Nullity of tripartite debt extinguishment agreement due to non-existent underlying claim and suspension of payment proceedings under insolvency law

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 405 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de Tribunalul Suceava, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L., invocată din oficiu şi s-a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă; s-a admis excepţia prescripţiei extinctive pe capătul 2 de cerere, invocată de pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar CII D.; s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar S.C. E. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L., prin lichidator judiciar CII D. şi s-a constatat nulitatea absolută a acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. 88/20.05.2004; s-a respins ca prescris capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 7.810.161 RON (RON).

În considerentele sentinţei s-au reţinut următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu cele două pârâte, să se constate nulitatea absolută a acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. 8/20.05.2004 încheiat între părţi şi să fie obligată pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 7.810.161 RON, reprezentând debite neachitate. Reclamanta a arătat că la data încheierii acordului creanţa invocată de pârâta S.C. A. S.R.L. nu exista, fiind rezultatul unei facturi emise cu 38 de zile mai târziu decât data actului tripartit. A apreciat, în consecinţă, că nu a existat o obligaţie asumată care să justifice încheierea actului a cărui nulitate o solicită.

Într-un prim ciclu procesual, prin sentinţa civilă nr. 1613/03.10.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2006 au fost admise excepţiile lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. A. S.R.L. şi a prescripţiei parţiale extinctive în ce priveşte capătul de cerere vizând pretenţiile; a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta S.C. A. S.R.L. pentru lipsa capacităţii procesuale pasive; a fost admis primul petit al cererii şi a fost constatată nulitatea absolută a acordului nr. 88/2004; a fost admis în parte petitul doi la cererii, fiind obligată pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5.307.611 RON, fiind respinse în rest pretenţiile ca fiind prescrise.

Sentinţa de fond a fost apelată de pârâtă, prin decizia nr. 152 din 26 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă dispunându-se respingerea apelului. Recursul pârâtei a fost admis prin decizia nr. 2505 din 9 decembrie 2015, fiind dispusă casarea deciziei de apel şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel. În rejudecare, instanţa de apel a constatat că hotărârea de primă instanţă a fost pronunţată de un judecător recuzat, în condiţiile în care cererea de recuzare a fost anulată ca netimbrată deşi la data soluţionării sale fusese formulată o cerere de reexaminare şi fusese plătită taxa de timbru datorată. În consecinţă, a anulat sentinţa de fond şi a trimis cauza spre rejudecare la prima instanţă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. x/2015.

În rejudecare, instanţa de fond a respins cererea pârâtei de suspendare a cauzei în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2006, reţinând că principalul capăt de cerere vizează nulitatea unui act juridic, acţiune ce nu intră sub incidenţa prevederilor legale invocate de pârâtă, iar capătul de cerere vizând pretenţiile este subsecvent primului, nefiind nici el supus prevederilor textului legal invocat.

Analizând excepţiile invocate în cauză, instanţa de fond a apreciat caracterul fondat al excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L., motivat de faptul că prin sentinţa nr. 998/COM/29.09.2010, pronunţată în dosarul nr. x/2009, Tribunalul Bacău a dispus închiderea procedurii falimentului deschisă împotriva acestei pârâte şi radierea ei din Registrul comerţului.

Excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune în ce priveşte petitul doi al cererii reclamantei a fost analizată o dată cu fondul cauzei.

Pe fondul cauzei, instanţa a reţinut că prin acordul a cărui nulitate se solicită a se constata s-a hotărât asupra unei novaţii prin schimbare de debitor, fiind stinse obligaţiile S.C. C. S.R.L. faţă de S.C. B. S.R.L., precum şi obligaţiile S.C. B. S.R.L. faţă de S.C. A. S.R.L., în limitele debitului achitat. Premisele încheierii acordului au fost create ca urmare a constatării că între S.C. A. S.R.L., în calitate de creditor, şi S.C. B. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 54.546.176.860 RON ROL, conform facturii seria x ACB nr. x/28.06.2004, precum şi că între S.C. B. S.R.L., în calitate de creditor, şi S.C. C. S.R.L., în calitate de debitor, există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în valoare de 53.076.114.628 RON ROL.

