Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1114/2017 AI generated

Revision of final judgment denied for lack of triple identity and absence of contradictory decisions

Case Number Decizia nr. 1114/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the appellate court’s decision that rejected the plaintiff's motion for revision of a 2016 tribunal judgment. The dispute concerned a post-execution objection (contestație la executare) in which the plaintiff sought to establish a monetary equivalent for goods deemed impossible to deliver, following a transaction that had previously terminated the underlying contractual obligation to provide structural material for demolition; the plaintiff argued that the revisionary judgment contravened the *res judicata* of a prior 2009 definitive judgment. The court held that the conditions for revision under Article 322(1)(7) of the Code of Civil Procedure were not met because there was no triple identity of parties, object, and cause between the two proceedings—specifically, the first action sought performance under a service contract while the second was a procedural objection to execution—and because no actual contradiction existed between the definitive judgments that would render them mutually unenforceable.

Legislator headnote

AI generated

art. 111 C. proc. civ, art. 1704 C. civ, art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ, art. 46 C. civ, art. 312 alin. (1) C. proc. civ; Revision of final judgment denied for lack of triple identity and absence of contradictory decisions: The dispute concerned a post-execution objection (contestație la executare) in which the plaintiff sought to establish a monetary equivalent for goods deemed impossible to deliver, following a transaction that had previously terminated the underlying contractual obligation to provide structural material for demolition; the plaintiff argued that the revisionary judgment contravened the *res judicata* of a prior 2009 definitive judgment. The court held that the conditions for revision under Article 322(1)(7) of the Code of Civil Procedure were not met because there was no triple identity of parties, object, and cause between the two proceedings—specifically, the first action sought performance under a service contract while the second was a procedural objection to execution—and because no actual contradiction existed between the definitive judgments that would render them mutually unenforceable.

Keywords

AI generated
revision of a judgment procedural objections Civil Procedure Code res judicata e-justice nullity of agreements and decisions

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

The procedural provision cited in the final decision to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 53/29.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosar nr. x/2012 a fost respins ca nefondat recursul introdus de către S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 360/2016 pronunţată de Judecătoria Hunedoara, judeţul Hunedoara.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că recursul este nefondat, Tribunalul apreciind că prima instanţă a dat o dezlegare justă cauzei, iar criticile formulate în motivele de recurs nu pot fi primite.

Astfel, constată că prin cererea formulată în prezenta cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., pe calea contestaţiei la executare, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să stabilească suma ce urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunurilor imposibil de predat, suma pe care o apreciază la valoarea de 9.661.890 RON.

A susţinut că prin sentinţa nr. 1035/CA/10.06.2009 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2008, pârâta S.C. B. S.A. a fost obligată să pună la dispoziţia reclamantei S.C. A. S.R.L. cantitatea de 150.000 mc. structură în vederea demolării, conform contractului încheiat între părţi nr. 451/11.03.2008, sentinţă ce constituie titlu executoriu, fiind pusă în executare silită în dosarul execuţional nr. x/2012 al BEJ C..

În mod întemeiat, prima instanţă a reţinut că între părţi a intervenit o tranzacţie la data 24.09.2009, anterior pronunţării deciziei nr. 106/A/27.11.2009 a Curţii de apel Alba Iulia, în care creditoarea şi debitorul au stabilit la art. 1.1 lit. b) că, creditoarea nu va pune în executare sentinţa civilă nr. 1035/CA/2009, executorie, pronunţată de Tribunalul Hunedoara, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal din dosar nr. x/2008

Critica recurentei potrivit căreia prima instanţă nu a avut în vedere că în decizia nr. 106/A/27.11.2009, în care Curtea de Apel Alba Iulia nu a luat în considerare tranzacţia arătată mai sus, nu este fondată.

În ceea ce priveşte, critica adusă de recurentă admiterii de către prima instanţă a cererii reconvenţională este neîntemeiată.

Prima instanţă a apreciat că prin tranzacţia încheiată la data de 24.09.2009, părţile au hotărât de comun acord rezilierea contractului de prestări servicii nr. x/11.03.2008, reţinerile ei fiind întemeiate pe prevederile art. 111 C. proc. civ. şi art. 1704 C. civ.

Nu există nici autoritate de lucru judecat şi nici putere de lucru judecat, cum susţine recurenta, având în vedere că prin decizia nr. 106/A/27.11.2009, Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunţat cu privire la conţinutul tranzacţiei, obiectul cererii pe care a soluţionat-o fiind "obligaţie de face" şi nu "acţiune în constatare" între alte părţi decât cele din prezenta cauză .

Împotriva acestei sentinţe a formulat cerere de revizuire revizuenta S.C. A. S.R.L. solicitând anularea acesteia ca fiind potrivnică sentinţei nr. 1035/2009 pronunţată în dosar nr. x/2008.

În motivarea cererii de revizuire s-a arătat că, prin decizia supusă revizuirii s-a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită în dosar nr. x/2008, întrucât, în ambele cauze a fost urmărită valorificarea aceleiaşi tranzacţii.

Verificând cererea de revizuire asupra condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 punctul 7 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 punctul 7 C. proc. civ., hotărârile definitive potrivnice trebuiau date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

În speţă, hotărârile sunt pronunţate în pricini diferite, respectiv dosar nr. x/2008 şi dosar nr. x/2012. Nici identitatea părţilor nu există decât parţial, în aceasta din urmă cauză nefiind parte şi municipiul Hunedoara, prin primar. Singura condiţie îndeplinită este aceea a calităţii de reclamant a revizuentei şi de pârâtă a intimatei.

