Enforcement challenge assigned to debtor-domicile court; Sector 1 Bucharest prevails over Drăgășani.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatorii A. şi B. au formulat, în contradictoriu cu intimatele C. S.A. Bucureşti şi S.C. D. S.R.L. Bucureşti, contestaţie la executare împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "E.", solicitând instanţei să dispună constatarea prescripţiei dreptului de a obţine executarea silită, cu consecinţa anulării întregii executări silite; suspendarea executării silite, în temeiul art. 719 C. proc. civ. până la soluţionarea contestaţiei la executare şi întoarcerea executării- cu referire la toate sumele poprite, conform art. 724 C. proc. civ. cu suportarea cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 26.10.2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, pe care, analizând-o cu prioritate, a apreciat-o ca întemeiată.

Prin sentinţa civilă nr. 18264, pronunţată la data de 26 octombrie 2016, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.A. Bucureşti şi D. S.R.L. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Drăgăşani.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Potrivit art. 714 C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispoziţiile art. 651 C. proc. civ. ca fiind "judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

Potrivit art. 651 alin. (3) C. proc. civ., instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Având în vedere că, la data sesizării organului de executare, debitorul B. era înregistrat cu domiciliul în judeţul Vâlcea, iar la data de 03.06.2016, Judecătoria Drăgăşani în dosarul nr. x/2016, a admis cererea de încuviinţare a executării silite şi a încuviinţat executarea silită împotriva debitorilor, prin toate formele de executare, văzând că executarea silită priveşte şi imobilul situat în judeţul Vâlcea, în raport de dispoziţiile legale de mai sus, indiferent de domiciliul celuilalt debitor, s-a constatat că există o unică instanţă de executare, respectiv, Judecătoria Drăgăşani.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drăgăşani, secţia Civilă, la data de 09 noiembrie 2016, sub nr. x/2016.

La termenul din data de 14.12.2016 instanţa, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Drăgăşani.

Judecătoria Drăgăşani, secţia Civilă, prin sentinţa civilă nr. 1650, pronunţată la data de 21 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Drăgăşani; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimaţii C. S.A. Bucureşti şi D. S.R.L. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, între Judecătoria Drăgăşani şi Judecătoria Sect. 1 Bucureşti; a dispus, din oficiu, suspendarea soluţionării cauzei, şi a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Analizând cu prioritatea impusă prin prevederile art. 248 alin. (1) noul C. proc. civ. excepţia invocată, instanţa a reţinut că, potrivit art. 714 alin. (1) noul C. proc. civ., contestaţia se introduce la instanţa de executare.

Dispoziţiile legale menţionate stabilesc o competenţă teritorială exclusivă a instanţei de executare, nefiind admisibil ca părţile să se abată de la regulile enunţate, convenind să învestească cu soluţionarea unei contestaţii la executare o altă instanţă, decât cea prevăzută de art. 713 C. proc. civ.

Fiind vorba de norme cu caracter imperativ, încălcarea lor atrage nulitatea absolută, fiind nesocotită ordinea publică, potrivit art. 129 pct. 3 C. proc. civ., în sensul că pricina este de competenţa unei alte instanţe şi părţile nu o pot înlătura.

În conformitate cu prevederile art. 650 alin. (1) noul C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 138/2014, instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afară de cazul în care legea dispune altfel.

În speţă, instanţa a constatat că urmărirea silită a fost declanşată la data de 23.05.2016, prin cererea adresată B.E.J. E., împotriva debitorilor B., domiciliat la data demarării executării silite, în mun. Drăgăşani, str. x, jud. Vâlcea (conform înscris aflat la dosar), respectiv A., domiciliată la aceeaşi dată, în mun. Bucureşti, str. x, sector 1 (conform înscris aflat la dosar).

De asemenea, instanţa a reţinut şi prevederile art. 714 alin. (2) noul C. proc. civ., potrivit cu care, în cazul urmăririi silite a imobilelor, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilelor.

În raport de prevederile legale menţionate, prin raportare la domiciliul debitorilor şi locul situării imobilelor, devin instanţe de executare atât Judecătoria Sect. 1 Bucureşti (prin raportare la domiciliul debitoarei A.), cât şi Judecătoria Drăgăşani (raportat la domiciliul celui de-al doilea debitor, B., respectiv la locul situării imobilelor), context în care competenţa teritorială este alternativă între cele două instanţe.

Este real, s-a reţinut, că, în speţă, executarea silită a fost încuviinţată de către Judecătoria Drăgăşani, la cererea creditorului, procedura fiind una ce nu implică citarea debitorului, a cărei finalitate este exclusiv verificarea formală a existenţei unui titlu executoriu, a unei creanţe certe, lichide şi exigibile şi a inexistenţei unor impedimente legale în calea executării silite, fiind aşadar în prezenţa unui control anterior care nu implică dezbateri contradictorii şi formularea de apărări.

