Intervenor’s appeal annulled for failing to specify cassation grounds under Article 488; interim injunction order stands.

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, pe calea ordonanţei preşedinţiale, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii C., reprezentată legal de Preşedintele acesteia domnii D. şi E., au solicitat instanţei, suspendarea efectelor Hotărârilor adoptate în cadrul "Adunării Generale Extraordinare a C." din data de 19 martie 2016, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în constatarea nulităţii absolute a acestora, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 5790 din 05 aprilie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sector 1 Bucureşti a respins cererea de suspendare a judecăţii; a admis cererea de emitere a ordonanţei preşedinţiale şi a dispus suspendarea efectelor Hotărârilor adoptate în cadrul «Adunării Generale Extraordinare a USR» din data de 19 martie 2016 până la soluţionarea definitivă a cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, obligând pârâţii, în solidar la plata sumei de 20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâtul E. a solicitat suspendarea provizorie a execuţiei vremelnice a sentinţei civile nr. 5790 din 05 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2016.

Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă prin încheierea din data de 25 august 2016 a admis cererea formulată de pârâtul E. şi a dispus suspendarea executării provizorie a sentinţei civile nr. 5790 din 05 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2016, până la soluţionarea apelului formulat de pârâtul E..

Împotriva încheierii din data de 25 august 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă pârâta C. a declarat apel, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

La data de 14 decembrie 2016 F. a depus la dosarul cauzei cererea de intervenţie "voluntară şi principală în interesul legii".

Prin încheierea din data de 03 februarie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că cererea formulată de F. este o cerere de intervenţie principală făcută în apel şi în temeiul art. 62 alin. (3) şi art. 64 alin. (4) C. proc. civ. a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu formulată de F..

Împotriva încheierii din data de 03 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie F. a declarat recurs ce a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta a arătat, în esenţă, că instanţa a respins neîntemeiat cererea intervenientei F. având în vedere faptul că Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile, dă posibilitatea oricărei persoane interesate să critice, să solicite anularea şi să pretindă drepturi referitoare la adunări generale date cu încălcarea legii asociaţiilor şi fundaţiilor.

Totodată, recurenta susţine că pretenţiile sale sunt în strânsă legătură cu dovedirea nelegalităţii adunărilor generale ale C. din anul 2009 şi anul 2013 şi că instanţa de apel trebuia să îi permită şi să îi solicite acordul şi punctul de vedere privind nelegalităţile sesizate din perspectiva legii (frauda la lege).

În continuarea motivării, recurenta a prezentat temeiul în baza căruia sunt solicitate modificările în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, argumentele cererii de intervenţie voluntară, arătând interesul şi scopul său în demersul judiciar efectuat, dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000, înscrisurile ce nu au fost depuse şi necesare validării modificărilor în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, arătând că procesele-verbale din data de 07 octombrie 2013 şi cel din 23 noiembrie 2009 nu întrunesc cerinţa legală şi statutară şi susţinând că opozabilitatea faţă de terţi a pretinsului organ actual de conducere executivă a C. nu are acoperire legală şi statutară.

De asemenea, în continuarea motivării recurenta a prezentat aspecte ale situaţiei de fapt, opinii privind administrarea şi cheltuirea fondurilor C., a argumentelor acţiunii privind încălcarea procedurilor legale şi statutare de alegere a Preşedintelui C., în 2009 şi 2013 şi a inexistenţei înscrisurilor necesare validării organelor de conducere alese legal de Adunarea Generală a unei organizaţii non -guvernamentale.

Recurenta susţine că alegerea preşedintelui C. în persoana domnului D. de către un organ inferior Adunării Generale (Conferinţei Naţionale) şi anume Consiliul C. "este un fapt ineluctabil" care conduce la lipsa de reprezentare din partea unui astfel de preşedinte a actelor de administrare, conservare şi de dispoziţie pe care C. le poate exercita prin organele de conducere legal alese prin vot de către Adunarea Generală (Conferinţa Naţională).

