Negative competence conflict over labor dispute appeal: effect of suspending administrative council decision on specialized panel's jurisdiction

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1227/24.05.2019, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U., împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României şi în contradictoriu cu Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Finanţelor Publice.

Împotriva acestei sentinţe, B., H., E., L., I., K., N., P., O. şi R. au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Dosarul a fost înaintat Curţii de Apel Ploieşti şi la data de 23.07.2019 a fost repartizat aleatoriu completului LM 19 A II din cadrul secţiei I Civile.

Prin încheierea din 02.10.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale (funcţionale) a completului LM 19 A II şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completelor de judecată din cadrul secţiei I Civile, rămase competente să soluţioneze litigiile de muncă, ca urmare a suspendării executării art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019 şi a art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019, ambele adoptate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a dispune astfel, completul iniţial învestit a reţinut că a fost sesizat cu judecata în apel a unui conflict individual de muncă, pentru care competenţa de soluţionare în primă instanţă aparţine completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale constituite la nivelul secţiilor civile ale tribunalelor.

De asemenea, a reţinut că la nivelul Curţii de Apel Ploieşti competenţa de soluţionare a apelurilor declarate împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă în această materie revenea, ex lege şi de principiu, completelor specializate în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul secţiei I Civile.

În continuare, a notat că prin art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat propunerea preşedintelui secţiei I Civile vizând repartizarea litigiilor de muncă tuturor secţiilor care nu judecă în materie penală, iar prin art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019 a aprobat solicitarea preşedintelui secţiei I Civile de înfiinţare a unor complete specializate în cadrul respectivei secţii, formate din judecătorii secţiei I Civile, secţiei a II-a Civile şi ai secţiei de contencios administrativ şi fiscal; în baza acestei ultime hotărâri, preşedintele Curţii de Apel Ploieşti a emis decizia nr. 47/2019, prin care a dispus înfiinţarea de complete specializate în materia litigiilor de muncă, formate din toţi judecătorii secţiilor menţionate în anexa la hotărârea nr. 12/2019.

Cele două hotărâri de Colegiu au fost atacate de către judecătorii secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa nr. 554/21.08.2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus suspendarea executării art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019 şi a art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.

În acest context, a reţinut că este lipsit de relevanţă faptul că apelul i-a fost repartizat anterior suspendării executării hotărârilor de colegiu, atât timp cât momentul procesual de stabilire a competenţei este cel prevăzut de art. 131 C. proc. civ., iar principalul efect al suspendării constă în lipsirea de efecte juridice a hotărârilor de Colegiu, care nu mai pot fundamenta competenţa funcţională în materia litigiilor de muncă a completelor nou înfiinţate.

De asemenea, a reţinut că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 7 şi 19 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti rezultă că doar Colegiul de conducere are competenţa de a stabili componenţa secţiilor sau a completelor şi de a muta judecătorii dintr-o secţie în alta, iar nu preşedintele instanţei, care are doar posibilitatea înfiinţării completelor specializate în cadrul unei secţii, cu o componenţă deja stabilită de Colegiu.

Aşa fiind, suspendarea executării celor două hotărâri de Colegiu are ca efect lipsirea de fundament juridic a completelor nou înfiinţate în materia litigiilor de muncă atât în ceea ce priveşte compunerea lor din judecătorii altor secţii decât secţia I Civilă, cât şi sub aspectul competenţei lor de a soluţiona astfel de litigii.

A mai reţinut că, deşi pe rolul şi în planificarea secţiei I Civile figurează completele specializate nou înfiinţate, acestea nu au competenţă materială procesuală în materia litigiilor de muncă, fiind nefuncţionale; de altfel, în urma suspendării executării celor două hotărâri, prin decizia nr. 7/22.08.2019, preşedintele secţiei I Civile a dispus blocarea completelor nou înfiinţate şi repartizarea dosarelor de litigii de muncă, spre judecare, completelor existente anterior adoptării hotărârilor de Colegiu.

De aceea, a apreciat că, de vreme ce completelor nou înfiinţate nu le mai pot fi repartizate dosare având ca obiect litigii de muncă, ele nu mai pot soluţiona astfel de cauze.

Dosarul a fost repartizat completului 9A CIV din cadrul secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti la 03.10.2019.

