Cassation appeal dismissed as unfounded, upholding rejection of action to annul share transfer based on nemo auditur principle and commercial act classification

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.01.2012 pe rolul Tribunalului Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii C., D. şi S.C. MAGENTA S.R.L., prin lichidator E.., solicitând fie constatarea nulităţii absolute, fie anularea contractului de cesiune de părţi sociale nr. 1/20.10.2009, pe care l-au încheiat cu pârâta C., pentru lipsa cauzei, cauză ilicită şi imorală, dol şi lipsa formei autentice şi, pe cale de consecinţă, anularea actelor prin care reclamantul B. a dobândit calitatea de administrator al S.C. MAGENTA S.R.L.

Prin încheierea din 10.10.2012, Tribunalul Maramureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., iar prin sentinţa civilă nr. 5605/09.10.2013 a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că, prin hotărârea nr. 1/20.10.2009 a asociatului unic al S.C. MAGENTA S.R.L., pârâta C. a transmis cu titlu gratuit 15.200 părţi sociale către reclamantul B. şi 800 părţi sociale către reclamanta A., operaţiuni care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

A mai reţinut că, ulterior, prin sentinţa civilă nr. 5333/16.12.2010, Tribunalul Maramureş a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de S.C. MAGENTA S.R.L., procedură în cadrul căreia administratorul judiciar a formulat o acţiune în atragerea răspunderii administratorului statutar (reclamantul din prezenta cauză), pentru o creanţă în sumă de 868.206,04 RON, înscrisă în tabelul preliminar.

În continuare, prima instanţă, luând act că, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, contrar susţinerilor reclamanţilor, S.C. MAGENTA S.R.L. a desfăşurat activităţi în perioada decembrie 2010- octombrie 2011, a procedat la analiza cauzelor de nulitate invocate, luând în considerare şi acest aspect.

Astfel, a apreciat că este nefondată susţinerea vizând lipsa cauzei, de vreme ce reclamantul însuşi recunoaşte că prin încheierea actului juridic s-a urmărit preluarea părţilor sociale.

Pe de altă parte, a apreciat că susţinerea reclamanţilor, potrivit căreia nu există un scop mediat al încheierii actului prin care au fost transmise părţile sociale, întrucât, în realitate, se dorea revenirea acestora la proprietarul iniţial, reprezintă o invocare a propriei culpe şi, evocând principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, a înlăturat-o; mai mult, a reţinut că dovada existenţei unui scop mediat la momentul încheierii actului o reprezintă împrejurarea că reclamanţii au efectuat operaţiuni comerciale prin intermediul S.C. MAGENTA S.R.L.

Prima instanţă a înlăturat susţinerile vizând cauza ilicită, apreciind că reclamanţii, care au optat pentru a lua parte la această operaţiune, nu pot invoca propria culpă ca motiv de anulare a contractului, iar în ceea ce priveşte dolul, a reţinut că probatoriul administrat în cauză relevă că acestora li s-au pus la dispoziţie informaţiile necesare, sau, cel puţin, prin diligenţele minime la care erau obligaţi, ar fi putut cunoaşte situaţia financiară a S.C. MAGENTA S.R.L.

Cu privire la forma contractului, tribunalul a reţinut că singura condiţie impusă de legea specială este aceea de înregistrare a cesiunii la Oficiul Registrului Comerţului, formalitate care a fost îndeplinită.

Împotriva acestei sentinţe şi tuturor încheierilor pronunţate în dosar, B. şi A. au declarat apel, solicitând, în principal, anularea acestora şi, procedându-se la evocarea fondului, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată, iar în subsidiar, schimbarea sentinţei şi a încheierilor atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată; în finalul cererii de apel au arătat însă că încheierea pe care înţeleg să o atace cu apel este doar cea prin care prima instanţă a soluţionat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D..

În motivare, apelanţii au arătat, în esenţă, că, deşi au invocat lipsa cauzei imediate şi mediate, având în vedere lipsa reprezentării dobândirii părţilor sociale şi a calităţii de asociat şi lipsa intenţiei de a desfăşura activităţi comerciale, lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenţiei de a gratifica, cauza ilicită şi imorală, dolul şi lipsa formei autentice impuse de art. 813 C. civ., tribunalul nu a analizat toate cauzele de nulitate invocate, iar cele reţinute au fost motivate succint, nefăcându-se o analiză corespunzătoare a celor expuse în motivarea cererii de chemare în judecată şi a probatoriului administrat în cauză.

Au susţinut apelanţii că prima instanţă a încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ, în sensul depăşirii acestuia din urmă.

În continuare, au prezentat argumentele pentru care, în opinia lor, sentinţa este una nelegală şi netemeinică, prin raportare la fiecare dintre cauzele de nulitate a actului juridic invocate.

Cu privire la soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului D., au precizat că acesta trebuie să figureze ca parte în litigiu, pentru motivele invocate în finalul cererii de chemare în judecată şi în notele de şedinţă depuse cu ocazia discutării acestei excepţii.

Prin decizia civilă nr. 509/21.10.2014, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că informaţiile obţinute de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş relevă că în perioada 17.01.2007-13.07.2009 administrator al S.C. MAGENTA S.R.L. a fost D., în perioada 14.07.2009-20.10.2009 această calitate a fost deţinută de C., iar începând cu data de 21.10.2009 de B..

Cu privire la motivul de apel vizând soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, curtea de apel a notat că, iniţial, D. a avut calitatea de pârât, iar ulterior, în şedinţa din 10.10.2012, s-a admis excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, fiind citat, din oficiu, în calitate de martor.

Cum apelanţii au arătat că sunt de acord cu audierea acestuia ca martor, instanţa de prim control judiciar a subliniat că apelanţii nu mai pot ataca acest aspect.

