Nullity of divorce certificate for legal fraud and lack of interest in challenge to divorce convention

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 23 martie 2015 pe rolul Judecătoriei Târgu-Mureş, reclamantul A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., să constate nulitatea absolută a certificatului de divorţ nr. x din 26.02.2013, să repună părţile în situaţia anterioară divorţului, să anuleze convenţia nr. 129/2013, autentificată la BNP D. şi să oblige pârâţii la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Târgu-Mureş, prin sentinţa civilă nr. 705 din 10 februarie 2016, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a înaintat dosarul Tribunalului Mureş, ca instanţă competentă în soluţionarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş la data de 27 aprilie 2016 şi prin sentinţa civilă nr. 646/2016 din 24 mai 2016 a fost admisă excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, a fost respinsă cererea de chemare în judecată a reclamantului, care a fost obligat la plata sumei de 3.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, în favoarea pârâtei B..

Prin decizia nr. 571/A din 19 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă, a fost respins apelul formulat de reclamantul A., împotriva sentinţei civile nr. 646/2016 din 24 mai 2016, fiind obligat reclamantul la plata sumei de 720 RON în favoarea pârâtului C. şi la plata sumei de 3.000 RON către pârâta B., cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Reclamantul A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 571/A din 19 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2015, motivele fiind, în esenţă, următoarele:

Instanţa a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 33 din noul C. proc. civ., constatând că instanţa de fond a dat o corectă dezlegare cu privire la excepţia lipsei de interes invocată de pârâţi.

În soluţionarea excepţiei lipsei de interes, instanţa trebuia ca, în raport de situaţia de fapt prezentată, să determine în mod clar şi neechivoc dacă justificarea interesului promovării unei cereri în justiţie este strâns legată de justificarea unui interes subiectiv şi litigios actual, iar interesul urmăreşte ocrotirea unui drept considerat încălcat.

În opinia recurentului, capătul de cerere care viza repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv să se constate că mariajul pârâţilor nu a fost desfăcut, prezenta interes în ceea ce priveşte legalitatea certificatului de divorţ nr. x/26.02.2013.

În lipsa certificatului de divorţ şi cu o situaţie civilă a intimaţilor-pârâţi de soţi, nu ar mai fi existat posibilitatea promovării abuzive a unei acţiuni în tăgada paternităţii de către intimata-pârâtă.

Interesul recurentului în promovarea acţiunii este acela de a anula actele care au stat la baza pronunţării sentinţei civile nr. 700 din 14 februarie 2014 în dosarul nr. x/2013 de către Judecătoria Târgu Mureş, fiind determinat, legitim şi personal, cât şi născut şi actual, deoarece scopul obţinerii certificatului de divorţ de către intimaţi şi efectele ulterioare produse de acesta sunt elemente necesare şi suficiente afectării interesului personal.

Certificatul de divorţ nr. x/26.02.2013 este lovit de nulitate absolută, fiind obţinut prin frauda la lege, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 1237 şi 1250 din C. civ.

Atât timp cât certificatul de divorţ a fost obţinut prin ascunderea adevărului cu privire la situaţia minorului E. şi cu încălcarea prevederilor legale, acesta a fost obţinut prin frauda la lege, cu nesocotirea interesului general ocrotit, cel al minorului.

Notarul public a emis certificatul de divorţ în condiţiile în care cei doi soţi au prezentat o altă situaţie de fapt decât cea reală, încălcând prevederile legale incidente, fapt ce ar trebui să atragă, de plano, aplicabilitatea art. 1247 din C. civ.

Aşa cum reiese din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, efectele juridice produse de certificatul de divorţ şi de convenţia din cadrul procedurii de divorţ au impact negativ, atât emoţional, cât şi profesional, asupra sa.

La emiterea certificatului de divorţ nr. x/26.02.2013, intimaţii au încălcat şi dispoziţiile art. 14 din C. civ., potrivit cărora, orice persoană fizică sau persoană juridică trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile civile cu bună-credinţă, în acord cu ordinea publică şi bunele moravuri.

