Cassation annulled for lacking substantive legal grounds: failure to demonstrate violation of law in labor cost and tort damages claims

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 27.02.2014 sub nr. x/2014, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. şi B. S.A. Bucureşti - Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploieşti S.A., a solicitat ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună:

1. obligarea pârâtelor la plata sumelor de 730.890 RON, reprezentând cheltuieli de judecată cu titlu de onorarii de avocat, cheltuieli de deplasare şi alte cheltuieli necesare desfăşurării procesului, avansate de reclamantă în cadrul dosarelor nr. x/2011, y/2011*, 994/91/2013, 16835/301/2012, 16838/301/2012 şi 19363/301/2012;

2. obligarea pârâtelor la plata sumei de 586.978 RON reprezentând prejudiciu material rezultat din indisponibilizarea sumei de 25.636.875 RON în conturile reclamantei deschise la Banca Naţională a României în perioada 21.05.2012 - 25.10.2012;

3. obligarea pârâtelor la plata sumei de 184.603 RON reprezentând prejudiciu material rezultat din indisponibilizarea sumei de 2.563.680 RON cu titlu de cauţiune la C. la dispoziţia Judecătoriei Sectorului 3 în perioada 18.05.2012 - 04.10.2013; precum şi la obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 5324 din 30.10.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea reclamantei şi a obligat pârâta S.C. B. S.A. să plătească reclamantei suma de 86.621 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând celelalte pretenţii ale reclamantei, ca neîntemeiate, precum şi la plata către reclamantă a sumei de 3.303,42 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, apelantele A. S.A. şi S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploieşti, au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1638A din 22 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul formulat de apelanta A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5324 din 30.10.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

A schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a obligat pârâta la plata către reclamantă şi a următoarelor sume de bani: 445.088,88 RON constituind cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, cheltuieli de deplasare şi alte cheltuieli necesare (incluzând "onorariul de succes" în cuantum redus), 586.978 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului rezultat din indisponibilizarea sumei de 25.636.875 RON şi 184.603 RON, reprezentând contravaloarea prejudiciului rezultat din indisponibilizarea sumei de 2.653.680 RON, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

A fost respins ca nefondat apelul formulat de apelanta S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploieşti, împotriva aceleiaşi sentinţe civile, pe care a obligat-o la plata către apelanta A. S.A. a sumei de 12.159,76 RON, cheltuieli de judecată în apel, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploieşti a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

În argumentarea recursului, recurenta consideră că un prim motiv de nelegalitate al deciziei civile atacate, priveşte primul capăt de cerere reprezentând sumele pretinse cu titlul de onorariu de avocat, constatându-se o insuficientă cercetare a probatoriului administrat.

Astfel, instanţa de apel în mod greşit a reţinut că onorariul aferent cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 6265/18.10.2010 a fost justificat de reclamantă prin faptul că societatea pârâtă a căzut în pretenţii prin desfiinţarea sentinţei civile nr. 6265/18.10.2010 şi, pe cale de consecinţă cererea de lămurire considerată "subsidiară" este justificată.

În acest sens, recurenta susţine că instanţa de apel a înlăturat în mod total nemotivat şi neîntemeiat ceea ce clarificase atât instanţa de fond în prezenta cauză, cât şi alte două instanţe învestite anterior cu soluţionarea unor cauze legate de această speţă.

Astfel, câtă vreme cererea de lămurire a dispozitivului a fost respinsă, nefiind reţinută culpa procesuală a societăţii pârâte care astfel nu a căzut în pretenţii, recurenta consideră că nu se poate acorda cu titlu de pretenţii onorariul de avocat aferent cererii de lămurire a dispozitivului sentinţei civile nr. 6265/18.10.2011 şi, pe cale de consecinţă apreciază ca instanţa de apel, în mod neîntemeiat a admis ca fiind justificate pretenţiile reprezentând onorariu avocat aferent cererii de lămurire.

Mai susţine recurenta, că în mod greşit a reţinut instanţa de apel că cererea de lămurire a dispozitivului sentinţei nr. 6265/18.10.2011 a fost "necesară pentru a preveni o executare silită în baza sentinţei necorespunzătoare dată în primă instanţă", având în vedere că "în procesul respectiv, s-a dispus în final, în recurs respingerea cererii de validare a popririi, ca tardiv formulată".

