Loan guarantee nullity claim barred by res judicata; appeal denied with costs

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa nr. 94COM/2013 pronunţată de Tribunalul Alba s-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. Bucureşti în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., prin lichidator D., Consiliul Local al Comunei Ceahlău şi Comuna Ceahlău prin Primar şi a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă tribunalul a reţinut că, în anul 2004, Consiliile Locale ale comunelor Ceahlău, Poiana Teiului, Hangu, Pipirig şi Vânătorii Neamţ au înfiinţat o societatea S.C. C. S.R.L., în vederea realizării unor investiţii privind executarea unor lucrări de aducţiune a gazului metan.

La data de 01.06.2005, Consiliul Local Ceahlău a adoptat Hotărârea nr. 26 prin care aprobă garantarea unui împrumut în valoare de 130.000 USD contractat de către pârâta S.C. C. S.R.L., în calitate de debitor, de la pârâta S.C. B. S.R.L., în calitate de creditor. Garanţia împrumutului o constituia suprafaţa de 32,8 ha teren, păşune împădurită, situat în extravilanul Comunei Ceahlău, în punctul Boiştea Rotunda.

Ca urmare a HCL nr. 26/01.06.2005, la data de 16.06.2006, între pârâtele Consiliul Local Ceahlău, S.C. C. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L., s-a încheiat contractul de credit nr. x/16.06.2005, la art. 8 fiind prevăzută clauza de garantare a împrumutului în valoare de 130.000 de către garantul Consiliul Local al comunei Ceahlău, cu "trup de păşune nr. 13 Boiştea Rotunda U.A. 24 B in suprafaţa de 32,8 ha, proprietatea Consiliului Local Ceahlău - Primăria Ceahlău, Judeţul Neamţ".

Referitor la primul motiv pe care se fundamentează susţinerea reclamantei privind incidenţa nulităţii absolute a clauzei de garanţie conţinută de art. 8 din contractul de credit nr. x/16.06.2005, respectiv nelegalitatea celor două hotărâri adoptate de Consiliul Local Ceahlău, nr. 22/22.04.2005 şi nr. 26/01.06.2005, instanţa retine că există o hotărâre judecătoreasca irevocabilă prin care s-a stabilit faptul că actele administrative respective sunt legale, fiind respinsă excepţia de nelegalitate a acestora.

În acest sens, s-a constatat că s-a stabilit cu putere de lucru judecat faptul că terenul ce face obiectul garanţiei are destinaţia de "păşune împădurită", este proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale com. Ceahlău, asupra acestuia se pot constitui garanţii reale.

De asemenea, prin decizia pronunţată în dosarul nr. x/2012, instanţa a reţinut că nu ne aflam în situaţia unui împrumut contractat de către o autoritate publică locală, astfel că dispoziţiile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004 privind datoria publică locală, nu sunt aplicabile în speţă.

În consecinţă, instanţa a reţinut că, deşi reclamanta repune în discuţie aspectele menţionate mai sus, acestea nu mai pot face obiectul unei noi analize din partea instanţei câtă vreme au fost tranşate anterior printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Un alt considerent pentru care reclamanta apreciază că art. 8 din contractul de credit nr. x/16.06.2005 este lovit de nulitate absolută se referă la dispoziţiile art. 59 din O.U.G. nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, potrivit cărora "împrumuturile contractate de unităţile administrativ-teritoriale, precum şi cele contractate de agenţii economici şi serviciile publice din subordinea acestora pot fi garantate de către acestea prin veniturile proprii prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a)."

Nici acest argument nu poate fi acceptat, deoarece se observă foarte clar faptul că textul legal invocat de către reclamantă se referă la împrumuturi contractate de unităţile administrativ teritoriale, precum şi cele contractate de agenţii economici din subordinea acestora, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă, cât timp împrumutul era contractat de către S.C. C. S.R.L.

Pe de altă parte, din interpretarea art. 59 din O.U.G. nr. 45/2003 nu rezultă că legiuitorul a înţeles să limiteze la veniturile proprii obiectul garanţiilor realizate de unităţile administrativ teritoriale, deoarece în această situaţie ar fi folosit sintagma "doar prin veniturile proprii", ceea ce nu s-a întâmplat.

