Salary-clawback challenge to 2014 CCA wages fails; appeal inadmissible as final ruling under Law No. 2/2013.

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin sentinţa civilă nr. 2589 din 14 noiembrie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, s-au respins excepţiile prescripţiei dreptului material la acţiune şi cea a inadmisibilităţii invocate de pârâtă.

A fost admisă în parte acţiunea reclamantului Sindicatului Mecanicilor şi Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CFR Ploieşti şi s-a constatat nulitatea Anexei 1 la CCM 20.12.2014 încheiată la nivelul pârâtei.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa a obligat pârâta să calculeze şi să plătească membrilor de sindicat ai reclamantului în funcţie de perioada în care aceştia şi-au desfăşurat activitatea, respectiv până la data încetării contractelor individuale de muncă, diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, calculate în raport de coeficientul de ierarhizare corespunzător clasei de salarizare aferentă funcţiei ocupată de fiecare membru de sindicat, astfel:

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 670 RON pe perioada 01.05.2011-31.12.2011, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1193/2010;

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 700 RON pe perioada 01.01.2012-31.01.2013, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1225/2011;

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 750 RON pe perioada 01.02.2013-30.06.2013, conform dispoziţiile art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 23/2013;

- la o valoare a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată de 800 RON pe perioada 01.07.2013-31.12.2013, conform dispoziţiile art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 23/2013, sume actualizate cu rata inflaţiei de la data scadenţei la data plăţii efective.

Totodată, a fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiat.

2. Apelul pârâtei SNTFM CFR Marfă S.A. declarat împotriva sentinţei civile nr. 2589 din 14 noiembrie 2014 a Tribunalului Prahova a fost admis prin decizia nr. 834 din 27 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, fiind schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Au fost menţinute restul dispoziţiilor sentinţei privind respingerea excepţiilor prescripţiei şi inadmisibilităţii acţiunii.

3. Cererea de revizuire promovată împotriva deciziei nr. 834 din 27 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, de către revizuenţii A., B., C. şi D. - membrii ai Sindicatului Mecanicilor şi Reparatorilor de Locomotivă din Depoul CFR Ploieşti, a fost respinsă ca inadmisibilă de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 1086 din 8 septembrie 2015.

4. Contestaţia în anulare formulată împotriva deciziei nr. 1086 din 8 septembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, de contestatorul A., a fost respinsă ca nefondată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 2143 din 14 decembrie 2015.

5. Contestaţia în anulare declarată de contestatorul B. împotriva deciziei nr. 2143 din 14 decembrie 2015 a Curţii de Apel Ploieşti a fost respinsă ca inadmisibilă de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, prin decizia nr. 857 din 13 aprilie 2016.

6. Împotriva deciziilor nr. 834 din 27 mai 2015 şi nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, B. a declarat recurs, solicitând instanţei următoarele:

- anularea sentinţei nr. 834/2015, întrucât este fondată pe prevederile din CCM şi CIM, acte adiţionale nelegale, iar acest drept a fost câştigat de salariaţi ai CFR Marfă cu aceleaşi funcţii şi cu aceleaşi condiţii de muncă, conform deciziei nr. 954/2015 dată de Curtea de Apel Piteşti;

- extinderea duratei ultimului CCM pe 2008-2010 ca fiind legal constituit şi recunoscut de CFR Marfă şi de noi angajaţi pe durată nedeterminată din 2011 până la pronunţarea sentinţei, conform art. 12 din Legea nr. 53/2003;

- constatarea nulităţii tuturor CCM şi actelor adiţionale ce derivă din cele pe anii 2011, 2012, 2013, 2014 şi 2015;

- aplicarea tuturor prevederilor ultimului CCM, legal constituit şi prelungit, adică pe anul 2010, respectarea Anexei 1 şi a indicilor de ierarhizare, a formulei de clacul, a grilei odată cu modificarea clasei de salarizare prin implementarea salariului minim pe economie conform hotărârilor de guvern din 2011-2015 şi calcularea salariilor pe aceşti ani până la noul CCM pe anii 2015-2017, iar salariile reactualizate la zi.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul A. a expus situaţia de fapt cu privire la drepturile salariale.

Intimata SNTFM CFR Marfă S.A. a formulat întâmpinare, prin care a fost invocată excepţia inadmisibilităţii recursului, având în vedere că hotărârile pronunţate în cererile privind conflictele de muncă nu sunt supuse recursului, conform prevederilor art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social coroborate cu art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurentul B. a depus la dosar un răspuns la întâmpinare, în cadrul căruia a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, susţinând că prezentul litigiu are ca obiect recurs şi nu reprezintă un conflict de muncă, aşa cum a susţinut intimata.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 16 mai 2017, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

În cauză, s-a constatat că au fost formulate puncte de vedere la raport de către recurentul B., intimaţii C. şi D..

Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţinând următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale care guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac având semnificaţia că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat şi prin art. 129 din Constituţia României, dar şi în art. 457 C. proc. civ.

Cu privire la recursul promovat împotriva deciziei nr. 834 din 27 mai 2015 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014, prin care a fost admis apelul pârâtei SNTFM CFR Marfă S.A., iar sentinţa nr. 2589 din 14 noiembrie 2014 a Tribunalului Prahova a fost schimbată în parte în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 95/2016, stabilesc că "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile privind (…) conflictele de muncă şi de asigurări sociale (…). De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

De asemenea, potrivit art. 214 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în litigiile individuale de muncă "Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Totodată, în temeiul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., "sunt hotărâri definitive, cele date în apel, fără drept de recurs, precum şi cele neatacate cu recurs".

În raport cu prevederile legale evocate, rezultă că decizia nr. 834 din 27 mai 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă nu este susceptibilă de recurs, aceasta nefiind o hotărâre prevăzută de art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte decizia nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2014.1.1, împotriva căreia s-a formulat recurs, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.

În cauză, hotărârea ce face obiectul prezentului recurs - decizia nr. 857/2016 - a fost pronunţată într-o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei alte decizii pronunţată în contestaţie în anulare.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., nici hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţată într-o altă contestaţiei în anulare, nu este supusă căii de atac a recursului.

Faţă de considerentele expuse, Înalta Curte în baza art. 493 alin. (5) C. proc. civ. urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziilor nr. 834 din 27 mai 2015 şi nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul B. împotriva deciziilor nr. 834 din 27 mai 2015 şi nr. 857 din 13 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.