Mai mult decât atât, prin emiterea certificatului de divorţ, au fost încălcate şi dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 272/2004, potrivit cărora "Copilul are dreptul la stabilirea şi păstrarea identităţii sale", precum şi art. 36 din aceeaşi lege, care statuează că "Exercitarea drepturilor şi îndeplinirea obligaţiilor părinteşti trebuie să aibă în vedere interesul superior al copilului şi să asigure bunăstarea materială şi spirituală a copilului, în special prin îngrijirea acestuia, prin menţinerea relaţiilor personale cu el, prin asigurarea creşterii, educării şi întreţinerii sale, precum şi prin reprezentarea sa legală şi administrarea patrimoniului său."

Potrivit dispoziţiilor art. 11 din C. civ., nu se poate deroga prin convenţii sau acte juridice unilaterale de la legile care interesează ordinea publică sau de la bunele moravuri şi, aşa cum statuează art. 15 din acelaşi cod, niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe.

Recurentul apreciază că atât instanţa de apel, cât şi prima instanţă, ignorând realitatea argumentelor sale şi nesocotind evidenţa faptelor reliefate de mijloacele de probă administrate, nu au făcut o analiză complexă a condiţiilor ce erau îndeplinite în ceea ce priveşte fraudarea legii de către intimaţi.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că soluţia preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 17 mai 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Atât recurentul, cât şi intimaţii au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) din noul C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. "Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.", art. 489 alin. (2) din acelaşi cod prevăzând că sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Aşa fiind, încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerinţă care consacră legislativ o practică îndelungată şi stabilă a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care şi sub imperiul vechii legi de procedură sancţiunea nulităţii exista şi era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii cu privire la hotărârea pronunţată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puţin unul din motivele prevăzute expres şi limitativ de lege.

În speţă, criticile recurentului vizează greşita aplicare a dispoziţiilor art. 33 din C. proc. civ., acesta apreciind că instanţa a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

Excepţia de interes este o excepţie de fond, întrucât are strânsă legătură cu pretenţia dedusă judecăţii, respectiv cu exerciţiul dreptului la acţiune, este absolută, deoarece priveşte încălcarea unor norme de ordine publică şi este peremptorie, pentru că urmăreşte împiedicarea judecăţii pe fond, în cazul în care instanţa apreciază că această excepţie este întemeiată, cererea de chemare în judecată urmând să fie respinsă ca lipsită de interes.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept material (substanţial), încălcare ce poate consta în aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia, sau aplicarea greşită a normelor de drept material, ceea ce înseamnă că textului de lege corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită sau au fost nesocotite principii generale de drept.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. precizează că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, invocarea pe calea acestui motiv a nerespectării unor norme de procedură nefiind posibilă, prin norme ale dreptului procesul civil înţelegându-se acele reguli generale şi abstracte care reglementează organizarea şi desfăşurarea procesului civil.

Înalta Curte apreciază că textele legale la care se referă recurentul în susţinerea cererii de recurs, respectiv art. 11, art. 14, art. 15, art. 374, art. 375 alin. (1), art. 1237, art. 1247, art. 1250 din noul C. civ. art. 9, art. 36 din Legea nr. 272/2004; art. 55 din Codul familiei sunt invocate formal. Argumentele recurentului legate de aceste prevederi vizează de fapt aspecte de netemeinicie, făcând trimitere la situaţia de fapt sau la probele administrate în cauză.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs formulate de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 571/A din 19 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Având în vedere dispoziţiile art. 453 alin. (1), coroborat cu art. 455 din C. proc. civ., va fi obligat recurentul - reclamant A. la plata sumei de 1.000 RON către intimata-pârâtă B. şi a sumei de 1.119 RON către intimatul-pârât C., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva deciziei nr. 571/A din 19 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă.

Obligă recurentul - reclamant A. la plata sumei de 1.000 RON către intimata-pârâtă B. şi a sumei de 1.119 RON către intimatul-pârât C., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2017.