În ceea ce priveşte criticile vizând valabilitatea actului prin care s-au transmis părţile sociale, curtea de apel a reţinut că acesta a avut drept cauză preluarea de către reclamanţi a dreptului de proprietate asupra părţilor sociale.

Cum prin înscrierea la Oficiul Registrului Comerţului a dobândirii părţilor sociale de către reclamanţi s-a realizat un acord de voinţă cu privire la transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora, instanţa de apel a apreciat că nu se poate reţine cauza ilicită şi imorală.

Totodată, a notat că reclamanţii au realizat verificări cu privire la S.C. MAGENTA S.R.L. şi nu au sesizat nicio problemă, astfel că nu se pot reţine nici dolul sau eroarea obstacol.

Instanţa de apel a înlăturat şi criticile vizând lipsa formei autentice, reţinând că, potrivit art. 202 din Legea nr. 31/1990, "transmiterea către persoane din afara societăţii a părţilor sociale este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi (...)", iar art. 204 din aceeaşi lege reglementează situaţiile în care este obligatorie forma autentică a actului modificator al actului constitutiv.

Astfel, având în vedere enumerarea limitativă a situaţiilor pentru care se cere forma autentică a actului modificator, a reţinut că legea specială nu a consacrat principiul potrivit căruia actul constitutiv încheiat în formă autentică se modifică numai prin act autentic şi a subliniat că pârâţii au încheiat un act de cesiune de părţi sociale, pentru care dispoziţiile speciale sus-citate nu impun condiţia formei autentice.

A mai reţinut curtea de apel că probatoriul administrat în cauză relevă că S.C. MAGENTA S.R.L. a desfăşurat activitate comercială în perioada în care era administrată de apelanţi şi a prezentat serviciile de care aceasta a beneficiat în perioada decembrie 2010- octombrie 2011.

În raport cu această situaţie de fapt, instanţa de apel a considerat că nu se poate reţine ca fondată susţinerea apelanţilor conform căreia actul atacat este nul pentru lipsa cauzei imediate şi mediate, ca urmare a lipsei intenţiei lor de a desfăşura activităţi comerciale sau pentru cauză ilicită şi imorală ori consimţământ viciat prin dol.

Împotriva acestei decizii, B. şi A. au declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată.

În motivare, recurenţii au arătat, în esenţă, că instanţa de prim control judiciar nu a analizat motivele de apel şi nici litigiul pe fond, iar judecata apelului a fost una superficială, hotărârea pronunţată fiind sumar motivată, după şase luni de la pronunţare.

În drept, au invocat art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 171/02.02.2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul, a casat decizia atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Pentru a decide astfel, instanţa supremă a evocat dispoziţiile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. şi art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului şi a reţinut că instanţa de apel nu a procedat la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, hotărârea instanţei de prim control judiciar apărând doar sub forma unei expuneri de afirmaţii, neexaminate coroborat.

În acest sens, a reţinut că, deşi prin motivele de apel reclamanţii au formulat critici cu privire la faptul că prima instanţă nu a analizat cauzele de nulitate invocate prin cererea de chemare în judecată şi a încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ, în sensul depăşirii acestuia din urmă, decizia recurată nu cuprinde nicio referire la acestea.

Totodată, a reţinut că nu au fost analizate criticile vizând lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenţiei de a gratifica, iar cele vizând cauza ilicită şi imorală şi dolul au fost analizate doar formal.

Aşa fiind, a subliniat că examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel a exclus din analiză motive de apel ce privesc şi susţin existenţa unor eventuale cauze de nulitate a actului juridic în litigiu.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanţa supremă a apreciat că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., motivarea instanţei de apel echivalând unei necercetări corespunzătoare a fondului şi, dând deplină eficienţă art. 312 alin. (5) C. proc. civ., a admis recursul, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare instanţei de apel.

În rejudecare, prin decizia civilă nr. 659/11.07.2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a respins ca nefondat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că starea de fapt relevată prin acţiunea introductivă a fost analizată de către prima instanţă prin raportare la elemente care au determinat stabilirea ei conform cu probele administrate, aşa încât, dincolo de susţinerile apelanţilor cu privire la motivele care l-ar fi determinat pe numitul D. să-şi transmită părţile sociale deţinute anterior la S.C. MAGENTA S.R.L., apelanţii nu au încheiat contractul de cesiune cu numitul D., ci cu pârâta C..

Aşa fiind, a apreciat că nu poate fi validată niciuna dintre susţinerile care se fundamentează pe ipoteza existenţei unor impedimente la acordarea unor credite numitului D., cât timp elementul premisă nu a fost confirmat.

De asemenea, a apreciat că în mod corect, subsecvent examinării probatoriului administrat, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au invocat propria culpă, întrucât teza lor cu privire la motivele care au stat la baza încheierii convenţiei a cărei nulitate se invocă include şi eludarea condiţiilor generale din contractele de creditare, afirmată chiar de reclamanţi; aşadar, tribunalul nu a încălcat niciunul dintre principiile evocate de apelanţi, cât timp a reţinut tocmai fapta afirmată de aceştia.

În acest context, curtea de apel a reţinut că este nefondat motivul de apel vizând încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ, în sensul depăşirii acestuia din urmă, subliniind că reclamanţii au invocat incidenţa cauzelor de nulitate atât relativă, cât şi absolută, susţinând pe de o parte lipsa cauzei imediate şi mediate, ca urmare a lipsei reprezentării dobândirii părţilor sociale şi a calităţii de asociat şi lipsei intenţiei de a desfăşura activităţi comerciale, iar pe de altă parte lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenţiei de a gratifica a pârâtei C..

