License fee and penalty suit assigned to Buftea Court as sole competent forum after negative conflict resolved in its favor
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative competence conflict in favor of the Buftea Court (Judecătoria Buftea), definitively establishing that court as the sole competent forum to hear the case; the plaintiffs had sued the defendant for payment of license fees and contractual penalties arising from a commercial contract. The dispute turned on a jurisdictional conflict triggered when the Bacău Tribunal declined territorial jurisdiction to the Ilfov Tribunal, which then declined material jurisdiction to the Buftea Court, which in turn—acting ex officio—declined territorial jurisdiction to the Bacău Court, which then sent the case to the High Court. The High Court held that, under Article 94(1)(j) and Article 98(1) of the Civil Procedure Code, material jurisdiction belonged to the court of first instance because the principal claim's value (162,920 RON) was below the 200,000 RON threshold, excluding accessories such as penalties; on territorial jurisdiction, since no exclusive (public-order) rule applied, the relative territorial competence exception could only be raised by the defendant under Article 130(3), not by the court ex officio, and because the defendant did not invoke it before the Buftea Court, that court became the only competent forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 107 C. proc. civ, art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ, art. 123 C. proc. civ, art. 134 C. proc. civ, art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ, art. 95 pct. 1 C. proc. civ; License fee and penalty suit assigned to Buftea Court as sole competent forum after negative conflict resolved in its favor: Prin sentinţa civilă nr. 6578/20.11.2019, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă, a respins excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamante şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 24.09.2018 pe rolul Tribunalului Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.A., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 162.920 RON, reprezentând contravaloarea licenţelor achitate şi a sumei de 21.924 euro (respectiv 101.988,25 RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la 20.09.2018), cu titlu de penalităţi, precum şi să oblige pârâta la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 9.408 euro (respectiv 43.765,07 RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la 20.09.2018), reprezentând penalităţi, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 70/06.03.2019, Tribunalul Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă pe calea întâmpinării şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că în speţă sunt incidente doar dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., nu şi cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., pentru că locul executării obligaţiilor asumate nu a fost prevăzut în contract.
Aşa fiind, notând că sediul pârâtei este situat în raza teritorială a Tribunalului Ilfov, văzând art. 107 C. proc. civ., a declinat în favoarea acestui tribunal competenţa de soluţionare a cauzei.
Dosarul a fost înregistrat la 24.04.2019 pe rolul Tribunalului Ilfov.
Prin sentinţa civilă nr. 2274/01.07.2019, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a respins excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat în favoarea Judecătoriei Buftea competenţa de soluţionare a cauzei.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut, în esenţă, că valoarea capătului principal de cerere este în sumă de 162.920 RON, astfel că, faţă de dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. j), art. 95 pct. 1, art. 98, art. 30 alin. (4) şi art. 123 C. proc. civ., competenţa soluţionării cauzei aparţine judecătoriei.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale, a apreciat că aceasta se impune a fi respinsă, întrucât, pe de o parte, competenţa atrasă de obiectul cererii de chemare în judecată este una relativă, astfel că poate fi invocată doar de pârât, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu sunt incidente, în condiţiile în care părţile nu au prevăzut în contract locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiilor asumate.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Buftea la 15.07.2019.
Prin sentinţa civilă nr. 5656/03.10.2019, Judecătoria Buftea, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Bacău.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. reglementează o competenţă teritorială alternativă, în favoarea instanţei locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.
Cu privire la locul prevăzut în contract, a apreciat că acesta nu trebuie menţionat explicit, ci trebuie să rezulte din examinarea ansamblului şi a naturii obligaţiilor contractuale.
Or, analiza contractului încheiat între reclamante şi pârâtă, prin prisma specificului relaţiilor comerciale desfăşurate, relevă că locul prevăzut în contract pentru executarea, fie şi în parte, a obligaţiilor pârâtului de implementare şi mentenanţă este sediul reclamantelor din municipiul Bacău.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Bacău la 16.10.2019.
