Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 130/2020 AI generated

Jurisdictional conflict over whether professional service disputes fall under specialized civil section competence

Case Number Decizia nr. 130/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania resolved a negative conflict of jurisdiction by determining that the Bucharest Court of Appeal, Sixth Civil Section, was the competent body to adjudicate the appeal, overturning the lower tribunal's transfer to the Third Civil Section. The dispute involved a claim for 117 RON in unpaid sanitary service fees under a 2011 contract, which had been dismissed in first instance on statute of limitations grounds and affirmed on appeal, sparking a procedural fight over whether the case fell under general civil jurisdiction or specialized "professional disputes" jurisdiction. The decisive legal basis was the interpretation of Article 226(1) of Law No. 71/2011, which established that because the claimant acted as a professional and the dispute derived from the exploitation of a business, it shared common elements with the categories of litigation designated for specialized sections; consequently, the Supreme Court ruled that material competence must be verified before specialized competence, meaning the specialized section (Sixth Civil) held exclusive jurisdiction rather than the general section, in accordance with Article 135(4) of the Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 3 C. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 223 din Legea nr. 71/2011, art. 134 C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ; Jurisdictional conflict over whether professional service disputes fall under specialized civil section competence: The dispute involved a claim for 117 RON in unpaid sanitary service fees under a 2011 contract, which had been dismissed in first instance on statute of limitations grounds and affirmed on appeal, sparking a procedural fight over whether the case fell under general civil jurisdiction or specialized "professional disputes" jurisdiction. The decisive legal basis was the interpretation of Article 226(1) of Law No. 71/2011, which established that because the claimant acted as a professional and the dispute derived from the exploitation of a business, it shared common elements with the categories of litigation designated for specialized sections; consequently, the Supreme Court ruled that material competence must be verified before specialized competence, meaning the specialized section (Sixth Civil) held exclusive jurisdiction rather than the general section, in accordance with Article 135(4) of the Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
civil jurisdictional conflict Civil Procedure Code exclusive jurisdiction categories of competence disputed claim service contract

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

The provision explicitly cited in the dispositive as the legal basis for resolving the negative conflict of jurisdiction and assigning the case to the competent specialized section.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.03.2017 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamanta S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. - societate în insolvenţă, prin administrator judiciar A.., a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 117 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare aferente perioadei februarie 2011- februarie 2012.

Prin sentinţa civilă nr. 3011/13.06.2017, Judecătoria Giurgiu, secţia Civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a respins acţiunea, ca prescrisă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1341/22.11.2017 a Tribunalului Giurgiu, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii, S.C. Administraţia Domeniului Public şi Privat Giurgiu S.A. - societate în insolvenţă, prin administrator judiciar A.., a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluţionare Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, pe rolul căreia a fost înregistrat la 02.03.2018.

La primul termen de judecată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a pronunţat decizia civilă nr. 306/18.06.2018, prin care a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 5128/22.11.2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat la 25.02.2019 pe rolul Curţii Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, care, prin încheierea nr. 59 R/20.05.2019, a admis excepţia necompetenţei sale materiale de atribuţiune şi a înaintat dosarul spre repartizare aleatorie uneia dintre secţiile specializate în materia litigiilor cu profesionişti.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispoziţiile art. 3 C. civ., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi art. 223 din Legea nr. 71/2011 şi a reţinut, în esenţă, că reclamanta a acţionat în calitatea sa de profesionist în cadrul raporturilor juridice contractuale stabilite cu pârâta, iar prin hotărârea nr. 29/2011, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Bucureşti a dispus înfiinţarea unor complete specializate în litigiile cu profesionişti în cadrul Secţiilor a V-a şi a VI-a Civile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 24.06.2019.

Prin decizia civilă nr. 964R/18.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a III-a Civile şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit dispoziţiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Notând că aceste dispoziţii legale sunt incidente şi în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., a subliniat că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa instanţei de recurs.

Cum prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică, a apreciat că excepţia trebuia invocată de părţi ori de judecător la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate.