Prin încheierea din 18.11.2019, acest din urmă complet a admis excepţia necompetenţei sale materiale procesuale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea celui iniţial învestit; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă, suspendând judecata cauzei, în baza art. 134 C. proc. civ.

Pentru a dispune astfel, a reţinut că noţiunea de competenţă materială procesuală a fost clarificată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent pentru soluţionarea recursului în interesul legii, care, prin decizia nr. 18/2016, a statuat că în cadrul competenţei jurisdicţionale trebuie distins între competenţa materială (de atribuţiune) şi competenţa teritorială, iar în cadrul competenţei materiale se distinge între competenţa materială funcţională, stabilită după felul atribuţiilor jurisdicţionale ce revin fiecărei categorii de instanţe (de exemplu, judecata în primă instanţă, judecata în apel, judecata în recurs) şi competenţa materială procesuală, care se stabileşte în raport cu obiectul, natura sau valoarea litigiului dedus judecăţii; prin urmare, a considerat că excepţia de necompetenţă materială funcţională, care a fost invocată din oficiu şi admisă de completul iniţial învestit, nu are legătură cu specializarea completului respectiv şi nu putea să conducă la declinarea competenţei în favoarea altor completuri specializate.

Evocând dispoziţiile art. 200 alin. (2), rap. la art. 482 C. proc. civ., a apreciat că, eludând aceste prevederi legale, completul căruia i-a fost repartizat aleatoriu apelul a procedat la regularizarea cererii de apel şi abia apoi a invocat excepţia necompetenţei sale materiale de atribuţiune, în şedinţă publică, după citarea părţilor.

A mai subliniat că apelul a fost repartizat aleatoriu spre soluţionare unui complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale, înfiinţat prin decizia nr. 47/2019 emisă de preşedintele Curţii de Apel Ploieşti, act administrativ a cărui suspendare nu a fost dispusă prin sentinţa civilă nr. 554/21.08.2019 a Tribunalului Argeş, secţia Civilă, prin care s-a suspendat executarea doar a art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019 şi a art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.

Prin urmare, actul administrativ prin care au fost înfiinţate completurile respective nu a fost nici anulat, nici suspendat, ci se bucură de prezumţia de validitate, suspendarea hotărârilor de colegiu care au stat la baza emiterii sale neafectându-i în niciun mod efectele.

În continuare, a arătat că art. 25 alin. (2) C. proc. civ. instituie un principiu de drept unanim recunoscut în practica judiciară şi în literatura de specialitate, potrivit căruia competenţa, fie ea generală ori jurisdicţională (materială ori teritorială), se apreciază în raport cu data sesizării instanţei, dispoziţiile art. 106 alin. (1) şi (2) şi art. 165 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. fiind edictate tocmai în aplicarea acestui principiu.

În ce priveşte efectele sentinţei nr. 554/21.08.2019 a Tribunalului Argeş, secţia Civilă, a reţinut că, spre deosebire de anularea unui act administrativ, care produce efecte şi pentru trecut, suspendarea executării unui act administrativ provoacă o întrerupere vremelnică, pentru viitor, a efectelor acestuia.

Ca atare, efectele produse de hotărârile Colegiului de conducere care au stat la baza emiterii deciziei nr. 47/24.06.2019 a preşedintelui Curţii de Apel Ploieşti se menţin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor şi ziua de 21.08.2019, câtă vreme nu au fost anulate.

Or, în speţă, apelul a fost repartizat completului nou înfiinţat la data de 23.07.2019, anterior suspendării executării art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019 şi art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.

În acest context, a subliniat că este real că, urmare a pronunţării sentinţei sus-menţionate a Tribunalului Argeş, pe rolul completurilor respective nu se mai repartizează cauze începând cu 21.08.2019, însă cele înregistrate anterior acestei date rămân să fie judecate de aceste completuri; a interpreta în alt mod echivalează cu a acorda un efect retroactiv suspendării.

A apreciat că nu poate fi primit argumentul potrivit căruia momentul procesual de stabilire a competenţei este cel prevăzut de art. 131 C. proc. civ., întrucât acest text reglementează în mod imperativ cel mai îndepărtat moment la care judecătorul este obligat să-şi verifice competenţa, în condiţiile în care art. 200 alin. (1) C. proc. civ. trasează o primă iniţiativă de stabilire a completului sau secţiei specializate, verificări care nu se pot realiza, indiferent de momentul ales, decât prin raportare la momentul sesizării instanţei.