Or, conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa este obligată doar să dea acţiunii calificarea juridică exactă, în funcţie de scopul urmărit, judecătorul nefiind ţinut de denumirea pe care partea a dat-o cererii şi nici limitat de elementele evidenţiate doar prin acţiunea introductivă, starea de fapt urmând a fi stabilită în consonanţă cu probatoriul administrat.

Reţinând că apelanţii au invocat lipsa cauzei imediate şi mediate, raportat la o stare de fapt care în mod neechivoc a relevat că au avut reprezentarea eludării unor norme, indiferent de natura acestora, instanţa de apel a subliniat că aceeaşi stare de fapt nu poate primi valenţe diferite, după cum reclamanţii doresc să demonstreze lipsa cauzei sau existenţa sa, însă afectată de ilicitate, în mod corect verificând tribunalul îndeplinirea condiţiilor nulităţii absolute şi relative prin raportare la aceeaşi stare de fapt, chiar dacă susţinerile reclamanţilor erau contradictorii.

În continuare, instanţa de apel a înlăturat criticile vizând inexistenţa cauzei mediate şi imediate a contractului de cesiune de părţi sociale, reţinând că, în speţă, au fost parcurse toate demersurile legale pentru a asigura publicitatea legală a contactelor de cesiune de părţi sociale şi a actelor subsecvente încheiate de titularul drepturilor astfel dobândite, în speţă reclamanţii, împrejurare care relevă nu numai că a existat scopul imediat, ci şi că acesta a fost validat.

Aceasta, întrucât reclamanţii, nu numai că au avut prefigurată cauza proximă a încheierii convenţiei, ci au îndeplinit toate demersurile pentru a asigura publicitatea prevăzută de lege, asumându-şi prin urmare obligaţiile care le incumbau în baza convenţiei sinalagmatice încheiate.

Cu privire la scopul mediat, subliniind că integrarea elementului subiectiv în noţiunea de cauză ridică problema criteriilor în baza cărora un anumit motiv cuprins în voinţa psihologică primeşte valoare juridică de scop mediat al cauzei, a reţinut că din cele evidenţiate de reclamanţi nu se poate reţine lipsa acestui scop.

Referitor la realitatea cauzei, curtea de apel a evocat dispoziţiile art. 966 C. civ. şi a apreciat că poate fi reţinută cauza falsă când părţile se află în eroare asupra scopului imediat; or, în speţă, această ipoteză nu este validată, de vreme ce toate părţile semnatare aveau reprezentarea obligaţiilor pe care şi le asumau, distinct de pretinsele motive ascunse ale acestei operaţiuni care de altfel corect a fost înlăturată subsecvent interpretării declaraţiei martorului D..

În acest context, a subliniat că nu poate fi validată teza apelanţilor potrivit căreia, fără a exista vreo probă, această stare de fapt este coroborată cu un fragment din depoziţia numitului D., care a susţinut că reclamantul i-a declarat la momentul cesiunii că ar avea de adus anumite utilaje agricole.

A apreciat instanţa de apel că, prin raportare la dispoziţiile art. 967 C. civ., potrivit cărora convenţia este valabilă chiar şi în cazul în care cauza nu este expresă, aceasta fiind prezumată până la dovada contrară, în mod corect tribunalul a acordat forţă probantă întregii declaraţii a martorului D..

În acest sens, a reţinut că nu a fost evidenţiat niciun element în baza căruia fragmentul din declaraţie care pleda pentru existenţa cauzei să fie eliminat şi să fie păstrate doar acele aspecte care aparent ar fi demonstrat starea de fapt relevată de reclamanţi prin acţiunea introductivă.

A subliniat curtea de apel că, faţă de caracterul neechivoc al declaraţiei martorului, coroborat şi cu fapte imediate, cum sunt cele privind cererile de înregistrare la O.N.R.C. a efectelor actelor juridice încheiate, acum atacate şi activitatea desfăşurată de S.C. MAGENTA S.R.L. în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, această declaraţie are aceeaşi forţă probantă şi din perspectiva instanţei de apel.

Aşa fiind, a conchis că nu poate fi reţinută lipsa cauzei imediate şi mediate, ca urmare a lipsei reprezentării dobândirii părţilor sociale şi a calităţii de asociat, alegaţiile apelanţilor fiind lipsite de fundament.

De asemenea, a apreciat că prima instanţă a aplicat în mod corect principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, având în vedere că, deşi reclamanţii susţin că nu s-a pus în discuţie fapta, tribunalul s-a raportat tocmai la afirmaţiile acestora, prin care urmăreau să demonstreze caracterul ilicit al cauzei.

A reţinut curtea de apel că nu poate fi validată afirmaţia apelanţilor conform căreia unicul scop şi motiv care i-a animat la încheierea acestui act juridic a fost faptul că D. îşi dorea firma înapoi, de vreme ce la momentul încheierii convenţiei acesta nu mai deţinea nicio calitate în societate, aspect cunoscut şi subliniat şi de apelanţi, perspectivă din care apar ca fiind corectă şi soluţia primei instanţe cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a numitului D..

Astfel, a reţinut că, deşi reclamanţii au afirmat că scopul cesiunii a fost acela de a-l ajuta pe numitul D. să obţină un credit, iar nu de a deveni asociaţi, aceste afirmaţii nu au fost confirmate de probele administrate în cauză şi a apreciat că şi dacă s-ar admite teza apelanţilor potrivit căreia prin răspunsul la întrebările 3, 4, 5, 6, 7, 12, 21, 22 pârâta C. a arătat în mod neechivoc că unicul scop al cesiunii de părţi sociale a fost acela ca ginerele său D. să poată prelungi o linie de credit şi că acesta conducea în fapt societatea comercială şi i-a cerut să încheie actul de cesiune, aceste susţineri pot produce efecte cel mult pentru ipoteza antrenării răspunderii administratorului de fapt şi a administratorului statutar, nu pentru a demonstra lipsa cauzei sau caracterul nelicit al acesteia.