În continuare, a evocat jurisprudenţa instanţei supreme şi a reţinut că prin neinvocarea excepţiei de necompetenţă materială procesuală la primul termen de judecată în recurs (18.06.2018), secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti a devenit exclusiv competentă a judeca recursul cu care a fost învestită.

Astfel, din moment ce a dispus o măsură precum admiterea excepţiei de necompetenţă materială, rezultă implicit că secţia a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti s-a considerat competentă din perspectiva specializării să judece recursul.

De asemenea, a reţinut că din interpretarea dispoziţiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că stabilirea competenţei funcţionale reprezintă o operaţiune prealabilă verificării competenţei materiale, întrucât aceasta din urmă nu poate fi efectuată decât în urma punerii în discuţie la primul termen la care părţile sunt legal citate.

În acelaşi sens, a reţinut că în decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reţinut că posibilitatea instanţei de a invoca necompetenţa specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată şi primului termen la care părţile sunt legal citate, în condiţii derogatorii de la dispoziţiile art. 130 alin. (2)-(4) C. proc. civ., fără contradictorialitate, plasează această necompetenţă în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenţei materiale funcţionale sau procesuale "când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad" şi de cel al necompetenţei de ordine privată (teritorială neexclusivă); or, acest regim juridic diferit semnifică inclusiv prioritatea verificării specializării în raport cu competenţa materială "când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad".

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea litigiului, Înalta Curte reţine următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 117 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei februarie 2011- februarie 2012, prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. x/2011.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1.350 C. civ.

Aşadar, reclamanta a învestit instanţa cu soluţionarea unei acţiuni în pretenţii, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesionişti, cauze penale, cauze cu minori şi de familie, cauze de contencios administrativ şi fiscal, cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, insolvenţă, concurenţă neloială sau pentru alte materii, precum şi completuri specializate pentru cauze maritime şi fluviale".

În sensul deciziei nr. 18/2016, pronunţată în interesul legii de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, "competenţa materială procesuală a tribunalelor/secţiilor specializate se determină în funcţie de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările şi completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speţă a competenţei materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Înalta Curte notează că raporturile juridice dintre părţi s-au desfăşurat în baza contractului nr. x/2011, încheiat între reclamantă, în calitate de operator, în realizarea activităţii sale profesionale şi pârâtă, ca utilizator.

Prin urmare, pretenţiile deduse judecăţii decurg din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

Aşa fiind, instanţa supremă reţine că litigiul dedus judecăţii prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una şi aceeaşi activitate, respectiv pe cea profesională/economică şi izvorăsc din exploatarea de către un profesionist a unei întreprinderi cu scop lucrativ.

Cum obiectul litigiului derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare de servicii de salubrizare, pentru desfăşurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competenţa materială procesuală aparţine secţiei specializate, chemate să se pronunţe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci şi în cele care privesc activitatea curentă a profesioniştilor şi interacţiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Sub un alt aspect, trebuie precizat că prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate.

Instituirea prin lege a unor termene situate la începutul procedurii pentru stabilirea definitivă a instanţei competente relevă scopul edictării acestor norme, respectiv accelerarea judecăţii şi respectarea unui termen optim şi previzibil al procesului.

Invocarea, la primul termen de judecată stabilit în recurs, după declinarea competenţei, a excepţiei necompetenţei materiale procesuale a secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti înfrânge doar aparent normele prevăzute la art. 130 alin. (2) şi art. 131 C. proc. civ., nu însă şi scopul reglementării, care nu trebuie aplicată formal.

În speţă, nu se impunea invocarea cu prioritate a excepţiei necompetenţei materiale de atribuţiune, subsumată, de altfel, necompetenţei materiale, pentru că interpretarea raţională a legii impune concluzia că excepţia necompetenţei materiale trebuie examinată înaintea celei de necompetenţă materială de atribuţiune, deoarece doar instanţa competentă material este cea care verifică, apoi, dacă este şi specializată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2020.