Pricinile în care s-au pronunţat hotărârile invocate în susţinerea cererii de revizuire sunt diferite atât ca număr de dosar, cât şi ca obiect şi cauză, împrejurare recunoscută chiar de revizuentă.

Identitatea de pricini trebuie privită ca şi identitate de obiect, cauză şi părţi şi nu neapărat ca identitate de număr al dosarului.

Faţă de cele reţinute, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a Civilă prin decizia nr. 53/2017 din 14 martie 2017 a respins cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 53/29.11.2016 pronunţată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr. x/2012.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuenta S.C. A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea cererii de revizuire, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de revizuire astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii, revizuenta a arătat că prin sentinţa civilă nr. 1035/CA/2009 a Tribunalului Hunedoara, S.C. B. S.R.L. a fost obligată să pună la dispoziţia S.C. A. S.R.L. cantitatea de 150.000 mc structură în vederea demolării, sentinţă pusă în executare silită.

După comunicarea sentinţei sus menţionate a fost încheiată tranzacţia nr. 1 din data de 24.09.2009 care nu a fost semnată de toate părţile, nu a fost însuşită şi nici respectată de către debitoarea S.C. B. S.R.L..

Prin decizia nr. 106/A/2009 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia a fost respins ca nefondat apelul. Recursul a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 1378/2010 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 345/R/2013 a Tribunalului Hunedoara a fost admis recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2426/2012 a Judecătoriei Hunedoara. Prin decizia nr. 655/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost admisă cererea de revizuire, fiind anulată decizia civilă nr. 345/R/2013 a Tribunalului Hunedoara, având în vedere că tranzacţia produce efecte juridice, nefiind desfiinţată.

Este evident că atât S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. au figurat ca părţi atât în cauza în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 2610/243/2012 a Tribunalului Hunedoara, cât şi cea finalizată cu pronunţarea deciziei comerciale nr. 106/A/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, astfel că cerinţa identităţii de părţi este îndeplinită.

De asemenea, mai arată recurenta că în ambele dosare s-a urmărit valorificarea aceleiaşi tranzacţii.

În consecinţă, recurenta apreciază că sunt îndeplinite condiţiile privind admiterea cererii de revizuire, decizia atacată cu cererea de revizuire contrazicând considerentele deciziei comerciale nr. 106/A/2009 a Curţii de Apel Alba Iulia, cu privire la tranzacţie şi ale deciziei civile nr. 655/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia pronunţată în dosarul nr. x/2013.

Examinând cererea de revizuire în raport de excepţia de inadmisibilitate, Înalta Curte constată următoarele:

Temeiul juridic al cererii de revizuire de faţă, astfel cum a fost precizat de revizuentă, este reprezentat de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit textului legal citat, revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, poate fi promovată dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Prin urmare, pentru ca cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. să fie admisibilă, este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de aceste prevederi legale, şi anume existenţa triplei identităţi cu privire la părţile, obiectul şi cauza litigiilor; existenţa unor hotărâri definitive contradictorii.

Motivul reglementării revizuirii prevăzute de textul legal mai sus menţionat constă în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, când instanţele au pronunţat hotărâri definitive potrivnice având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, in asemenea cazuri, punerea în executare a hotărârilor nefiind posibilă.

În speţă, condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile mai sus citate, în privinţa litigiilor în care s-au pronunţat hotărârile judecătoreşti, care, în opinia revizuentei sunt potrivnice, nu sunt îndeplinite cumulativ.

Astfel în primul litigiu care a format obiectul dosar nr. x/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia, fondul raporturilor juridice dintre părţi a vizat acţiunea întemeiată pe dispoziţiile art. 969 coroborat cu art. 46 C. civ., prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe S.C. B. S.A. solicitând instanţei obligarea pârâtei să pună la dispoziţia reclamantei întreaga cantitate de 150.000 mc structură în vederea demolării şi obligarea pârâtei la plata penalităţilor de întârziere.

În cel de al doilea litigiu, care a format obiectul dosarului nr. x/2012 al Tribunalului Hunedoara, asupra căruia poartă cererea de revizuire de faţă, fondul litigiului a vizat contestaţia la executarea silită, prin care reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.A. solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să stabilească suma ce urmează a fi plătită ca echivalent al valorii bunurilor imposibil de predat.

Astfel, obiectul judecăţii în cererile soluţionate prin cele două hotărâri este diferit.

De asemenea, în speţă nu este îndeplinită nici condiţia existenţei unor hotărâri definitive contradictorii, întrucât acest motiv de revizuire este destinat să înlăture existenţa unor hotărâri definitive, care în dispozitivul lor cuprind măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.

În situaţia de faţă, este evident că nu există imposibilitatea de a executa cele două hotărâri, iar revizuenta a avut cunoştinţă de existenţa primei hotărâri pe care a invocat-o pe calea apelului în cel de-al doilea dosar.

Mai mult decât atât, Tribunalul Hunedoara, instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei revizuire se solicită, a analizat autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, revizuenta a invocat această excepţie, bazându-se tocmai pe hotărârea pronunţată în dosar nr. x/2008 al Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin urmare, condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în speţă, deoarece, deşi între cele două pricini există identitate de părţi, obiectul şi cauza acestora este diferită, iar decizia nr. 53/R/2016 pronunţată de către Curtea de Apel Hunedoara la 29.11.2016, nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 106/a/2009 din 27.11.2009 a Curţii de Apel Alba Iulia.

Prin urmare, pentru toate considerente arătate în precedent, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile stipulate, în mod imperativ, de dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., motiv pentru care, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-revizuentă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 53/2017 din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.