Curtea de apel a apreciat că susţinerile apelanţilor sunt lipsite de coerenţă, de vreme ce neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate bancară de către o altă societate şi cesionarea părţilor sociale de către o societate în care numitul D. îndeplineşte atribuţiile administratorului de fapt nu prezintă relevanţă din perspectiva acordării creditelor sau a prelungirii liniilor de credit.

Totodată, a apreciat că, în contra susţinerilor apelanţilor, împrejurarea că la momentul încheierii convenţiei nu s-a predat niciun act al societăţii, niciun bun mobil sau imobil al acesteia şi nu s-a încheiat niciun inventar sau proces-verbal nu confirmă decât că aceste demersuri legale ulterioare încheierii convenţiei nu au fost îndeplinite de către pârâta C., însă îndeplinirea propriilor obligaţii ce decurg din legea specială de către apelanţi confirmă că a existat în ceea ce îi priveşte pe aceştia elementul volitiv.

Cu privire la afirmaţia conform căreia scopul cesiunii a fost înlăturarea răspunderii în eventualitatea intervenirii procedurii falimentului, deci un scop contrar Legii nr. 85/2006, a reţinut că instanţa supremă a considerat că acesta este un caz tipic de cauză ilicită şi imorală.

A apreciat curtea de apel că efectele convenţiei asupra drepturilor şi obligaţiilor părţilor, cu referire la Legea nr. 85/2006, nu sunt cele afirmate de reclamanţi, atât timp cât art. 138 din actul normativ sus-menţionat include în sfera răspunderii orice persoană care a cauzat insolvenţa debitoarei.

În acest context, a reţinut că nici aceste susţineri ale apelanţilor nu pot fi validate, neputând fi reţinută drept cauză a convenţiei transferul responsabilităţii, întrucât angajarea răspunderii este determinată de fapte şi de data săvârşirii acestora, iar nu de cesiunea părţilor sociale.

Cu privire la motivul de apel vizând lipsa formei autentice, instanţa de prim control judiciar a apreciat că în mod corect a analizat tribunalul îndeplinirea condiţiilor de validitate ale actului juridic prin raportare la norma specială, atât timp cât verificarea îndeplinirii condiţiilor de formă se raportează la contract, subliniind că aserţiunile reclamanţilor cu privire la neîndeplinirea condiţiilor de formă pentru donaţii au fost în mod corect înlăturate, întrucât actul atacat nu poate fi circumscris sferei actelor de donaţie.

În continuare, a evocat art. 801 C. civ. şi caracteristicile contractului de donaţie şi a subliniat că prima instanţă nu putea analiza lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv lipsa intenţiei de a gratifica din partea pârâtei C., de vreme ce actul juridic contestat nu poate fi calificat ca fiind un act unilateral de liberalitate, pentru considerentele evidenţiate anterior, acesta îndeplinind exigenţele actelor juridice sinalagmatice.

De asemenea, a reţinut că Legea nr. 31/1990 nu conţine nicio prevedere expresă sub aspectul formei şi că actul juridic atacat nu este o donaţie, astfel că nu trebuie să îndeplinească condiţiile de formă prevăzute de art. 813 C. civ.

În final, a reţinut că sunt neîntemeiate şi criticile apelanţilor vizând surprinderea consimţământului lor prin dol, de vreme ce nu s-a afirmat că aceştia s-au aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi sau că aceasta din urma a omis, în mod fraudulos, să îi informeze asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să le dezvăluie, putând fi reţinută cel mult o afirmată conivenţă a ambelor părţi ale convenţiei pentru prezentarea ca reală a unei alte stări de fapt, pentru a determina terţii să încheie convenţii care altfel nu s-ar fi încheiat, aspect care finalmente nici nu a fost demonstrat.

A conchis curtea de apel că aspectele evidenţiate au relevat că apelul este nefondat, iar motivele de recurs au reprezentat a reiterare punctuală a celor susţinute prin apel, dar şi că prima instanţă a determinat în mod corecta starea de fapt, prin aprecierea şi interpretarea judicioasă a probatoriului administrat şi a aplicat riguros normele legale incidente, niciuna dintre criticile formulate nefiind validată.

Împotriva acestei decizii, B. şi A. au declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar, modificarea sa în tot, în sensul admiterii apelului şi schimbării sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost completată.

În motivare, au arătat că instanţa de apel a analizat doar parţial motivele de apel şi nu a analizat fondul cauzei.

Concretizând, au arătat că instanţa de prim control judiciar nu a examinat motivul de apel vizând faptul că prima instanţă nu a analizat motivele de nulitate ale actului juridic constând în lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit, respectiv intenţia de a dona, dolul, lipsa formei autentice, lipsa cauzei imediate şi mediate, cauza ilicită şi cauza imorală.

De asemenea, au arătat că motivul de apel privind încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ al instanţei, în sensul depăşirii acestuia din urmă a fost doar formal analizat, pornind de la premisa greşită că ar fi afirmat în motivarea acţiunii turpitudinea reţinută de instanţa de apel, respectiv eludarea condiţiilor generale ale contractelor de creditare, fără a face verificări în sensul existenţei culpei lor, ceea ce echivalează cu necercetarea acestui motiv de apel.

În acest context, au susţinut că nu au afirmat că prin ajutorul dat lui D. au eludat condiţiile generale de creditare, dar şi că cesiunea părţilor sociale nu era hotărâtoare pentru obţinerea creditului, reprezentând cel mult un aspect ce putea fi luat în analiză de bănci şi care viza doar interesele acestora, fără a fi însă o condiţie pentru acordarea unui credit.