Blocarea completelor nou înfiinţate de la repartizare, prin reducerea la zero a complexităţii, dispusă ca efect al suspendării parţiale a celor două hotărâri de Colegiu, concomitent cu bifarea obiectului "litigii de muncă" completelor existente anterior adoptării hotărârilor de Colegiu, nu poate influenţa competenţa completului iniţial învestit de a judeca dosarele înregistrate anterior, a apreciat instanţa.

Repartizarea aleatorie a cauzelor este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin art. 11 şi 53 din Legea nr. 304/2004, care corespunde rigorilor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cu scopul de a conferi o garanţie în plus independenţei funcţionale a judecătorului şi imparţialităţii actului de justiţie.

Articolul 101 alin. (3) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti statuează cu titlu de principiu că repartizarea aleatorie în sistem informatic se realizează o singură dată, aspect încălcat de completul iniţial învestit care a dispus, fără temei, repartizarea aleatorie, încă o dată, a cauzei.

Afirmaţia conform căreia prin înfiinţarea acestor completuri ar fi fost afectate principiile inamovibilităţii şi specializării judecătorului nu corespunde realităţii. Avizul nr. x/2012 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni privind specializarea judecătorilor, adoptat în cadrul celei de a 13-a reuniuni plenare a C. civ..J.E. (Paris, 5-6 noiembrie 2012) a statuat că la vârful ierarhiei sistemului judiciar (iar în ceea ce priveşte materia litigiilor de muncă, având în vedere că hotărârile pronunţate în această materie rămân definitive în faţa curţilor de apel, curtea de apel reprezintă vârful ierarhiei) specializarea nu trebuie să împiedice existenţa unei anumite polivalenţe, pentru a se permite administrarea cu flexibilitate a diverselor cauze la cel mai înalt nivel. Această flexibilitate este indispensabilă instanţelor superioare pentru a-şi îndeplini misiunea lor legală şi constituţională, mai ales garantarea unităţii şi coerenţei în interpretarea şi aplicarea legii. De asemenea, flexibilitatea va garanta că, în cadrul căilor de atac, domeniile specializate nu vor constitui apanajul unui grup (prea) restrâns de judecători care pot impune astfel punctul lor de vedere într-o materie anume şi, prin acest fapt, pot împiedica dezvoltarea interpretării legii în respectivul domeniu.

De aceea, prin raportare la acest aviz, a considerat că înfiinţarea de completuri specializate în materia litigiilor de muncă din judecători aparţinând celor trei secţii non-penale nu contravine principiului specializării judecătorilor.

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cauzei, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces, iar conform art. 136 alin. (4) C. proc. civ., dispoziţiile privitoare la conflictul de competenţă sunt aplicabile şi în cazul completelor specializate ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti.

În speţă, instanţa a fost învestită cu soluţionarea în apel a unui conflict de muncă.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curţilor de apel funcţionează, în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor, secţii sau, după caz, completuri specializate pentru (...) cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (...)".

Prin art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a decis repartizarea cauzelor având ca obiect litigii de muncă şi asigurări sociale tuturor secţiilor care nu judecă în materie penală din cadrul instanţei.

Ulterior, prin art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti a aprobat solicitarea preşedintelui secţiei I Civile de înfiinţare a unor complete specializate în cadrul acestei secţii, formate din judecătorii secţiei I Civile, secţiei a II-a Civile şi secţiei de contencios administrativ şi fiscal.

În speţă, apelul a fost înregistrat la 23.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti şi repartizat în mod aleatoriu completului specializat LM 19 A II, constituit în temeiul art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019 a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti (denumit în continuare completul iniţial învestit).

Hotărârile Colegiului de conducere menţionate mai sus au fost contestate de judecătorii Curţii de Apel Ploieşti, iar prin sentinţa civilă nr. 554/21.08.2019, Tribunalul Argeş, secţia Civilă a dispus suspendarea executării art. II din hotărârea nr. 9/22.05.2019 şi a art. I din hotărârea nr. 12/20.06.2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere caracterul executoriu de drept al sentinţei civile nr. 554/21.08.2019, instituit de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, pentru stabilirea completului competent să soluţioneze apelul se impune determinarea momentului de la care produce efecte măsura suspendării, dar şi întinderea acestora.

