Appeal inadmissible: accessorial mortgage value excluded from threshold for challenging absolute nullity of real estate sale

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova, la data de 05 mai 2014, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâţii S.C. B. S.R.L., C., S.C. D. S.R.L. şi E. SPA solicitând instanţei constatarea nulităţii absolute a:

- contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.01.2006 autentificat la BNP F. dintre S.C. B. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi S.C. D. S.R.L., în calitate de cumpărătoare;

- contractului de ipoteca imobiliara nr. 6149/27.09.2012 autentificat la NP Asociaţi G. şi H. - Camera Craiova, şi pe cale de consecinţă:

- repunerea părţilor în situaţia anterioară, notarea în cartea funciară a cererii de chemare în judecată, radierea din cartea funciară a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/26.01.2006, rectificarea cărţii funciare în favoarea reclamantului A., intabularea dreptului de proprietate a reclamantului A. asupra imobilului situat în comuna Podari, sat Branişte, judeţul Dolj.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2322/2015 din 20 februarie 2015, Judecătoria Craiova, secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă.

3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Dloj, secţia a II-a civilă.

Prin sentinţa nr. 54 din 16 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins acţiunea reclamantului A., ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Reclamantul A. a fost obligat la plata sumei de 6765 RON către pârâta S.C. D. S.R.L. cu titlu de cheltuieli de judecată.

4. Apelul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 54 din 16 februarie 2016 a Tribunalului Dolj, secţia a II-a civilă a fost admis de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, prin decizia nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016, fiind anulată sentinţa apelată şi trimisă cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

5. Împotriva deciziei nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă, pârâta S.C. D. S.R.L. a declarat recurs, în argumentarea căruia au fost invocate următoarele aspecte:

Recurenta a arătat că faţă de obiectul litigiului, valoare cererii deduse judecăţii este de peste 1.000.000 RON, context în care sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 457 din acelaşi cod.

La data de 5 decembrie 2016, recurenta-pârâtă a depus la dosarul cauzei motivele de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în argumentarea cărora, după prezentarea situaţiei de fapt, au fost formulate următoarele critici:

Hotărârea instanţei de apel este nelegală, fiind dată cu ignorarea prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

S-a mai susţinut că, pârâta a avut calitatea de terţ în dosarul nr. x/2010, în care a fost pronunţată soluţia în raport cu care s-a reţinut puterea de lucru judecat, fiind făcută dovada contrară celor decise în cadrul unui proces la care nu a participat.

În acest sens, la instanţa de fond, a fost depus un certificat de informare de la ORC din care rezultă că S.C. I. S.R.L. a fost radiată, la data de 2 aprilie 2003, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea nr. 314/2001, motivat de faptul că nu a fost majorat capitalul social la nivelul minim stabilit de Legea nr. 31/1990.

În dosarul nr. x/2010, a căror hotărâri au fost reţinute cu putere de lucru judecat de către instanţa de apel nu s-a făcut dovada că S.C. I. S.R.L. a fost radiată în baza Legii nr. 314/2001 şi nu în temeiul Legii nr. 31/1990, cum greşit s-a reţinut.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă apreciază că în mod corect prima instanţă a dat eficienţă prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. şi a constatat inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti faţă de terţi şi anume până la dovada contrară, înlăturând, pe cale de consecinţă, puterea de lucru judecat.

În raport cu prevederile art. 7 din Legea nr. 314/2001 şi art. 477 C. civ., eventualele bunuri mobile şi imobile aflate în patrimoniul S.C. I. S.R.L., care nu au intrat în proprietatea altor persoane până la data dizolvării de drept ori în cadrul procedurii lichidării, au trecut în patrimoniul Statului Român şi nu în patrimoniul asociatului unic A..

Instanţa de apel, prin hotărârea ce face obiectul prezentului recurs, a reţinut că o hotărâre judecătorească în care s-a pus în discuţie şi s-a stabilit, irevocabil, calitatea reclamantului A. de succesor în drepturi al S.C. I. S.R.L., nu mai poate fi contrazisă, într-un alt proces, indiferent care sunt părţile sau obiectul litigiului, problema juridică a stabilirii succesorilor societăţii radiate fiind deja tranşată.