Mai mult, au arătat că atât timp cât situaţia financiară a S.C. MAGENTA S.R.L. nu a permis acordarea creditului, cesiunea părţilor sociale nu încalcă nici interesele băncii, astfel că turpitudinea a fost greşit reţinută.

În opinia recurenţilor, pentru a putea sta la baza pronunţării unor hotărâri judecătoreşti, era necesară punerea în discuţie şi verificarea acestei fapte care a fost dedusă de instanţe din starea de fapt şi în baza căreia au invocat principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Or, reţinând un element de fapt care nu a fost invocat de nimeni, respectiv cel potrivit căruia calitatea de asociat este o condiţie generală de creditare şi făcând aplicarea unei excepţii de la efectele nulităţii actului juridic, fără a o pune în discuţia părţilor, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Au arătat recurenţii că lipseşte şi analiza motivului de apel vizând depăşirea de către prima instanţă a rolului său activ, în sensul depăşirii acestuia.

Astfel, au arătat că, deşi au susţinut că, în condiţiile în care nu a fost încălcat un aspect de ordin general vizând legea sau bunele moravuri, acest principiu nu putea fi invocat din oficiu, curtea de apel nu a luat în analiză acest aspect.

În continuare, au evocat cele reţinute de instanţa de apel în legătură cu starea de fapt, subliniind că aceasta a fost insuficient expusă şi contradictorie, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.

Au susţinut recurenţii, în esenţă, că instanţa de apel a reţinut că parte a contractului de cesiune de părţi sociale nu a fost numitul D., astfel că lipseşte elementul premisă, respectiv existenţa unor impedimente la acordarea unor credite acestuia, pentru ca ulterior să reţină, în mod contradictoriu, că potrivit răspunsului pârâtei C. la interogatoriu, unicul scop al cesiunii a fost acela ca ginerele său, D., să poată prelungi o linie de credit, dar şi că ei au fost cei care au fost în culpă, intenţionând să eludeze condiţiile generale de creditare.

În acest sens, au arătat că instanţa de apel a analizat doar parţial probatoriul administrat în cauză, fără a stabili o stare de fapt prin analiza tuturor probelor, prezentând doar o parte dintre acestea, care îi susţineau soluţia, în cadrul analizei formale a fiecărui motiv de nulitate a actului juridic.

O altă critică adusă de recurenţi deciziei atacate vizează faptul că instanţa de apel, reţinând că actul de cesiune nu este unul cu titlu gratuit, nu a cercetat motivele de nulitate constând în lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit şi lipsa formei autentice, încălcând astfel conţinutul neechivoc al actului atacat şi teoria actului juridic, aşa cum rezultă din dispoziţiile C. civ. de la 1864.

În acest context, au susţinut că actul a cărui nulitate o invocă este un contract unilateral care a dat naştere la obligaţii doar în sarcina pârâtei C. şi au subliniat că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că acesta a generat obligaţii şi în sarcina cesionarilor.

Totodată, au susţinut că instanţa de apel a reţinut din definiţia dată de art. 801 C. civ. contractului de donaţie doar caracterul unilateral, omiţând faptul că legiuitorul a raportat acest caracter la împrejurarea că donatorul nu urmăreşte o contraprestaţie, dar şi că, în speţă, pârâta le-a transmis părţile sociale fără a urmări să primească o contraprestaţie.

În opinia recurenţilor, pentru a justifica neluarea în analiză a motivelor de nulitate arătate mai sus, nu era suficient ca instanţa de apel să statueze asupra caracterului sinalagmatic al actului juridic dedus judecăţii, fără a ajunge la concluzia că cedenta a urmărit obţinerea unei contraprestaţii.

Cu privire la motivele de apel care vizau schimbarea sentinţei, recurenţii au susţinut că instanţa de apel a făcut o expunere teoretică pe marginea cazurilor de nulitate şi a tras concluzia, fără a arăta cum s-a ajuns la respectiva concluzie şi pe ce elemente se bazează, în aceeaşi manieră procedând şi la analiza motivelor de nulitate privind lipsa cauzei mediate şi imediate, cauza ilicită şi imorală şi dolul.

În acest sens, au arătat că instanţa de apel a dedus existenţa cauzei imediate din realizarea formalităţilor de publicitate, fără a analiza celelalte probe, a reţinut existenţa cauzei mediate coroborând declaraţia numitului D. cu îndeplinirea formelor de publicitate şi faptele ulterioare din perioada 2010-2011, fără a arăta cum a aplicat consideraţiile teoretice la starea de fapt, a înlăturat criticile vizând cauza ilicită şi imorală aplicând principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, deşi culpa lor nu există şi a exclus dolul din partea unui terţ, cu concursul cocontractantului, reţinând o conivenţă a părţilor contractante care nu a fost expusă şi este exclusă pentru motivele arătate mai sus.

Recurenţii au mai arătat că în ce priveşte solicitarea făcută în subsidiar, în măsura în care ar fi analizat motivele prezentate la primul punct din memoriul de apel, instanţa de prim control judiciar ar fi admis apelul, ar fi anulat sentinţa atacată şi ar fi evocat fondul şi au susţinut că analiza acestor motive permite instanţei de recurs ca, după admiterea recursului, să admită apelul şi să analizeze cererea de chemare în judecată.

În continuare, recurenţii, arătând că înţeleg să reitereze motivele de apel, aşa cum au fost acestea expuse în memoriul de apel şi subliniind că principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans a fost greşit aplicat în speţă, au criticat decizia atacată prin prisma cauzelor de nulitate a actului juridic invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, au susţinut că, în ceea ce îi priveşte, lipsesc scopul imediat şi scopul mediat specifice unei cesiuni de părţi sociale, întrucât nu au urmărit să dobândească părţile sociale şi calitatea de asociat în cadrul S.C. MAGENTA S.R.L., ci să acorde un ajutor temporar pârâtului D..