Reclamanta a invocat nulitatea absolută a acordului motivat de faptul că delegatarul S.C. A. S.R.L. nu avea calitatea de creditor la momentul încheierii acordului, factura fiind emisă ulterior încheieri actului tripartit, precum şi faptul că acordul s-a întemeiat pe fraudarea intereselor creditorilor săi, având în vedere starea iminentă de insolvenţă a societăţii.

Instanţa de fond a apreciat ca fiind întemeiată susţinerea reclamantei referitoare la lipsa cauzei imediate pentru încheierea acordului a cărui nulitate se solicită, raportat la faptul că factura care ar fi stat la baza obligaţiei reclamantei faţă de propriul creditor a fost emisă ulterior încheierii acordului, astfel încât relamanta nu avea calitate de debitor, neexistând obligaţia de achitare a sumei menţionată în acea factură. În consecinţă, a admis primul capăt din cererea reclamantei.

Cu privire la capătul de cerere vizând obligarea pârâtei S.C. C. S.R.L. la plata contravalorii facturilor emisă faţă de aceasta, instanţa a reţinut imposibilitatea aplicării teoriei conversiunii actului juridice, acordul de stingere al creanţelor neavând efect de recunoaştere a datoriei pârâtei faţă de reclamantă. S-a apreciat că eficientizarea actului prin intermediul conversiunii nu se poate realiza dacă din manifestarea de voinţă a părţilor sau a uneia dintre ele, exprimată în scopul încheierii actului juridic, rezultă expres sau implicit că acestea sunt potrivnice unei eventuale conversiuni a actului. Instanţa, având în vedere opoziţia pârâtei la aplicarea teorie conversiunii, a valorificat apărarea acesteia în sensul că motivul determinant la încheierea actului tripartit fost stingerea reciprocă a creanţelor, constatând în consecinţă că actul nu poate avea valoarea unei recunoaşteri din partea pârâtei a datoriei pe care o avea faţă de reclamantă. Având în vedere aceste consideraţii, instanţa de fond a apreciat ca fiind prescris dreptul material la acţiune al reclamantei cu privire la petitul vizând pretenţiile împotriva pârâtei S.C. ENTERPRISES S.R.L., raportat la data emiterii acestora, lipsa unui termen de plată şi scadenţa fiecărei facturi în parte.

Sentinţa de fond a fost apelată de ambele părţi, pârâta declarând apel şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 11.10.2016.

Prin decizia nr. 94 din 3 martie 2017 Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L.; a admis apelul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinţei de fond şi a încheierii de şedinţă, a schimbat în parte încheierea de şedinţă din data de 11.10.2016 în sensul că în baza art. 75 din Legea nr. 85/2014 a suspendat judecata capătului 2 de cerere având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 7.810.161 RON; a schimbat în parte şi sentinţa de fond în sensul că a înlăturat soluţia dată capătului 2 din cerere şi excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune referitor la acest capăt de cerere: a menţinut soluţia dată pe primul capăt de cerere referitor la constatarea nulităţii absolute a acordului de stingere a creanţelor reciproce nr. 88/20.05.2004, precum şi soluţia dată excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei S.C. A. S.R.L..

Analizând prin considerente comune criticile formulate de ambele părţi, instanţa de apel a reţinut temeinicia susţinerii pârâtei referitoare la suspendarea capătului doi de cerere, apreciind incidenţa dispoziţiilor art. 75 din Legea nr. 85/2014; în consecinţă, a apreciat că se impune suspendarea judecăţii acestui capăt de cerere, suspendarea producând efecte şi asupra soluţiei date excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune.

Plecând de la aceste premise, instanţa de apel a constatat că se impune doar analiza criticilor celor două părţi cu privire la primul capăt de cerere. Sub acest aspect, a fost reţinută legalitatea şi temeinicia sentinţei primei instanţe din perspectiva lipsei cauzei imediate la încheierea actului, dedusă din inexistenţa unei creanţe a reclamantei faţă de pârâta S.C. A. S.R.L. la acel moment.