În concret, fondul litigiului dintre părţi a fost generat de hotărârea judecătorească nr. 6265/18.10.2011 pronunţata de Judecătoria Focşani ce a constituit titlul executoriu împotriva intimatei-reclamante A. S.A., având în vedere că a fost validată poprirea împotriva acesteia "întrucât terţul poprit nu şi-a îndeplinit obligaţiile privind înfiinţarea popririi".

Cu privire la capătul de cerere reprezentând onorariu de succes, recurenta solicită instanţei de recurs să constate absenţa motivării de către instanţa de apel privind aspectul necesităţii şi caracterului rezonabil al acestuia.

În acest sens, arată că instanţa de apel a apreciat că "de esenţa onorariului de succes ( . . . . . . . . . .) convenirea lui prin contractul de asistenţă juridică şi legătura acestuia cu procesul" şi care "implica numai voinţa părţilor manifestată la încheierea contractului" şi astfel, a "reuşit" instanţa de apel să dea o cu totul altă interpretare decât cea reţinută constant atât în jurisprudenţa ÎCCJ cât şi a CEDO.

Astfel, dacă caracterul real al onorariului de succes nu comportă discuţii, cu privire la necesitatea şi caracterul rezonabil al acestuia, instanţa de apel nu a reuşit să le motiveze, ba chiar mai mult decât atât a anulat clarificările date de instanţa de fond.

În acest context, susţine în mod nelegal instanţa de apel faptul că pentru a exista necesitatea onorariului de succes este suficient "numai voinţa părţilor manifestată la încheierea contractului de asistenţă juridică".

De asemenea, a mai reţinut instanţa de apel nemotivat şi neîntemeiat caracterul rezonabil al onorariului de succes menţionând că "sunt îndeplinite în majoritate cerinţele legale pentru acordarea onorariului de succes", dar "apreciază totuşi că în parte (...) este nerezonabil în proporţie de 1/3".

Se constată astfel un motiv de nelegalitate în pronunţarea deciziei atacate câtă vreme instanţa de apel nu a analizat corect, atât aspectele privitoare la sumele pretinse cu titlul de onorarii de avocat cât şi la tardivitatea cererii de validare a popririi.

Un al doilea motiv de nelegalitate al deciziei civile atacate, având ca temei legal dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., priveşte capătul de cerere reprezentând lipsa de folosinţă a sumelor de bani ale intimatei-reclamante şi blocate în conturile BNR.

Astfel, instanţa de apel în mod greşit a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile esenţiale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, dând dovada de o insuficientă cercetare a probatoriului administrat, constatându-se în acest mod greşita calificare a situaţiei de fapt dedusă judecăţii.

În speţă, Banca Naţionala a României prin adresa nr. x/22.05.2012, a adus la cunoştinţa intimatei-reclamante faptul că s-a efectuat înfiinţarea popririi asupra contului reclamantei deschis la BNR pentru suma de 25.636.874,88 RON şi nu virarea către recurentă a acestei sume, numai în acest din urmă caz intimata-reclamanta ar fi putut pretinde calcularea unor daune interese.

Intimata-reclamanta nu a făcut dovada că în perioada 21.05.2012-25.10.2012, dată la care BNR prin adresa nr. x/25.10.2012 a înfiinţat poprirea, nu a beneficiat de dobânda pentru suma de 25.636.874,88 RON, conform prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României.

În acest context, recurenta susţine că intimata-reclamantă era obligată să creeze şi să menţină garanţii la Banca Naţională a României, iar înfiinţarea popririi nu a avut în realitate niciun efect asupra sumelor de bani aflate la Banca Naţională, acestea rămânând doar consemnate şi nicidecum virate societăţii pârâte.

Într-o altă critică, recurenta apreciază că în cauză se constată o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale în materia răspunderii civile delictuale.

Astfel, susţine că instanţa de apel a reţinut în mod neîntemeiat că recurenta nu a dat dovadă de bună credinţă în promovarea cererii de validare a popririi prin recurgerea la un titlu executoriu care reclama lămuriri.