Au arătat recurenţii că probatoriul administrat în cauză confirmă atât acest aspect, cât şi faptul că D. a avut iniţiativa încheierii actului de cesiune în scopul prelungirii unei linii de credit, iar nu în scopul transmiterii părţilor sociale, lipsind astfel cauza imediată specifică unei cesiuni, respectiv transmiterea/dobândirea părţilor sociale şi, implicit, a calităţii de asociat.

În acest sens, au subliniat că relevant este răspunsul pârâtei C. la interogatoriu, aceasta arătând că unicul scop al cesiunii părţilor sociale a fost acela ca D., care este ginerele său, să poată prelungi o linie de credit, dar şi că acesta conducea în fapt societatea în perioada în care ea a deţinut calitatea de asociat.

Totodată, au susţinut că lipseşte şi scopul mediat specific acestui act, respectiv acela de a desfăşura activităţi comerciale, subliniind că nu au încheiat actul animaţi de acest scop, iar cele reţinute de instanţă cu privire la activitatea comercială desfăşurată de către S.C. MAGENTA S.R.L. la un an şi trei luni de la încheierea actului nu pot conduce spre o altă concluzie, de vreme ce nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

În ceea ce priveşte lipsa scopului imediat specific unui act cu titlu gratuit, recurenţii au subliniat că probatoriul administrat în cauză relevă lipsa intenţiei de a gratifica.

Referitor la cauza ilicită, recurenţii au susţinut că împrejurarea că au fost de acord să îl ajute pe pârâtul D. nu atrage incidenţa principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans care produce efecte în situaţii de flagrantă ilegalitate şi imoralitate.

Or, în speţă, cauza imorală este determinată de scopul urmărit de cedenţi la încheierea actului de cesiune, respectiv de intenţia acestora, nedeclarată, de a nu redobândi părţile sociale în situaţia în care nu obţineau creditul, de faptul că au profitat de relaţia creată între părţi cu ocazia efectuării demersurilor în vederea obţinerii creditului, precum şi de necunoaşterea de către recurenţi a situaţiei financiare reale a S.C. MAGENTA S.R.L.

În acest context, au arătat că, având în vedere că din punctul lor de vedere transmiterea opera doar pe o perioadă limitată de timp, verificarea situaţiei financiare a S.C. MAGENTA S.R.L. a fost una sumară.

Astfel, recurenţii au susţinut că împrejurarea că pârâtul a condiţionat redobândirea părţilor sociale de pretenţii nelegale dovedeşte că, în realitate, acesta i-a înşelat, determinându-i să devină asociaţi la o societate cu probleme financiare, fapt ce atrage incidenţa dolului, drept cauză de nulitate a actului juridic.

În ceea ce priveşte lipsa formei autentice, recurenţii au subliniat că, întrucât Legea nr. 31/1990 nu conţine prevederi exprese sub aspectul formei pe care trebuie să îl îmbrace actul prin care se transmit cu titlu gratuit părţile sociale, în speţă este incident art. 813 C. civ. care impune forma autentică a contractului de donaţie.

În final, au arătat că pârâtul D. trebuie să figureze ca parte în prezentul litigiu, pentru motivele invocate în finalul cererii de chemare în judecată şi în notele de şedinţă depuse cu ocazia discutării excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, dar şi în litigiul vizând atragerea răspunderii administratorilor S.C. MAGENTA S.R.L., urmând ca starea de fapt şi de drept existente la momentul cesiunii, dovedită prin probele administrate în prezentul dosar, să se bucure de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În drept, au invocat art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

În mod expres, recurenţii au invocat motivele de recurs reglementate de art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea sau modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii, când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia sau când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Cum recurenţii nu şi-au prezentat criticile, subsumat, fiecăruia dintre motivele de recurs invocate, analiza instanţei supreme va porni de la examinarea prioritară a fiecărui text de lege mai sus evocat şi, în măsura în care vor fi identificate, între criticile recurenţilor, aspecte ce vor putea fi circumscrise acestor dispoziţii legale, ele vor fi detaliate distinct; în acest context, se impune a se atrage atenţia părţilor că aspectele legate de interpretarea probatoriului nu fac obiect al examinării Înaltei Curţi, a cărei analiză este limitată, de chiar conţinutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie, recursul fiind o cale extraordinară de atac, nedevolutivă.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 105 alin. (2) din acelaşi Cod, care constituie dreptul comun în materia nulităţii actelor de procedură.

În speţă, recurenţii au susţinut că instanţa de apel, reţinând un element de fapt care nu a fost invocat de părţi, respectiv cel potrivit căruia calitatea de asociat este o condiţie generală de creditare şi făcând aplicarea unei excepţii de la efectele nulităţii actului juridic, prin invocarea principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans, fără a o pune în discuţia părţilor, a încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Înalta Curte subliniază că aplicarea de către prima instanţă a principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans a fost criticată prin chiar memoriul de apel.

Prin urmare, recurenţii nu pot susţine cu temei că instanţa de apel nu a pus în discuţia părţilor acest aspect, încălcând astfel principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Separat de faptul că această critică a fost formulată prin cererea de apel, Înalta Curte constată că recurenţii fac confuzie între ipoteza în care instanţa dă eficienţă unui principiu de drept şi cea în care invocă, din oficiu, o excepţie procesuală, care, în vederea respectării principiului contradictorialităţii şi dreptului la apărare, nu poate fi soluţionată înainte de a fi pusă în discuţia părţilor.

În speţă, reclamanţii au solicitat să se constate nulitatea actului de cesiune de părţi sociale, printre altele, pentru lipsa cauzei şi cauză nelicită şi imorală.

