Inadmissibility of appeal against rejection of action to annul arbitral award under pre-2016 procedural law

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 188/21.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 148/17.12.2015, pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare.

Împotriva acestei sentinţe, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând casarea sa şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

În motivare, a reiterat istoricul litigiului şi argumentele dezvoltate prin acţiunea în anulare şi a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Concretizând, a arătat că în hotărârea atacată s-a reţinut că nu ar fi prezentat niciun argument care să conducă la constatarea relei-credinţe a pârâtei.

Astfel, a susţinut că, deşi potrivit art. 5.1. din contractul de lucrări şi proiectare încheiat de părţi s-a stabilit ordinea de prioritate a documentelor contractului, condiţiile contractuale speciale suplimentare prevalând celor generale, pârâta a invocat cu rea-credinţă dispoziţiile art. 20.6 din condiţiile contractuale generale, potrivit cărora soluţionarea oricăror dispute între părţi se va face conform Regulamentului de Arbitrare al Camerei Internaţionale de Comerţ, cu sediul în Paris.

Or, potrivit art. 5.1. din contract, prevalează condiţiile contractuale speciale suplimentare, care derogă de la cele generale, statuând la art. 14 că disputele dintre părţi se soluţionează pe cale contencioasă de instanţa în a cărei rază teritorială îşi are sediul beneficiarul.

A mai arătat recurenta că în mod greşit a reţinut curtea de apel că şi în cazul în care poziţia procesuală a pârâtei ar fi una eronată, această împrejurare nu poate constitui o dovadă per se a relei-credinţe, fiind logic ca fiecare parte să dea prevalenţă probatoriilor pe care le consideră mai relevante.

În opinia recurentei, în realitate, nu este vorba de probatorii mai relevante, ci de promovarea tezei false, potrivit căreia ar fi incidente prevederile art. 20.6 din condiţiile contractuale generale, înlăturându-se astfel, nelegal, incidenţa în cauză a condiţiilor contractuale speciale suplimentare.

În acest context, a susţinut că această conduită procesuală, prin care pârâta a încălcat atât propriile interese legale, cât şi pe cele ale cetăţenilor Judeţului Satu Mare, tergiversând timp de 4 ani clarificarea conflictului, nu poate fi considerată a fi una de bună-credinţă.

Subsumat aceluiaşi motiv de recurs, recurenta a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei, prin care s-a încercat justificarea ideii că nici tribunalul arbitral nu a fost de rea-credinţă.

În acest sens, a arătat că preşedintele tribunalului arbitral a lăsat-o să creadă că jurisprudenţa evocată la termenul din 17.11.2015 este concludentă şi de natură să îi justifice competenţa şi, tot cu rea-credinţă, s-a abţinut să aducă în discuţia părţilor existenţa singurei opinii doctrinare pertinente, conform căreia "în lipsa unei precizări explicite în conţinutul clauzei compromisorii, menţiunea referitoare la Regulamentul de Arbitraj al Curţii de Arbitraj Comercial de pe lângă CCI Paris nu implică şi alegerea competenţei acestei curţi de arbitraj, ci doar alegerea, pur şi simplu, a regulilor sale de procedură, pe care tribunalul arbitral competent să soluţioneze eventualele litigii le va aplica în organizarea şi desfăşurarea procesului arbitral."

În final, a subliniat că preşedintele tribunalului arbitral a încălcat principiul contradictorialităţii şi i-a blocat accesul la un proces echitabil.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La data de 02.05.2017, intimatul a formulat punct de vedere la raport, prin care a solicitat respingerea ca inadmisibil a recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Recursul are ca obiect sentinţa civilă nr. 188/21.06.2016, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de S.C. A. S.A. împotriva sentinţei arbitrale nr. 148/17.12.2015, pronunţată de Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, în contradictoriu cu Unitatea Administrativ-Teritorială Judeţul Satu Mare, prin Consiliul Judeţean Satu Mare.

Potrivit art. 608 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.

Conform art. 613 alin. (3) C. proc. civ., admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz, iar potrivit alin. (4) al aceluiaşi articol, în forma în vigoare la data iniţierii procesului, "hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curţii de apel, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, sunt definitive.

Textul art. 613 alin. (4) C. proc. civ. a fost modificat prin art. I pct. 11 din O.U.G. nr. 1/2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 17/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 196/21.03.2017, în sensul că "hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului."

Însă potrivit art. 24 C. proc. civ., dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor începute după intrarea acesteia în vigoare, aşa încât Înalta Curte constată că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 613 alin. (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data iniţierii procesului, care nu deschideau calea de atac a recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care a fost respinsă acţiunea în anulare.

Aşa fiind, deşi sentinţa recurată poartă în dispozitiv menţiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", faţă de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei", aceasta nu este supusă recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituţia României şi de art. 457 C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 188/21.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2017.