Extinction of defavorized claims upon confirmation of insolvency reorganization plan barring subsequent common-law recovery

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 376/24.03.2016, Tribunalul Specializat Argeş a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins ca inadmisibilă cererea, astfel cum a fost modificată, prin care Centrul de Diagnostic şi Tratament al Judeţului Argeş (în prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti) a chemat în judecată pe pârâtul S.C. A. S.R.L., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 1.005.104,22 RON, reprezentând chiria mijloacelor fixe şi obiectelor de inventar, calculată până la data rezilierii de drept a contractelor nr. x/30.12.2004 şi y/30.12.2004 şi contravaloarea consumului de energie electrică pentru spaţiile folosite exclusiv de pârâtă şi pentru spaţiile folosite în comun, la care se adaugă penalităţi, calculate de la data de 17.01.2010 până la data plăţii efective a debitului principal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că, în fapt, la data de 30.12.2004, între Centrul de Diagnostic şi Tratament al Judeţului Argeş (în prezent, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti), în calitate de beneficiar şi S.C. A. S.R.L., în calitate de prestator, s-au încheiat contractele de prestări servicii medicale nr. 2029 şi 2030.

Totodată, având în vedere că serviciile medicale urmau a fi prestate în imobilul aflat în administrarea beneficiarului, la data de 30.12.2004, părţile au încheiat şi două contracte de închiriere.

A notat prima instanţă că, prin adresa nr. x/28.03.2006, reclamantul a notificat pârâtei rezilierea contractelor de prestări servicii menţionate mai sus.

De asemenea, că prin sentinţa comercială nr. 788/06.12.2006, Tribunalul Comercial Argeş a obligat Centrul de Diagnostic şi Tratament al Judeţului Argeş la executarea în natură a obligaţiilor asumate prin cele patru contracte, în sensul de a permite pârâtei accesul în spaţiile închiriate, în vederea prestării de către aceasta atât a activităţilor convenite prin contracte, cât şi a funcţionării cabinetelor medicale autorizate de Direcţia Sanitară a Judeţului Argeş.

A mai reţinut că judecata prezentei cauze a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei asupra S.C. A. S.R.L., prin sentinţa nr. 4595/17.06.2010 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă.

Prima instanţă a notat că prin sentinţa nr. 4983/06.07.2010, judecătorul-sindic a confirmat planul de reorganizare, în temeiul art. 101 din Legea nr. 85/2006 şi că, în cadrul dosarului de insolvenţă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a formulat declaraţie de creanţă pentru suma totală de 1.005.104,22 RON, ce face obiect al disputei părţilor şi în prezentul dosar, creanţă care, în urma soluţionării unei contestaţii la tabelul preliminar, a fost înscrisă în tabelul definitiv, neafectată de condiţie.

De asemenea, a reţinut că, potrivit planului de reorganizare extins şi confirmat, toate categoriile de creanţe au fost defavorizate, iar ulterior, prin sentinţa nr. 10108/17.12.2014, astfel cum a fost modificată prin încheierea din data de 22.01.2015, judecătorul-sindic a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, a constatat că a fost finalizat planul de reorganizare confirmat şi a dispus reinserţia debitoarei în activitate.

În continuare, notând că cererea de repunere pe rol a fost formulată după ce hotărârea prin care s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei asupra S.C. A. S.R.L. a rămas definitivă şi că pârâtul a invocat în apărare mai multe excepţii, prima instanţă a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, asupra căreia a reţinut următoarele:

Articolul 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia de la data deschiderii procedurii insolvenţei se suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor acestuia, vizează toate acţiunile şi măsurile de executare silită iniţiate în mod individual de creditorii pârâtei, raţiunea suspendării fiind asigurarea caracterului colectiv şi concursual al procedurii insolvenţei şi cumularea tuturor litigiilor îndreptate împotriva patrimoniului debitorului în competenţa exclusivă a judecătorului-sindic, dar şi asigurarea condiţiilor pentru îndeplinirea procedurii de citare a debitorului, în concordanţă cu dispoziţiile derogatorii reglementate de art. 7 din Legea nr. 85/2006.

Totodată, a reţinut că prin suspendarea prevăzută de art. 243 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legiuitorul a urmărit asigurarea unui grad ridicat de protecţie a debitorului, în plus faţă de caracterul concursual şi special al procedurii insolvenţei, în cadrul căreia orice creditor care poate să îşi justifice creanţa poate formula o declaraţie de creanţă şi a evocat dispoziţiile art. 245 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. care reglementează reînceperea judecăţii.

