Unconditional guarantee liability and admissibility of accounting non-compliance defenses

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea formulată în cadrul dosarului nr. x/2014, al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi înregistrată pe rolul acelei instanţe la data de 09.09.2014, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a solicitat instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 1.808.938,4 RON reprezentând: 1.147.587,13 RON fideiusiune constituită de pârât în favoarea reclamantei pentru garantarea obligaţiilor de plată ale S.C. B. S.R.L., 61.351,27 RON fideiusiunea constituită de pârât în favoarea reclamantei pentru garantarea obligaţiilor de plată ale S.C. C. S.R.L. şi 600.000 RON fideiusiunea constituită de pârât în favoarea reclamantei pentru garantarea obligaţiilor de plată ale S.C. D. S.R.L., precum şi obligarea pârâtului la plata dobânzii legale actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii efective pentru sumele indicate mai sus şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 6334/15.12.2014, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis cererea reclamantei A. S.A. şi a obligat pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. să plătească reclamantei suma de 1.808.938,4 RON reprezentând contravaloare garanţie, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data scadenţei la data plăţii debitului, scadenţa fiind astfel: pentru suma de 1.147.587,13 RON scadenţa la 24.06.2014, pentru suma de 61.351,27 RON scadenţa la 21.08.2014, pentru suma de 600.000 RON scadenţa la 27.08.2014. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 21.694,39 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 1371/25.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. împotriva sentinţei civile nr. 6334/15.12.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014.

Prin decizia civilă nr. 1887/13.11.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a fost admisă cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 1371/25.09.2015, pronunţată de aceeaşi instanţă, în sensul obligării apelantei la 6.644 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a declarat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care reglementează cazul de casare a hotărârii date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin cererea de recurs, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate si, pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată constând în taxa de timbru. În subsidiar, în cazul admiterii recursului solicită instanţei repunerea părţilor în situaţia anterioară efectuării plăţii sumelor la care a fost obligat pârâtul prin sentinţa civilă nr. 6334/15.12.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, în dosarul nr. x/2014.

În dezvoltarea recursului, FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N., arată motivele pentru care a respins cererile de plată a garanţiilor înaintate de intimata A. S.A. cu referire la cei trei beneficiari de finanţare, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L.

În ceea ce priveşte garanţia beneficiarului de finanţare S.C. B. S.R.L., recurentul consideră că hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa nesocotind prevederile convenţionale încheiate între părţi, prevederi care aveau rolul de normă specială în soluţionarea cauzei.

Astfel, deşi instanţa de apel a înţeles şi a redat în hotărâre chintesenţa raţionamentului pentru care au fost inserate în convenţie prevederile referitoare la obligaţia băncii de a se asigura că beneficiarul constituie garanţii reale a căror valoare admisă în garanţie, la data aprobării creditului este de cel puţin 20% din valoarea creditului, astfel încât, împreună cu garanţia recurentei, creditul să fie acoperit cu garanţii în proporţie de cel puţin 100%, cu toate acestea înlătură orice argument şi apărare aduse în justificarea motivului pentru care s-a procedat la respingerea cererii de plata a garanţiei aferenta beneficiarului de finanţare S.C. B. S.R.L.

Prin urmare, consideră că hotărârea instanţei de apel, prin reţinerea ca fiind îndeplinite şi respectate de către reclamantă a prevederilor art. 3.1.2 din Convenţie, şi mai mult, reţinerea privind nelegalitatea refuzului recurentei de plată a garanţiei pentru beneficiarul de finanţare S.C. B. S.R.L., este nelegală, întrucât instanţa a încălcat prevederilor convenţionale încheiate între părţi.

Prevederile art. 3.1.2 din convenţie au rolul unei norme speciale în soluţionarea cauzei, raţionamentul pentru care au fost introduse în convenţie constând tocmai în faptul ca orice garanţie care este acceptată de către creditor profită implicit şi fidejusorului, respectiv recurentei, de unde şi interesul prevederii în convenţie a unor standarde de garantare a creditelor chiar de către debitori. Sub acest aspect, criteriile de eligibilitate convenite au rolul de a impune anumite standarde şi, prin urmare, nerespectarea acestora poate fi invocată de oricare din părţi, deoarece ele definesc câmpul de aplicare al convenţiei.