Potrivit titlului executoriu nr. x/18.10.2011, a fost promovată o cerere de executare silită a A. S.A., care respecta în totalitate dispoziţiile C. proc. civ., pentru care la aceea dată recurenta beneficia de o sentinţă irevocabilă de validare poprire împotriva intimatei-reclamante, fiind dobândită şi încuviinţarea executării silite împotriva acesteia, deci erau îndeplinite toate condiţiile de a trece la executare silită.

Mai susţine recurenta, că instanţa de apel în mod greşit a reţinut pretenţiile intimatei-reclamante reprezentând sume cu titlu de cauţiune şi de asemenea arată că instanţa de apel nu a analizat suficient aspectele privitoare la sumele reprezentând lipsa de folosinţă a sumelor de bani ale intimatei-reclamante şi blocate în conturile BNR.

Pentru aceste considerente, recurenta susţine că au fost încălcate normele de drept material prin hotărârea pronunţată şi pentru acest motiv consideră că hotărârea este nelegală şi susceptibilă de casare, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă S.C. A. S.A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanţei de recurs să constate că evocarea motivelor de recurs confirmă că niciuna dintre criticile formulate de recurentă nu sunt susceptibile de a fi încadrate în motivele prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care se consideră îndreptăţită ca instanţa să pronunţe o hotărâte de anulare a recursului, în conformitate cu prevederile art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În subsidiar, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea deciziei atacate ca temeinică şi legală, precum şi obligarea recurentei-intimate la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis prin fax la 31 ianuarie 2017, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea susţinerilor intimatei ca nefondate şi, pe cale de consecinţă admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris şi depus la dosar.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în sensul că recursul este admisibil în principiu în raport de valoarea pretenţiilor, însă recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar indicarea motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 a fost făcută doar formal. Prin urmare, raportat la prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., conform cărora menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. d) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii, concluzia magistratului-asistent raportor a fost de anulare a cererii de recurs, în conformitate cu art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10 mai 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, achiesând la concluziile acestuia.

Recurenta - pârâtă S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord a depus punct de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului, susţinând că recursul a fost întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi priveşte greşita interpretare de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 1349 din Noul C. civ., care în opinia sa nu sunt incidente în cauză.

Analizând recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 486 (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. sancţiunea nulităţii intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reţine că instanţele au obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurenta - pârâtă se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.

Recurenta- pârâtă, deşi a indicat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea recursului nu formulează critici de nelegalitate care să poată fi examinate din perspectiva vreunui caz de casare prevăzut limitativ de art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ. pentru exercitarea controlului judiciar în recurs, ceea ce atrage incidenţa prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Prin motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se invocă încălcarea sau aplicarea eronată a normelor de drept material, iar hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii în situaţiile în care instanţa a recurs la normele legale aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, adăugând sau omiţând unele condiţii prevăzute de textele legale, fie le-a aplicat greşit.

Recurenta - pârâtă a criticat decizia atacată susţinând că instanţa de apel nu a analizat corect, atât aspectele privitoare la sumele pretinse cu titlul de onorarii de avocat cât şi la tardivitatea cererii de validare a popririi, că în mod greşit a reţinut ca fiind îndeplinite condiţiile esenţiale pentru atragerea răspunderii civile delictuale, pretenţiile intimatei-reclamante reprezentând sume cu titlu de cauţiune şi nu a analizat suficient aspectele privitoare la sumele reprezentând lipsa de folosinţă a sumelor de bani ale intimatei-reclamante blocate în conturile BNR, iar în argumentarea acestor motive de recurs nu au fost indicate normele de drept material care au fost încălcate sau greşit aplicate de către instanţa de apel.

Aspectele învederate de recurentă s-au rezumat strict la probatoriul administrat în dosar, situându-se în afara competenţelor instanţei de recurs atât timp cât se raportează în mod explicit la situaţia de fapt ori la modul de interpretare şi evaluare a dovezilor administrate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel şi la argumentele folosite de instanţă în fundamentarea acesteia.