Instanţa de apel a înlăturat apărarea pârâtei S.C. C. S.R.L. vizând eroarea materială asupra datei încheierii acordului, în lipsa unui înscris care să emane de la părţi şi prin care să se consemneze această eroare; s-a mai reţinut că acordul nu putea fi încheiat ulterior datei de 28.06.2004 în condiţiile în care la data de 24.06.2004 reclamanta a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvenţă ce a fost dispusă prin sentinţa nr. 106/02.08.2004 pronunţată de Tribunalul Buzău.

Instanţa de apel a mai apreciat asupra imposibilităţii aplicării teoriei conversiei actelor juridice, motivat de faptul că nu se poate transforma o convenţie tripartită într-un act juridic unilateral, cum este recunoaşterea unei datorii; a mai apreciat că asemenea conversiune presupune salvgardarea actului juridic nul într-un act juridic valabil care să satisfacă toate părţile contractante, neputând fi folosit de o parte împotriva celeilalte părţi.

Decizia de apel a fost recurată de reclamanta S.C. B. S.R.L. şi de pârâta S.C. C. S.R.L..

Reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7 şi 9 C. proc. civ. din 1865, formulând următoarele critici faţă de decizia de apel:

- hotărârea este lovită de nulitate absolută, instanţa de apel încălcând normele de procedură instituite sub sancţiunea nulităţii în măsura în care a înţeles să recunoască vocaţia de reprezentant convenţional a unei persoane care nu avea această calitate; a arătat că în susţinerea excepţiei lipsei calităţii de reprezentant a invocat că în materia insolvenţei nu este suficient mandatul avocaţial semnat de lichidatorul judiciar, raportat la art. 61 din Legea nr. 85/2014 care impune condiţia unei hotărâri a comitetului creditorilor adoptată în acest sens;

- hotărârea este lovită de nulitate absolută în ce priveşte soluţia de suspendare a capătului doi de cerere, în raport de prevederile art. 75 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2014 ce instituie o excepţie de la măsura suspendării de drept instituită de art. 75 alin. (1) din aceeaşi lege;

- hotărârea este lovită de nulitate sub aspectul că ambele instanţe inferioare au înţeles să emită judecăţi asupra problemei conversiunii actului juridic nul, fără a avea fundament legal pentru aceasta; cu privire la decizia pronunţată de instanţa de apel a arătat că aserţiunile acesteia cu privire la conversiunea actului juridic nul nu se mai impuneau în condiţiile în care apreciase asupra suspendării petitului vizând obligaţia de plată; pe fondul problemei a arătat că instituţia conversiunii operează independent de voinţa părţilor în condiţiile în care nu a fost exclusă în mod expres de autorii actului juridic lovit de nulitate; a susţinut independenţa relativă destinului actului juridic nul faţă de manifestarea de voinţă a părţilor; a mai susţinut şi că pârâta a renunţat implicit la prescripţie, în conformitate cu art. 2507 şi urm. C. civ., motivat de faptul că lichidatorul judiciar al societăţii a dispus înscrierea creanţei sale în tabelul de creanţe al falitei S.C. C. S.R.L..

Pârâta S.C. C. S.R.L. nu a încadrat criticile sale de recurs în motivele de nelegalitate reglementate de art. 304 C. proc. civ. din 1865, susţinând în memoriul depus următoarele:

- nelegalitatea deciziei recurate sub aspectul inexistenţei considerentelor prin care să se răspundă susţinerilor sale din apel referitoare la data reală a acordului de stingere a creanţelor reciproce; a arătat că nu a fost analizată apărarea sa prin care a invocat, în susţinerea motivului privind eroare de datare a actului, menţionarea numărului de ordine atribuit de registrul comerţului reclamantei abia în luna iunie 2004; a mai arătat că simpla eroare materială a datei înscrise în acord nu poate prin ea însăşi să atragă nulitatea absolută, apărare asupra căreia instanţa de apel nu s-a pronunţat, chiar dacă au fost administrate probe cu privire la acest aspect; a menţionat că instanţa de apel nici nu a analizat aceste probe, neexistând considerente din care să rezulte o asemenea analiză.

