Inadmissibility of recourse against final appellate judgment in pension dispute under Law 263/2010

Asupra recursului, a constatat următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa, obligarea pârâtei la acordarea pensiei pentru limită de vârstă conform cererilor nr. x/18.08.2014 şi nr. y/03.06.2015 în temeiul art. 53, 49, 55, 20, 165, 168 din Legea nr. 263/2010, depunând în susţinerea acţiunii înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 484 din 9 martie 2016 pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia I civilă, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A..

Împotriva acestei sentinţe, a formulat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 464/CM din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia I civilă.

La data de 24 octombrie 2016, recurentul-reclamant a formulat recurs împotriva acestei decizii.

În cuprinsul recursului, reclamantul a arătat, în esenţă, că instanţa de a apel a pronunţat o hotărâre, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, respectiv Legea nr. 263/2010. Sub acest aspect, recurentul a susţinut că, în speţă, completul de judecată învestit cu soluţionarea apelului nu a analizat în mod corect aspectul legat de anii de cotizare, nefiind luată în calcul perioada asimilată. Totodată, a susţinut că din înscrisurile depuse la dosar rezultă că activitatea de muncă desfăşurată este de 35 ani, 2 luni şi 21 zile, iar pentru pensionare era necesară o perioadă de 34 ani şi 8 luni. În consecinţă, susţine recurentul că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă.

Intimata-pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la dispoziţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este inadmisibil în raport cu art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 21 martie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 4 aprilie 2016, respectiv 5 aprilie 2017, recurentul-reclamant a formulat punct de vedere asupra raportului prin care a solicitat admiterea recursului pentru motivele arătate în scris.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Obiectul litigiului îl reprezintă acţiunea reclamantului privind contestarea deciziei de pensionare, întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Potrivit art. 155 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă, iar hotărârile curţilor de apel, precum şi hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

În speţă, recursul promovat de recurentul-reclamant vizează o decizie, cu caracter definitiv, prin care curtea de apel a respins ca nefondat apelul reclamantului A..

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv recurs pentru care legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Conform art. 457 C. proc. civ. care reglementează legalitatea căii de atac, hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 129 din Constituţia României, părţile interesate pot exercita căile de atac, în condiţiile legii procesuale.

Corespunzător acestor prevederi, legea procesual civilă stabileşte hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac şi titularii acestora, precum şi cazurile de reformare sau retractare.

Prin urmare, admisibilitatea unei căi de atac este examinată în raport cu îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de legea procesuală.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 464/CM din 21 septembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2017.