Tribunalul, a cărui hotărâre a fost menţinută de instanţa de prim control judiciar, luând act de susţinerile reclamanţilor potrivit cărora nu a existat un scop mediat al încheierii actului prin care au fost transmise părţile sociale, întrucât, în realitate, se dorea revenirea acestora la proprietarul iniţial, iar scopul cesiunii a fost acela de a-l ajuta pe numitul D. să obţină un credit, iar nu de a deveni asociaţi, a reţinut că reclamanţii au optat pentru a lua parte la această operaţiune şi a dat eficienţă principiului de drept nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

În acest context, trebuie subliniat că aplicarea acestui principiu de drept reprezintă o sancţiune civilă care lipseşte părţile vinovate de imoralitatea convenţiei lor de protecţia conferită de drept, tocmai pentru motivul insecurităţii pe care recunoaşterea unei astfel de protecţii l-ar produce.

Or, în speţă, înşişi reclamanţii au afirmat că prin încheierea contractului de cesiune nu au urmărit preluarea părţilor sociale şi a calităţii de asociat, recunoscând astfel că demersul lor a avut ca rezultat deturnarea dreptului subiectiv de la scopul său social-economic.

Aşa fiind, în mod nefondat susţin recurenţii că, reţinând un element de fapt care nu a fost invocat de părţi şi făcând aplicarea unei excepţii de la efectele nulităţii actului juridic, fără a o pune în discuţia părţilor, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au încălcat principiile disponibilităţii, contradictorialităţii şi dreptului la apărare.

Pentru aceleaşi considerente, nu poate fi reţinută nici critica potrivit căreia, prima instanţă, invocând principiul de drept sus-menţionat, a depăşit limitele rolului său activ.

De aceea, Înalta Curte constată că motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. are în vedere fie lipsa motivării, fie existenţa unor considerente contradictorii ori străine de natura pricinii.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În speţă, amplele considerente ale deciziei recurate, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar, contrazic motivul de nelegalitate invocat.

Susţinerea recurenţilor potrivit căreia instanţa de apel nu a examinat motivul de apel vizând lipsa analizei cauzelor de nulitate invocate şi a analizat doar formal motivul de apel privind încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare şi rolului activ al instanţei, nu este reală; dimpotrivă, instanţa de apel a analizat motivele de nulitate invocate de recurenţi şi respectarea principiilor sus-menţionate, sens în care a expus ample consideraţii atât de ordin teoretic, cât şi de ordin faptic, aplicând apoi legea la situaţia de fapt identificată în mod corect.

Astfel, curtea de apel a apreciat că este nefondat motivul de apel vizând încălcarea principiilor disponibilităţii, contradictorialităţii, dreptului la apărare si rolului activ, în sensul depăşirii acestuia din urmă, de vreme ce reclamanţii au invocat incidenţa atât a unor cauze de nulitate absolută, cât şi a unora de nulitate relativă, iar conform art. 129 alin. (5) C. proc. civ., instanţa este obligată să dea acţiunii calificarea juridică exactă, în funcţie de scopul urmărit, judecătorul nefiind ţinut de denumirea pe care partea a dat-o cererii şi nici limitat de elementele evidenţiate doar prin acţiunea introductivă, starea de fapt fiind stabilită în concordanţă cu probatoriul administrat.

De asemenea, examinând cauzele de nulitate a contractului de cesiune de părţi sociale invocate de reclamanţi, prin raportare la probatoriul administrat în cauză, instanţa de prim control judiciar a înlăturat criticile vizând inexistenţa cauzei mediate şi imediate a contractului de cesiune de părţi sociale, reţinând parcurgerea demersurilor legale privind asigura publicităţii cesiunii de părţi sociale şi a actelor subsecvente încheiate de titularul drepturilor astfel dobândite, dar şi activitatea desfăşurată de S.C. MAGENTA S.R.L. în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011.

Totodată, a apreciat că nu poate fi infirmată realitatea cauzei, de vreme ce părţile aveau reprezentarea obligaţiilor pe care şi le asumau, dar şi că sunt neîntemeiate criticile apelanţilor vizând surprinderea consimţământului lor prin dol, cât timp nu s-a afirmat că aceştia s-au aflat într-o eroare provocată de manoperele frauduloase ale celeilalte părţi sau că aceasta din urmă a omis, în mod fraudulos, să îi informeze asupra unor împrejurări pe care se cuvenea să le dezvăluie, putând fi reţinută cel mult o afirmată conivenţă a părţilor pentru prezentarea ca reală a unei alte stări de fapt, pentru a determina terţii să încheie convenţii care altfel nu s-ar fi încheiat.

Aşadar, în contra a ceea ce susţin recurenţii, considerentele deciziei atacate relevă că instanţa de apel a procedat la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor.

Argumentele de mai sus răspund şi criticii potrivit căreia, în analiza motivelor de nulitate privind lipsa cauzei mediate şi imediate, cauza ilicită şi imorală şi dolul, instanţa de apel a făcut o expunere teoretică pe marginea cazurilor de nulitate şi a tras o concluzie, fără a arăta elementele pe care aceasta se bazează.

Celelalte susţineri ale recurenţilor, vizând faptul că instanţa de apel a analizat doar parţial probatoriul administrat în cauză şi nu a stabilit starea de fapt prin prisma tuturor probelor, scapă însă examinării instanţei supreme, a cărei analiză, după cum s-a arătat şi mai sus, este limitată, de chiar conţinutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de netemeinicie.

Pe de altă parte, recurenţii au invocat şi o contradicţie în considerentele deciziei atacate, în sensul că instanţa de apel a reţinut că parte a contractului de cesiune de părţi sociale nu a fost numitul D., astfel că lipseşte elementul premisă, respectiv existenţa unor impedimente la acordarea unor ipotetice credite acestuia, pentru ca ulterior să reţină, în mod contradictoriu, că potrivit răspunsului la interogatoriu al pârâtei C., unicul scop al cesiunii a fost acela ca ginerele său să poată prelungi o linie de credit, dar şi că reclamanţii au fost în culpă, intenţionând să eludeze condiţiile generale de creditare.