Totodată, instanţa a înlăturat în mod nelegal şi dispoziţiile speciale ale Legii nr. 314/2001 atunci când a analizat calitatea procesuală activă a reclamantului A. prin prisma calităţii de succesor în drepturi al unei societăţi radiate în baza Legii nr. 314/2001, reţinând cu încălcarea prevederilor normei evocate că acesta are calitatea de succesor.

Recurenta-pârâtă a mai susuţinut că reclamantul nu-şi poate justifica legitimarea procesuală activă de a formula cererea de chemare în judecată, întrucât chiar dacă s-ar admite petitul 1 la acţiunii reclamantul nu ar obţine un folos propriu din anularea actului respectiv, având în vedere că terenul şi staţia peco nu ar intra în patrimoniul reclamantului.

Sub acest aspect s-a învederat că, staţia peco a fost edificată de S.C. J. S.R.L., iar titlurile de proprietate ale S.C. I. S.R.L. cu privire la terenul în discuţie, respectiv procesele-verbale de licitaţie întocmite la data de 26 ianuarie 1992 şi 21 ianuarie 1992, au fost constatate false prin sentinţa nr. 1818/2003 a Tribunalului Dolj şi consfiinţită în mod irevocabil valabilitatea titlului de proprietate a S.C. K. S.R.L. şi S.C. J. S.R.L..

6. Prin întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă L.., depusă la dosar la data de 30 decembrie 2016, s-a solicitat admiterea recursului pentru următoarele argumente:

Intimata-pârâtă a susţinut că instanţa de apel în mod nelegal a reţinut că reclamantul A. are calitate procesuală activă şi interes în a solicita desfiinţarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2016 şi a contractului de ipotecă imobiliară nr. 6149 din 27 septembrie 2012, în considerarea calităţii de succesor a societăţii radiate S.C. I. S.R.L., ca urmare a puterii de lucru judecat a soluţiilor pronunţate în dosarul nr. x/2010.

S-a mai arătat că L. a avut calitatea de terţ în dosarul nr. x/2010, nefiind parte.

În prezentul litigiu a fost făcută dovada că S.C. I. S.R.L. a fost radiată în baza Legii nr. 341/2001 şi nu în temeiul Legii nr. 31/1990, cum s-a reţinut în litigiul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 Faţă de această situaţie, prima instanţă în mod corect a reţinut incidenţa prevederilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ. şi a constatat că soluţia din dosarul nr. x/2010 nu este opozabilă faţă de părţile din acest dosar care nu sunt aceleaşi cu părţile din dosarul nr. x/2010, înlăturând în mod legal puterea de lucru judecat a acelor soluţii.

Totodată, prima instanţă a constat corect că analiza calităţii de succesor al societăţii radiate S.C. I. S.R.L. nu trebuie făcută prin prisma dispoziţiilor Legii nr. 31/1990, ci în lumina dispoziţiilor Legii nr. 314/2001, în temeiul cărora societatea din urmă a fost radiată.

Instanţa de apel a ignorat relativitatea efectelor hotărârii judecătoreşti, deci a ignorat principiul potrivit căruia hotărârea nu este obligatorie şi faţă de terţi, ci le este doar opozabilă acestora cu valoarea unui mijloc de probă susceptibil de proba contrară, motiv pentru care soluţia instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 435 alin. (2) C. proc. civ.

7. Prin întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant A., depusă la dosar la data de 6 ianuarie 2017, s-au invocat excepţiile tardivităţii, netimbrării, inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar pe fond s-a solicitat respingerea recursului.

Referitor la excepţia netimbrării recursului s-a arătat că recurenta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru la valoarea totală indicată chiar de către aceasta, respectiv la suma de 1.867.630,02 RON fără TVA.