Întrucât creanţa în litigiu, astfel cum este prevăzută de art. 3 pct. 16 din legea nr. 85/2006, acceptată de administratorul judiciar, nu a fost afectată de o condiţie suspensivă, ci de una rezolutorie, dreptul de vot al creditorului nu se supune restricţiilor prevăzute de art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006.

De asemenea, a reţinut că prin sentinţa nr. 8126/10.10.2013, planul de reorganizare extins a fost confirmat; conform acestuia, toate categoriile de creanţe au fost defavorizate, nu s-a prevăzut provizionarea creanţelor şi păstrarea în contul unic al procedurii, până la soluţionarea definitivă a contestaţiei şi nu au fost stabilite plăţi către Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti.

A mai notat tribunalul că reclamantul a figurat ca parte în dosarul de insolvenţă al S.C. A. S.R.L., în urma înregistrării declaraţiei de creanţă pentru suma totală solicitată în baza contractelor încheiate cu aceasta, având toate drepturile procesuale recunoscute de legea specială, inclusiv dreptul de a ataca sentinţele pronunţate în cauza respectivă.

În acest context, a evocat dispoziţiile art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora "când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului sau a unei executări silite, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă împotriva debitorului. Pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare a planului" şi ale art. 137 alin. (2) din aceeaşi lege, conform cărora "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan".

A apreciat prima instanţă că, raportat la dispoziţiile legale arătate mai sus, hotărârile definitive şi irevocabile, cu privire la confirmarea planului de reorganizare şi la închiderea procedurii, care nu au fost contestate în cadrul procedurii speciale, sunt opozabile tuturor creditorilor, iar nerealizarea creanţelor individuale în cadrul procedurii speciale nu conferă creditorilor individuali dreptul de a solicita reluarea, în temeiul art. 245 C. proc. civ., a acţiunii în pretenţii, în faţa instanţei de drept comun; o astfel de posibilitate există doar în situaţia în care creditorul nu a figurat ca parte în procedura reglementată de Legea nr. 85/2006.

În final, apreciind că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 137 alin. (2) şi cele ale art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, având în vedere că Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a figurat ca parte în dosarul de insolvenţă cu întreaga creanţă menţionată în cererea precizatoare, iar aceasta nu a fost achitată în perioada de derulare a planului de reorganizare, întrucât planul, astfel cum a fost confirmat şi necontestat de creditor, nu a cuprins în graficul de plăţi acest creditor, tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentinţe, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 446/A-COM/05.09.2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că prima critică, vizând nemotivarea de către prima instanţă a soluţiei adoptate, este nefondată, de vreme ce tribunalul a prezentat, în mod detaliat, argumentele care au justificat admiterea excepţiei de inadmisibilitate; or, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., într-o asemenea situaţie nu se mai impunea examinarea fondului pretenţiilor.

Tot nefondată a reţinut a fi şi critica privind greşita aplicare a legii de către prima instanţă.

În acest sens, a reţinut că scopul legii insolvenţei este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă (art. 2 din Legea nr. 85/2006).

De asemenea, a notat definiţiile date procedurii de reorganizare şi creanţelor defavorizate, prin art. 3 pct. 20 şi 21 din Legea nr. 85/2006 şi a evocat dispoziţiile art. 95, 102 alin. (1) şi 137 alin. (2) din aceeaşi lege, după care a apreciat că în cazul în care un creditor defavorizat ar fi îndreptăţit la recuperarea diferenţei de creanţă, până la limita tabelului de creanţe, un plan de reorganizare ar deveni inutil.

Or, deşi art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 pare să consacre o remitere legală de datorie în favoarea debitorului, planul de reorganizare este expresia voinţei creditorilor care l-au aprobat şi care în acest context sunt obligaţi să îl respecte, chiar şi în ipoteza în care nu l-au votat.

A apreciat instanţa de prim control judiciar că, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că procedura insolvenţei are un efect de purgă (în sens juridic) asupra tuturor creanţelor anterioare datei deschiderii procedurii faţă de debitor, chiar dacă debitorul îşi reia activitatea după acoperirea creanţelor în procedura reorganizării, acesta fiind descărcat prin lege de pasivul anterior confirmării planului de reorganizare; o asemenea soluţie este justificată de faptul că prin confirmarea planului de reorganizare de către judecătorul sindic, acesta devine obligatoriu, iar efectele sale se reflectă atât asupra activităţii debitorului, cât şi asupra creanţelor din cadrul procedurii, care sunt modificate conform planului.