Pârâta a mai susţinut că reclamanta îşi invocă propria culpă, deoarece invocă în susţinerea nulităţii actului juridic o factură emisă într-un raport faţă de care era ea terţ, neavând posibilitatea verificării existenţei respectivei creanţe. A mai arătat că nu a fost prezentată relevanţa juridică a datei deschiderii procedurii de insolvenţă faţă de reclamantă, în sensul stabilirii influenţei pe care această dată o exercită faţă de semnarea acordului tripartit; în acelaşi sens sunt şi considerentele referitoare la cele reţinute în rechizitoriul întocmit de Parchetul General - DIICOT cu privire laidentificarea în sediul grupului F. a ştampilei şi a actelor S.C. B. S.R.L.. Din această perspectivă, pârâta a susţinut că decizia de apel cuprinde motive străine de natura cauzei.

Pârâta a criticat şi considerentul instanţei de apel conform căruia pretenţiile reclamantei îşi au izvorul în facturile fiscale emise, nu în acordul tripartit. A susţinut greşita apreciere din partea instanţei de apel, motivat de faptul că reclamanta şi-a întemeiat ambele capete de cerere pe acordul tripartit, solicitând instanţei ca în temeiul conversiunii să califice acordul ca o recunoaştere de datorie.

În ce priveşte considerentul înscrierii creanţei reclamantei în tabelul creditorilor pârâtei, arătând că această creanţă af ost înscrisă cu titlu provizoriu având în vedere cele dispuse prin sentinţa nr. 1613/2014 pronunţată în acest litigiu în primul ciclu procesual, sentinţă ce avea caracter executoriu astfel încât lichidatorul judiciar nu putea să verifice creanţa pretinsă; ulterior anulării acestei sentinţe, lichidatorul judiciar nu a mai înscris creanţa pretinsă de reclamantă, având în vedere prescripţia acesteia.

Prin întâmpinare, pârâta S.C. C. S.R.L. a invocat tardivitatea recursului declarat de reclamantă, apreciind depunerea acestuia peste termenul legal; pe fond, a solicitat respingerea recursului la nefondat, arătând următoarele: apărătorul său convenţional nu era supus aprobării reglementate de art. 61 din Legea nr. 85/2014, activitatea sa nefiind remunerată; decizia de apel este legală sub aspectul soluţiei de suspendare a capătului de cerere vizând pretenţiile, raportat la art. 45 din Legea nr. 85/2014, suma pretinsă de reclamantă neputând fi stabilită pe calea dreptului comun, ci prin verificare în cadrul procedurii insolvenţei; decizia de apel este legală şi sub aspectul considerentelor care analizează imposibilitatea aplicării teoriei conversiei actelor juridice; nu sunt aplicabile dispoziţiile noului C. civ. în materia renunţării la prescripţie, iar cu privire la condiţiile înscrierii creanţei reclamantei în tabelul creditorilor a reiterat susţinerile din memoriul de recurs.

Prin note de şedinţă, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei tardivităţii declarării recursului, arătând că memoriul de recurs a fost depus la oficiul poştal în termenul legal de declarare a căii de atac; a solicitat, totodată, respingerea recursului pârâtei, apreciind că decizia de apel cuprinde motivele pe care se sprijină soluţia pronunţată în cauză.

Nu au fost administrate înscrisuri noi în cadrul recursului.

În şedinţa publică din data de 15 iunie 2017, analizând cu prioritate excepţia tardivităţii declarării recursului reclamantei, Înalta Curte a dispus respingerea acesteia, constatând depunerea în termen a cererii de declarare a căii de atac, prin raportare la data depunerii memoriului de recurs la oficiul poştal, fiind făcută aplicarea dispoziţiilor art. 104 C. proc. civ. din 1865.