Bunurile care se află în domeniul privat a unităţii administrativ teritoriale nu sunt inalienabile şi insesizabile, astfel că pot fi utilizate de către proprietar pentru garantarea executării obligaţiilor de plată a unor sume de bani.

În ce priveşte cauza ilicită a convenţiei de credit, menţionată de către reclamantă ca şi ultim motiv de nulitate a clauzei de garanţie, se constată că susţinerile acesteia privind faptul că contractul de credit nr. x/16.06.2005 include o condiţionare de acordare a împrumutului, în sensul că împrumutatul se obliga să folosească împrumutul numai în vederea achiziţionării materialelor individualizate în contract, de la împrumutător sau că suma împrumutată nu a fost virată în contul împrumutatului S.C. C. S.R.L., ci a fost virată în conturile unei companii străine E., cu sediul în SUA, fără niciun rol în implementarea investiţiei, aceasta neavând vreo obligaţie contractuala ori că împrumutătorul avea dreptul, în cazul nerespectării clauzelor privind destinaţia folosirii împrumutului şi a nerestituirii acestuia la termenul stipulat, de a calcula dobânzi legale nu de la data scadenţei, ci de la data acordării până la data scadenţei şi punerii în executare, nu au nicio legătură cu obiectul cauzei, instanţa nefiind învestită cu constatarea nulităţii absolute a întregului contract, ci doar a unei singure clauze din această convenţie de împrumut. Ca atare, doar în acest context poate fi analizată cauza ilicită invocată de către reclamantă, or se constată că nu poate fi vorba despre o cauză ilicită în garantarea unui împrumut contractat de o persoană juridică de drept privat având ca asociaţi consiliile locale din 5 comune, în vederea realizării proiectului Aducţiune conducta gaze în aceste localităţi. Faptul că terenul oferit drept garanţie pentru un împrumut în valoare de 390.000 RON ar fost evaluat în contractul de garanţie la suma de 1.731.900 RON, în baza unui raport de evaluare efectuat de un expert nu justifică susţinerea privind cauza ilicită deoarece totdeauna valoarea garanţiilor depăşeşte suma împrumutată, în acest fel creditorul urmărind astfel să obţină o protecţie adecvată a intereselor sale, garanţia urmând să acopere şi dobânzile convenite şi alte cheltuieli generate de procedura de executare silită ce trebuie urmată de creditor în situaţia neexecutării obligaţiei de restituire a împrumutului.

Faţă de considerentele menţionate mai sus, instanţa a reţinut că solicitarea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a clauzei cuprinsă la art. 8 din contractul de credit nr. x/16.06.2005 încheiat între pârâtele Consiliul Local Ceahlău, S.C. C. S.R.L. si S.C. B. S.R.L. este neîntemeiată, sens în care a fost respinsă.

Faţă de soluţia dată acestui petit, instanţa a respins şi capătul de cerere privind anularea executării silite realizată asupra bunului imobil ce reprezintă obiectul garanţiei, această solicitare fiind de altfel şi inadmisibilă, putând fi dispusă numai pe calea unei contestaţii la executare, conform dispoziţiilor art. 399 C. proc. civ. Ca urmare, este nefondată şi solicitarea de radiere a înscrierii în CF xN Ceahlău a dreptului de proprietate al pârâtei S.C. B. S.R.L. asupra terenului de 3,28 ha situat în extravilanul com. Ceahlău, pct. Boiştea Rotunda.

Referitor la cererea privind anularea autorizaţiilor de recoltare a masei lemnoase situate în punctul Boiştea Rotundă, reclamanta a învederat doar faptul că "există indicii" privind depăşirea de către pârâtă a cotei permise de exploatare a terenului, precum şi privind încălcarea flagrantă de către pârâta B. a normelor de exploatare silvicolă, fapte grave C. proc. civ. prejudicii ireparabile mediului înconjurător. Se poate observa că reclamanta nu a precizat în concret despre ce fapte prejudiciabile este vorba, solicitarea de anulare a unor acte trebuind dovedită prin probe şi nu prin simple "indicii". Ca atare, a fost respins ca nefondat şi acest petit.

