Negative conflict of jurisdiction over professional dispute: appellate section retained competence after missed deadline to raise material incompetence.
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, ordering that the Appeal Court's Section III for Civil Matters retains material functional competence to hear the case, thereby defeating the rival claim of jurisdiction by the same court's specialized Section VI for professionals' disputes. The underlying civil dispute involved a utility company suing a resident for unpaid waste management fees, which was initially dismissed for prescription by the first instance and upheld on appeal; upon referral to the second instance, a conflict arose when one section declared itself incompetent based on the professional nature of the litigant, while the other section, having previously suspended proceedings pending a legal interpretation, asserted that it had acquired irrevocable jurisdiction. Relying on Article 130(2) and Article 131(1) of the Civil Procedure Code, the court held that material functional incompetence is a matter of public order that must be raised ex officio by the judge or by the parties at the first hearing where legal summons are served; because the initial appellate section failed to invoke its lack of competence at that specific procedural milestone, it could no longer divest itself of the case, establishing that the jurisdiction was vested in the section where the appeal was originally registered.
Legislator headnote
AI generatedart. 520 alin. (4) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) C. proc. civ, art. 200 alin. (2) C. proc. civ, art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 131 C. proc. civ; Negative conflict of jurisdiction over professional dispute: appellate section retained competence after missed deadline to raise material incompetence: Recursul a fost înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie care, la primul termen de judecată, prin încheierea de la 20 noiembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata recursului până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dosarului nr. x/2018, referitor la dezlegarea unei chestiuni de drept.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, reţine următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2017 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamanta ADMINISTRAŢIA DOMENIULUI PUBLIC ŞI PRIVAT GIURGIU S.A. prin administrator judiciar, în contradictoriu cu pârâtul A., a solicitat instanţei obligarea acestuia la plata sumei de 135,05 RON, reprezentând contravaloare servicii de salubrizare pentru perioada decembrie 2011 - februarie 2012.
Prin sentinţa civilă nr. 2924 din 9 iunie 2017, Judecătoria Giurgiu a respins acţiunea, reţinând incidenţa prescripţiei dreptului la acţiune.
Prin decizia civilă nr. 62/29.01.2018, Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă a respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 2924/09.06.2017 a Judecătoriei Giurgiu.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-reclamantă.
Recursul a fost înregistrat iniţial pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie care, la primul termen de judecată, prin încheierea de la 20 noiembrie 2018, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., a suspendat judecata recursului până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dosarului nr. x/2018, referitor la dezlegarea unei chestiuni de drept.
La al doilea termen de recurs, prin încheierea nr. 45 R/22 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a repus cauza pe rol, a invocat din oficiu şi a admis excepţia necompetenţei sale funcţionale şi a trimis dosarul, spre repartizare aleatorie, uneia dintre secţiile specializate în litigii pentru profesionişti din cadrul aceleaşi instanţe.
În pronunţarea acestei hotărâri prima instanţă a reţinut că litigiul cu soluţionarea căruia a fost învestită intră în categoria celor cu profesionişti, întrucât prin cererea de chemare în judecată se solicită contravaloarea unor servicii de salubrizare prestate de reclamantă, potrivit domeniului său de activitate, reclamanta acţionând în calitatea sa de profesionist.
În acest context instanţa a apreciat că, în ceea ce priveşte competenţa funcţională, în speţă sunt incidente dispoziţiile coroborate ale art. 5 alin. (2) din Legea nr. 304/20004, art. 223 din Legea nr. 71/201, precum şi Hotărârea nr. 29/2011 adoptată de Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a revenit spre soluţionare secţiei a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti care, la termenul de la 20.09.2019, a invocat excepţia necompetenţei sale materiale procesuale.
Secţia a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti prin decizia civilă nr. 814/R din 20 septembrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale. A declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. A constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă. A suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.
În fundamentarea acestei soluţii cea de-a doua instanţă a reţinut că excepţia de necompetenţă materială funcţională nu a fost invocată de prima instanţă de recurs cu respectarea cerinţelor impuse de art. 130 alin. (2) C. proc. civ. Curtea context în care secţia a III-a a Curţii de Apel Bucureşti a devenit exclusiv competentă a judeca recursul cu care a fost învestită, în acel moment oricare altă secţie, chiar dacă aceasta ar fi fost competentă potrivit regulilor generale, pierzând această prerogativă.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară reciproc necompetente a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie competenţa materială funcţională de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Normele care reglementează competenţa materială procesuală (specializată) sunt de ordine publică întrucât ocrotesc un interes public - buna administrare a actului de justiţie, prin specializarea judecătorilor, necesară în raport cu complexitatea şi numărul cauzelor.
În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. XVII/2018 pronunţată într-un recurs în interesul legii, a statuat asupra faptului că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 129 alin. (3), art. 130 alin. (2) şi (3), art. 131, art. 136 alin. (1), art. 200 alin. (2) C. proc. civ. şi ale art. 35 alin. (2) şi art. 36 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, necompetenţa materială procesuală a secţiei/completului specializat este de ordine publică.
Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
Dispoziţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. şi cele ale art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt potrivnice secţiunii privind calea de atac a recursului, de unde rezultă că ele sunt aplicabile şi pentru instanţa de recurs.
Din interpretarea textelor de lege sus-menţionate, rezultă că, atât timp cât excepţia nu a fost invocată de instanţă, din oficiu, sau de parte, la primul termen de judecată cu procedura de citare legal îndeplinită, chiar şi în calea de atac a recursului, soluţionarea cauzei rămâne dobândită instanţei de recurs pe rolul căreia se află înregistrată şi aceasta rămâne competentă teritorial a o soluţiona, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă pricina ar atrage competenţa materială a altei instanţe.
Înalta Curte mai reţine şi că normele consacrate de art. 130 şi art. 131 C. proc. civ. se referă, ca termen limită pentru invocarea necompetenţei de ordine publică sau pentru verificarea din oficiu a competenţei de către instanţă, la "primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe", singura excepţie pentru depăşirea acestui termen fiind cea prevăzută de art. 131 alin. (2) C. proc. civ.
Articolul 131 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de excepţie de la regula verificării din oficiu a competenţei, implicit a soluţionării excepţiei de necompetenţă, la termenul arătat la alin. (1), respectiv atunci când sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare pentru stabilirea competenţei, sens în care se va acorda un singur termen. Această ipoteză nu se regăseşte însă în prezenta cauză.
În acest sens, Înalta Curte reţine că primul termen la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe învestite cu soluţionarea recursului a fost cel din 20 noiembrie 2018. Faţă de succesiunea actelor de procedură astfel efectuate, se constată că excepţia necompetenţei nu a fost invocată la primul termen de judecată cu părţile legal citate, ci abia la 22 aprilie 2019, după primul termen de judecată cu părţile legal citate, moment la care instanţa nu se mai putea dezînvesti.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă suspendând, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., judecata recursului până la soluţionarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dosarului nr. x/2018, a reţinut, implicit propria competenţă materială procesuală în soluţionarea recursului, în condiţiile în care nu a invocat necompetenţa.
Prin decizia RIL nr. XXXI de la 11 noiembrie 2019, nepublicată în Monitorul Oficial al României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Înalta Curte a stabilit faptul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
Se reţine aşadar că momentul stabilit de legiuitor pentru invocarea şi analizarea excepţiei de necompetenţă materială funcţională a fost depăşit de prima instanţă de recurs, împrejurare faţă de care Înalta Curte stabileşte că în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (2) C. proc. civ., instanţa competentă material funcţional în soluţionarea recursului este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţa publică astăzi, 14 ianuarie 2020.