În ceea ce priveşte motivul respingerii cererii de plată privind beneficiarul de finanţare S.C. C. S.R.L., recurentul susţine că acesta l-a constituit nerespectarea prevederilor art. 9.2., alin. A) lit. c), e) din Convenţia Cadru-plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, modificată şi completată cu actele adiţionale ulterioare, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, conform cărora:

"Situaţiile financiare anuale si raportările contabile ale persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1)1 se întocmesc si se semnează de către persoanele care organizează si conduc contabilitatea acestora".

În acest context, recurentul consideră că instanţa de apel a încălcat prevederile convenţionale (art. 9.2 alin. (1) lit. c) din Convenţie) şi legale (art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991) aplicabile în speţă.

Mai susţine recurentul că, instanţa de apel, în mod nelegal nu a avut în vedere dispoziţiile art. 9.2 alin. (1) lit. c) din Convenţia cadru - plafon de garantare nr. 143/14.07.2011, modificată şi completată cu actele adiţionale ulterioare, potrivit cărora, cererea de plata va fi însoţită de "extrasul la zi al contului curent si extrasul contului de credit al beneficiarului, din care să reiasă întreaga valoare a finanţării nerambursate şi data trecerii la restanţă a acesteia".

În ceea ce priveşte motivul de refuz invocat de recurent, întemeiat pe faptul că situaţiile financiare nu erau semnate şi stampilate, acesta aduce ca argument următoarele prevederi legale:

Art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991: "Situaţiile financiare anuale şi raportările contabile ale persoanelor prevăzute la art. 5 alin. (1M) se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea acestora". Astfel, îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru depunerea situaţiilor financiare reprezintă un criteriu important pentru recurent, criteriu în funcţie de care se determină eligibilitatea beneficiarului de finanţare, prin raportare la prevederile 3.1.1 din Convenţie.

Faţă de această situaţie, recurentul susţine că intimata a transmis situaţiile financiare încheiate de S.C. C. S.R.L. cu nerespectarea dispoziţiilor art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, semnătura electronică extinsă reprezentând doar dovada depunerii acestor situaţii financiare la Agenţia Naţionala de Administrare Fiscală.

Referitor la respingerea cererii de plată pentru beneficiarul de finanţare S.C. D. S.R.L., recurentul arată că a avut în vedere nerespectarea de către intimată a prevederilor art. 9.2. alin. A) lit. e) din Convenţia Cadru - plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, banca a transmis situaţiile financiare încheiate cu S.C. D. S.R.L. la 31.12.2010 şi 31.12.2011, însă completarea acestora nu respecta dispoziţiile pct. 44 din Ordinul MFP nr. 3055/2009, potrivit cărora:

"Bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent", iar prin decizia atacată, instanţa de apel a reţinut că "niciuna din aceste neregularităţi raportabile la art. 44 din ordinul MFP nr. 3055/2009 şi invocate în cauză nu are legătură cu verificarea condiţiilor de la art. 3.1.1".

Prin întâmpinarea transmisă prin poştă la 19.04.2016, intimata A. S.A. a invocat excepţia tardivităţii introducerii recursului în raport de dispoziţiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., excepţia netimbrării recursului, faţă de dispoziţiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi excepţia inadmisibilităţii recursului în ceea ce priveşte garanţia datorată de recurent pentru împrumutatul S.C. B. S.R.L. faţă de împrejurarea că recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., însă, acesta nu a invocat nicio normă de drept material pe care instanţa de apel ar fi încălcat-o cu ocazia pronunţării deciziei recurate. Pe fondul cauzei, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea deciziei atacate şi obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare transmis prin poştă la 10.05.2016, recurentul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N. a solicitat înlăturarea susţinerilor intimatei în ceea ce priveşte excepţiile invocate, ca fiind nefondate, arătând că recursul a fost depus în termenul legal, întrucât acesta a fost depus la 27.11.2015 la serviciul de curierat E., fiind transmis în aceeaşi zi şi prin intermediul adresei electronice a Curţii de Apel Bucureşti, iar dovada achitării taxei judiciare de timbru a fost ataşată cererii de recurs, fiind în cuantum de 10.847,20 RON reprezentând 50% din valoarea achitată la instanţa de fond, precum şi taxa de timbru în valoare de 300 RON aferentă cererii de repunere a părţilor în situaţia anterioară.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 13 septembrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat părţilor la data de 19 septembrie 2016.