Fiind în culpă procesuală, instanţa a obligat reclamanta să plătească pârâtei S.C. B. S.R.L. suma de 25.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat parţial în toate ciclurile procesuale - la Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Alba).

Suma solicitată de reclamantă cu acest titlu este de 36.574 RON, însă instanţa o consideră nepotrivit de mare raportat la criteriile prevăzute de art. 274 alin. (3) C. proc. civ.

În cauză, instanţa a apreciat că suma de 25.000 RON trebuie acordată reclamantei cu titlu de cheltuieli de judecată raportat la faptul că, la instanţa de fond, anterior casării, pârâta a achitat un onorariu de 8.280 RON, iar în recurs 9.694 RON. În rejudecare, după casare, nu au fost formulate noi apărări decât cele precizate iniţial, cheltuielile fiind legate doar de prezenţa avocatului la instanţele de la Neamţ, Prahova şi Alba. Suma respectivă reflectă volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., care a solicitat schimbarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii aşa cum a fost formulată.

Verificând apelul reclamantei A., faţă de motivele invocate şi de dispoziţiile art. 295 C. proc. civ., curtea de apel a constatat că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Prima critică adusă de reclamantă este cea potrivit căreia tribunalul ar fi lăsat nesoluţionată critica reclamantei privind nerespectarea de către autoritatea administraţiei publice locale a dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004, întrucât instanţa de contencios administrativ, prin Decizia nr. 2170/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia a soluţionat excepţia nelegalităţii HCL 22/2005 şi HCL 26/2005 ambele ale Consiliului local al comunei Ceahlău doar prin aprecierea asupra categoriei terenului.

Curtea de apel a constatat că Tribunalul Alba a apreciat corect asupra puterii de lucru judecat raportat la dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 2170/2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosar nr. x/2012.

Tribunalul a motivat, prin raportare la acea decizie, că prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004 nu sunt incidente, acest motiv al acţiunii reclamantei fiind verificat, nu ignorat.

Într-adevăr, în considerentele deciziei nr. 2170/12.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosar nr. x/2012, la pag. 11 s-a stabilit irevocabil că reţinerea instanţei de fond privind nerespectarea dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2004 este greşită, acest text de lege nefiind incident în cauză.

Prin urmare, reţinerea puterii de lucru judecat este legală.

Cea de-a doua critică din apel vizează aprecierea caracterului licit al cauzei doar prin raportare la un singur articol al contractului, deşi reclamanta susţinea existenţa unei suspiciuni rezonabile cu privire la cauza ilicită.

Curtea de apel a constatat că reclamanta, prin acţiunea sa a solicitat constatarea nulităţii absolute a art. 8 din contractul de împrumut şi nu a întregului contract. Simpla afirmaţie făcută în cuprinsul acţiunii potrivit căreia ar exista indicii privind nelegalitatea întregului contract nu este în măsură să modifice obiectul acţiunii şi limitele sesizării instanţei.

Curtea de apel a constatat că, în apel, chiar reclamanta a invocat suspiciunea rezonabilă a caracterului ilicit al cauzei garanţiei imobiliare. Reclamanta nu a afirmat şi nici nu a dovedit cu certitudine caracterul ilicit al cauzei art. 8 din contractul de împrumut.

Curtea de apel a constatat că art. 8 contractul de împrumut şi-a găsit materializarea în încheierea contractului de ipotecă autentificat sub nr. x/20.06.2005 de BNP F. din Piatra Neamţ, contract ce nu a fost contestat şi nu face obiectul prezentei cauze.

Garantarea împrumutului a devenit efectivă doar prin încheierea contractului de ipotecă în formă autentică, simpla menţionare făcută în art. 8 din contractul de împrumut, nefiind în măsură să instituie vreo garanţie, raportat la dispoziţiile art. 1747 şi 1772 C. civ.

Curtea de apel a mai reţinut că nici clauzele contractului de credit nr. x/16.06.2005 privind achiziţia pieselor şi materialelor, restituirea împrumutului şi dobânda nu sunt ilicite, nefiind prohibite de lege sau contrare bunelor moravuri sau ordinii publice, aşa cum dispune art. 968 C. civ.

