Competence to judge accessory civil claims in administrative challenge to discrimination board decision

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 9 noiembrie 2018 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, şi Ministerul Educaţiei Naţionale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună următoarele:

I. Anularea Hotărârii nr. 383/03.10.2018 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

II. Să se constate ca au fost discriminaţi salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014 şi să se dispună înlăturarea faptelor de discriminare şi repunerea în situaţia anterioară discriminării;

III. Să fie obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătească fiecăruia dintre reclamanţi despăgubiri materiale reprezentând diferenţele salariale la nivelul legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009 pentru perioada 13 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală de la data naşterii acestui drept şi până la plata efectivă a acestora, precum si daune morale, ambele despăgubiri in cuantum total de 100.000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi.

În şedinţa publică de la 1 martie 2019, instanţa, în raport de obiectul cererii deduse judecăţii, a pus în discuţie disjungerea capetelor II şi III din cererea de chemare în judecată, ca măsură de administrare judiciară şi a dispus formarea unui nou dosar.

A fost constituit dosarul nr. x/2019, având ca obiect capetele II şi III din cererea de chemare în judecată iniţială.

La data de 31 martie 2019, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare şi a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei raportat la petitele II şi III din cererea de chemare în judecată.

Prin sentinţa nr. 136/29.03.2019 Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, având ca obiect capetele II şi III din acţiunea ce face obiectul dosarului nr. x/2018, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale.

În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că reclamanţii au învestit instanţa cu cereri ce nu intră în sfera de aplicare a Legii contenciosului administrativ, în raport de dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi de prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Instanţa a avut în vedere că au solicitat obligarea la plata de diferenţe salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009, daune morale, constatarea discriminării salariale pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, iar obiectul litigiului nu se circumscrie sferei contenciosului administrativ.

Dosarul a fost înregistrat la data de 21.05.2019 pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub numărul de dosar x/2019

La data de 31 mai 2019, reclamanţii au depus concluzii scrise, solicitând instanţei admiterea cererii precizate astfel: să se constate că au fost discriminaţi salarial pentru perioada 11 mai 2011-31 ianuarie 2014, să se dispună înlăturarea faptelor de discriminare şi repunerea în situaţia anterioară discriminării şi să fie obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătească fiecăruia dintre reclamanţi despăgubiri materiale, reprezentând diferenţele salariale la nivelul Legilor nr. 221/2008 şi nr. 330/2009 pentru perioada arătată, sume actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, de la data naşterii acestui drept şi până la plata efectivă a acestora, precum şi daune morale, ambele despăgubiri în cuantum total de 100000 RON pentru fiecare dintre reclamanţi.

Prin sentinţa nr. 2096 din 19 septembrie 2019 Tribunalul Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie spre competentă soluţionare a conflictului. A suspendat din oficiu judecata cauzei.

În fundamentarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă a reţinut în considerentele hotărârii că reclamanţii au învestit Curtea de Apel Craiova, ca instanţă competentă, cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, că petitele II şi III din acţiune au caracter accesoriu faţă de primul capăt de cerere, context în care sunt incidente dispoziţiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamanţii şi-au întemeiat cererea de chemare în judecată, în principal, pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi pe O.G. nr. 137/2000, republicată, privind prevenirea şi sancţionare tuturor formelor de discriminare.

Potrivit art. 20 din O.G. nr. 137/2000:

"(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei.

(2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1).

(3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării.

(9) Hotărârea Colegiului director poate fi atacată la instanţa de contencios administrativ, potrivit legii".

La data de 31 mai 2019, reclamanţii au depus concluzii scrise, solicitând instanţei admiterea cererii precizate astfel: să se constate că au fost discriminaţi salarial pentru perioada 11 mai 2011 - 31 ianuarie 2014, să se dispună înlăturarea faptelor de discriminare (anularea Hotărârii nr. 383/2018 emisă de Consiliul Naţional privind Combaterea Discriminării) şi repunerea în situaţia anterioară discriminării şi să fie obligat pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale să plătească fiecăruia dintre reclamanţi despăgubiri materiale.

Modul în care a fost formulată acţiunea şi precizarea ulterioară a acesteia relevă cu evidenţă raportul de subsidiaritate existent între petitele II, III şi capătul principal de cerere, din perspectiva relaţiei cauză - efect.

Acţiunea reclamanţilor nu urmărea sancţionarea discriminării în condiţiile de drept comun, pe calea unei acţiuni în realizare în temeiul art. 27 din O.U.G. nr. 137/2000, reclamanţii nefiind nici în situaţia de a deţine deja o hotărâre a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, de constatare a existenţei săvârşirii faptei ilicite de discriminare.

În acelaşi timp, despăgubirile nu erau pretinse angajatorului, ci Ministerului Educaţiei Naţionale, în calitate de ordonator principal de credite, protecţia drepturilor subiective nefiind de natură să atragă competenţa unei jurisdicţii speciale, potrivit deciziei RIL nr. 10/2016 publicată în M. Of. nr. 505/5.07.2016.

Întrucât prin încheierea de la 1 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal s-a declarat competentă general, material şi teritorial să soluţioneze primul capăt de cerere principal, având ca obiect anularea Hotărârii nr. 383/2018 emisă de Consiliul Naţional privind Combaterea Discriminării, rezultă că şi în ceea ce priveşte capetele de cerere accesorii în sensul art. 30 alin. (4) C. proc. civ., competenţa aparţine aceleiaşi instanţe.

Dată fiind natura acestor capete de cerere accesorii, rezultă că şi în caz de disjungere, competenţa de soluţionare a cauzei stabilită pentru capătul principal de cerere rămâne în favoarea aceleiaşi instanţe, nefiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 99 alin. (1) C. proc. civ., care se referă la mai multe capete de cerere principale.

În acest context, Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal este competentă material să judece şi petitele II şi III, faţă de care a dispus măsura disjungerii.

Înalta Curte stabileşte că, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă material în soluţionarea recursului este Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 ianuarie 2020.