Dacă efectele anulării unui act administrativ retroactivează, suspendarea executării unui asemenea act îi întrerupe vremelnic efectele, pentru viitor; atât timp cât actul administrativ nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, el se bucură în continuare de prezumţia de legalitate.

Prin urmare, efectele produse de hotărârile nr. 9/22.05.2019 şi nr. 12/20.06.2019 ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti se menţin pe toată perioada cuprinsă între data adoptării lor şi cea la care s-a dispus măsura suspendării executării, 21.08.2019.

În speţă, apelul a fost repartizat aleatoriu completului iniţial învestit la 23.07.2019, anterior pronunţării sentinţei prin care s-a dispus suspendarea executării parţiale a celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti.

Prin decizia nr. 7/22.08.2019, preşedintele secţiei I Civile a Curţii de Apel Ploieşti a dispus repartizarea litigiilor de muncă doar către completele existente anterior adoptării hotărârilor Colegiului de conducere a căror executare a fost suspendată, concomitent cu blocarea de la repartizare a celor înfiinţate în baza hotărârilor de Colegiu în discuţie.

Această împrejurare nu se poate constitui într-un argument valid pentru declinarea dosarelor înregistrate, ci dă expresie producerii doar pentru viitor a efectelor suspendării executării.

Consecinţa suspendării executării celor două hotărâri ale Colegiului de conducere al Curţii de Apel Ploieşti poate consta doar în blocarea repartizării dosarelor înregistrate ulterior către completurile înfiinţate în baza respectivelor hotărâri. Suspendarea nu i-a afectat completului învestit anterior cu soluţionarea apelului competenţa materială procesuală de a soluţiona dosarele cu care a fost deja învestit.

Nu corespunde realităţii faptul că suspendarea celor două hotărâri de Colegiu ar conduce către lipsirea de fundament a competenţei funcţionale în materia litigiilor de muncă a completurilor nou înfiinţate, deoarece formaţiuni de judecată se constituie prin hotărâre a Colegiului de conducere pentru a judeca, iar desfiinţarea lor se produce tot prin hotărâre de Colegiu.

De aceea, în situaţii de genul celei în cauză, cât timp a intervenit doar suspendarea, nu şi anularea hotărârii de Colegiu prin care completurile au fost înfiinţate, nu se poate considera că în lipsa unei hotărâri de Colegiu simetrice, ele au fost desfiinţate. În aceasta constă diferenţa între anularea şi suspendarea actului administrativ: dacă anularea hotărârilor de Colegiu ar fi determinat desfiinţarea completurilor, suspendarea hotărârii produce doar efectul, pentru viitor (adică de la data suspendării), al nerepartizării unor dosare noi, spre judecată, respectivelor completuri.

Nefiind însă desfiinţate, ele rămân funcţionale şi îşi păstrează competenţa de a soluţiona cauzele ce le fuseseră repartizate până la suspendarea hotărârii de Colegiu în baza căreia fuseseră înfiinţate.

De aceea, competenţa se raportează la momentul învestirii instanţei.

Declinându-şi competenţa, completul iniţial învestit a dat măsurii suspendării valenţe specifice nulităţii, căci numai anularea unui act determină desfiinţarea retroactivă a acestuia.

Aşa fiind, completul căruia i-a fost iniţial repartizat apelul a fost legal învestit, acestuia revenindu-i competenţa de soluţionare a cauzei în virtutea principiului repartizării aleatorii şi al continuităţii, potrivit art. 19 C. proc. civ.

Din această perspectivă, verificarea competenţei în termenul prevăzut de art. 131 C. proc. civ. nu poate anihila teza potrivit căreia competenţa se raportează la momentul învestirii instanţei; cu alte cuvinte, la primul termen la care părţile sunt legal citate, instanţa verifică, din oficiu, dacă era competentă la momentul învestirii ei.

Or, în speţă, completul iniţial învestit era competent să judece apelul la data repartizării lui şi, în considerarea argumentelor expuse anterior, rămâne competent să-l judece.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 135 alin. (4), cu aplicarea art. 136 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea completului iniţial învestit al Curţii de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2020.