Respectarea clauzelor contractuale nu creează obligaţii oneroase pentru vreuna dintre părţi, reclamanta nefăcând dovada cauzei ilicite, art. 967 C. civ. dispunând expres că aceasta trebuie dovedită, prezumţia legală fiind în sensul caracterului licit.

Situaţia născută ulterior încheierii contractului de credit nu poate fi avută în vedere la aprecierea cauzei, caracterul ilicit trebuind să fie anterior sau concomitent încheierii contractului.

Prin urmare, verificând şi această critică invocată de reclamantă în apel, curtea de apel a constatat că nu s-a probat cauza ilicită a art. 8 din contractul de credit, aşa cum este definită de art. 967 şi 968 C. civ., sentinţa apelată fiind la adăpost de această critică.

Pentru aceste motive, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a Civilă, prin decizia nr. 201/2014 din 13 mai 2014 a respins apelul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 94/COM/2013 pronunţată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2010; a obligat pe reclamanta apelantă să plătească pârâtei intimate S.C. B. S.R.L. suma de 8.314,2 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului şi pe fondul cauzei admiterea acţiunii.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

O primă critică adusă deciziei instanţei de apel a vizat considerentele privind excepţia puterii de lucru judecat raportat la considerentele deciziei nr. 2170 din 12.03.2013 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2012.

Recurenta-reclamantă arată că aceste reţineri ale instanţei de apel sunt greşite, întrucât instanţa a fost investită cu aprecierea asupra legalităţii contractului de credit şi implicit a art. 8 din acest contract.

În ceea ce priveşte cauza ilicită, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de apel a apreciat că nu s-a probat această stare de fapt, cu toate că din întregul material probator a rezultat temeinicia celor susţinute.

Sub aspectul cheltuielilor de judecată, recurenta-reclamantă apreciază că acestea sunt nejustificate în raport cu complexitatea cauzei şi demersurile efectuate de către pârâtă în faza apelului.

Faţă de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului.

Asupra recursului, Înalta Curte constată următoarele:

În cadrul judecării cauzei în recurs, prin încheierea din 12 martie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a suspendat judecata recursului în temeiul dispoziţiilor art. 244 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., până la soluţionarea irevocabilă a dosarului penal nr. x/2014 al Judecătoriei Bicaz, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Prin decizia penală nr. 280/2017 din 02 martie 2017, Curtea de Apel Bacău, secţia Penală pentru Cauze cu Minori şi de Familie a respins cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept; în baza art. 421 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, inculpatul G. şi partea civilă Comuna Ceahlău, jud. Neamţ prin reprezentant legal primar împotriva sentinţei penale nr. 78/07.06.2016 pronunţată de Judecătoria Bicaz în dosarul x/2014; a desfiinţat în parte sentinţa apelată, a reţinut cauza spre rejudecare şi, în fond a pronunţat următoarea soluţie: "Înlătură dispoziţia de respingere ca nefondată a acţiunii civile formulată de partea civilă împotriva inculpatului H. şi dispoziţia de ridicare a măsurii asiguratorii a sechestrului.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Ceahlău, jud. Neamţ prin reprezentant legal primar împotriva inculpatului H..

În baza art. 397 alin. (5) C. proc. pen. menţine măsura asigurătorie a sechestrului dispusă prin ordonanţa nr. 687/P/2006 din data de 22.05.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului H..

În baza art. 396 alin. (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achită pe inculpatul G. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

În baza art. 25 alin. (5) C. proc. pen. lasă nesoluţionată acţiunea civilă formulată de partea civilă Comuna Ceahlău, jud. Neamţ prin reprezentant legal primar împotriva inculpatului G..

Stabileşte ca temei al menţinerii măsurii asiguratorii a sechestrului judiciar dispusă prin ordonanţa nr. 687/P/2006 din data de 22.05.2014 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ cu privire la bunurile mobile şi imobile ale inculpatului G. disp. art. 397 alin. (5) C. proc. pen.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la instanţa de fond cu privire la inculpatul G. rămân în sarcina acestuia

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel rămân în sarcina acestuia"

Prealabil examinării criticilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte urmează să examineze efectele reţinute prin considerentele şi soluţia pronunţată în procesul penal, faţă de acţiunea de faţă.