În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului, s-a arătat că nu sunt incidente prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea instanţei de apel nefiind supusă recursului faţă de valoarea obiectului acţiunii, ce depăşeşte suma de 200.000 RON, reţinută prin hotărârea de declinare a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, respectiv sentinţa nr. 2322 din 20 februarie 2016 a Judecătoriei Craiova.

Excepţia nulităţii recursului a fost invocată în raport cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., susţinându-se în esenţă că nu au fost indicate în mod expres ce norme de drept material au fost încălcate, iar criticile recurentei nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, s-a solicitat respingerea recursului, instanţa de apel reţinând în mod legal puterea de lucru judecat a hotărârii judecătoreşti în cauză.

8. Prin răspunsul la întâmpinare formulat de către recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., depus la dosar la data de 30 ianuarie 2017, au fost dezvoltate argumente cu privire la excepţia netimbrării recursului, arătându-se că dovada îndeplinirii obligaţiei achitării taxei judiciare de timbru a fost făcută, fiind achitată taxa judiciară de timbru în cuantumul solicitat de instanţă, respectiv de 50 RON.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii recursului s-a solicitat respingerea acesteia întrucât hotărârea instanţei de apel este suspusă recursului în raport cu prevederile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., faţă de valoarea celor două contracte indicată chiar în cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 150.800 RON aferentă contractului de vânzare-cumpărare şi cea de 2.000.000 RON aferentă contractului de ipotecă.

Excepţia nulităţii recursului este netemeinică întrucât criticile aduse deciziei atacate se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Pe fond, au fost reluate argumentele aduse în recurs.

9. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 mai 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L. şi intimatul-reclamant A. au formulat puncte de vedere la raport.

Recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., prin punctul de vedere efectuat la raport, a argumentat în esenţă că recursul este admisibil din perspectiva deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale şi valoarea obiectului cererii de chemare în judecată care depăşeşte pragul de 1.000.000 RON.

Intimatul-reclamant A., prin punctul de vedere la raport întemeiat pe dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., a invocat excepţiile netimbrării şi inadmisibilităţii recursului.

10. Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului, care primează înaintea oricărei alte excepţii invocate în cauză, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., reţinând următoarele:

Prealabil prezentării argumentelor care justifică soluţia inadmisibilităţii recursului promovat în cauză, se consideră necesară efectuarea unor precizări cu privire la aplicarea în timp a Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale, hotărâre în cadrul căreia s-a statuat la paragraful 32 faptul că "urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.".

În cauză, decizia nr. 369 din 30 mai 2017 a Curţii Constituţionale nu produce efecte întrucât hotărârea împotriva căreia s-a formulat prezentul recurs a fost pronunţată la data de 18 octombrie 2016, anterior datei publicării în Monitorul Oficial a deciziei anterior enunţată, respectiv 20 iulie 2017.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai în apelului.

Conform prevederilor art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., modificate prin O.U.G. nr. 62/2015, în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 1 ianuarie 2017 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

În speţă, în raport cu prevederile art. 98 alin. (1) şi art. 101 alin. (1) C. proc. civ. şi actele de la dosar, se observă că valoarea capătului principal al cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la BNP F., este în cuantum de 150.800 RON, valoare ce se situează sub plafonul prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului.

Astfel, valoarea obiectului acestui act juridic reprezintă reperul pentru stabilirea obiectului cererii, fără a se ţine cont de valoarea contractului de ipotecă nr. 6149 din 27 septembrie 2009 autentificat de BNP Asociaţia G. şi H. a cărui nulitate absolută s-a solicitat, dat fiind caracterul de accesorialitate existent între cele două acte juridice.

Totodată, contestarea valorii bunului imobil ce face obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. x din 26 ianuarie 2006 autentificat la BNP F. nu deschide calea de atac a recursului, cum greşit susţine recurenta-pârâtă S.C. D. S.R.L., fiind incidente dispoziţiile art. 106 C. proc. civ.

Prin urmare, decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cale de atac fiind definitivă nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 C. proc. civ. şi de art. 457 C. proc. civ.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta S.C. D. S.R.L. împotriva deciziei nr. 862/2016 din 18 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia a II-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.