Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1296/2017 AI generated

Competence for challenging public auditor performance evaluations: administrative jurisdiction over labor law

Case Number Decizia nr. 1296/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ruling that the Cause of Action falls under the material competence of the County Court (Tribunal) Administrative and Fiscal Section, thereby designating the lower tribunal as the competent forum and rejecting the appeal court's declination to the labor court. The dispute arose from a challenge by an external public auditor against a performance evaluation sheet and a subsequent resolution by the Supreme Audit Court rejecting her contestation, with the parties conflicting over whether the relationship constituted a labor matter or an administrative status issue. The court determined that the challenged document constituted an individual administrative act issued in the exercise of public power by a central public authority, and the legal relationship derived from the auditor's status as a public functionary; consequently, pursuant to Article 109 of Law No. 188/1999 (as amended by Law No. 2/2013), which assigns cases concerning the service relationship of public officials to the administrative jurisdiction, the case was remanded to the Administrative and Fiscal Section rather than the Labor and Social Security Section.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, art. 133 pct. 2 C. proc. civ, art. 8 din legea nr. 554/2004, art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 135 alin. (4) C. proc. civ; Competence for challenging public auditor performance evaluations: administrative jurisdiction over labor law: Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, aşa cum rezultă din Statutul auditorului public extern din cadrul Curţii de Conturi, că recrutarea auditorilor publici externi se face prin concurs sau examen, că potrivit art. 11, numirea în funcţia de auditor public extern pentru care s-a organizat concurs sau examen se face prin ordin al preşedintelui Curţii de Conturi, art. 14 alin. (1), iar după numirea în funcţie, între auditorul public extern şi Curtea de Conturi se încheie un contract individual de muncă, de regulă pe durată nedeterminată, care are anexată fişa postului pe care a fost angajat, conform art. 14 alin. (5) din Statut.

Keywords

AI generated
external competence social audit conflict of jurisdiction public service public legal official exercise of public powers

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004
554/2004, apreciind totodată că Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României prin care s-a respins contestaţia împotriva Fişei de evaluare a performanţelor profesionale nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.
art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut incidenţa art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care defineşte actul administrativ, precum şi prevederile art.
art. 133 pct. 2 C. proc. civ
Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct.
art. 8 din legea nr. 554/2004
1 şi art. 8 din legea nr. 554/2004, iar soluţia respingerii contestaţiei împotriva fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, respectiv soluţia dată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a determinat declanşarea conflictului judiciar.
art. 109 din Legea nr. 188/1999
Din această perspectivă, în speţă nu se identifică, în actele normative care reglementează Statutul funcţionarilor publici, vreo dispoziţie de competenţă, derogatorie de la norma generală, reprezentată de art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificat prin art.
art. 135 alin. (4) C. proc. civ
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal la 20 iulie 2016, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat anularea Hotărârii nr. 193/9.06.2016 emisă de Curtea de Conturi a României privind soluţionarea contestaţiilor împotriva calificativelor acordate ca urmare a evaluării performanţelor profesionale pe anul 2015 şi anularea actului administrativ individual denumit "fişă de evaluare a performanţelor profesionale individuale pe anul 2015", precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile Legii nr. 554/2004 şi ale Normelor Metodologice de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale auditorilor publici externi.

Prin sentinţa civilă nr. 316/2016, Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect "anulare act administrativ" privind de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, aşa cum rezultă din Statutul auditorului public extern din cadrul Curţii de Conturi, că recrutarea auditorilor publici externi se face prin concurs sau examen, că potrivit art. 11, numirea în funcţia de auditor public extern pentru care s-a organizat concurs sau examen se face prin ordin al preşedintelui Curţii de Conturi, art. 14 alin. (1), iar după numirea în funcţie, între auditorul public extern şi Curtea de Conturi se încheie un contract individual de muncă, de regulă pe durată nedeterminată, care are anexată fişa postului pe care a fost angajat, conform art. 14 alin. (5) din Statut.

În aceste condiţii, instanţa a apreciat că relevantă în cauză în determinarea instanţei competente este natura juridică a raporturilor născute între părţi care, astfel cum rezultă din prevederile Statutului anterior evocate, nu este de drept administrativ, ci de dreptul muncii, reclamanta având calitatea de angajat cu contract individual de muncă şi nu pe aceea de funcţionar public.