Astfel, instanţa a apreciat că faţă de faptele inculpatului G., în calitate de primar nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, în lipsa unor încălcări ale dispoziţiilor legale, acestea nefiind prevăzute de legea penală.

Trecând la analiza susţinerilor formulate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a făcut trimitere la motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În acest context este locul pentru o precizare importantă şi anume că recursul este cale extraordinară de atac care se limitează la un examen de legalitate al soluţiei criticate pentru motive strict determinate şi argumentate şi nu un prilej de reanalizare a fondului sau altfel spus al temeiniciei hotărârii, pentru a repune în discuţie probele şi chestiunile de fapt care scapă controlului de legalitate.

Având în vedere că prin respingerea excepţiei de nulitate, instanţa a apreciat incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., analiza urmând să fie efectuată din această perspectivă.

Critica privind reţinerea în mod greşit a puterii lucrului judecat a deciziei civile nr. 2170 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2012 este nefondată.

Este de observat că susţinerile recurentei au vizat lipsa identităţii de cauză între pricina de faţă şi decizia evocată.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a analizat prezumţia puterii de lucru judecat raportat la dispozitivul şi considerentele deciziei nr. 2170/2013 a Curţii de Apel Alba Iulia şi a verificat dacă prevederile art. 3 alin. (4) din Legea nr. 313/2014 sunt incidente.

Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces cu putere de lucru judecat atunci când se invocă obligativitatea sa. Pentru a se invoca puterea de lucru judecat nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză, ci este necesară doar probarea identităţii problemei de drept dezlegată de instanţă.

Prin decizia nr. 2170/2013 pronunţată de Apel Alba Iulia în dosarul x/2012 s-au respins excepţiile de nelegalitate a HCL 22/22.04.2005 şi HCL 26/01.06.2005 emise de Consiliul Local Ceahlău.

În considerentele acestei decizii se arată următoarele:

Nu subzistă motivele de nelegalitate ale HCL 22/2005 privind trecerea terenului de 32,8 hectare din domeniul public în domeniul privat al comunei Ceahlău, având în vedere faptul că s-a făcut dovada faptului că terenul în litigiu are categoria de folosinţă de păşune împădurită, acest teren nefăcând parte din fondul forestier naţional.

În concluzie, s-a constatat legalitatea HCL 26/2005, în sensul că terenul putea face parte din domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.

În aceste condiţii, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 11 din Legea 213/1998 reţinute ca principal motiv de nelegalitate a HCL 26/2005. Astfel, acest articol reglementează regimul juridic al bunurilor din domeniul public, care sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile, iar asupra lor nu se pot constitui garanţii reale. Or, atâta timp cât terenul este proprietatea privată a Consiliului Local al com. Ceahlău, prin recunoaşterea valabilităţii HCL 22/2005, implicit prevederile art. 11 din Legea 213/1998 nu sunt incidente, proprietatea privată fiind garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular, în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Constituţia României. Aceasta înseamnă că bunurile proprietate privată a unităţilor administrativ teritoriale sun alienabile, prescriptibile, sesizabile şi asupra lor se pot constitui garanţii reale pentru datoriile proprietarilor.

În ceea ce priveşte nerespectarea dispoziţiilor art. 3 alin. (4) din Legea 313/2004 a datoriei publice referitoare la lipsa avizului Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, se constată că nici această reţinere a instanţei de fond nu este legală, deoarece nu ne aflăm în prezenţa unui împrumut contractat de către o autoritate a administraţiei publice locale, noţiune care este definită de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Regulamentul de funcţionare a Comisiei de Autorizare a Împrumuturilor Locale, şi anume împrumutul trebuie contractat în mod direct de acea autorizaţie. Acelaşi raţionament este valabil şi cu privire la garantarea împrumutului, în sensul că trebuie să fie vorba de împrumuturi contractate în mod direct de autorităţile locale.

De altfel, contractul de credit nr. x/2005 este încheiat între S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., astfel că dispoziţiile Legii 313/2004 privind datoria publică nu sunt aplicabile în speţă, întrucât împrumutul contractat de S.C. C. S.R.L., nu face parte din datoria publică locală, în condiţiile în care aceasta presupune totalitatea obligaţiilor financiare ale autorităţilor publice locale, provenind din împrumuturi contractate direct sau garantate de acestea pe pieţele financiare, ceea ce presupune că autoritatea publică locală să fie parte în mod direct în nume propriu, în contractul de împrumut sau de garanţie.