Totodată, a apreciat că împrejurarea că creanţa apelantului era afectată de o condiţie rezolutorie la data confirmării planului de reorganizare nu prezintă relevanţă sub aspectul aplicării art. 137 din Legea nr. 85/2006, dreptul de vot al acestuia nefiind supus restricţiilor prevăzute de art. 64 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 1016 C. civ., apelantul putea realiza toate actele de conservare ale dreptului său de creanţă afectat de condiţie.

Prin urmare, faptul că Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti nu a uzat de drepturile prevăzute de legea insolvenţei, respectiv nu a participat la adunarea creditorilor în care s-a votat planul de reorganizare, nu a recurs la demersurile legale pentru a invalida planul de reorganizare, prin care creanţa sa, deşi recunoscută, a fost defavorizată şi, în consecinţă, nu a fost achitată, nu înlătură incidenţa dispoziţiilor art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006.

Curtea de apel a înlăturat susţinerea apelantului, potrivit căreia nu a intervenit stingerea creanţei sale, ca urmare a faptului că aceasta a fost înscrisă sub condiţie, reţinând că sentinţa nr. 6122/18.06.2013 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă contestaţia la tabelul de creanţe şi s-a dispus înscrierea creditorului cu suma de 1.005.104,22 RON, neafectată de condiţie, şi-a produs efectele retroactiv, în sensul că a consolidat dreptul de creanţă al apelantului de la data înscrierii în tabelul de creanţe, însă nu a fost de natură a înlătura cauza de stingere a creanţei apelantei, ce a intervenit la data omologării planului de reorganizare al intimatei.

Împotriva acestei decizii, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a declarat recurs, solicitând modificarea sa, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei de 1.005.104,22 RON, la care se adaugă penalităţi, al căror cuantum a solicitat să fie actualizat începând cu data de 17.01.2010 şi până la data plăţii efective.

În motivare, a arătat că instanţa de apel a aplicat greşit atât dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., apreciind în mod eronat că sentinţa apelată este motivată, cât şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006, reţinând în mod nelegal că ar fi putut să îşi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun, numai în măsura în care nu ar fi formulat declaraţie de creanţă în dosarul de insolvenţă.

A susţinut recurenta că, deşi a formulat declaraţie de creanţă în cadrul procedurii insolvenţei, creanţa sa a fost înscrisă provizoriu în planul de reorganizare, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe.

Astfel, a arătat că planul de reorganizare a fost confirmat la data de 22.03.2012, iar dreptul său de creanţă a fost stabilit irevocabil prin decizia nr. 844/26.03.2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

În acest sens, a susţinut că acţiunea sa nu este inadmisibilă, pe de o parte pentru considerentele arătate mai sus, iar, pe de altă parte, ca urmare a faptului că nu şi-a realizat dreptul de creanţă în cadrul procedurii insolvenţei, planul de reorganizare prevăzând stingerea altor creanţe.

În opinia recurentului, având în vedere că procedura insolvenţei asupra intimatei a fost închisă fără radierea persoanei juridice, care îşi continuă activitatea, se impune continuarea judecăţii şi obligarea acesteia la plata sumei de bani pe care i-o datorează.

Mai mult, a susţinut că existenţa dreptului său de creanţă a fost deja supusă cenzurii judecătoreşti, astfel că beneficiază de efectul puterii lucrului judecat dobândit prin sentinţa civilă nr. 6122/18.06.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă definitivă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă contestaţia sa la tabelul preliminar de creanţe şi s-a dispus înscrierea în tabelul definitiv a sumei solicitate, neafectată de condiţie.

De asemenea, a susţinut că instanţa de apel a acordat în mod nelegal cheltuielile de judecată în cuantum de 5.000 RON, atât timp cât art. 274 C. proc. civ. prevede posibilitatea cenzurării onorariului de avocat, raportat la munca depusă de acesta, care, în speţă, a formulat întâmpinare şi s-a prezentat la termenul de judecată din data de 05.09.2016, când s-a şi soluţionat apelul.

În continuare, a reiterat situaţia de fapt, respectiv istoricul raporturilor juridice dintre părţi şi a prezentat pe larg facturile emise în baza contractelor încheiate dintre părţi şi argumentele pentru care consideră că intimata îi datorează suma de 1.005.104,22 RON, la care se adaugă penalităţi, subliniind că pentru această sumă beneficiază de efectul puterii lucrului judecat.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ.

La data de 16.01.2017 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., şi a solicitat, în subsidiar, respingerea ca nefondat recursului.

Astăzi, în şedinţă publică, excepţia nulităţii recursului a fost respinsă, în considerarea argumentelor prezentate în practicaua prezentei decizii.

