Tort liability damages claim in cassation: nullity of appeal for failure to articulate substantive law violations and improper re-evaluation of factual evidence

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a -VI-a civilă sub nr. x/2014, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâta D. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să se dispună obligarea acesteia la plata următoarelor sume de bani:15.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii, daune materiale; 500.000 euro, în echivalent în RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamanta A., în calitate de soţie a defunctului E.; 300.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamantul B., în calitate de nepot al defunctului E.; 200.000 euro, în echivalent RON, la data plăţii, cu titlu de daune morale pentru reclamantul C., în calitate de frate al defunctului E..

Prin sentinţa civilă nr. 3971/2015 din 26 iunie 2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a -VI-a civilă, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C..

Apelul formulat de reclamanţii A., C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 3971 din 26.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 2141A/2016 din 15 decembrie 2016.

Împotriva deciziei civile nr. 2141A/2016 din 15 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă reclamanţii A. şi B. a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs invocat, recurenţii, au arătat, în esenţă, că hotărârile celor două instanţe sunt nelegale în raport de cadrul legal al răspunderii delictuale prevăzut de normele C. civ. şi cu normele proprii legii asigurărilor de răspundere civilă obligatorie prevăzute de Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România, reguli detaliate în Normele de aplicare nr. 14/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, susţin recurenţii, în ce priveşte prejudiciul material şi daunele materiale cerute, instanţa de apel se referă la ceea ce a reţinut şi instanţa de fond, ca fiind nejustificat de acoperit la cererea solicitanţilor, faţă de neîndeplinirea condiţiei impuse de art. 49 pct. 2 din Normele introduse prin Ordinul CSA nr. 14/2011 la Legea asigurărilor, anume, neprezentarea de documente justificative, deci a înscrisurilor menite să probeze daunele materiale cerute, înscrisuri încuviinţate ca probă şi în instanţa de apel.

Referitor la daunele morale, recurenţii susţin că justificarea instanţei de apel cu trimiterile făcute şi la cea de fond, se bazează numai pe probele încuviinţate, interpretate şi motivate de către ambele instanţe, în aceeaşi manieră şi după aceleaşi jaloane, respectiv că reclamanţii ar fi dorit să obţină sumele de bani sub titlurile solicitate, pentru că acestea erau necesare traiului zilnic şi nu să se acopere prejudiciul moral suferit.

Or, consideră recurenţii, faţă de critica din cererea de apel privitoare la o nemotivare corespunzătoare cu normele obligatorii în această materie sau la lipsa de rol activ al judecătorului, se impunea mai ales în instanţa de control judiciar, o cercetare mai atentă asupra voinţei reclamanţilor, prin prisma normelor ce constituia temeiul de drept al cererii introductive.

Recurenţii susţin că nu pot fi învinovăţiţi pentru faptul că nu au convenit cu asiguratorul, ca şi C., asupra unei sume oferite de către intimata societate de asigurare, întrucât respectiva ofertă reprezentând recunoaşterea obligaţiilor de plată, nu putea fi primită în condiţiile în care prejudiciul nu se acoperea integral aşa cum e în răspunderea delictuală şi valoarea şi întinderea reparaţiei o făcea chiar cel interesat să acorde cât mai puţin.

Recurenţii consideră că decedatul, în calitatea sa de soţ şi bunic, întreţinătorul lor şi cum întreţinerea urmează nevoile celui întreţinut, pentru o reparaţie integrală se impunea o reapreciere obiectivă a nevoilor reclamanţilor, care nu sfidau noţiunea de daune ci erau îngrijoraţi de soarta lor pe viitor în lipsa întreţinătorului lor şi la nivelul lor de înţelegere.

În ceea ce priveşte răspunderea asiguratorului potrivit obligaţiilor ce îi revin din Legea asigurărilor, întrucât instanţa de control s-a referit în hotărârea recurată numai la art. 49 alin. (2) din Normele aplicate prin Ordinul CSA nr. 14/2011, recurenţii arată că limitele sumelor cerute prin cererea introductivă sunt sub limitele stabilite în prevederile art. 24 lit. b) din aceleaşi Norme stabilite de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.

Ca atare, recurenţii invocă ignorarea unei dispoziţii legale ce provine chiar de la organele de supraveghere ale activităţii şi obligaţiilor ce revin societăţilor de asigurare, ce trebuie să protejeze victimele accidentelor prin plata despăgubirilor stabilite în concordanţă cu cele practicate în Uniunea Europeană.

Pentru aceste motive, recurenţii au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi să se dispună măsurile ce să conducă la despăgubirea reclamanţilor aşa cu au solicitat prin cererea introductivă.

La data de 12 mai 2017 intimata-pârâtă S.C. D. S.A., în temeiul dispoziţiilor art. 262 (4) din Legea nr. 85/2014 coroborat cu prevederile art. 414 alin. 1 C. proc. civ., a depus la dosar cerere de suspendare a judecării recursului motivat de faptul că prin sentinţa nr. 132/2017 din data de 16.02.2017 pronunţată de Tribunalul Sibiu, s-a dispus începerea procedurii falimentului debitoarei D. S.A. fiind desemnat lichidator judiciar provizoriu F..

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 31 mai 2017, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 07 iunie 2017.

Nu au fost depuse puncte de vedere privind raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Alin. (3) al aceluiaşi articol stipulează că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e) precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reţine că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

Instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc critici de nelegalitate care să vizeze raţionamentul adoptat de curtea de apel vizând respingerea, ca nefondat, a apelului declarat împotriva sentinţei civile nr. 3971 din 26.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Astfel, recurenţii nu au formulat veritabile critici la adresa deciziei pronunţate în apel prin care să arate în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii, ci s-au raportat la probele reţinute de instanţă în legătură cu caracterul neîntemeiat al cererii de chemare în judecată.

Or, în calea de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului, această cale de atac putând fi exercitată doar în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., care sunt de strictă interpretare.

În acest context, în ipoteza în care se invocă dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material), recurenţii trebuiau să argumenteze raţiunea pentru care consideră că hotărârea atacată este lipsită de temei legal şi să indice în mod expres care sunt dispoziţiile legale încălcate sau aplicate în mod greşit.

Totodată, se reţine că indicarea de către recurenţi a dispoziţiilor legale pe care le apreciază ca fiind încălcate sau greşit interpretate de instanţa de apel, a fost făcută cu scopul ca instanţa de recurs să reevalueze probele administrate şi situaţia de fapt stabilită de către instanţele de fond, ceea ce nu este de natură a duce la aprecierea ca fiind critici de nelegalitate în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

În realitate, prin motivele de recurs se invocă, în esenţă, interpretarea greşită a probelor administrate în cauză, privind daunele materiale şi morale, aspecte ce reprezintă chestiuni de fapt care exced controlului de legalitate pe care îl poate exercita instanţa de recurs.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 2141A/2016 din 15 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2017.