Analizând legalitatea deciziei de apel în raport de criticile formulate şi apărările invocate se reţine următoarele:

Cu privire la recursul declarat de reclamanta S.C. B. S.R.L.:

Nu poate fi reţinută critica reclamantei vizând excepţia lipsei calităţii de reprezentant, întemeiată pe dispoziţiile art. 61 din Legea nr. 85/2014. Se observă că desemnarea unui reprezentant convenţional pentru susţinerea intereselor pârâtei falite este condiţionată de aprobarea Comitetului creditorilor doar în măsura în care plata acestui reprezentant este realizată din fondurile debitoarei. În speţă, nu există dovezi din care să rezultă îndeplinirea condiţiei legale care impunea aprobarea numirii reprezentantului convenţional de către Comitetul creditorilor. În consecinţă, nu se poate reţine o încălcare a dispoziţiilor legale invocate de reclamantă care să atragă nulitatea deciziei de apel pentru încălcarea unor norme de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. din 1865, semnarea mandatului avocaţial de către lichidatorul judiciar fiind suficientă pentru dovedirea calităţii de reprezentant a apărătorului ales.

Este înlăturată şi critica reclamantei vizând nulitatea deciziei de apel din perspectiva interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Este apreciată legalitatea deciziei de apel care a justificat măsura suspendării prin raportare la dispoziţiile art. 75 alin. (1) din acelaşi act normativ pentru următoarele considerente: prin sentinţa de fond capătul de cerere privind obligaţia de plată a pârâtei faţă de reclamantă a fost respins ca urmare a admiterii excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune. Prin apelul declarat, pârâta nu a criticat fondul litigiului din perspectiva temeiniciei capătului doi de cerere, respectiv obligaţia sa de plată (în condiţiile în care nici nu exista o asemenea obligaţie), ci a criticat sentinţa doar în ceea ce priveşte admiterea primului capăt de cerere şi greşita respingere a cererii de suspendare a judecăţii capătului doi de cerere ca urmare a deschiderii procedurii falimentului.

Excepţia de la regula suspendării de drept a acţiunilor judiciare pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului instituită prin art. 75 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 85/2014 nu este incidentă în cauză, având în vedere limitele investirii instanţei de apel, în raport de criticile pârâtei. Se apreciază că scopul excepţiei instituită de legiuitor a fost acela de a permite soluţionarea de către instanţa de drept comun a unor litigii începute anterior deschiderii procedurii insolvenţei care vizează creanţe ce ar putea afecta patrimoniul debitoarei, verificate deja în primă instanţă şi contestate de debitoare în calea de atac. În speţa de faţă, nu există o cale de atac a debitoarei, respectiv al pârâtei S.C. C. S.R.L. care să presupună analiza temeiniciei creanţei invocate de reclamantă, apelul pârâtei vizând exclusiv respingerea cererii de suspendare a judecării capătului de cerere privind pretenţiile reclamantei. În consecinţă, în mod legal instanţa de apel a apreciat incidenţa dispoziţiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 pentru a pronunţa soluţia de admitere a apelului pârâtei cu consecinţa schimbării soluţiei date cererii de suspendare a judecăţii capătului doi din cererea reclamantei şi a înlăturării dispoziţiilor referitoare la incidenţa prescripţiei extinctive.

Critica vizând nelegalitatea deciziei de apel din perspectiva neaplicării teoriei conversiei actului juridic nul nu va fi analizată, constatându-se că o asemenea analiză s-ar fi impus în măsura în care s-ar fi apreciat nelegalitatea dispoziţiei de suspendare a judecării capătului de cerere vizând pretenţiile reclamantei, având incidenţă asupra termenului de prescripţie. Or, fiind constată legalitatea deciziei de apel sub aspectul măsurii de suspendare a judecării capătului de cerere vizând pretenţiile, cu consecinţa înlăturării tuturor discuţiilor legate de acest petit, nu se mai poate realiza o verificare a deciziei recurate din perspectiva legalităţii considerentelor ce se referă la acest aspect.

