Recourse barred by monetary threshold: statutory cap on appealability of civil judgments under 1,000,000 RON

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâţilor A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., I., G., la plata sumei de 1219158,07 RON din care 400047,40 RON reprezentând redevenţă neachitată la termene scadente şi 819110,67 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000.

Prin sentinţa civilă nr. 6556 din 27.05.2015 Judecătoria Buzău a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Buzău, invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată în favoarea Tribunalului Buzău.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău.

La data de 04.11.2015 reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a răspuns solicitării instanţei prin adresa nr. x/30.10.2015, prin care a arătat că obiectul cererii îl constituie răspunderea civilă delictuală, temeiul de drept este art. 1270 şi următoarele, art. 1357 C. civ., art. 193 şi următoarele C. proc. civ., art. 60 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 192/2006, H.G. nr. 626/2001 şi contractul de concesiune nr. x/2000.

De asemenea, a precizat că potrivit adresei direcţiei de specialitate din cadrul Agenţiei Domeniilor Statului, nu se poate stabili valoarea pretenţiilor pentru fiecare pârât în parte. II. figurează în evidenţele reclamantei cu un debit de 1.219.158,07 RON, în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000, reprezentând: 400047,40 RON redevenţă neachitată aferentă anilor 2003-2006 şi 819.110,67 RON, penalităţi de întârziere la plata redevenţei calculate până la data de 25.10.2010.

Prin sentinţa nr. 1166 din data de 30 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Buzău au fost respinse: excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor şi excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâţi; a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune invocată de pârâţi; a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului şi a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.341,97 RON către pârâţi - onorariu avocat şi cheltuieli de transport, precum şi la plata onorariului curatorului special desemnat de instanţă în cuantum de 3.600 RON.

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 585 din 29 septembrie 2016 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, împotriva sentinţei nr. 1166 din data de 30 decembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Buzău şi a obligat apelanta să plătească intimaţilor pârâţi GG., JJ., BB., AA., Z., R., S., KK., T., U., V. şi O. cheltuieli de judecată efectuate în apel în sumă de câte 100 RON pentru fiecare (1200 RON în total), cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., precum şi onorariul curatorului special desemnat de instanţă în cuantum de 600 RON, onorariu care va fi virat în contul Baroului de Avocaţi Buzău.

Împotriva deciziei nr. 585 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Domeniilor Statului, fără a indica temeiul de drept pe care se întemeiază, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, avocat LL. curatorul special desemnat al intimaţilor-pârâţi menţionaţi în încheierea din data de 15.04.2015 a Tribunalului Buzău, a invocat inadmisibilitatea recursului în raport de dispoziţiile art. 493 alin. (5) raportat la art. 483 alin. (2) C. proc. civ. solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la data de 25 mai 2017, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea către părţi a raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 30 mai 2017.

Analizând recursul formulat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Precizare prealabilă: Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 582 partea I, din data de 20 iulie 2017.

Faţă de data pronunţării deciziei recurate, respectiv 29 septembrie 2016, prezentul recurs nu intră sub incidenţa efectelor generate de decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, potrivit căreia " Curtea constată că, efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În cauză, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.219.158,07 RON din care 400.047,40 RON reprezentând redevenţă neachitată la termene scadente şi 819.110,67 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000.

Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ. competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, pentru stabilirea valorii nu se vor avea în vedere accesoriile pretenţiei principale precum dobânzile, penalităţile, fructele etc.

Totodată potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ. "Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport de valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa.", iar la alin. (2) "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie, care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt".

Conform art. XVIII din Legea nr. 2/2013:

"(1) Dispoziţiile art. 483 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, se aplică proceselor pornite începând cu data de 1 ianuarie 2016.

(2) În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

În speţă, reclamanta prin cererea de chemare în judecată a solicitat, obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.219.158,07 RON din care 400.047,40 RON reprezentând redevenţă neachitată la termene scadente şi 819.110,67 RON reprezentând penalităţi de întârziere datorate în baza contractului de concesiune nr. x/07.08.2000.

Astfel, se constată că reclamanta a solicitat, în principal plata redevenţei neachitată la termene scadente în sumă de 400.047,40 RON, acesta constituind de fapt capătul principal al cererii de chemare în judecată.

Potrivit art. 483 alin. (2), penultima teză, C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv.

Raportând datele speţei la dispoziţiile legale evocate se constată că recursul este inadmisibil, întrucât valoarea pretenţiilor solicitate în prezentul litigiu, prin capătul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 400.047,40 RON se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Aşadar, decizia ce formează obiectul prezentului recurs nu este susceptibilă de a fi atacată cu calea de atac exercitată, hotărârea atacată neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Această regulă are valoare de principiu constituţional, dispoziţiile art. 129 din Constituţie arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar şi că exercitarea acestora trebuie făcută în condiţiile legii.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă AGENŢIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 585 din 29 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 septembrie 2017.