Prin decizia nr. 201/2014 pronunţată de Curtea de Alba Iulia în dosar x/2010 s-a constatat că nu s-a probat cauza ilicită a art. 8 din contractul de credit nr. 870 din 16.06.2005 prin care s-a garantat împrumutul de 130.000 USD acordat de S.C. B. către C. S.R.L. prin instituirea unei garanţii imobiliare asupra terenului de 32,8 ha, dat în administrarea S.C. C. S.R.L..

Faţă de aceste precizări, în mod corect, ambele instanţe de fond au apreciat că cele două acte administrative a căror nulitate s-a solicitat, nu mai pot face obiectul unei noi analize, fiind soluţionate anterior printr-o hotărâre irevocabilă.

Constatându-se legalitatea Hotărârilor nr. 22 din 22 aprilie 2005 şi nr. 26 din 1 iunie 2005, s-a stabilit cu putere de lucru judecat că terenul ce face obiectul garanţiei are destinaţia de paşune împădurită şi este proprietatea privată a unităţii administrativ teritoriale a comunei Ceahlău.

De altfel, aceste concluzii au fost reţinute şi de către instanţa penală, care a reţinut că "Potrivit art. 52 alin. (3) C. proc. pen. hotărârile definitive ale altor instanţe decât cele penale asupra unei chestiuni prealabile în procesul penal au autoritate de lucru judecat în faţa instanţei penale, cu excepţia împrejurărilor care privesc existenţa infracţiunii.

În speţă, asupra chestiunilor prealabile (legalitatea HCL 22/2005, 26/2005, cauza ilicită a art. 8 din contractul de credit nr. 870 din 16.06.2005 prin care s-a garantat împrumutul) s-a pronunţat, cu autoritate de lucru judecat, Curtea de Apel Alba Iulia prin cele două hotărâri menţionate mai sus, astfel că aceste aspecte nu mai fi pot fi puse în discuţie".

În ceea ce priveşte critica recurentei-reclamantă privind legalitatea contractului de credit şi a art. 8 din contract, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată.

S-a susţinut de către recurentă că din materialul probator administrat, rezultă fără putinţă de tăgadă temeinicia celor susţinute.

Înalta Curte reaminteşte că în această etapă procesuală aspectele de netemeinicie nu pot fi analizate în măsura în care nu au fost indicate şi dezvoltate motivele de nelegalitate care pot forma obiect al controlului de legalitate.

În ceea ce priveşte critica recurentei privind aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cu privire la întinderea cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de avocat, se constată că şi această critică este nefondată, pentru următoarele argumente.

În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., judecătorii au dreptul să micşoreze sau să mărească onorariile avocaţilor, ori de câte ori se vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

În speţă, onorariul încasat la instanţa de apel de către apărătorul ales al reclamantei, în virtutea libertăţii de apreciere a judecătorului a fost apreciat corespunzător activităţii prestate de apărător, motiv pentru care a fost cenzurat.

În mod corect instanţa de apel a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 274 alin. 3 C. proc. civ., având în vedere că deşi cuantumul onorariului este stabilit între parte şi avocat, s-a luat în considerare proporţionalitatea onorariului cu amplitudinea şi complexitatea activităţii judiciare.

Astfel cum a stabilit şi jurisprudenţa instanţei comunitare, cheltuielile de judecată în care sunt cuprinse onorariile de avocat, "urmează să fie recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare, făcute în limita unui cuantum rezonabil".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 201/2014 din 13 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Constatând culpa recurentei în declanşarea căii de atac de faţă, având în vedere că intimata S.C. B. S.R.L. a solicitat şi a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate în această fază procesuală, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., va obliga autoarea căii de atac la plata către acesta a sumei de 18.600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei nr. 201/2014 din 13 mai 2014 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia a II-a civilă.

Obligă recurenta A. la plata sumei de 18.600 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei S.C. B. S.R.L..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 iunie 2017.