O asemenea susţinere este nefondată, deoarece ea pleacă de la o prezentare trunchiată a considerentelor reţinute de instanţa de apel.

Astfel, deşi în maniera în care au fost prezentate de recurenţi, considerentele expuse mai sus sunt în aparenţă contradictorii, în realitate curtea de apel a reţinut că aceeaşi stare de fapt nu poate primi valenţe diferite, după cum reclamanţii doresc să demonstreze lipsa cauzei sau existenţa sa, însă afectată de ilicitate.

Aşa fiind, examinarea de detaliu a deciziei atacate nu relevă o contradicţie între considerente, care să conducă spre concluzia că ea nu ar fi în realitate motivată; dimpotrivă, silogismul judiciar a fost expus în mod amplu de către instanţa de prim control judiciar şi este apt să reflecte dispozitivul, aşa încât şi această critică este nefondată.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. sancţionează schimbarea naturii sau înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al actului juridic dedus judecăţii, realizată ca urmare a unei interpretări greşite a acestuia.

Recurenţii au susţinut că instanţa de apel, reţinând că actul de cesiune de părţi sociale nu îmbracă forma unei donaţii, a schimbat înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

Înalta Curte notează că, supunându-se indicaţiilor date prin decizia de casare, curtea de apel a analizat criticile vizând lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit şi lipsa formei autentice şi a subliniat că raportului juridic dedus judecăţii nu-i sunt aplicabile prevederile art. 813 C. civ., întrucât actul juridic atacat nu este o donaţie.

În acest context, trebuie subliniat că cesiunea părţilor sociale este reglementată de art. 202 din Legea nr. 31/1990, care distinge după cum transmisiunea se face între asociaţi, către persoane din afara societăţii sau pe cale succesorală.

Totodată, se cuvine menţionat că transmiterea părţilor sociale implică şi transmiterea calităţii de asociat în societatea cu răspundere limitată, astfel că, pentru protecţia terţilor, art. 203 din Legea nr. 31/1990 impune înscrierea cesiunii în registrul comerţului şi în registrul de asociaţi al societăţii.

În speţă, pârâta C., în calitate de asociat unic al S.C. MAGENTA S.R.L., a transmis un număr de 15.200 părţi sociale către reclamantul B. şi un număr de 800 părţi sociale către reclamanta A., operaţiuni care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş.

Reclamanţii, subliniind că transmiterea părţilor sociale nu s-a realizat în schimbul unui preţ, au invocat lipsa cauzei imediate specifice actelor cu titlu gratuit şi lipsa formei autentice, impuse de art. 813 C. civ.

Pe de altă parte, potrivit propriilor lor afirmaţii, niciuna dintre părţile actului de cesiune nu a avut intenţia realizării unei donaţii, scopul încheierii acestuia fiind transmiterea părţilor sociale de la pârâtă către reclamanţi, în vederea facilitării obţinerii unor credite de către numitul D..

Aşadar, dincolo de afirmatele intenţii ascunse ale părţilor, actul de cesiune a fost încheiat în scopul transmiterii părţilor sociale emise de S.C. MAGENTA S.R.L. de la pârâta C. către reclamanţii B. şi A., atât cedentul, cât şi cesionarii susţinând că nu au intenţionat să încheie un contract de donaţie.

Or, de vreme ce afirmă că nu au încheiat un contract de donaţie, raţionamentul recurenţilor, potrivit căruia actul de cesiune de părţi sociale este nul pentru lipsa cauzei imediate specifice liberalităţilor şi lipsa formei autentice, este fundamentat pe o premisă greşită.

Aşa fiind, reţinând că prin actul de cesiune au fost transmise părţile sociale şi calitatea de asociat în S.C. MAGENTA S.R.L., operaţiuni care au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, conform dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, iar recurenţii susţin că actul lor nu este un contract de donaţie, Înalta Curte apreciază că în speţă nu se impune analiza îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 813 C. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. conţine trei ipoteze: lipsa de temei legal a hotărârii şi pronunţarea acesteia cu încălcarea legii sau cu greşita ei aplicare.

Recurenţii, arătând că înţeleg să reitereze motivele de apel aşa cum au fost acestea expuse în memoriul de apel, au susţinut că, raportat la situaţia de fapt şi la probatoriul administrat în cauză, în speţă sunt incidente cauzele de nulitate a actului juridic invocate prin cererea de chemare în judecată, dar şi că numitul D. trebuie să figureze ca parte în litigiu.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenţii au susţinut că probatoriul administrat în cauză relevă lipsa cauzei mediate şi imediate specifice cesiunii de părţi sociale, dar şi că cedenţii au profitat de relaţia creată între părţi cu ocazia efectuării demersurilor în vederea obţinerii creditului, precum şi de necunoaşterea de către ei a situaţiei financiare reale a S.C. MAGENTA S.R.L., determinându-i să devină asociaţi la o societate cu probleme financiare, fapt ce determină caracterul ilicit al cauzei actului juridic şi atrage incidenţa dolului.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care nu mai pot fi supuse cenzurii în recurs.

Mai mult, recurenţii nu au arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii şi nu s-au raportat la considerentele acesteia, ci au reluat ad litteram criticile formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanţa de apel, recurenţii tind să obţină o nouă verificare a susţinerilor lor, cu toate că legea recunoaşte doar dublul grad de jurisdicţie, nu şi pe cel de-al treilea, iar în speţă judecata în faţa instanţelor devolutive a fost parcursă deja.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost formal invocat.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 659/11.07.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.