În ceea ce priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată stabilite în sarcina pârâtei de către instanţa de apel, pentru ca acest motiv de recurs să poată face obiectul controlului de legalitate a deciziei recurate, ar fi trebuit să vizeze criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ., aplicat în cauză cu privire la onorariul de succes, pe baza cărora este posibilă reducerea cheltuielilor de judecată solicitate de către partea ce a câştigat procesul.

Ori, susţinerile recurentei - pârâte nu vizează aceste criterii legale, ci însăşi aprecierea instanţei de apel conturată în aplicarea lor, invocându-se nemotivarea raţiunilor pentru care instanţa a apreciat ca rezonabilă şi necesară reţinerea unei fracţiuni în cuantum de 1/3 din onorariul de succes avansat de reclamantă.

Aceste aprecieri reflectă particularizarea criteriilor din art. 274 alin. (3) C. proc. civ. la situaţia de fapt din speţă, astfel încât nu ar putea fi cenzurată fără o reevaluare a situaţiei de fapt. Or, această finalitate a susţinerilor excede atribuţiilor acestei instanţe de control judiciar, care sunt limitate la verificarea legalităţii deciziei, prin prisma cazurilor de recurs din art. 488 C. proc. civ., cazuri în care nu se încadrează reaprecierea situaţiei de fapt şi a probatoriului administrat.

Totodată, recurenta pretinde insuficienta cercetare a probatoriului administrat în ceea ce priveşte cererea de lămurire formulată de reclamantă în legătură cu sentinţa nr. 6265/18.10.2011 a Judecătoriei Focşani, precum şi aspecte referitoare la motivele care au fundamentat cererea de lămurire. Împrejurarea că instanţa de apel a dat eficienţă considerentelor reţinute în soluţiile pronunţate în cererea de lămurire şi în cea de validare a popririi (irevocabile), apreciind culpa recurentei - pârâte este la rândul său un element de netemeinicie a hotărârii atacate, iar nu de nelegalitate.

Recurenta - pârâtă critică natura sumelor ce au fost indisponibilizate, precum şi absenţa dovezilor că acestea nu au produs dobânzi, reproşând instanţei de recurs că nu a dat curs solicitărilor sale de a clarifica situaţia de fapt. Deşi invocă interpretarea greşită a dispoziţiilor legale în materia răspunderii delictuale, toate argumentele recurentei sunt în sensul demonstrării bunei sale credinţe în promovarea cererii de validare a popririi (respinsă irevocabil), respectiv a respectării dispoziţiilor procedurale în pornirea executării silite împotriva reclamantei (anulată irevocabil), fără a motiva în drept încălcarea vreunei dispoziţii legale. Chiar dacă ulterior, prin concluziile scrise, face referiri la dispoziţiile art. 1349 din Noul C. civ., susţinând că au fost greşit interpretate de instanţa de apel, recurenta - pârâtă nu argumentează această susţinere, fiind doar o simplă afirmaţie, ce nu se poate constitui într-o critică susceptibilă de încadrare în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., pentru a putea face obiect al controlului în recurs.

Prin urmare, aprecierea judecătorului de apel cu privire la onorariul de avocat şi la condiţiile răspunderii civile delictuale în sensul nedovedirii de către reclamantă a prejudiciului, vizează aspecte de netemeinicie a hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-8 ale art. 488 C. proc. civ.

Invocarea în mod formal a incidenţei dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la probe, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare reglementate expres de art. 488 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale de drept material. Această analiză nu se poate realiza în lipsa dezvoltării unor motive de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

Faţă de considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ. va aplica sancţiunea nulităţii cererii de recurs formulată de pârâtă şi, în consecinţă, conform prevederilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul declarat de pârâta S.C. B. S.A. - prin Sucursala de Furnizare a Energiei Electrice Muntenia Nord Ploieşti împotriva deciziei civile nr. 1638A din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează cererea de recurs formulată de pârâta S.C. B. S.A. - prin SUCURSALA DE FURNIZARE A ENERGIEI ELECTRICE MUNTENIA NORD Ploieşti împotriva deciziei civile nr. 1638A din 22 octombrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2017.