Vehicle re-registration conflict: Ex officio declination of relative territorial competence prohibited without defendant's objection

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpulung la data de 10 iunie 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa: să constate că dreptul de proprietate asupra autoturismului marca x, cu numărul de înmatriculare x, an de fabricaţie 1993, culoare roşu, serie saşiu x, serie motor x, serie caroserie x, s-a transmis în patrimoniul pârâtului; şi, să oblige pârâtul să se prezinte la Serviciul Public Comunitar Regim Permise şi Înmatriculare Vehicule Braşov, din cadrul Instituţiei Prefectului Braşov, cu certificatul şi numerele de înmatriculare ale autoturismului cumpărat de la reclamant, pentru radierea, respectiv, înmatricularea autoturismului mai sus- menţionat pe numele pârâtului, iar, în caz de refuz, hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să ţină loc de consimţământ privind radierea autoturismului identificat cu datele de mai sus de pe numele reclamantului, şi înscrierea acestuia pe numele pârâtului; cu cheltuieli de judecată.

La termenul de judecată din data de 11.01.2015, în raport de conţinutul adresei depusă la data de 15.12.2015 de către Direcţia Judeţeană Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Braşov, din care rezultă că pârâtul are o adresă diferită de cea la care a fost citat, respectiv judeţul Braşov şi având în vedere că procedura de citare cu părţile este nelegal îndeplinită, procesele-verbale de citare fiind restituite cu menţiunea "destinatarul fiind absent, actele au fost depuse la cutia poştală", instanţa a dispus reluarea procedurii de citare cu părţile, pârâtul urmând a fi citat la noua adresă urmând ca, ulterior citării pârâtului, să fie discutată excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, dat fiind faptul că adresa de domiciliu a pârâtului se află în aria de competenţă a altei instanţe.

La termenul de judecată din data de 15.02.2016, din oficiu, instanţa a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung în raport de adresa de domiciliu a pârâtului B..

Prin sentinţa civilă nr. 328/2016, pronunţată la data de 15 februarie 2016, în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Câmpulung a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Câmpulung invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Cluj- Napoca.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că, faţă de disp. art. 248 C. proc. civ. şi având în vedere domiciliul pârâtului - criteriu în raport cu care se stabileşte potrivit art. 108 C. proc. civ. - instanţa competentă să soluţioneze acţiunea reclamantului A., este întemeiată excepţia necompetentei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung, cu consecinţa declinării competentei de soluţionare a cauzei in favoarea Judecătoriei Braşov, în condiţiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Braşov, la data de 04 martie 2016, sub nr. x/2015.

Prin sentinţa civilă nr. 7753, pronunţată la data de 8 iulie 2016, în dosarul nr. x/2015, Judecătoria Braşov a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Braşov invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Câmpulung; constatând ivit conflictul negativ de competenta, prezentul dosar a fost înaintat către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului; a dispus suspendarea cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:

Pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Câmpulung pentru termenul acordat de Judecătoria Câmpulung.

În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., necompetenţa este de ordine publică, în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

Instanţa a apreciat că, potrivit art. 1027 C. proc. civ., competenţa de a soluţiona acţiunea în constatare formulată de reclamant în primă instanţă aparţine judecătoriei, iar competenţa teritorială se stabileşte potrivit dreptului comun, fără a stabili o competenţă exclusivă în sarcina vreunei instanţe, iar normele procedurale care reglementează competenta teritoriala a instanţei sunt norme cu caracter dispozitiv, iar nu absolut.

Din combinarea celor doua texte de lege, prin interpretarea "per a contrario" a art. 126 C. proc. civ., se desprinde concluzia conform căreia, competenta teritoriala aparţine unei anumite instanţe, fără posibilitatea pentru părţi de a stabili o alta instanţă, competenta fiind exclusivă, numai in cazurile reglementate de art. 117-119 C. proc. civ. precum si in pricinile in materie de persoane, in acest din urma caz norma având caracter absolut.

Ca urmare, a reţinut instanţa, în pricinile privitoare la bunuri (cum este şi cazul prezentei cereri), norma juridica instituita de art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora, cererea se face la instanţa sediul pârâtului este de ordine privată, iar nu de ordine publică.

