Employer’s appeal inadmissible; dismissal annulment and compensation upheld

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată la 21 iulie 2015, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.: să se constate nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1527/19.06.2015, în temeiul art. 78 raportat la art. 75 din Codul muncii, aceasta fiind emisă fără respectarea preavizului; obligarea societăţii pârâte la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul până la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 80 din Codul muncii, precum şi la plata sumelor reprezentând contravaloarea orelor suplimentare efectiv lucrate în lunile decembrie 2014 şi ianuarie 2015.

Prin sentinţa civilă nr. 135 din 21 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, a fost admisă contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.; s-a constatat nulitatea absolută a deciziei de concediere nr. 1527/19.06.2015; a fost obligată pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi a celorlalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul până la data pronunţării hotărârii şi s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata capătului de cerere privind orele suplimentare.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta S.C. B. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, cu consecinţa schimbării în tot a sentinţei apelate, în sensul respingerii contestaţiei.

Prin decizia nr. 1375 din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta - pârâta S.C. B. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 135 din 21 ianuarie 2016, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A..

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea revizuirii şi schimbarea în tot a deciziei atacate, în sensul admiterii apelului declarat împotriva sentinţei pronunţate de prima instanţă, cu consecinţa respingerii contestaţiei, ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 2588 din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1375 din 9 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatul A..

Împotriva deciziei nr. 2588 din 24 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, revizuenta S.C. B. S.R.L. a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, cu consecinţa casării în tot a deciziei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare.

Intimatul A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin răspunsul la întâmpinare depus de recurenta - revizuentă S.C. B. S.R.L. s-a solicitat respingerea apărărilor formulate prin întâmpinare.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii recursului invocată în prezenta cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) prin raportare la cele ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ. şi art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte constată că excepţia invocată este fondată pentru următoarele considerente:

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi condiţiile de exercitare a acestora sunt guvernate de principiul legalităţii, regulă cu valoare de ordin constituţional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Principiul legalităţii căilor de atac îşi găseşte suport normativ în art. 457 alin. (1) C. proc. civ. care prevede că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Astfel, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procesuale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Potrivit dispoziţiilor art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar potrivit dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2016 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv".

Din analiza dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în materia conflictelor de muncă, iar hotărârile prin care se soluţionează cererea de revizuire sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită.

Având în vedere că acţiunea introductivă de instanţă a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 75 şi art. 78 din Codul muncii, rezultă că prezentul litigiu are natura juridică a unui conflict de muncă, împrejurare care are drept consecinţă excluderea căii de atac a recursului în această materie.

Totodată, regula din materia revizuirii în sensul că hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită, aplicată în materia conflictelor de muncă, conduce la concluzia că hotărârea prin care se soluţionează cererea de revizuire formulată împotriva unei hotărâri pronunţate în apel este definitivă.

Astfel, devin incidente dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ. conform cărora, "sunt hotărâri definitive: hotărârile date în apel, fără drept de recurs".

Prin urmare, se poate concluziona în sensul că nu este deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei nr. 2588 din 24 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în condiţiile în care prin această decizie s-a soluţionat cererea de revizuire formulată de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1375 din 9 iunie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, ca instanţă de apel, în materia conflictelor de muncă.

Având în vedere considerentele anterior evocate, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 513 alin. (5) C. proc. civ. şi art. XVIII alin. (2) teza I din Legea nr. 2/2013, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată în prezenta cauză şi va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta - revizuentă S.C. B. S.R.L.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 2588 din 24 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2017.