A mai reţinut Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, faptul că fişa de evaluare a performanţelor profesionale întocmită nu este un act administrativ aplicat unui funcţionat public, care să atragă incidenţa Legii nr. 188/1999 şi a Legii nr. 554/2004, apreciind totodată că Hotărârea Plenului Curţii de Conturi a României prin care s-a respins contestaţia împotriva Fişei de evaluare a performanţelor profesionale nu este un act administrativ în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, instanţa a constatat că prevederile art. 16 alin. (8) din Norme nu pot înfrânge dispoziţiile Legii nr. 53/2003 din Codul muncii, potrivit cărora, "judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti stabilite potrivit legii", lege organică care reprezintă dreptul comun în ceea ce priveşte raporturile de muncă ce au la bază un contract individual de muncă, aspecte în considerarea cărora a apreciat că în cauză competenţa de soluţionare aparţine secţiei conflicte de muncă şi asigurări sociale din cadrul tribunalului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Galaţi, secţia I civilă la data de 20.12.2016.

Prin sentinţa civilă nr. 288/29.03.2017 din 29 martie 2017, Tribunalul Galaţi, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut incidenţa art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care defineşte actul administrativ, precum şi prevederile art. 10 alin. (1) din acelaşi act normativ, care stabilesc competenţa materială şi funcţională a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, în sensul că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal de pe lângă Curţile de Apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel, neputând fi primită susţinerea Curţii de Apel Galaţi, în sensul că Hotărârea nr. 193/2016 emisă de Curtea de Conturi a României nu este actul producător de efecte juridice faţă de reclamantă, ci fişa de evaluare contestată.

Constatându-se intervenit conflictul negativ de competenţă s-a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Înalta Curte, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte, constată că în cauză, prima instanţă a fost învestită de reclamanta A. - auditor public extern angajat în cadrul Camerei de Conturi Galaţi, cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, anularea Hotărârii nr. 193/09.06.2016, precum şi anularea actului administrativ individual denumit "fişă de evaluare a performanţelor profesionale individuale pe anul 2015".

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, "În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii…: act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în regim de putere publică, în vederea organizării şi executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În speţă, Hotărârea nr. 193/09.06.2016 pronunţată de Curtea de Conturi a României, este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, întrucât reclamanta are calitatea de auditor public extern, fiind asimilată funcţionarului public, performanţele profesionale individuale i-au fost evaluate şi a fost întocmită o fişă de evaluare contestată în temeiul art. 1 şi art. 8 din legea nr. 554/2004, iar soluţia respingerii contestaţiei împotriva fişei de evaluare a performanţelor profesionale individuale, respectiv soluţia dată de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, a determinat declanşarea conflictului judiciar.

În acest context, Înalta Curte constată, în primul rând, că izvorul juridic al pretenţiilor deduse judecăţii îl reprezintă, în mod evident, raportul de serviciu pe care reclamanta îl are, în mod indirect, cu pârâta Curtea de Conturi a României, în subordinea căreia funcţionează Camera de Conturi Galaţi, instituţie în cadrul căreia îşi exercită funcţia de auditor public extern superior.

Prin urmare, în considerarea calităţii reclamantei de funcţionar public cu statut special şi având în vedere că prezenta acţiune decurge din raportul de serviciu al acesteia cu autoritatea pârâtă, Înalta Curte constată că, sub aspectul competenţei materiale de soluţionare a cauzei, în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum a fost modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, intrată în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Potrivit acestui text de lege, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Înalta Curte reţine că această normă are aplicabilitate generală, iar legiuitorul a prevăzut expres situaţiile de excepţie, care sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Din această perspectivă, în speţă nu se identifică, în actele normative care reglementează Statutul funcţionarilor publici, vreo dispoziţie de competenţă, derogatorie de la norma generală, reprezentată de art. 109 din Legea nr. 188/1999, modificat prin art. IV din Legea nr. 2/2013, conform căreia instanţa competentă în prezenta cauză este secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în speţă, litigiul poartă asupra actului administrativ individual emis în regim de putere publică de Curtea de Conturi a României, care vizează un auditor public extern, sens în care apreciază că cererea reclamantei A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României este de competenţa Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, conform dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.