Fiind incidente, aşadar, in speţă, norme cu caracter dispozitiv in ceea ce priveşte competenta teritoriala, alegerea instanţei competente din punct de vedere teritorial aparţine conf. art. 116 C. proc. civ. părţii care a promovat cererea (reclamant).

Odată astfel aleasă instanţa, aceasta este legal investita cu soluţionarea respectivei cereri, reclamantul nemaiputând reveni asupra alegerii făcute, iar instanţa, din oficiu, neputând dispune declinarea.

În consecinţă, constatând ca instanţa legal investita cu soluţionarea prezentei cereri este Judecătoriei Câmpulung, a fost admisă excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Braşov.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Câmpulung şi Judecătoria Braşov- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Trecând de această verificare preliminară, Înalta Curte observă că, instanţele au reţinut corect obiectul cererii de chemare în judecată, ca fiind un litigiu de drept comun- acţiune în constatare, ce are drept obiect obligarea pârâtului B. la radierea autoturismului şi să-l înmatriculeze pe numele său, iar, în caz de refuz, hotărârea care se va pronunţa să ţină loc de consimţământ privind radierea autoturismului de pe numele reclamantului A. şi înscrierea pe numele pârâtului.

Din această perspectivă, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 107, raportate la cele ale art. 113 alin. (1) pct. 3 Noul C. proc. civ., care stabilesc competenţa alternativă în soluţionarea prezentului litigiu, normele fiind, în acest caz, dispozitive, motiv pentru care reclamantul a avut posibilitatea să aleagă între instanţa de la domiciliul pârâtului sau instanţa locului executării obligaţiei, competenţa teritorială fiind relativă, iar normele care o reglementează, de ordine privată, având, în principiu, caracter dispozitiv.

Art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată, stabileşte:

"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Fiind vorba însă despre o normă de competenţă teritorială relativă, nesocotirea ei putea fi invocată pe calea excepţiei de necompetenţă numai de către pârât prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., în caz contrar, instanţa sesizată rămânând competentă să judece litigiul ca urmare a decăderii pârâtului din dreptul de a invoca o excepţie relativă.

Aşadar, potrivit acestui text, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline competenţa, ci numai dacă o atare excepţie a fost invocată de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, în speţă, aşa cum corect şi legal a reţinut şi Judecătoria Braşov, excepţia de necompetenţă teritorială a fost invocată în cauză chiar de către instanţă din oficiu, şi fără a fi invocată de pârâtul B. printr-o eventuală întâmpinare, deci, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ.

Prin urmare, cum pârâtul nu a depus întâmpinare, iar la prima zi de înfăţişare la care a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat, invocarea excepţiei necompetenţei teritoriale alternative de către instanţă, din oficiu, nu poate avea drept consecinţă schimbarea competenţei în favoarea Judecătoriei Braşov.

Faţă de acestea, excepţia de necompetenţă teritorială, fiind una de ordine privată, şi cum o atare excepţie nu a fost invocată doar de către pârât prin întâmpinare, ci de instanţă, din oficiu, Judecătoria Câmpulung nu era în termen să analizeze competenţa teritorială şi să se considere necompetentă.

Mai mult, din moment ce alegerea instanţei a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, şi cum, instanţa iniţial sesizată nu a respectat textul legal pentru a putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale, se stabileşte, în mod definitiv, competenţa acelei instanţe, astfel încât, nu se mai poate declara necompetentă.

Prin urmare, nu are nicio relevanţă în cauză împrejurarea că instanţa sesizată cu cererea de chemare în judecată, respectiv, Judecătoria Câmpulung, nu era cea de la domiciliul pârâtului, deoarece, atât timp cât pârâtul, singurul care putea ridica excepţia de necompetenţă teritorială relativă nu a invocat-o, această instanţă a rămas competentă să judece litigiul, instanţa neavând dreptul de a primi o atare excepţie de necompetenţă teritorială relativă invocată, din oficiu.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Câmpulung şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (3) Noul C. proc. civ., cu referire la art. 126 alin. (1) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 ianuarie 2017.