Prin încheierea din 1 noiembrie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursul şi a fixat termen pentru soluţionarea acestuia la 17 ianuarie 2017.

Recurentul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. a depus la 23 septembrie 2016, punct de vedere asupra raportului prin care arată că este de acord cu concluziilor raportorului, iar intimata-reclamantă A. S.A. a depus la 27 septembrie 2016, punct de vedere asupra raportului prin care solicită constatarea inadmisibilităţii recursului în ceea ce priveşte criticile legate de relaţia dintre intimata-reclamantă şi S.C. B. S.R.L., iar pe fondul cauzei respingerea acestuia ca nefondat.

Cu ocazia dezbaterilor în şedinţă publică intimata-reclamantă a renunţat la susţinerea excepţiilor privind tardivitatea şi netimbrarea recursului, act de dispoziţie de care instanţa a luat act şi totodată a calificat excepţia inadmisibilităţii recursului decurgând din lipsa motivelor de nelegalitate în privinţa relaţiei dintre intimata-reclamantă şi S.C. B. S.R.L.., ca fiind o apărare în contextul caracterului unitar al recursului.

Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate şi temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - I.F.N. este nefondat şi va fi respins, pentru următoarele considerente:

Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea acestui motiv de recurs, FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A. - I.F.N., arată motivele pentru care recurentul a respins cererile de plată a garanţiilor înaintate de intimata A. S.A. cu referire la cei trei beneficiari de finanţare, respectiv S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. şi S.C. D. S.R.L. şi consideră că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu încălcarea normelor de drept material, instanţa nesocotind prevederile convenţionale încheiate între părţi, dispoziţii care aveau rolul de normă specială în soluţionarea cauzei.

În acest sens, recurentul susţine că instanţa de apel a "nesocotit" prevederile art. 3.1.2. lit. a) din Convenţia cadru-plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, întrucât intimata nu şi-a îndeplinit obligaţia de a se asigura că beneficiarul constituie garanţii reale, a căror valoare, admisă în garanţie, la data aprobării creditului este de cel puţin 20% din valoarea creditului, astfel încât, împreună cu garanţia Fondului, creditul să fie acoperit de garanţii în proporţie de 100%, în sensul că a acceptat în garanţie stocul de marfa, fără a verifica existenţa acestuia în concordanţă cu structura şi valoarea declarată de garanţii constituitori S.C. F. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., stoc de marfă care s-a dovedit a fi nereal, aşa cum reiese din rapoartele administratorilor judiciari depuse la dosarul de insolvenţă nr. 7033/118/2013, deschis pe rolul Tribunalului Constanta.

Aceste susţineri ale recurentului se constată că sunt nefondate, având în vedere că în mod corect instanţa de apel a apreciat faptul că banca şi-a îndeplinit obligaţiile convenţionale, asigurându-se că au fost constituite garanţiile de 20% din valoarea creditului acordat, prin verificările efectuate pe baza propriilor reglementari interne, ce prevăd că o asemenea verificare a garanţiilor se face pe baza "ultimei balanţe contabile disponibile, dar nu mai veche de două luni anterioare semnării contractului de ipotecă mobiliară" şi pe "declaraţia emisă de proprietarul stocului de marfă, semnată de cel puţin unul dintre administratorii societăţii pe proprie răspundere".

În acest sens, trebuie subliniat faptul că recurentul a fost încunoştinţat cu privire la garanţiile constituite prin Notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CGP 20944 din data de 24.01.2013, în care au fost descrise garanţiile (înainte de asumarea garanţiei), fără să aibă vreo obiecţie cu privire la acestea şi fără să ceară verificări suplimentare.

Prin urmare, în mod corect instanţa de apel a reţinut că "în Convenţie nu se prevede şi nici nu se impune o anumită procedură de verificare şi acceptare a garanţiilor la care se referă art. 3.1.2. lit. a). Rezultă că în limita respectării prevederilor din convenţie (adică garanţie reală la data acordării creditului de 20% sau 50% din valoarea creditului, astfel încât împreună cu garanţia fondului creditul să fie garantat 100%) creditorul are libertatea de a aprecia ce garanţie va percepe de la debitor si, deci, cu atât mai mult, creditorul are libertatea de a-şi alege mijloacele pentru realizarea acestei garanţii". De altfel, recurenta susţine caracterul nereal al garanţiei prin invocarea unor rapoarte ale administratorului judiciar care au natura unor dovezi a căror valoare probatorie nu poate face obiectul analizei în recurs.

