Exclusive territorial jurisdiction over professional-consumer credit disputes and invalidity of pre-dispute contractual choice of forum

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. x/2016 reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul B. a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata sumei de 470 RON reprezentând credit şi dobânzi penalizatoare, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă că la solicitarea pârâtului a încheiat cu acesta contractul de credit nr. x din 29.04.2016 în baza căruia i-a acordat un credit de 400 RON virat în contul indicat de pârât cu obligaţia de rambursare în termen de 30 de zile de la acordare.

Judecătoria Sectorului 1 procedând la verificarea competenţei din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, instanţa reţinând că, potrivit dispoziţiilor art. 121 C. proc. civ., competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată este judecătoria în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul consumatorul, dispoziţie legală ce instituie o competenţă teritorială exclusivă.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Instanţa a reţinut că reclamantul este un profesionist, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, cererea de chemare în judecată este îndreptată şi împotriva unui consumator, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, iar obiectul cererii este în legătură cu raportul juridic născut din contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, pârâtul având calitatea de cumpărător.

Având în vedere aceste aspecte, instanţa a constatat că, potrivit art. 121 C. proc. civ., competentă teritorial să judece cauza este judecătoria în circumscripţia căreia îşi are domiciliul pârâtul, respectiv SĂLCIOARA, jud. DÂMBOVIŢA, motiv pentru care instanţa a reţinut că Judecătoria RĂCARI este competentă teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Raportat la excepţia necompetenţei teritoriale invocată din oficiu, instanţa nu a putut reţine aplicabilitatea dispoziţiilor din contractul depus la dosar prin care stabileşte competenţa de soluţionare a litigiilor născute în legătură cu acest contract în favoarea judecătoriei de la sediul creditorului, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 121 teza finală C. proc. civ., dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. rămân aplicabile, de unde rezultă faptul că în situaţia cererilor formulate de către un profesionist împotriva unui consumator, părţile pot conveni, în scris sau prin declaraţie orală dată în faţa instanţei, alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la acţiune. Teza finală a art. 126 alin. (2) statuează faptul că orice convenţie contrară este considerată ca fiind nescrisă. Din interpretarea dispoziţiilor mai sus menţionate, rezultă faptul că, orice clauză contractuală privind stabilirea competenţei unei anumite instanţe de judecată în eventualitatea naşterii unui litigiu între un profesionist şi un consumator nu va putea da naştere la efecte juridice în sensul indicat. Instanţa a reţinut şi faptul că dispoziţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ. sunt norme de procedură, motiv pentru care aplicabilitatea acestora nu se raportează la momentul naşterii raportului juridic ci se raportează la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, potrivit art. 3 din Legea nr. 76/2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Răcari care, la rândul său a invocat din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială şi a admis-o pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că pretenţiile reclamantei din prezenta cauză se întemeiază pe contractul de credit nr. x din 29.04.2016, în baza căruia, susţine reclamanta, a acordat pârâtului un credit în valoare de 400 RON.

Conform art. 17.4 al contractului mai sus menţionat, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului şi pe care părţile nu le pot soluţiona pe cale amiabilă vor fi rezolvate în faţa instanţelor de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanţei de judecată.

Articolul 121 C. proc. civ. prevede că cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, iar conform art. 126 alin. (1) C. proc. civ., părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, şi prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă.

Alineatul al doilea al art. 126 prevede că în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

Apreciază instanţa că în prezenta cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 121 din C. proc. civ., raportat la art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. întrucât obiectul cererii de chemare în judecată nu este întemeiat pe dispoziţiile privind protecţia consumatorului, dispoziţii speciale faţă de normele de drept comun.

În cauză, contractul încheiat între părţi este un contract civil, obiectul cererii de chemare în judecată fiind obligarea pârâtului la executarea obligaţiei asumate prin contract constând în restituirea creditului acordat de către reclamantă.

Având în vedere cele reţinute anterior, devin aplicabile dispoziţiile art. 126 alin. (1) şi, după cum s-a reţinut anterior, prin contractul încheiat, părţile au convenit ca eventualele litigii rezultate de încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului să fie soluţionate de instanţa de la sediul creditorului.

Având în vedere cele reţinute anterior, instanţa a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată din oficiu şi a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorul 1 Bucureşti, în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul creditorul şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Răcari competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte, reţine că pretenţiile reclamantei se întemeiază pe contractul de credit nr. x din 29.04.2016.

Conform art. 17.4 al contractului mai sus menţionat, eventualele dispute rezultând din contract sau în legătură cu acesta, inclusiv încheierea, modificarea, desfăşurarea şi încetarea contractului şi pe care părţile nu le pot soluţiona pe cale amiabilă vor fi rezolvate în faţa instanţelor de judecată competente de la sediul creditorului, împrumutatul neavând posibilitatea apelării la proceduri extrajudiciare anterioare sesizării instanţei de judecată.

Potrivit art. 2 pct. 2 din O.G. nr. 21/1992, consumator este orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, care acţionează în scopuri din afara activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale. Astfel, având în vedere natura raporturile invocate de către reclamantă, instanţa apreciază că pârâtul are calitatea de consumator, iar reclamanta pe aceea de profesionist.

Potrivit art. 121 C. proc. civ., cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanţa domiciliului consumatorului, dispoziţiile art. 126 alin. (2) rămânând aplicabile. Aceste norme au un caracter imperativ, de la care nu se poate deroga decât în condiţiile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., fiind instituită astfel o competenţă teritorială exclusivă.

Potrivit art. 126 C. proc. civ. părţile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, prin declaraţie verbală în faţa instanţei ca procesele privitoare la bunuri şi la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanţe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, în afară de cazul când această competenţă este exclusivă. Aşa cum rezultă din art. 126 alin. (2) C. proc. civ., în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, numai după naşterea dreptului la despăgubire, iar orice convenţie contrară este considerată nescrisă.

Din coroborarea acestui articol cu art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ. rezultă că, în materia protecţiei drepturilor consumatorilor, în situaţia în care părţile nu au convenit alegerea instanţei competente, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială aparţine unei anumite instanţe, deci competenţa teritorială are un caracter absolut.

În aceste condiţii, se reţine că, în ceea ce priveşte soluţionarea cererilor formulate de un profesionist împotriva unui consumator, în lipsa alegerii de competenţă, după naşterea dreptului la despăgubire, competenţa teritorială este absolută şi aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază pârâtul.

Aşa cum rezultă din cererea formulată, pârâtul are domiciliul în jud. DÂMBOVIŢA, localitate aflată pe raza teritorială a Judecătoriei Răcari iar părţile nu au ales competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti ulterior naşterii dreptului la despăgubire, clauza atributivă de competenţă prevăzută art. 17.4 al contractului mai sus menţionat, nefiind operabilă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamantă, în favoarea Judecătoriei Răcari.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Răcari.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2017.