Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific grounds of illegality under the New Code of Civil Procedure
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (High Court of Cassation and Justice) nullified the appellant’s appeal and annulled her petition against the appellate decision, effectively upholding the lower courts’ refusal to recognize a U.S. divorce decree. The dispute concerned the exequatur of a divorce judgment issued by a Washington state court, which the domestic courts rejected because the appellant failed to adequately demonstrate that the foreign proceedings were conducted with her as the claimant and the respondent as the defendant, relying instead on a procedural minute from an Arizona court that had declined jurisdiction. The decisive legal basis was the application of the nullity sanction under Article 489(2) of the New Code of Civil Procedure, combined with Article 493(5), because the appellant’s appeal did not contain specific grounds for cassation as required by Article 486(1)(d) and Article 488; the court held that merely rehashing factual arguments and evidentiary assessments regarding the foreign court's minute did not constitute a valid legal challenge to the appellate decision’s legality.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to formulate specific grounds of illegality under the New Code of Civil Procedure: Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Hunedoara, secţia I civilă, sub nr. x/2016 din 04.04.2016, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat recunoaşterea hotărârii pronunţate la data de 07.01.2016 de către Curtea Superioară a Statului Washington din Statele Unite ale Americii, cu privire la desfacerea căsătoriei încheiate la 14.06.1996 şi trecută în Registrul Stării Civile al comunei Sântămărie Orlea.
Prin sentinţa civilă nr. 1831/2016 din 29 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 1689/2016 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1831/2016 din 29 iunie 2016, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia I civilă.
Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a declarat recurs, fără invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În argumentarea memoriului de recurs, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ., evocat în mod generic, recurenta-reclamantă A., apreciază că decizia atacată este netemeinică, sens în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, întrucât consideră că în cauză a făcut deplina dovadă în ceea ce priveşte faptele imputate de instanţa de apel.
În acest context, susţine că a făcut demersurile necesare la Curtea Superioară din Washington - Districtul Snohomish, care i-a comunicat faptul că la data de 09 septembrie 2015 s-a primit adresa înregistrată la această instanţă sub nr. x, precum şi două pagini ale copiei Minutei de Şedinţa a Curţii Superioare din Arizona Districtul Maricopa din data 26 august 2015, formându-se dosarul menţionat în care s-a pronunţat sentinţa de divorţ şi celelalte anexate, aspect ce atestă că A. este reclamantă, iar B. este pârât.
Astfel, din paginile anexate a rezultat că, Curtea Superioară din Arizona, la data de 26 august 2015 a soluţionat litigiul cu care a fost iniţial investită de către intimat, fiind ataşată Minuta şedinţei acelei instanţe în care s-au consemnat audio susţinerile părţilor, iar pe pagina 2, Curtea Superioară din Arizona a constatat că nu are competenţă în cauză şi că, Statul Washington are competenţa corespunzătoare pentru această chestiune.
Pentru aceste considerente, a hotărât respingerea în totalitate a acţiunii, dosarul fiind trimis la Curtea Superioară din Washington, fiind înregistrat la 09 septembrie 2015, iar recurenta apare ca reclamantă, iar intimatul apare ca pârât. În dovedirea acestor susţineri, recurenta a anexat, în copie legalizată actul în limba engleza despre care a făcut vorbire.
Faţă de aceste susţineri, recurenta consideră că prin actul depus în original, respectiv Minuta Curţii Superioare Arizona - Districtul Maricopa emisă către Curtea Superioară din Washington a dovedit faptul că acţiunea a fost înregistrată la data de 30 iunie 2015, dată la care procesul introdus în România era suspendat de către Judecătoria Haţeg, şi că instanţa din Statul Arizona şi-a declinat competenţa respingând acţiunea intimatului la data de 26 august 2015.
Tot în acelaşi context, arată că la data de 09 septembrie 2015, Curtea Superioară din Statul Washington - Districtul Snohomish a fost sesizată formându-se dosarul nr. 12-3-01916-5 în care A. apare ca reclamantă, iar B. ca pârât, în acest sens fiind anexate două pagini ale copiei minutei de şedinţă ale Curţii Superioare din Arizona - Districtul Maricopa din data de 26 august 2015, care cuprind dezbaterile şi Minuta şedinţei.
Prin urmare, recurenta se consideră îndreptăţită să solicite admiterea recursului, casarea sentinţei si admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată în scris şi depusă la dosar.
Intimatul B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului ca nemotivat, faţă de evocarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
Prin memoriul depus la 24 martie 2017, apreciat ca fiind răspuns la întâmpinarea intimatului B., recurenta A. a solicitat înlăturarea susţinerilor formulate ca fiind nefondate.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în sensul că recursul este admisibil în principiu, însă recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Prin urmare, raportat la prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, concluzia magistratului-asistent raportor a fost de anulare a cererii de recurs, în conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Recurenta A. a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, reiterând starea de fapt şi probele administrate în apel.
Analizând recursul declarat de recurenta A., sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:
Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.
Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurentă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Recurenta nu şi-a întemeiat în drept cererea de recurs, iar în dezvoltarea acesteia nu a formulat critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzut limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, în cuprinsul cererii de recurs dedusă judecăţii, nu se regăsesc veritabile critici ale deciziei pronunţate în apel şi nici nu se arată în ce constă nelegalitatea şi indicarea temeiului de drept, respectiv care sunt textele de lege încălcate sau aplicate greşit, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă, în fundamentarea acesteia.
Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi să formuleze astfel critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare.
Ori, în calea extraordinară de atac a recursului nu are loc o devoluare a fondului, ceea ce constituie obiect al judecăţii fiind legalitatea hotărârii pronunţată în apel.
Modalitatea de motivare a recursului adoptată de către recurentă constă, practic, într-o înşiruire de afirmaţii şi susţineri referitoare la relevanţa în cauză a Minutei Curţii Superioare Arizona Districtul Maricopa din 26 august 2015 emisă către Curtea Superioară din Washington, aspecte care privesc situaţia de fapt şi aprecierea probatoriului, fiind imposibil de încadrat în vreunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pentru exercitarea controlului judiciar în recurs.
Totodată, condiţia legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greşelilor anume imputate instanţei şi încadrarea lor în motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ.
De asemenea, modul în care instanţa de judecată a făcut aprecierea probelor nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor nu poate face obiect de analiză în recurs.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor motive de casare prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs formulată de recurentă şi, în consecinţă, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1689/2016 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează cererea de recurs formulată de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 1689/2016 din 17 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2017.