Motion to set aside rejected; prior inadmissibility ruling upheld

Deliberând asupra cererii de repunere pe rol a cauzei şi contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1073 din 7 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 60/2015 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Împotriva acestei decizii, la data de 23 august 2016, A. şi B. au formulat contestaţiei în anulare, solicitând admiterea contestaţiei şi, în consecinţă, anularea deciziei atacate.

Contestatorii au invocat motivul de anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., conform căruia instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În argumentarea motivului de anulare, contestatorii arată, în esenţă, că Înalta Curte, din oficiu, la primul termen în şedinţa publică, a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului şi a reţinut cauza în pronunţare pe acest aspect deliberând ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţi.

Procedând în acest mod, în opinia contestatorilor, instanţa de recurs a pronunţat o decizie cu încălcarea principiului contradictorialităţii prevăzut de art. 14 C. proc. civ., conform căruia: "(1) instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, dacă legea nu prevede altfel".

Astfel, susţin contestatorii, instanţa de judecată nu a acordat un termen pentru a posibilitatea acestora să ia cunoştinţă de excepţia ridicată şi să-şi expună un punct de vedere, încălcându-se astfel dreptul la apărare dat de art. 14 alin. (4): "Părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanţă din oficiu".

Aşa fiind, apreciază că decizia nr. 1073/2016 are la baza o gravă greşeală de procedură a instanţei, care nu s-a mai pronunţat şi asupra recursurilor declarate în cauză.

Judecata contestaţiei în anulare a fost suspendată prin încheierea din 18.01.2017, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

La data de 17 iulie 2017, contestatorii din prezenta cauză au formulat cerere de repunere pe rol, solicitând, totodată şi judecarea cauzei în lipsă.

În temeiul dispoziţiilor art. 205 C. proc. civ., S.C. C. S.A. - membră a grupului D. prin Sucursala Iaşi a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, dat fiind că pe de o parte motivele invocate de contestatori nu se încadrează în art. 503 C. proc. civ., iar pe de altă parte, instanţa de recurs a soluţionat cauza pe o excepţie. Solicită în principal respingerea ca inadmisibilă a contestaţiei în anulare, iar în subsidiar, respingerea acesteia, ca nefondată.

În prealabil, se impune precizarea faptului că inadmisibilitatea invocată prin întâmpinare de intimata S.C. C. S.A. - membră a grupului D. prin Sucursala Iaşi nu reprezintă o veritabilă excepţie, ci o apărare pe fondul contestaţiei în anulare, ce va fi avută în vedere în considerentele care succed.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

1. hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia;

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

În cauză, nu se poate reţine incidenţa motivului de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. şi invocat de contestatori, întrucât, astfel cum rezultă din actele aflate la dosar, instanţa de recurs s-a pronunţat asupra cererii de recurs formulată de reclamanţii A. şi B., aceştia prevalându-se în mod eronat de împrejurarea că instanţa de recurs nu s-ar fi pronunţat asupra recursurilor declarate în cauză.

De altfel, raportat la datele concrete ale speţei, argumentele contestatorilor vizând lipsa citării la termenul la care s-a soluţionat pricina, împrejurarea că instanţa la primul termen de judecată a invocat excepţia inadmisibilităţii şi a reţinut cauza în pronunţare pe acest aspect, fără a avea în vedere dispoziţiile art. 14 referitoare la contradictorialitate, nu pot fi circumscrise niciunui motiv de anulare prevăzut de art. 503 C. proc. civ.

Este de reţinut că decizia nr. 1073 din 7 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, prin care s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 60/2015 din 12 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, a fost dată cu respectarea dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. potrivit cărora:

"în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată, fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Aşa fiind, câtă vreme instanţa de recurs a constatat şi a reţinut în mod expres în considerentele hotărârii inadmisibilitatea recursului declarat cu nerespectarea prevederilor art. 457 C. proc. civ., promovarea unei contestaţii în anulare raportat la dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. nu-şi găseşte justificarea legală.

Excepţia inadmisibilităţii căii de atac este prioritară oricăror cereri sau motive de casare, întrucât, pentru a da eficienta principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

Prin promovarea contestaţiei în anulare, prevalându-se de împrejurarea că instanţa nu s-a pronunţat asupra recursurilor declarate în cauză, contestatorii tind în realitate să se treacă peste inadmisibilitatea constatată ca urmare a neîndeplinirii cerinţelor legale de promovare şi de susţinere a căii de atac a recursului, ceea ce nu este permis, având în vedere raţiunile anterior expuse.

În consecinţă, pentru toate considerentele evocate, constatând că nu este incident motivul de anulare invocat de contestatori şi reglementat de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1073 din 7 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Repune cauza pe rol şi, în consecinţă:

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1073 din 7 iunie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2017.