Se observă, totuşi, că nu era necesară analizarea de către instanţa de apel a aspectelor vizând conversia actului juridic nul, acestea fiind dependente de soluţionarea capătului de cerere suspendat. Se apreciază, în consecinţă, că depăşind cadrul procesual stabilit prin decizie, considerentele referitoare la conversia actului juridic nul nu produc efecte juridice.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte apreciază recursul reclamantei ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L.:

Este apreciată temeinicia criticii referitoare la lipsa considerentelor care să sprijine soluţia pronunţată. Se reţine sub acest aspect că instanţa de apel nu a motivat apărările pârâtei, formulate atât în faţa instanţei de fond, cât şi în apel, referitoare la eroarea de datare al acordului de stingere a creanţelor reciproce. Se observă că pârâta în mod constat a invocat o asemenea eroare, raportat la elemente existente în actul a cărui nulitate se solicită. Instanţa de apel nu a analizat probatoriul administrat cu privire la acest aspect şi nu s-a pronunţat asupra menţionării în act a numărului de ordine dat de Registrul comerţului Bucureşti, ca urmare a mutării sediului firmei în această localitate, număr care a fost atribuit la data de 14.06.2004 şi nu a argumentat cum putea fi el cunoscut de reclamantă la data încheierii acordului de stingere a creanţelor reciproce (20.05.2004).

Pe de altă parte, instanţa a dat eficienţă motivului de nulitate întemeiat pe data acordului de stingere reciprocă a creanţelor prin raportare la data facturii care atestă datoria reclamantei faţă de S.C. A. S.R.L., fără a observă că fiind în prezenţa unui act sub semnătură privată, data încheierii acestuia nu reprezintă dată certă, astfel încât realitatea datei încheierii actului poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

De asemenea, instanţa nu a argumentat în mod clar aspectul nulităţii actului juridic prin raportare la data înscrisă pe acesta, apreciat ca fiind un element definitoriu a inexistenţei obligaţiei reclamantei, urmare a datei înscrise pe factura care atestă această obligaţie. Simpla diferenţă între cele două date, în condiţiile susţinerii constante a pârâtei cu privire la eroarea de datare, nu poate conduce la concluzia inexistenţei obligaţiei de plată a debitului faţă de S.C. F. S.R.L..

Se impune, aşadar, administrarea unui probatoriu care să ateste existenţa motivului de nulitate invocat de reclamantă prin dovedirea certă a lipsei obligaţiei reclamantei faţă de S.C. F. S.R.L..

Se apreciază, faţă de considerentele expuse, că se impune soluţia de admitere a recursului declarat de pârâtă şi casarea deciziei de apel cu trimiterea cauzei spre rejudecare, instanţa de apel urmând să analizeze probatoriu administrat şi să răspundă apărărilor invocate de această parte.

De asemenea, instanţa de apel va administra probatoriul necesar pentru verificarea motivului de nulitate vizând lipsa de cauză a actului juridic a cărui nulitate se solicită, prin raportare la inexistenţa datoriei reclamantei faţă de S.C. A. S.R.L., inclusiv prin solicitarea deciziei pronunţate în cadrul dosarului penal care a analizat şi raportul obligaţional dintre cele două părţi (reclamantă şi S.C. A. SRL).

Având în vedere motivul reţinut ca fiind determinant în admiterea recursului declarat de pârâtă, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza celorlalte critici din memoriul de recurs al acestei părţi.

Concluzionând, având în vedere dispoziţiile art. 312 şi art. 315 C. proc. civ. din 1865, recursul reclamantei va fi respins ca nefondat, iar recursul pârâtei va fi admis cu consecinţa casării deciziei de apel şi trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Faţă de soluţia dată recursului declarat de reclamantă, rejudecarea cauzei va fi limitată la analizarea primului capăt din cererea reclamantei, în raport de criticile şi apărările formulate de ambele părţi pe acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar E. împotriva deciziei nr. 94 din 03 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. prin lichidator judiciar D. împotriva deciziei nr. 94 din 03 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă.

Casează decizia recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2017.