Analizând actele dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., modificarea unei hotărâri se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii sau când este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii.

Subsumat motivelor de recurs sus-menţionate, autorul căii de atac a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., apreciind în mod eronat că sentinţa apelată este motivată, dar şi dispoziţiile Legii nr. 85/2006, reţinând în mod nelegal că ar fi putut să îşi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun, numai în măsura în care nu ar fi formulat declaraţie de creanţă în dosarul de insolvenţă.

Cum recurentul nu a invocat nemotivarea deciziei atacate, ci aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 261 C. proc. civ., raportat la motivarea sentinţei tribunalului, Înalta Curte va examina această critică prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constatând astfel că cel reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. a fost formal invocat.

Astfel, notează că instanţa de apel a reţinut ca fiind nefondată critica vizând nemotivarea de către prima instanţă a soluţiei adoptate, de vreme ce tribunalul a prezentat, în mod detaliat, argumentele care au justificat admiterea excepţiei inadmisibilităţii; or, faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., într-o asemenea situaţie nu se mai impunea examinarea fondului pretenţiilor.

Prin memoriul de recurs, autorul căii de atac a susţinut că, raportat la dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., în mod nelegal a apreciat curtea de apel că sentinţa tribunalului este motivată.

Potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea se dă în numele legii şi trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Se cuvine subliniat că motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

În speţă, prima instanţă, dând eficienţă dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a analizat cu prioritate excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe care a admis-o şi, în consecinţă, a respins ca inadmisibilă acţiunea.

Înalta Curte apreciază că amplele considerente ale sentinţei primei instanţe, din care rezultă pe deplin argumentele care au fundamentat silogismul judiciar contrazic alegaţiile recurentului, în sensul nemotivării hotărârii adoptate.

Considerentele sentinţei relevă că prima instanţă a procedat la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor şi argumentelor părţilor şi a expus pe larg raţionamentul în baza căruia a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

Aşa fiind, în contra a ceea ce susţine recurentul, în mod judicios a reţinut curtea de apel că hotărârea primei instanţe întruneşte exigenţele art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

O altă critică adusă de recurent deciziei atacate vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006.

A susţinut recurentul că nelegal a reţinut curtea de apel că ar fi putut să îşi valorifice pretenţiile pe calea dreptului comun, numai în măsura în care nu ar fi formulat declaraţie de creanţă în dosarul de insolvenţă.

Înalta Curte notează că, în speţă, judecata acţiunii formulate de Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a fost suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006, ca urmare a deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitoarei S.C. A. S.R.L.

În cadrul dosarului de insolvenţă, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a formulat declaraţie de creanţă pentru suma totală de 1.005.104,22 RON; creanţa a fost înscrisă provizoriu în categoria creanţelor garantate, sub condiţie, până la soluţionarea irevocabilă a contestaţiilor la tabelul preliminar al creanţelor.

De asemenea, notează că prin sentinţa nr. 6122/18.06.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, a fost admisă contestaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti la tabelul preliminar de creanţe şi s-a dispus înscrierea creditorului cu suma solicitată, neafectată de condiţie; potrivit planului de reorganizare modificat, actualizat şi extins, confirmat de judecătorul sindic la data de 10.10.2013, toate categoriile de creanţe au fost defavorizate, iar prin sentinţa nr. 10108/17.12.2014 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VII-a civilă, modificată prin încheierea din data de 22.01.2015, pronunţată în acelaşi dosar, s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. A. S.R.L., în temeiul art. 132 din Legea nr. 85/2006, aceasta fiind redată circuitului economic.

Ulterior închiderii procedurii insolvenţei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a solicitat redeschiderea judecăţii cauzei ce face obiectul prezentului dosar.

Prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins ca inadmisibilă acţiunea, soluţia fiind confirmată în apel.

În opinia recurentului, având în vedere că procedura insolvenţei asupra intimatei a fost închisă fără radierea persoanei juridice, care a fost redată circuitului economic, iar creanţa sa nu a fost realizată în cadrul sus-menţionatei proceduri, se impune continuarea judecăţii şi obligarea acesteia la plata sumei de bani pe care i-o datorează.

Aşadar, chestiunea de drept de a cărei dezlegare depinde soluţionarea recursului vizează posibilitatea recuperării pe calea dreptului comun a creanţei anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, pentru care Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti a formulat declaraţie de creanţă, în condiţiile în care creanţa sa a fost defavorizată prin plan, şi, în consecinţă, nu a fost realizată în cadrul procedurii insolvenţei.

