Peremption of revision petition for failure to maintain proceedings for six months under Art. 416 CPC

Asupra cererii de revizuire, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2015, reclamantul A. în numele şi pentru membrii de sindicat B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune, a solicitat obligarea pârâtei la majorarea salariului de bază cu indicii de creştere a preţurilor de consum, comunicaţi de către Institutul Naţional de Statistică, raportaţi la salariul de bază, aferenţi anilor 2008-2011 şi primul trimestru al anului 2012 şi plata diferenţelor salariale rezultate în urma majorării salariului de bază, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 9943 din 19 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII- a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosar nr. x/2015 s-a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune ca neîntemeiată.

S-a admis acţiunea astfel cum a fost formulată de reclamantul A., în numele şi pentru membrii săi de sindicat: B., J., K., L., F., G., H., I. în contradictoriu cu pârâta Societatea Română de Televiziune.

A fost obligată pârâta la majorarea salariului de bază cu indicii de creştere a preţurilor de consum comunicaţi de către INS raportaţi la salariul de bază, aferenţi anilor 2008 - 2011 şi primul trimestru al anului 2012.

A fost obligată pârâta la plata diferenţelor salariale rezultate în urma recalculării, luându-se act că reclamanţii solicită acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în condiţiile în care dreptul reclamanţilor la plata sumelor cuvenite nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestora la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamanţii fiind îndreptăţiţi la acordarea acestora.

Existenţa sau inexistenţa resurselor financiare bugetare nu poate avea nicio influenţă asupra stabilirii sau recunosterii drepturilor salariale prevazute în Contractul Colectiv de Munca, atâta vreme cât acordarea acestora nu este condiţionată în mod expres prin clauzele acestor contracte.

Tribunalul a mai reţinut, că prin clauza înscrisă la lit. a)-c) ale art. 102 alin. (1) din contractele colective de muncă aferente perioadei 2008- 07.04.2012, pârâta şi-a asumat în mod clar şi concret obligaţia compensării salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creştere al preţurilor de consum fără a fi condiţionată de o împrejurare viitoare cum se susţine în mod repetat prin apărarea formulată de pârâtă.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtă Societatea Română de Televiziune, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 2201 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Societatea Română de Televiziune împotriva sentinţei civile nr. 9943 din 19 octombrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII- a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în sensul că schimbă sentinţa şi respinge ca neîntemeiată acţiunea.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că soluţia tribunalului s-a bazat pe o greşită interpretare şi aplicare a normelor juridice relevante în cauză, omiţând faptul că art. 102 alin. (1) lit. d) din CCM încheiat la nivel de SRTV pe anii 2010-2012 se referă strict la ipoteza "compensării"salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creştere a preţurilor de consum.

Or, prin acţiune nu s-a solicitat "compensarea salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creştere a preţurilor de consum", ci "majorarea salariilor de bază ... cu indicii preţurilor de consum", situaţie despre care vorbeşte art. 102 alin. (1) lit. a) din CCM şi a cărei realizare este condiţionată de posibilităţile financiare ale angajatorului.

În acest context, instanţa de apel apreciază că art. 102 alin. (1) lit. d) din CCM care se referă la ipoteza "compensării salariului de bază al fiecărui angajat cu indicele de creştere a preţurilor de consum" trebuie interpretat prin prisma art. 36 alin. (2) din Legea nr. 41/1994 în sensul că respectiva "compensare" va avea loc în măsura în care SRTV dispune de posibilităţi financiare şi, întrucât, această ultimă condiţie nu este îndeplinită, nu se poate pune problema acordării unei asemenea compensări în cazul intimaţilor-reclamanţi.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 15 iunie 2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuentul D. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei civile nr. 2201 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Intimata Societatea Română de Televiziune, prin întâmpinarea depusă la data de 14 octombrie 2016, a solicitat respingerea cererii de revizuire, în principal ca tardiv introdusă, inadmisibilă, iar în subsidiar, ca fiind neîntemeiată.

Prin încheierea de şedinţă din 18 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a suspendat judecata cererii, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., iar prin cererea formulată de revizuentul D. la data de 2 mai 2017 s-a solicitat repunerea pe rol a cauzei, fixându-se termen de judecată la data de 26 septembrie 2017.

Cauza a rămas suspendată mai mult de 6 luni, astfel că, din oficiu, Înalta Curte a invocat excepţia perimării judecării cererii de revizuire, reţinând următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 416 din Legea nr. 138/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum şi cele când, din motive care nu sunt imputabile părţii, cererea n-a ajuns la instanţa competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Prin urmare, perimarea reprezintă o sancţiune procedurală ce operează de drept, fiind determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea litigiului.

Din aceleaşi reglementări legale rezultă şi condiţiile ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru a interveni sancţiunea perimării, şi anume instanţa să fi fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanţă sau într-o cale de atac, pricina să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea cauzei în nelucrare a fost cauzată de motive imputabile părţii, care nu s-a prezentat şi nici nu a solicitat soluţionarea cauzei în lipsă.

Reiese deci, că perimarea este o sancţiune procedurală ce intervine în condiţiile legii, consecutiv măsurii suspendării judecăţii, pentru motive imputabile părţii, situaţie reglementată de dispoziţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., cazul în speţă.

Norma juridică cuprinsă în art. 411 alin. (1) din C. proc. civ. este de ordine publică, astfel încât, dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, instanţa trebuie să suspende judecata, fără a mai efectua vreun alt act de procedură.

Totodată, fiind o sancţiune procedurală, perimarea operează de drept, instanţa putând să constate perimarea şi din oficiu, astfel cum reiese şi din dispoziţiile art. 420 alin. (1) din C. proc. civ.

În raport de dispoziţiile art. 416 alin. (2) din C. proc. civ., "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în sensul art. 416 alin. (2) din C. proc. civ. a fost emis la data de 18 octombrie 2016, data suspendării judecării cauzei, conform art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ.

În aplicarea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., de la acest moment a început să curgă termenul de perimare de 6 luni şi se împlinea la data de 18 aprilie 2017.

În cauză, se reţine că dosarul a rămas în nelucrare de la 18 octombrie 2016, data suspendării judecării cauzei şi până la 2 mai 2017, data formulării cererii pentru repunere pe rol, perioadă în care, din vina părţilor, nu a fost întocmit niciun act de procedură în termenul legal prevăzut.

Faţă de caracterul imperativ al dispoziţiilor art. 420 din C. proc. civ., instanţa este obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte urmează să constate perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 2201 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată cererea de revizuire formulată de revizuentul D. împotriva deciziei civile nr. 2201 din 27 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 septembrie 2017.