În situaţia în care se consideră că executarea silită nu se desfăşoară cu respectarea cerinţelor legale, debitorul urmărit poate formula contestaţie la executare, remediu judiciar accesibil şi previzibil, de natură a garanta în mod deplin accesul liber la justiţie al debitorului, prin introducerea cererii la oricare dintre instanţele alternativ competente, alegere ce-i aparţine, în condiţiile dreptului comun, în concret art. 116 noul C. proc. civ.

Nu există nicio prevedere care să fixeze competenţa instanţei de executare pentru întreaga durată a executării silite, prin raportare la instanţa ce a încuviinţat executarea silită (încheierea acesteia fiind cenzurabilă, în condiţiile legii), alegerea acesteia aparţinând contestatorului, conform art. 116, coroborat cu art. 714 alin. (1) noul C. proc. civ., la momentul contestării actelor de executare silită.

În contextul de fapt şi de drept arătat, s-a reţinut că instanţa competentă în soluţionarea prezentei contestaţii aparţine Judecătoriei Sect. 1 Bucureşti, excepţia invocată fiind admisă, cu consecinţa declinării cauzei în favoarea instanţei menţionate.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Drăgăşani- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- contestaţie la executare, ce are drept obiect contestaţia împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "E.", formulată de contestatorii A. şi B..

Potrivit dispoziţiilor art. I pct. 21 din Legea nr. 138 din 15 octombrie 2014, cu referire la modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., dispoziţiile art. 650 alin. (1) din cod au fost modificate în sensul că: "Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

În speţă, obiectul cauzei de faţă, în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă, este contestaţia la executare formulată împotriva executării silite din dosarul nr. x/2016 al B.E.J. "E.", privind pe debitorii A. şi B..

Se reţine ca, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenţei dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. în temeiul cărora instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, executarea silită este îndreptată împotriva a doi debitori, ambii având calitatea de pârâţi în sentinţa civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un Dosar unic de executare silită, cu nr. x/2016, deschis la Biroul executorului judecătoresc "E.".

Într-adevăr, cei doi debitori au domicilii diferite, domiciliul contestatoarei A. fiind situat în Bucureşti, iar cel al contestatorului B. fiind situat în Drăgăşani.

Pentru acest motiv, în raport de dispoziţiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competenţa, ca instanţă de executare, revine atât Judecătoriei Drăgăşani, cât şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Înalta Curte constată că, în absenţa unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanţa de executare în caz de pluralitate de debitori cu domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, având în vedere caracterul asemănător al ipotezei reglementate de textul de lege cu speţa de faţă, dispoziţiile art. 112 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia" ce reglementează prorogarea legală de competenţă în cazul pluralităţii de pârâţi.

Se mai reţine că se aplică, prin analogie şi prevederile art. 116 Noul C. proc. civ., potrivit cărora "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente".

Din interpretarea art. 116 Noul C. proc. civ., rezultă că, în cazul competenţei teritoriale alternative, reclamantul este cel îndreptăţit să aleagă o instanţă dintre mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauză, prin depunerea contestaţiei împotriva executării silite la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în respectarea celor prevăzute de art. 116 Noul C. proc. civ., contestatorii au ales între cele două instanţe deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul unuia dintre aceştia.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că singura soluţie care se impune este stabilirea competenţei instanţei de executare prin raportare la domiciliul debitorului la data primei sesizări a instanţei de executare, fiind astfel transpusă în plan execuţional competenţa teritorială de drept comun, reglementată în prezent de art. 112 Noul C. proc. civ. şi avându-se în vedere şi dispoziţiile art. 651 alin. (1) Noul C. proc. civ., potrivit cu care, "Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel".

Se reţine că, stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei de la domiciliul debitorului este în concordanţă cu considerentele deciziei Curţii Constituţionale, unde se arată că, "în ceea ce priveşte stabilirea instanţei de executare, aceasta trebuie să se circumscrie unor sluţii clare şi consacrate deja în legislaţie, precum judecătoria în raza căreia se află imobilul, domiciliul sau sediul debitorului, locul unde urmează să se facă executarea".

Nu în ultimul rând, se asigură, astfel, în continuare, unicitatea instanţei de executare şi posibilitatea determinării facile a acesteia, fără luarea în considerare a unui alt criteriu, dificil de cunoscut încă la începutul executării silite.

Astfel, prin raportare la prevederile legale menţionate anterior, rezultă că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este judecătoria în circumscripţia căreia se află, la data sesizării instanţei de executare, domiciliul unuia dintre contestatorii- debitori.

În consecinţă, având în vedere faptul că, prin contestaţia la executare formulată la data de 12 iulie 2016, contestatorii A. şi B. au sesizat mai întâi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, instanţă de executare deopotrivă competentă în raport de domiciliul unuia dintre cei doi debitori, faţă de dispoziţiile legale mai sus citate, aparţine acestei instanţe competenţa teritorială de soluţionare a cauzei având ca obiect "contestaţie executare silită".

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, în considerarea prevederilor art. 651 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 112 şi art. 116 Noul C. proc. civ., cu referire şi la art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorii A. şi B., în contradictoriu cu intimatele C. S.A. Bucureşti şi S.C. D. S.R.L. Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2017.