest aspect instanţei de apel încălcarea vreunuia dintre textele de lege indicate de recurenţi în cadrul celei de-a doua critici.

Cea de-a treia critică din recurs ce vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor din contract şi din antecontract cât priveşte obligarea recurenţilor la dezdăunări în condiţiile în care promitentul cumpărător nu a făcut dovada plăţii preţului este, de asemenea, nefondată şi din perspectiva considerentelor care au fundamentat raţionamentul ce a stat la baza analizei primelor două critici de nelegalitate invocate de recurenţi.

Astfel, în condiţiile în care instanţa a statuat asupra primirii integrale a sumei ce reprezintă preţul din antecontractul de vânzare-cumpărare de către intimatul B., în aplicarea principiului forţei obligatorii a contractului consacrat de art. 969 C. civ., aceasta a analizat şi obligaţia corelativă a promitenţilor vânzători prevăzută la art. 9 din antecontract, potrivit căreia promitenţii-vânzători şi-au asumat obligaţia de a încheia contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică până la data de 1 decembrie 2011 - dată până la care să şi predea spaţiul beneficiarului, în caz contrar, urmând a fi penalizaţi cu suma de 500 USD pentru fiecare zi de întârziere, art. 11 din antecontract prevăzând aceeaşi penalitate pentru situaţia neîncheierii contractului în forma autentică din cauza promitenţilor-vânzători şi/sau a mandatarului.

Aşadar, instanţa de apel, efectuând o corectă interpretare a dispoziţiilor contractuale mai sus evocate din perspectiva situaţiei de fapt reţinută, a făcut aplicarea art. 1020 - 1021 C. civ. pe fondul neexecutării culpabile de către recurenţii promitenţi până la data încheierii contractului nr. x/2013, ulterior executarea nemaiputând fi posibilă, a obligaţiilor ce le reveneau, pronunţând rezoluţiunea antecontractului de vânzare-cumpărare şi aplicând în mod complementar sancţiunea asupra căreia părţile au convenit în art. 9 din evocata convenţie în condiţiile art. 1066 C. civ.

Nici cea de-a patra critică nu poate fi primită faţă de faptul că recurenţii nu au atacat sentinţa instanţei de fond prin care s-a respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională prin care recurenţii solicitau să se constate simulaţia prin interpunere de persoane, statuările instanţei de fond cu privire la această chestiune de drept dobândind astfel autoritate de lucru judecat.

Astfel, pârâţii-reclamanţi, în contextul în care cererea reconvenţională le-a fost respinsă, erau îndreptăţiţi să formuleze apel incident, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe, conform art. 472 alin. (1) C. proc. civ.. Aşadar, criticile decurgând din modul de soluţionare a cererii reconvenţionale nu pot fi formulate pe calea recursului, omisso medio, fiind contrar dispoziţiilor art. 459 alin. (2) teza I C. proc. civ.

Excepţia de netimbrare a recursului incident, invocată din oficiu şi care are prioritate în soluţionare faţă de excepţia inadmisibilităţii recursului, urmează a fi admisă.

Recursul incident va fi anulat ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii ...".

Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea în cuantumul stabilit de către instanţă şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.

Conform art. 197 C. proc. civ., în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii.

În cauză se constată că cererea nu a fost timbrată anticipat şi că recurentul-reclamant în recursul incident nu s-a conformat nici dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 15 737,83 RON, deşi i s-a pus în vedere să depună dovada achitării acesteia, astfel cum rezultă din dovada de comunicare existentă la dosar (fila x).

Reţinând că în speţă, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 coroborate cu cele ale art. 197 C. proc. civ. şi art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului incident.

Prin urmare, faţă de cele arătate, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală şi cum în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, se apreciază că chestiunea prealabilă invocată din oficiu,este întemeiată, sens în care va admite excepţia de netimbrare invocată din oficiu şi va anula recursul incident, ca netimbrat.

În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând că decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată din perspectiva criticilor formulate, în temeiul art. 496 C. civ. va respinge ca nefondat recursul principal şi, constatând îndeplinite cerinţele art. 453 C. proc. civ., va obliga recurenţii C. şi D. să plătească intimatei S.C. A. S.R.L. suma de 4590 RON cheltuieli de judecată, sumă dovedită, potrivit art. 452 C. proc. civ., cu extrasul de cont depus la dosar recurs, constând în onorariu avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - pârâţi C. şi D. împotriva deciziei civile nr. 596 din 5 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenţii-pârâţi C. şi D. să plătească intimatei-reclamante S.C. A. S.R.L. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR M. SUMA DE 4590 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Anulează recursul incident declarat recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 596 din 5 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca netimbrat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi28 septembrie 2017.