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului şi a cererii de intervenţie.

La data de 09 martie 2017, recurenta F. a depus la dosar un alt memoriu de recurs prin care a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În argumentarea motivelor de recurs invocate, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a avut rol activ cu privire la convertirea şi reanalizarea cererii de intervenţie principală în sensul analizării ei din perspectiva unei cererii accesorii.

Recurenta a susţinut că neavând cunoştinţe juridice de specialitate, a denumit cererea sa ca o cerere de intervenţie principală, însă, intenţia vădit legală a F. a fost de a susţine apărările uneia dintre părţi, respectiv a d-lui E., iar pe acest aspect a indicat decizia nr. 71 din 22 ianuarie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în susţinerea ideii că instanţa de fond era datoare în cazul în care consideră ca inadmisibilă cererea principală să o recalifice ca cerere accesorie în sprijinul apărărilor şi susţinerilor uneia dintre părţi.

În continuarea motivării, recurenta a reiterat, până la identitate, argumentele prezentate în prima cerere de recurs, ce au fost detaliate anterior.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimaţii C., A. şi B. au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ. a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 mai 2017, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 30 mai 2017.

Prin punctul de vedere la raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, intimata C. a reiterat solicitarea de respingere a recursului ca nefondat şi aplicarea dispoziţiilor art. 493 alin. (6) C. proc. civ.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

În cauză, se constată că obiectul prezentului recurs este reprezentat de o încheiere pronunţată de instanţa de apel cu privire la un incident procedural ivit pe parcursul soluţionării apelului declarat de pârâta C. împotriva încheierii din data de 25 august 2016 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă prin care, s-a dispus suspendarea executării provizorie a sentinţei civile nr. 5790 din 05 aprilie 2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. x/2016.

Prin cererea de recurs, recurenta nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la considerentele instanţei de apel care să permită analiza acestora din perspectiva art. 488 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerinţă nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Simpla nemulţumire a părţii faţă de soluţia pronunţată, fără a dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestora în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancţionată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii.

Astfel, în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunţate în apel.

În speţa dedusă judecăţii, respectiv recurs împotriva încheierii din 03 februarie 2017, prin care s-a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie în interes propriu, recurenta, în dezvoltarea motivelor de recurs, a prezentat aspecte ale situaţiei de fapt a cauzei şi anume a făcut trimitere la: presupusele nelegalităţi ale Adunărilor Generale ale C., înscrisurile necesare validării modificărilor în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, opinii privind neîntrunirea cerinţelor legale ale anumitor procesele-verbale şi administrarea şi cheltuirea fondurilor C.; de asemenea, a prezentat argumente privind încălcarea procedurilor legale şi statutare de alegere a Preşedintelui C. şi alte nemulţumiri privind alegerea preşedintelui C.. Or, toate aceste susţineri, reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar şi care să poată constitui obiect de analiză în recurs.

Astfel, în cuprinsul cererii de recurs, nu se regăsesc veritabile critici la adresa hotărârii pronunţate în apel şi nu se arată în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel prin care s-a respins cererea de intervenţie.

Invocarea lipsei rolului activ al instanţei în analiza cererii de intervenţie, fără a indica în ce constă această presupusă nelegalitate şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de instanţa de apel în manifestarea rolului său activ, nu poate constitui o veritabilă critică de nelegalitate care să poată fi analizată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

În alţi termeni faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.

În consecinţă, se constată că recurenta nu indică în ce constă nelegalitatea hotărârii recurate din perspectiva art. 488 din C. proc. civ. şi ce dispoziţii legale au fost încălcate de către instanţă prin respingerea ca inadmisibilă a cererii de intervenţie în interes propriu formulată de F..

Prin urmare, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmează a aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs în conformitate cu dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta F. împotriva încheierii din 03 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2017.