În ceea ce priveşte motivul respingerii cererii de plată privind beneficiarul de finanţare S.C. C. S.R.L., recurentul susţine că acesta l-a constituit nerespectarea prevederilor art. 9.2., alin. A) lit. c), e) din Convenţia Cadru-plafon de garantare nr. 143/29.06.2011, modificată şi completată cu actele adiţionale ulterioare, coroborate cu prevederile art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991.

În acest sens, recurentul arată că intimata nu a transmis extrasele la zi ale conturilor asupra cărora a fost constituită garanţia reală mobiliară, menţionată în contractul de ipotecă mobiliară nr. 1709SM/29.07.2013, iar netransmiterea lor reprezenta o încălcare a obligaţiei prevăzute la art. 9.2. alin. A lit. c) din Convenţie.

Tot în acest context, recurentul arată că intimata a transmis situaţiile financiare încheiate de S.C. C. S.R.L. la 31.12.2012, însă acestea nu erau semnate şi stampilate la rubrica "întocmit", reprezentând o încălcare a obligaţiei prevăzute la art. 9.2. alin. A lit. e) din Convenţie, respectiv a dispoziţiilor art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 şi ale art. 44 din ordinul MFP nr. 3055/2009.

Din analiza actelor dosarului, Înalta Curte constată că instanţa de apel nu a nesocotit prevederile art. 9.2 alin. (1) lit. c) din Convenţie, evocate de recurent, potrivit cărora cererea de plată trebuie să fie însoţită de "extrasul la zi al contului curent şi extrasul contului de credit al Beneficiarului, din care să reiasă întreaga valoare a finanţării nerambursate şi data trecerii la restanţă a acesteia", ci în mod corect a apreciat că intimata le-a îndeplinit întocmai.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentului, potrivit căreia, intimata avea obligaţia de a transmite şi extrasele de cont aferente conturilor grevate de o garanţie reală mobiliară, se constată că aceasta excede cadrului convenţional stabilit prin acordul părţilor, iar acesta nu a solicitat, ulterior depunerii cererii de plată de către intimată, transmiterea şi a acestor extrase, ci atunci când a solicitat completarea documentaţiei a cerut aceleaşi documente care îi fuseseră deja transmise, în copie certificată, astfel cum a constatat şi instanţa de apel.

Critica recurentului privind încălcarea prevederilor art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, care prevăd că situaţiile financiare se întocmesc şi se semnează de către persoanele care organizează şi conduc contabilitatea acestora, se constată că nu poate fi primită, faţă de motivarea instanţei de apel referitoare la faptul că situaţiile financiare purtau semnătura electronică, astfel încât nu era necesară aplicarea unei semnături olografe, iar actele au fost certificate de bancă, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută la art. 9.2 lit. A) lit. e) din Convenţie.

În acest sens, se constată că intimata nu a încălcat prevederile art. 9.2. alin. A lit. e) din Convenţie, care stipulează că Finanţatorul va trebui să transmită ultimele două situaţii financiare anuale din care să rezulte îndeplinirea condiţiei de eligibilitate de la art. 3.1.1 lit. a)1), a2), f), în copie certificată, fără să impună vreo obligaţie privind forma în care ar fi trebuit depuse aceste situaţii.

Conform prevederilor art. 9 din Legea contabilităţii, în forma în vigoare la momentul întocmirii şi depunerii situaţiilor financiare în discuţie "documentele oficiale de prezentare a activităţii economico-financiare a persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1)-(4) sunt situaţiile financiare anuale, întocmite potrivit reglementarilor contabile aplicabile şi care trebuie să ofere o imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei financiare şi a altor informaţii, în condiţiile legii, referitoare la activitatea desfăşurată".

De asemenea, conform prevederilor art. 28 alin. (11) din Legea nr. 82/1991, "situaţiile financiare anuale şi raportările contabile pot fi întocmite şi semnate de persoane fizice sau juridice, autorizate potrivit legii, membre ale Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România".