Prin sentinţa civilă nr. 6578/20.11.2019, Judecătoria Bacău, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale, invocată de pârâtă, a respins excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de reclamante şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea; constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă; totodată, a dispus suspendarea judecăţii cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, a reţinut că potrivit art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor, profesionişti sau neprofesionişti, iar potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanţă, toate cererile care nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe.
Conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ. "în cererile privitoare la executarea unui contract ori a unui alt act juridic, pentru stabilirea competenţei instanţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii".
Apreciind că, în speţă, stabilirea competenţei materiale este determinată de valoarea pretenţiilor deduse judecăţii, care se situează sub pragul valoric de 200.000 RON, iar nu de valoarea contractului, a respins excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei.
În ceea ce priveşte excepţia necompetenţei sale teritoriale, a reţinut că regula de drept comun în materia competenţei teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.
Cum acţiunea este una în pretenţii, competenţa teritorială este relativă, astfel că poate fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe; dacă partea în drept invocă excepţia de necompetenţă teritorială, instanţa, constatând că este fondată această excepţie, este datoare să-şi decline competenţa.
Pe de altă parte, a reţinut că art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. instituie o competenţă teritorială alternativă în sensul că, în cazul cererilor privitoare la executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract este competentă şi instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei.
Apreciind că părţile nu au prevăzut în mod explicit în cuprinsul contractului locul executării, fie chiar în parte, a obligaţiei, a apreciat că această normă de competenţă nu este aplicabilă speţei, dar şi că în faţa Judecătoriei Buftea nu a fost invocată excepţia relativă a necompetenţei teritoriale de niciuna din părţi.
Or, dispoziţiile art. 130 C. proc. civ. limitează posibilitatea judecătorului de a invoca din oficiu necompetenţa, cea de ordine privată putând fi invocată doar de pârât prin întâmpinare sau, când întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, în caz contrar, fiind prevăzută în persoana acestuia sancţiunea decăderii, conform art. 208 alin. (2) C. proc. civ.
În consecinţă, prin raportare la regula de drept comun, văzând că sediul pârâtei este situat în circumscripţia Judecătoriei Buftea, a admis excepţia necompetenţei sale teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competenţă ivit în soluţionarea cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantele S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. au învestit instanţa cu o acţiune vizând obligarea pârâtei S.C. C. S.A. la plata către S.C. A. S.R.L. a sumei de 162.920 RON, reprezentând contravaloarea licenţelor achitate şi a sumei de 21.924 euro (respectiv 101.988,25 RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la 20.09.2018), cu titlu de penalităţi, precum şi la plata către S.C. B. S.R.L. a sumei de 9.408 euro (respectiv 43.765,07 RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la 20.09.2018), reprezentând penalităţi.
Conform art. 94 pct. 1 lit. j) C. proc. civ., judecătoriile judecă orice alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, indiferent de calitatea părţilor.
Potrivit art. 98 alin. (1) C. proc. civ., "competenţa se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere", iar conform alin. (2), "pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile cererii principale, precum dobânzile, penalităţile, fructele,(...)."
Cum, în speţă, valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere este de 162.920 RON, raportat la dispoziţiile legale sus-menţionate, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine judecătoriei.
Cu privire la competenţa teritorială, instanţa supremă reţine că, în principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor când legea instituie norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.
În speţă, obiectul cererii de chemare în judecată nu atrage incidenţa unor norme de competenţă teritorială exclusivă, ci a unora de ordine privată.
Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., "necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe."
Prin urmare, atât timp cât în speţă nu sunt incidente norme de competenţă exclusivă, de ordine publică, necompetenţa teritorială relativă poate fi invocată numai de pârât, nu şi de instanţă din oficiu.
Ca atare, Judecătoria Buftea nu putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei sale teritoriale, de ordine privată, întrucât se opun dispoziţiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.
De aceea, Înalta Curte constată că, în condiţiile în care pârâta nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Buftea, aceasta a devenit singura competentă în soluţionarea cauzei.
Faţă de considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei urmează a fi stabilită în favoarea Judecătoriei Buftea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 22 ianuarie 2020.