Inadmissibility of cassation for monetary claims below the statutory threshold under transitional law despite constitutional invalidation of the monetary limit

Asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 03.07.2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 Bucureşti, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pe pârâta D. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să constate caracterul abuziv al clauzelor cuprinse în art. 5.1 lit. b), c) şi d), art. 5.2 şi art. 9.1 din convenţia de credit nr. NPCG 969/432753/03.09.2008, să dispună anularea acestora, să oblige pârâta să procedeze la stabilizarea (îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, la denominarea în moneda naţională a obiectului contractului şi a plăţilor ce urmează a fi efectuate conform acestuia, la modificarea contractului, în sensul înlăturării clauzelor menţionate mai sus, al stabilizării cursului şi denominării în moneda naţională a plăţilor, precum şi să întocmească un grafic de rambursare, ca efect al modificării contractului.

Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamanta C. a sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit, de comision de administrare lunară şi a celor încasate ca urmare a modificării unilaterale a ratei dobânzii, de la încheierea convenţiei, la zi şi ulterior, până la modificarea efectivă a contractului, precum şi obligarea acesteia la plata dobânzii legale, calculată la aceste sume, de la data achitării lor şi până la restituirea efectivă, capăt de cerere evaluat la momentul depunerii acţiunii la 14.630 CHF, respectiv 52.815,92 RON.

Prin sentinţa civilă nr. 7655/17.10.2014, Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 14.11.2014.

Prin sentinţa civilă nr. 7260/18.12.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea absolută a clauzei privind comisionul de rambursare anticipată, a clauzei cuprinse la art. 5.2 din convenţia de credit nr. NPCG 969/432753/03.09.2008, în partea ce priveşte criteriile "în funcţie de evoluţia pieţei sau de acordurile încheiate cu parteneri externi şi societăţi de intermediere", a obligat pârâta la restituirea sumelor pretinse în baza clauzelor constatate abuzive şi a dobânzii legale de la data perceperii până la data restituirii efective, a respins celelalte capete de cerere ca neîntemeiate, a compensat cheltuielile de judecată, a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 4.540 RON, cu titlu de cheltuieli de judecata şi a respins ca neîntemeiată cererea de majorare a onorariului de expert.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, toate părţile au declarat apel, iar prin decizia civilă nr. 1086/A/13.06.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis apelul declarat de reclamanţi, a schimbat în parte sentinţa atacată, a constatat caracterul abuziv şi nulitatea comisionului de acordare prevăzut la art. 5.1. lit. b) din convenţia de credit şi a dispus restituirea sumei încasate cu acest titlu, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs care a fost depus la Curtea de Apel Bucureşti, la 17.08.2016.

La 04.11.2016, B. a formulat recurs incident.

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant A. a solicitat casarea parţială a deciziei atacate, cu consecinţa modificării sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

În susţinere, a reiterat istoricul litigiului şi a arătat că prin decizia atacată, instanţa de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat şi a încălcat şi aplicat greşit normele de drept material.

Astfel, a evocat dispoziţiile 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. şi a subliniat că acestea nu fac distincţie între efectul negativ şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

În acest context, a arătat că prin motivele de apel a solicitat să se aibă în vedere soluţionarea unei pricini similare, prin care împrumutaţii au obţinut înlăturarea aceloraşi clauze abuzive, soluţie care se impunea şi în speţă, conform principiului ubi eadem ratio idem solutio esse debet. Or, instanţa de apel nu a luat în considerare aceste susţineri.

A subliniat că, din această perspectivă, cele două motive de recurs invocate se întrepătrund, încălcarea autorităţii de lucru judecat conducând implicit şi la încălcarea unor norme de drept material, respectiv a art. 6 şi art. 14 din CEDO, care instituie dreptul la un proces echitabil şi interzice discriminarea, precum şi a art. 16 alin. (1) din Constituţia României, potrivit căruia cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

În continuare, a arătat că au fost încălcate normele de drept material indicate ca temei de drept al cererii de chemare în judecată.

În acest sens, a evocat dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi a reiterat motivele de apel, respectiv argumentele pentru care consideră că se impune stabilizarea cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării contractului, constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii clauzei privind comisionul de administrare lunară şi restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de acordare credit, comision de administrare, precum şi cele încasate ca urmare a modificării unilaterale a ratei dobânzii, la cursul B.N.R. de la data plăţii, la care se adaugă dobânda legală aferentă, de la data achitării până la restituirea efectivă.

Prin recursul incident, recurenta-reclamantă B. a reluat criticile formulate prin recursul principal, astfel încât reluarea prezentării lor apare ca fiind inutilă.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursurilor; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La data de 19.09.2017, A., B. şi C. au depus note scrise, prin care au solicitat să se constate că, faţă de decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, recursul este admisibil.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalităţii căilor de atac şi el presupune că părţile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor şi intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege şi astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunţat este consacrat la nivel constituţional în art. 129 din Constituţia României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului."

În speţă, hotărârea atacată este pronunţată într-o cerere evaluabilă în bani, vizând caracterul abuziv al unor clauze dintr-un contract de împrumut.

Conform art. 101 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., în cererile privitoare la executarea sau constatarea nulităţii absolute a unui contract, pentru stabilirea competenţei se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii.

În speţă, s-a solicitat să se constate caracterul abuziv şi nulitatea unor clauze din convenţia de credit nr. NPCG 969/432753/03.09.2008, prin care pârâta a finanţat reclamanta C. cu suma de 85.000 CHF (echivalentul a 306.850 RON, la cursul de schimb afişat de B.N.R. la data introducerii acţiunii) şi restituirea sumelor încasate de pârâtă în baza clauzelor pretins abuzive, capăt de cerere evaluat la momentul depunerii acţiunii la 14.630 CHF, respectiv 52.815,92 RON.

Aşa fiind, raportat la dispoziţiile art. 101 C. proc. civ., Înalta Curte constată că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se situează sub pragul de 1.000.000 RON impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Este adevărat că, prin decizia nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017, s-a constatat că sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituţională.

Curtea Constituţională a statuat însă că "efect al constatării neconstituţionalităţii sintagmei "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condiţiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispoziţiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunţate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puţin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speţă, decizia atacată a fost pronunţată la data de 13.06.2016, anterior publicării în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369/2017 a Curţii Constituţionale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate mai sus ale deciziei instanţei de contencios constituţional, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

În ceea ce priveşte recursul incident, inadmisibilitatea sa derivă nu doar din argumentele prezentate mai sus, ci şi din următoarele:

Potrivit art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ., recursul incident poate fi formulat în scris, de către intimat, în cadrul procesului în care se judecă recursul declarat de partea potrivnică.

În speţă, recursul incident este declarat de către B. în cadrul procesului în care se judecă recursul declarat de A., care nu se situează pe o poziţie contrară, aşa încât acesta este inadmisibil şi din această perspectivă.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 şi art. 491 rap. la art. 472 C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca inadmisibile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibile recursul declarat de recurentul-reclamant A. şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă B. împotriva deciziei civile nr. 1086/A/13.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 septembrie 2017.