Aşadar, faptul că situaţia financiară la 31.12.2012 încheiată de S.C. C. S.R.L. a fost transmisă recurentului în forma în care a fost înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, respectiv purtând, conform prevederilor legale menţionate, o semnătura electronică şi nu una olografă, nu înseamnă că nu a fost îndeplinită de către Beneficiar obligaţia prevăzută de art. 9.2. alin. A lit. e) din Convenţie, în funcţie de care cererea de plată este analizată sau că au fost încălcate prevederile art. 28 din Legea contabilităţii.

Susţinerile recurentului, potrivit cărora, situaţiile depuse în format electronic nu reprezintă decât dovada înregistrării acestora la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi că documentul trebuia să îndeplinească condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 28 alin. (12) din Legea contabilităţii nr. 82/1991 nu au fost invocate ca motiv de respingere a cererii de plată.

Astfel, faţă de menţiunile evocate, Înalta Curte constată că instanţa de apel în mod corect a reţinut, din art. 9.2 alin. (1) lit. e) din Convenţie, că nu prevede faptul că situaţiile financiare la care se referă acest text trebuie să fie semnate olograf, ca o condiţie a acceptării cererii de plată.

Într-o altă susţinere, recurentul critică hotărârea instanţei de apel, invocând faptul că instanţa a încălcat prevederile pct. 44 din OMFP nr. 3055/2009 şi arată că din adresa nr. x/03.09.2013 a Ministerului Finanţelor Publice rezultă că bilanţul de deschidere pentru fiecare exerciţiu financiar trebuie să corespundă cu bilanţul de închidere al exerciţiului financiar precedent.

Această susţinere a recurentei nu poate fi primită, având în vedere că cele două instanţe au reţinut în mod corect că analiza cererii de plată se face în baza prevederilor Convenţiei-cadru, potrivit dispoziţiilor art. 9.2 1 lit. A) - e) din Convenţie, scopul depunerii situaţiilor financiare constând în verificarea îndeplinirii criteriilor de eligibilitate prevăzute de art. 3.1.1. lit. a)1), a2 si f.) din Convenţie şi nu a modului în care au fost întocmite documentele contabile ale beneficiarului.

De asemenea, se constată că recurentul, în calitate de garant fideiusor, conform prevederilor cap. 6 din Convenţie, şi-a asumat în mod expres, irevocabil şi necondiţionat garantarea obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de Finanţator către S.C. D. S.R.L., ceea ce înseamnă că în cazul neîndeplinirii obligaţiei de rambursare a creditului de către acesta, se naşte în sarcina recurentului obligaţia de a achita garanţia asumată, fără nicio altă condiţionare.

Prin urmare, orice condiţie în funcţie de care recurentul ar putea fi exonerat de obligaţia de plată a garanţiei trebuia menţionată în mod expres, iar potrivit prevederilor art. 6.2. din Convenţie "garanţia este necondiţionată".

Or, în speţă, pentru toţi cei trei beneficiari de credit în cazul cărora recurentul a refuzat plata garanţiei, se constată că nu există niciuna din situaţiile pentru care acesta ar putea fi exonerat de obligaţia de plată a garanţiei.

Astfel, comisionul de garantare a fost achitat de intimată, clauzele contractului de credit referitoare la aspectele menţionate nu au fost modificate de intimată fără acordul recurentului, iar înştiinţarea de neplată a fost transmisă acestuia în termenul de 10 zile prevăzut în Convenţie.

Faţă de această situaţie, având în vederea calitatea de garant fideiusor a recurentului şi ca urmare a caracterului expres, irevocabil şi necondiţionat al garanţiei asumate în această calitate, acesta nu are posibilitatea de a refuza plata garanţiei.

Aşadar, pentru ca susţinerile dezvoltate de recurent să se încadreze în ipoteza pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acesta trebuia să demonstreze încălcarea sau aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu argumente din care să rezulte că normele legale incidente nu au fost corect aplicate la situaţia de fapt stabilită.

Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Transporturilor, pe care îl va obliga, în temeiul art. 453 alin. (1) din acelaşi cod, la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.731 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, conform facturilor aflate la dosarul de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. -I.F.N. împotriva deciziei civile nr. 1371/25.09.2015, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 6.731 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 ianuarie 2017.