În analiza sa, Înalta Curte va porni de la caracterul colectiv şi concursual al procedurii prevăzute de Legea nr. 85/2006.

Toţi creditorii care deţin creanţe anterioare deschiderii procedurii trebuie să se înscrie la masa credală pentru acoperirea creanţelor lor, fiindu-le interzis să încerce sau să continue urmăriri individuale asupra debitorului.

Prin urmare, o dată cu deschiderea procedurii insolvenţei devin aplicabile dispoziţiile legii speciale, demersurile creditorilor pentru realizarea creanţelor lor fiind guvernate de acestea, cu consecinţa suspendării de drept a acţiunilor judiciare anterioare, conform art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Pe de altă parte, în caz de reorganizare, prevederile Legii nr. 85/2006 permit neincluderea unor categorii de creanţe în programul de plată a creanţelor, planul de reorganizare putând să prevadă defavorizarea unora dintre acestea.

De altfel, planul de reorganizare este aprobat de adunarea creditorilor, condiţiile de vot fiind stabilite prin legea specială, care reglementează şi căile de atac împotriva hotărârilor judecătorului sindic, de confirmare a acestuia.

Potrivit art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. (…)", iar potrivit art. 137 alin. (2) din aceeaşi lege, "la data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan."

Analiza textelor de lege sus-citate relevă că la data confirmării planului de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea anterior şi cea prevăzută în plan, creditorii ale căror creanţe au fost defavorizate şi nu au fost incluse în programul de plăţi nemaiputând, ulterior închiderii procedurii de reorganizare, să solicite debitorului reintegrat în activitatea economică plata creanţelor.

Aşadar, modificările de structură aduse creanţelor prin planul de reorganizare confirmat sunt definitive, această operaţiune având valenţele unui veritabil mijloc de stingere a obligaţiilor, cu menţiunea că planul de reorganizare este expresia voinţei creditorilor, manifestată în condiţiile legii speciale.

Alegaţiile recurentului, în sensul că, deşi a formulat declaraţie de creanţă în cadrul procedurii insolvenţei, planul de reorganizare a fost confirmat la data de 22.03.2012, iar dreptul său de creanţă a fost stabilit irevocabil ulterior acestui moment, prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti nu prezintă relevanţă, atât timp cât prin planul de reorganizare modificat, actualizat şi extins, confirmat de judecătorul sindic la data de 10.10.2013, s-a prevăzut defavorizarea creanţei sale.

Aşadar, aşa cum corect a reţinut şi curtea de apel, hotărârea prin care a fost admisă irevocabil contestaţia la tabelul preliminar de creanţe şi s-a dispus înscrierea creditorului cu suma de 1.005.104,22 RON, neafectată de condiţie, şi-a produs efectele retroactiv, în sensul că a consolidat dreptul de creanţă de la data înscrierii în tabelul de creanţe, însă nu a fost de natură să înlăture cauza de stingere a creanţei, ce a intervenit la data confirmării planului de reorganizare al intimatei.

Nici critica vizând încălcarea puterii lucrului judecat a statuărilor sentinţei civile nr. 6122/18.06.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 844/26.03.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, prin care a fost admisă contestaţia Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti la tabelul de creanţe şi s-a dispus înscrierea creditorului cu suma solicitată, neafectată de condiţie, nu este aptă să conducă la modificarea deciziei atacate.

Aceasta, întrucât instanţa de apel nu a pus în discuţie existenţa creanţei, care, într-adevăr, a fost reţinută cu autoritate de lucru judecat prin hotărârile sus-menţionate, ci măsura în care aceasta mai poate fi realizată pe calea dreptului comun, ulterior închiderii procedurii insolvenţei.

Critica potrivit căreia instanţa de apel a acordat în mod nelegal cheltuielile de judecată în cuantum de 5.000 RON, atât timp cât art. 274 alin. (3) C. proc. civ. prevede posibilitatea cenzurării onorariului, raportat la munca depusă de avocat, scapă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, criticile privind modul în care instanţa de apel a apreciat asupra cuantumului onorariului de avocat, raportat la munca depusă de acesta, reprezintă, în realitate, critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate, astfel că nu pot face obiectul examinării Înaltei Curţi, deoarece recursul este o cale extraordinară de atac, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Având în vedere toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că decizia atacată este una legală, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Stabilind astfel culpa procesuală a recurentului, instanţa supremă îl va obliga, în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti împotriva deciziei nr. 446/A-COM/05.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă a sumei de 4.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31 ianuarie 2017.