Labor dispute appeal (recurs) ruled inadmissible; employee's challenge to disciplinary warning left final.

Deliberând asupra cererilor de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 25 noiembrie 2015 şi înregistrată sub nr. x/2015, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 2153 din 23 octombrie 2015 emisă de intimata S.C. B. S.R.L. Sucursala Rădăuţi, solicitând anularea deciziei contestate.

În motivare, contestatoarea a arătat că prin decizie a fost sancţionată cu avertisment scris pe motiv că ar fi utilizat timpul de muncă în scopuri personale şi ar fi avut un comportament neadecvat într-un colectiv de muncă.

Prin sentinţa civilă nr. 287/2016 din 29 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia I civilă, s-a respins contestaţia formulată de contestatoarea A..

Împotriva acestei soluţii, a declarat apel contestatoarea A., iar prin decizia nr. 790 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă, s-a respins apelul ca nefondat.

În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că probele administrate susţin situaţia de fapt stabilită prin decizia de sancţionare, respectiv săvârşirea faptelor ce întrunesc elementele constitutive ale celor două abateri disciplinare reţinute în sarcina contestatoarei.

La data de 5 decembrie 2016, recurenta-contestatoare A. a formulat recurs împotriva deciziei nr. 790 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Prin memoriul de recurs, contestatoarea a reiterat situaţia de fapt şi argumentele prezentate în faţa instanţelor de fond şi a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri pronunţate în cauză şi admiterea contestaţiei formulate.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, la data de 9 februarie 2017, intimata S.C. B. S.R.L. Sucursala Rădăuţi a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a solicitat în principal, respingerea acestuia ca inadmisibil şi în subsidiar, anularea recursului întrucât nu s-a indicat niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

La data de 27 februarie 2017, recurenta-contestatoare A. a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi a apărărilor formulate de intimată prin întâmpinare.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil.

Prin încheierea din 16 mai 2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului către părţi, conform dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Părţile nu au depus la dosar punct de vedere asupra raportului.

Înalta Curte, constituită în complet de filtru, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., inadmisibilitatea căii extraordinare de atac, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii, urmează a respinge recursul ca inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Instanţa reţine că, prin cererea înregistrată la data de 25 noiembrie 2015 pe rolul Tribunalului Suceava, contestatoarea A. a formulat contestaţie, solicitând anularea deciziei nr. 2153 din 23 octombrie 2015 emisă de intimata S.C. B. S.R.L. Sucursala Rădăuţi, prin care a fost sancţionată cu avertisment scris pe motiv că ar fi utilizat timpul de muncă în scopuri personale şi ar fi avut un comportament neadecvat într-un colectiv de muncă.

Aşadar, obiectul prezentului dosar îl reprezintă un conflict de muncă privind contestarea unei decizii de sancţionare a contestatoarei A..

Conform art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011 "conflictele individuale de muncă se soluţionează în primă instanţă de către tribunal", iar potrivit art. 214 din acelaşi act normativ, "hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Potrivit art. 483 alin. (2) C. proc. civ.:

"nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului", prevedere legală menţinută şi de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil proceselor pornite până la data de 31 decembrie 2018 inclusiv.

De asemenea, art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prevede în mod expres că hotărârile pronunţate în cererile privitoare la conflicte de muncă nu sunt supuse recursului, fiind supuse numai apelului la curtea de apel.

Aşa fiind, în litigiile de muncă, pentru acţiunile introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., calea de atac este numai apelul.

Conform art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

Potrivit art. 457 din C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Recunoaşterea unei căi de atac, în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenţei atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalităţii căilor de atac, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Prin urmare, decizia ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât hotărârea recurată nu se înscrie în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei nr. 790 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.