Cassation appeal annulled as invalid for failing to state statutory grounds; restitution claim dismissed stands
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice annulled the plaintiff's appeal (recurs) as procedurally invalid, upholding the lower court's ruling that dismissed the appeal as untimely; the annulment is final and irrevocable, leaving the trial court's dismissal of the claim intact. The dispute arose from a claim seeking one-third of a compensation amount under Law No. 9/1998 for property restitution, where the trial court dismissed the action against the defendants for lack of passive procedural standing, and the appellate court rejected the plaintiff's appeal as time-barred. The court's decision was based on the plaintiff's failure to invoke or develop any of the grounds for cassation enumerated in Article 304 points 1–9 of the Civil Procedure Code, as required under Article 302¹(1)(c) and sanctioned by Article 306(3), since mere allegations of an unfair trial without specific legal arguments could not be framed within those exhaustive legal grounds.
Legislator headnote
AI generatedart. 3021 lit. b) C. proc. civ, art. 137 alin. (1) C. proc. civ, art. 304 C. proc. civ, art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ, art. 306 alin. (3) C. proc. civ, art. 3021 lit. c) C. proc. civ; Cassation appeal annulled as invalid for failing to state statutory grounds; restitution claim dismissed stands: The dispute arose from a claim seeking one-third of a compensation amount under Law No. 9/1998 for property restitution, where the trial court dismissed the action against the defendants for lack of passive procedural standing, and the appellate court rejected the plaintiff's appeal as time-barred. The court's decision was based on the plaintiff's failure to invoke or develop any of the grounds for cassation enumerated in Article 304 points 1–9 of the Civil Procedure Code, as required under Article 302¹(1)(c) and sanctioned by Article 306(3), since mere allegations of an unfair trial without specific legal arguments could not be framed within those exhaustive legal grounds.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declaring the appeal null due to lack of legal grounds.
Used to apply the nullity sanction because the grounds couldn't be classified under Art. 304.
The legal grounds for cassation that were not invoked by the appellant.
Full text
Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2012, pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, sub număr de dosar x/2012, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., a formulat acţiune în pretenţii, prin care a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâţilor la plata sumei cuvenite de 1/3 din compensaţia încasată de pârâţi conform Legii nr. 9/1998 în baza deciziei de validare nr. 490/2008 emisă de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3153/04.03.2013, Judecătoria sector 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei sector 3 Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a Civilă la data de 12.06.2014, sub nr. de dosar nr. x/2013.
La data de 02.10.2014, reclamantul A. a depus la dosarul cauzei cerere de introducere în cauză a moştenitorilor pârâtului B., respectiv: D., E. şi F..
La data de 02.12.2014, pârâţii D., E. şi F. au depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care au solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi, pe cale de consecinţă, respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată, faţă de adresa răspuns nr. x/11.12.2012 emisă de Autoritate Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, din care rezultă faptul că, în evidenţa serviciului pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, nu există dosar în care să figureze ca beneficiar autorul lor B..
Prin sentinţa civilă nr. 1343 din 10 noiembrie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii D. şi F., E. şi C., ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a obligat reclamantul la plata către pârâţii B., E. şi F. a sumei de 300 de RON (câte 100 de RON fiecare), cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocat.
Împotriva sentinţei civile nr. 1343 din 10 noiembrie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. a formulat apel, care, prin decizia civilă nr. 305 A din 30 martie 2017 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a fost respins ca tardiv formulat.
Fără a preciza hotărârea atacată şi fără a-şi încadra criticile în temeiul de drept al art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., reclamantul A. a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă la data de 23 mai 2017.
În cuprinsul cererii de recurs, reclamantul susţine, în esenţă, că a depus la curtea de apel şi la tribunal nenumărate cereri pentru a fi susţinut în a căuta în arhivele ANRP dovada conform căreia a fost exclus de la moştenire de rudele sale (fratele B., verişoara C. şi vărul G.).
Or, câtă vreme, susţine recurentul, nu a obţinut sprijinul instituţiilor, consideră că nu a avut parte de un proces echitabil, ceea ce îl îndreptăţeşte să declare recurs.
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, invocată de instanţă, din oficiu, în raport cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) şi cu cele ale art. 3021 lit. b) C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată şi, pe cale de consecinţă, o va respinge, faţă de indicarea de către recurent, la acest termen de judecată, a deciziei ce formează obiectul recursului de faţă, respectiv a precizării că prezentul recurs este declarat împotriva deciziei civile nr. 305 A din 30 martie 2017 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Înalta Curte, examinând cererea de recurs formulată de reclamantul A., din perspectiva excepţiei nulităţii recursului, invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) şi la) art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că excepţia este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1- 9.
Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.
În speţă, recurentul-reclamant A. nu a invocat vreunul dintre motivele de recurs prevăzute procedural de art. 304 C. proc. civ., iar criticile arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menţionat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.
De altfel, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecăţii, nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei din apel, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurent a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluţia pronunţată în apel (respingerea apelului, ca tardiv declarat) şi la argumentele folosite de instanţa de control judiciar în fundamentarea acesteia.
Este de reţinut că întinderea controlului judiciar este condiţionată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs şi de limitele conferite de dispoziţiile legale, iar simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată fără a formula critici de nelegalitate la adresa deciziei atacate, care formează obiectul prezentului recurs, nu poate constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
Invocarea faptului că nu ar fi avut parte de un proces echitabil, de o judecată corectă, dreaptă, fără să se susţină o minimă argumentaţie în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de casare sau de modificare reglementate expres de C. proc. civ. - nu poate să atragă nicio analiză, întrucât indicarea formală a acestor aspecte nu înseamnă dezvoltarea motivelor, astfel cum impune art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.
În consecinţă, constatând că recurentul - reclamant A. nu s-a conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 305 A din 30 martie 2017 pronunţată Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 septembrie 2017.